ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.12.2012
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Valladolid
ÎNSCRIS: 27.05.11
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
NOV-2012
DURATA: 1 zile
prieteni
2 ADULȚI
PREȚ 50 euro ?
incl. cost transp. (cu auto propriu)

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Descoperă Segovia şi împrejurimile

[fb]
NOU TIMP CITIRE: 13 MIN

Coca – o bijuterie a turismului segovian

Ilustrație video-muzicală
Christina Pluhar & L'Arpeggiata - La Dia Spagnola ("Los Impossibles" 2007)
TIPĂREȘTE

Am revenit in Coca dupa aproximativ zece ani. De luni de zile aveam in minte o scurta escapada in acest municipiu segovian, cu atat mai mult cu cat vestitul castel nu-l vizitasem niciodata. Si… imi statea pe creier cumva, asa ca trebuia sa remediez situatia. Iata, deci, ca, dupa ultima vizita pe taramuri segoviene din iulie, la Pedraza, in a doua zi a lunii noiembrie, profitand de un “puente” (joi sarbatoare - Ziua Tuturor Sfintilor/Mortilor, deci mi-am luat liber si vineri si uite asa am facut rost de un “pod” cum numesc spaniolii un weekend prelungit; al meu era, de fapt, apeduct, ca si lunea urmatoare aveam zi de concediu;)), m-am “imbarcat” in masina si, in aproximativ patruzeci-cincizeci de minutele parcam langa minunea de castel.

Localitatea se afla in nordul Segoviei, la vreo 50km; la 135km de Madrid; si, in ceea ce ma priveste, la vreo 60km de Pucela. Istoria locului, monumentele si imprejurimile… au facut din Coca un nume de referinta pe harta turistica a Castiliei si Leonului.

Putina istorie (si preistorie;)).

Primele vestigii ale prezentei umane dateaza din Epoca de Bronz, lucru dovedit de cateva varfuri de sageti descoperite in zona.

In cea de-a doua Epoca a Fierului, incepand cu anul 500 i. H., orasul Cauca din textele clasice, este unul dintre cele mai prospere orase din valea raului Duero. Are intre sase si opt mii de locuitori, un urbanism foarte dezvoltat, guvern independent si o economie diversificata (care include comertul). Este, ca si restul de orase vaccee, un oras-stat condus de o aristocratie razboinica, foarte puternica din punct de vedere politic si militar si, datorita situarii strategice deosebite, este foarte usor de aparat, aflandu-se intre raurile Eresma si Voltoya. Autorii latini vorbesc si de un zid care inconjoara localitatea, ceea ce completeaza sistemul defensiv.

Roma reuseste sa-i invinga, totusi, rezistenta in anul 151 i. H., printr-o “teapa”, episod narat de Apiano, care ridica numarul locuitorilor urbei la 20.000. Putin mai tarziu, in 134 i. H., Scipion, in drumul spre Numancia, permite repopularea acesteia. Din pacate, este distrusa din nou in timpul razboaielor sertoriene (74 i. H.), insa, din nou din fericire, se reface din punct de vedere economic (si nu numai) in secolele urmatoare.

Alte documente ale timpului ne vorbesc de privilegiul de a fi “municipium” roman in sec. II. La vremea aceea se numea tot Cauca. In secolele IV si V, localitatea va avea o importanta deosebita in contextul Hispaniei. Numeroase sate romane din imprejurimi atesta existenta unei bogate economii agricole. Acum apare aici o importanta aristocratie romana care va ajunge sa conduca destinele imperiului in partea sa finala: Teodosio el Grande este oglinda puterii in Roma a acestui clan hispanic.

Trecand la Evul Mediu si la Epoca Moderna, dupa asezarea vizigotilor in oras, foarte putine lucruri se mai stiu despre Coca. Mai tarziu a apartinut atat musulmanilor cat si crestinilor, a fost cucerita de Almanzor si posterior de Alfonso VI in anul 1086. In secolul XVI are sapte parohii, intre care Biserica Sf. Nicolae si Biserica Sf. Maria. In sec. XV apartine lui Don Iñigo López de Mendoza, de care v-am vorbit cand v-am descris Santillana del Mar, acum vreo doua luni. In urma unui schimb de proprietati intre acesta si Alonso I de Fonseca, acesta ultim devine “stapanul” orasului, si initiaza constructia castelului Coca, in 1453. Cativa membri ai familiei Fonseca sunt inmormantati in biserica Santa María la Mayor, in extraordinare cavouri renascentiste din marmura de Carrara (veti vedea poze).

