Arequipa - orasul alb al Perului

TIPĂREȘTE

Din Nasca, am continuat drumul, pt. putin timp cu autocarul pe drumul de coasta, dupa care am intrat in interiorul tarii, unde peisajul a inceput sa se schimbe, oazele care pana acum erau la intervale mari de drum, se indeseau tot mai mult, incepeau sa apara regiuni cu peisaje spectaculoase, cu tinuturi muntoase, infloritoare.

Ne indreptam spre Anzii Vestici, incepuse si in autocar sa fie mai rece, in timp ce intunericul inghitea peisajul, iar eu nu mai puteam sa vad pe unde treceam.

Plecasem la ora 15 din Nasca, dupa ce avusesem parte de o zi cu peripetii, in acel zbor de survolare a liniilor de la Nasca.

Am fost anuntata, ca acum voi parcurce o distanta mare, cu multe dificultati, vom traversa muntii, pe care masinile vor urca din greu pe serpentine, urmate de coborari bruste, dar un drum plin de peisaje spectaculoase, pe care le-am admirat atat timp cat soarele nu a apus. La ora 12,30 noaptea, am ajuns la destinatie, orasul Arequipa.

Adoua zi l-am rugat pe ghid sa ne vedem la ora 10, ceea ce a acceptat, deorece programul era usor, aveam un tur de jumatate de zi, dupa care urma sa-mi petrec ziua singura prin oras. Arequipa se afla asezata intr-o vale fertila in Anzii Vestici, la cota de inaltime de 2380 m, de unde se vede varful muntelui vulcanic El Misti, inzapezit aproape tot anul, care strapunge cerul cu inaltimea lui de 6096 m, cu o clima blanda, de primavara pe toata durata anului, cu mult soare si putina ploaie.

Un oras colonial cu cladiri construite din roci vulcanice numite sillar, de culoare alba, ceea ce i-a atras numele de orasul alb, stralucind in soare ca o perla. Numele de Arequipa, dupa cum spune legenda, il are din sec XIV, cand al patrulea Inca, Mayta Capac, calatorind in sudul regiunii Cusco, impreuna cu un grup de soldati, ajunsi in aceasta zona, fertila cu o clima calda, comparativ cu zona de unde veneau, l-au intrebat pe acesta daca pot ramane aici. Acesta le-a raspuns in limba quechua ,,ari quepay “, adica, ati putea ramane.

Acest oras este al 2-lea ca marime din Peru si considerat cel mai frumos si pe buna dreptate, cu multe cladiri si biserici, cu arhitectura in stil colonial. Centru incepand cu anul 2000, a fost declarat monument Unesco, iar cea mai frumoasa cladire a orasului e considerata manastirea Santa Catalina.

Principalele atractii ale acestui oras sunt, in primul rand, cred, stradutele inguste, pietruite, in panta cu casele albe din sillar, cu arhitectura stilului colonial, impletita cu stil traditional, care iti ofera placere, atunci cand te plimbi pe ele.

Apoi Catedrala-construita in 1621, deteriorata in urma cutremurelor si incendiilor, reconstruita in 1868, de arhitectul local Lucas Poblete, Construita si ea tot din roca vulcanica si considerata cea mai importanta cladire religioasa in stil neo-clasic din Peru.

Se intinde pe toata lungimea pietii de Armas. Altarul e din marmura de Carrara ,,are 12 coloane, care ii reprezinta pe cei 12 apostoli, amvonul fabricat in Franta, e din lemn sculptat si e tinut de un diavol cu coada de sarpe, ceasul turnului a fost adus din Anglia, iar orga e de marimea celei din Koln.

Insa cea mai mare atractie pt. turistii veniti in acest oras, e manastirea Santa Catalina. De fapt e un complex manastiresc, fondat in 1580, de Dona Maria de Guzman, o vaduva bogata care s-a calugarit.

Prima persoana care s-a alaturat ordinului Sf. Caterina din Siena, a fost o creola saraca, fiica unei capetenii indiene din zona. Celelalte calugarite, erau femei din societatea bogata, care au venit in manastire cu stilul lor de viata si chiar cu servitorii.

In anul 1870, calugarita Josef Cadena, impune o austeritate riguroasa religioasa. Cine se calugarea trebuia sa-si doneze intreaga avere manastirii, aici nu mai avea nimeni bani, iar fiecare trebuia sa faca cate ceva, unele faceau painea, altele macinau porumbul, altele ingrijeau animalele din manastire sau lucrau rochii brodate, apoi schimbau intre ele produsele., era un troc, prin care toate calugaritele isi acopereau necesitatile.

De asemenea din momentul in care ai intrat in manastire, rupeai legaturile cu lumea din exterior, puteai sa te vezi cu rudele, la vorbitor, unde prin niste zabrele, din lemn cu ochiuri f. mici, puteai comunica fara sa ai posibilitatea de a te atinge, sau puteai schimba scrisori, punandu-le pe un suport, care se rotea pana ajungea in partea cealalta. In momentul in care mureai, ti se facea slujba in incinta manastirii, erai inmormantata tot acolo, fara ati fi instiintata vreo ruda.