Ca sa nu ma mai lungesc mult, si ajungand la Epoca Contemporana, Napoleón a ocupat Coca in 1808, stabilindu-se cu trupele sale in Castel. Acestea au devastat localitatea, incendiind arhivele municipale, fabrica de sticla, Manastirea Franciscana si lasand castelul in ruina atunci cand l-au parasit. In timpul razboiului civil spaniol, Coca s-a aflat sub puterea trupelor franchiste. Nu au avut loc lupte armate, insa da detentii politice.

Numele cel mai sonor legat de historia Cocai este cel al lui Teodosio el Grande, imparat roman in Orient din august 378 pana la 15 mai 392, si imparat al intregului imperiu roman de la aceasta data pana pe 17 ianuarie 395.

Adevarul este ca a fost un lux sa pot face aceasta excursie alaturi de un bun prieten, licentiat in istorie... (si specializat in vaccei;)). Explicatiile au fost riguroase, atat la obiectivele vizitate si pe care vi le voi detalia in continuare, cat mai ales la extraordinarul Castel din Coca, pe care-l voi descrie separat, pentru ca merita cu prisosinta. Multumesc, Javi.

Plimbarea noastra.

Dupa ce am parcat langa castel, cum ajunsesem cam tarzior pentru a initia vizita, am hotarat sa revenim la 16h, dupa pranz, pentru ca voiam sa ne bucuram de tot ceea ce acesta ofera pe indelete. Asa ca am luat-o la pas, incetisor, pe stradutele pline de farmec ale acestui sat (era el numit oras in trecutu-i splendid, insa azi e sat). Aveam cu mine – cum altfel? – o mica lista cu principalele obiective turistice, notate de pe site-ul localitatii, asa incat am purces in cautarea lor, nu inainte de a hali rapid o “tapa” (de “morcilla de Burgos”, chiar daca eram in Segovia, ce mai conta?) si a prinde puteri cu o bere cu lamaie;)

Gaaaaataaaa… Acum putem sa facem turism. Primul obiectiv vizitat a fost Iglesia de Santa María la Mayor. Ea este singura, din cele 8 biserici care au existat in localitate, care s-a conservat si este inca “in picioare”. Constructia ei a fost terminata prin 1520, si realizata pe fundatia unei biserici romane din sec. XII. Partea centrala este complet din caramida, iar partea superioara are un ceas cu patru sfere, adaguate la inceputul secolului trecut. Biserica are forma unei cruci latine, iar cele mai importante “opere” din interior sunt mormintele/cavourile familiei Fonseca, lucrate in marmura de catre Doménico Fancelli si Bartolomé Ordóñez. Cum ne uitam spre altar, pe stanga se afla mormintele lui don Fernando de Fonseca si al doñei Teresa de Ayala. Iar pe dreapta cele ale lui don Alonso de Fonseca si a mamei lui, doña María de Avellaneda. Daca ne apropiem de altar, dam de mormantul lui don Alonso de Fonseca (arhiepiscop al Sevillei, daca nu ma insel cu titlurile bisericesti), pe stanga, si de cel al lui don Juan Rodríguez de Fonseca, episcop al Burgosului, pe dreapta. Ultimul mormant, simplu si umil, este cel al lui don Antonio de Fonseca, cu un titlu important in Castilla (cum nu sunt specialista in materie, habar n-am cum sa-l traduc; ma refer la titlu;)). Avand expertul cu mine, am aflat ca mormintele sau mai bine zis cavourile nobililor se reprezentau inainte in functie de sex, mai concret: barbatul intotdeauna avea langa el coiful si arma (sabie, etc.), in vreme de femeia, cu capul acoperit de obicei, tinea in mana o carte (vedeti foto). Simboluri ale vitejiei si ale rugaciunii si pioseniei. Tot el mi-a explicat ce elemente nu corespund epocii in care biserica a fost construita, insa n-as putea sa va redau toate amanuntele, ca nu s-a lipit totul de mine;).

Ca orice biserica ce se respecta, si aceasta are o orga (deloc mica) deasupra usii de la intrare. La intrare (pe exterior) se afla un mic panou cu informatii despre templu. Citindu-l, am aflat ca un document din anul 1790 vorbeste de posibilitatea existenteti unei arhive secrete intr-unul din zidurile acestuia. Acoperisul bisericii a fost renovat in 1989 de catre Junta de Castilla y León, institutie oficiala a comunitatii autonome cu acelasi nume.

In aceeasi piata se afla si Primaria localitatii: “Casa de Villa y Tierra de Coca”. Usa de la intrare era deschisa si am intrat cu speranta ca gasim pe cineva sa intrebam daca exista un Birou de Turism, ca sa ne ajute cu o harta si sa nu cautam pe bajbaite restul obiectivelor. Din pacate nu am dat de nimeni, asa ca ne-am continuat drumul… dupa ureche, sau mai ales dupa vaz. “Uite turnul, hai spre el”, ceva in genul asta. Eu aveam ceva idee si, din cand in gand, scoteam din pozanar fituica. Asa ca am ajuns repede la Torre de San Nicolás: este una dintre cele mai vechi biserici din Coca, atestata pentru prima data in 1247. Din ea a mai ramas doar un turn svelt si robust. Nu am gasit foarte multe informatii despre acest templu. Se stie doar ca in 1715 parohia deja nu mai avea membri, desi continua sa se mentina ca si troita rurala. La sfarsitul sec. XVIII au ramas doar ruinele, care abia se mai vad astazi in jurul turnului. Expertul insotitor a zabovit cateva minute bune incercand sa-si dea seama ce iluzie optica facea ca partea superioara a turnului sa para mai lata decat partea inferioara. L-am lasat linistit si mi-am vazut de pozele mele, mai ales ca, oricat m-am uitat, eu nu am avut acea… iluzie optica;) Ceea ce mi-a fost clar de cand am vazut turnul in departare este ca seamana cu un minaret islamic. Unul din multimplele exemple de arta mudéjar in Coca, si, extins, in intreaga Spanie. Ca doar nu degeaba au stat maurii gramada pe ei vreme de 700 de ani… Au lasat urme – minunate si exceptionale urme – peste tot.

Acum ceva timp, turnul a fost transformat in mirador, si au fost inlocuite scarile vechi din lemn din interior cu o structura metalica. Din pacate, noi am fost intr-o vineri, iar publicul are acces doar lunea.

Plimbandu-ne de colo pana colo, pe stradutele localitatii, am dat de mai multe ziduri si porti vechi, care ma teleportau ad-hoc intr-unul din serialele istorice atat de la moda in ziua de azi in Spania… Stiu ca iar sunt “friki”, cum ar zice ei, insa, daca as putea sa ma plimb, prin satele astea unde se respira istorie in orice coltisor, imbracata intr-o rochie si-ntr-un context medievale, wowwww!! Visul este pe punctul de a se implini: anul viitor va trebui sa particip la mai multe targuri medievale din zona, si-o sa fac pe domnita!! ;) Nu asteptati poze cu subsemnata, insa…

Ok. Ne intoarcem. Trecem pe langa Hospital de Nuestra Señora de la Merced. Desi se spune ca exista de acum trei secole, primele vesti scrise despre el dateaza din 1442. Rolul sau principal, cel putin in sec. XV, era acela de a-i vindeca pe calatorii saraci care treceau prin zona si de a oferi adapost pelegrinilor. Este posibil, deci, ca spitalul sa se fi construit pe la jumatatea sec. XII, drept urmare a pelegrinarilor spre Santiago, deoarece Coca se afla in ruta pelegrinilor care veneau de la Madrid, trecand prin Sahagún, si mergand spre Santiago de Compostela. Intre 1145 si 1172 mai multi nobili ai Castiliei creeaza diverse locuri de acest gen, unde fratiile religioase se ocupau de vindecarea bolnavilor si oferirea de adapost, asa incat acest lucru ar putea fi originea acestui spital, care a fost considerat cel mai important din zona. Se auto-finanta, prin veniturile membrilor fratiilor. A fost reconstruit in 1907, iar in anii 50 Don Arturo Costa a dotat centrul cu un aparat de raze X, Sali de maternitate si pediatrie, paturi, etc., fiind spitalul cel mai modern din provincie la vremea aceea. Din 1985 este un simple Dispensar.

Buuun. “Unde mergem acum? ” “Hai sa ventilam zona cu cloaca romana, podul, troita si spalatoria, care, dupa calculele mele, se aflau la intrarea in sat, in zona opusa castelului, langa rau. In felul acesta ne intorceam in centru sa mancam, si terminam la Castel. Specialistul se opreste pe drum sa se uite la tigle: i se par ciudate, si-mi explica (virgula) ca sunt tipice in zona Segoviei, adica sunt intoarse invers. Probabil ca sa curga apa mai bine. N-a ajuns la o concluzie clara, iar eu… nici atat. Dupa analiza tiglelor (zicandu-mi eu in sinea mea: “vezi ce-nseamna sa n-ai habar de stiluri si materiale de constructie? ”;)), ajungem la rau. Unde-i podul, nu e podul… Cam asa a fost in cazul nostru. Erau ceva indicatii, insa se pierdeau pe drum. Si uite asa am ajuns noi langa Ermita de Santa Rosalía, fara sa ne dam seama ca este troita. De fapt, conceptul de troita este un pic mai diferit de al nostru. Aceasta se afla, asa cum am zis, la iesirea din sat, spre Navas de Oro, dupa ce treci podul si de Casa Rurala (“pensiunea” de la noi), pe dreapta. A fost construita in 1728 de catre Don Gaspar de Saravia si de Doña Isabel Ignín.

Ne-am fatait un pic in sus si-n jos, ne-am si oprit sa-i cerem ajutorul “Sfantului” Google, si pana la urma ne-am dat batuti. Ne-am hotarat sa mergem sa papam si sa intrebam vreun localnic ceva… Usor usor (greu la deal…) am ajuns la Puerta de Segovia sau Puerta de la Villa, una din cele trei porti de acces in localitate existente in trecut. Este “Poarta Segoviei” pentru ca dadea spre sud, si, cum este singura care s-a conservat pana in zilele noastre, se numeste si “Poarta/Arcul Satului”, cu stil caracteristic sec. XII si XIII (data constructiei zidurilor). Celelalte doua erau “Puerta Norte” sau “Puerta de San Adrián” si “Puerta Mediana” sau “Puerta de la Alameda”. Poarta Satului are o mica intrare care ne duce, pe o scara ingusta, in singura incapere aflata deasupra arcului, si care a fost folosita ca si inchisoare.

Exact langa poarta se afla “verracos vacceos”. In urma numeroaselor sapaturi arheologice pe tot teritoriul Spaniei, s-au gasit foarte multe figuri zoomorfe. Primele care ne vin in minte sunt faimosii Toros de Guisando, probabil cei mai cunoscuti. Insa uite ca si in Coca dam de trei asemenea figuri, chiar daca de marime mult mai mica. Langa arc se afla doua, cea de-a treia este asezata in interiorul castelului. Figurile zoomorfe (care pot reprezenta diverse animale rumegatoare, in mod normal) sunt sculptate in granit, iar rolul lor nu le este foarte clar istoricilor: e posibil sa fi fost folosite pentru a delimita pastoritul in zona sau sa aiba o functie magico-religioasa, si anume presupusa protectie si reproducere a animalelor.

Gata, era in jur de 14h si ne era foame. Am intrat rapid intr-un “garrito” (un local mai modest, frecventat de localnici mai ales), care anuntau pe un afis ca serveau pui cu cartofi prajiti la 7.50€. Am mai cerut o salata, paine, si doua racoritoare, si am platit ceva mai mult de douas’cinci de euro. Barul-restaurant, al carui nume nu l-am retinut, se afla chiar langa Poarta Satului, intr-un parculet. Este un local mic, destul de inghesuit, cu cateva masute, si probabil au un meniu pe zi. Noi ne-am saturat.

Exact in sensul giratoriu din fata Arcului se afla si Cruz de Setién, careia nici nu am apucat sa-i fac poza… Hai ca venim iar, hai ca venim iar, pana am ramas fara ea. Fara poza adica. Antonio de Setién a locuit in Coca, fiind fiul lui Alonso de Setién si al Mariei Gómez, una dintre cele mai importante familii ale satului. Don