In interior totul e facut, sa semena cu un mic oras, cu strazi purtand numele oraselor din Spania, cladiri mici, in care se gasesc 100 de chilii si o galerie de arta cu picturi din perioada coloniala.

Din 1970, manastirea a fost deschisa publicului, considerandu-se ca banii adusi din vizitarea manastirii, vor acoperi cheltuielile manastirii. Claustro los Naranjos-e numele celor 3 cruci, puse in fata a 3 portocali din prima curte de la intrare, unde maicile, in fiecare an de Vinerea Mare, retraiesc patimile lui Hristos.

Baia comunala-situata la capatul strazi Calle Toledo, are 20 de vase mari de lut, folosite ca bazine de imbaiat. Apa curge printr-un canal, asezat deasupra vaselor, si poate sa curga in vas, prin oprirea cursului, cu un mic stavilar. Initial aceste vase au fost folosite pt. pastrarea vinului.

Iglesia de Santa Catalina, construita in 1660, a fost reparata de mai multe ori datorita deteriorarilor pe care le-a suferit in urma cutremurelor. Are un altar, la care se ajunge dupa ce treci printr-un lung culoar, din argint imprimat cu motive religioase si numerose picturi din perioada viceregatului peruvian, considerate ca cele mai valoroase de pe continent si care au fost depuse in galeria de arta a manastirii.

Calle Cordova-are o arhitectura asemanatoare, arhitecturii Andaluziene. Cea mai spectaculara alee e Calle Sevilla-la capatul ei se afla vechea biserica Santa Catalina, care a functionat ca bucatarie a manastirii. Aici odata au locuit 450 de calugarite, azi doar 20 mai locuiesc, intr-o portiune a complexului, inchis vizitatorilor.

Inconjurata de munti acoperiti de zapada si de cele mai adanci canioane din lume, satele din jurul Arequipei sunt izolate, drumurile de tara nu permit, mai ales in perioada sezonului ploios sa poti ajunge pana la ele, dar cum vremea ne-a permis, aici am vazut peisaje uimitor de frumoase, cu terase strabatute de apele raului Colca si oameni prietenosi, cu turme de lame, alpaca, de rezervatii, ca Salinas y Aguada Blanca, pt protectia micutei si dragalasei vigunia, care spre deosebire de alpaca, este salbatica...

Dupa ce am terminat turul de o jumatate de zi, m-am despartit de ghid, dar nu inainte de a-mi indica un loc bun pt a lua masa de pranz, mentionand ca vreau sa mananc cebiche, fiind ultima locatie unde aceasta mancarea traditionala iti mai este servita la restaurante...

Instalata in restaurantul indicat, care nu e departe de manastire, pe strada San Francisco, la intersectia cu str. Ugarte (asta pt. cei ce vor ajunge prin aceste locuri, si carora le recomand cu caldura acest loc, pt. calitatea net superioara a mancarii, precum si a celui mai mic pret pe care l-am platit, pe parcursul circuitului), am fost servita cu cel mai delicios cebiche, pe care l-am mancat si cea mai frumoasa prezentare a portiei, fiecare garnitura, fiind pusa in farfurioare mici, de forma unor scoici de stridii, in centru inglobat in zeama de lamaia era pestele marinat, peste care era pusa ceapa taiata si alge, iar toata aceasta compozitii, era asezata pe o farfurie mare in forma de scoica. Acum, dupa asa o masa de pranz, puteam sa-mi fac plimbarea pe minunatele stradute, ale orasului.

Obosita, am revenit acasa, dar nu inainte de a ma gandi ca urmatoarea zi, de dimineata, de la ora 6, plecam in Chivay, punctul de plecare spre Canionul Colca si trebuia neaparat sa schimb niste dolari. Asa ca am inceput sa caut case de schimb deschise in apropierea pietii da Armas, eram in 30 dec., intr-o zi de duminica.

Ca o paranteza, la vizitarea manastirii, am fost surprinsa de intrebarea unui englez, care cauta sa afle in ce zi a saptamanii suntem, pt. ca pe orarul de la intrare erau trecute zilele sapt. si nu stia daca e deschisa sau nu., aici cu totii pierdeam notiunea timpului, Eram atat de prinsi in vraja acestui peisaj, a acestor oamenii si a tot ce ne oferea Peru.

In cele din urma, am dat peste o casa de schimb, pe str. Pricipala care urca din piata, am negociat putin, la una din ele si am obtinut in cele din urma, pretul de 2,53 (, asta pt ca aveam $, pt. schimb, la euro nu puteai face nimic, aici ai fi luat pe euro numai 3, soles).

Dupa un dus am intrat repede in pat pt. ca urma inca o zi cu sculare matinala, urmata de un drum lung. si la care ma gandeam cu emotie, ca va fi ziua in care voi vedea Condorul deasupra canionului. Eram convinsa ca nu pot rata asa ceva, desi multi turisti erau sceptici, in aceasta privinta.

---

VIZUALIZĂRI: 2743 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI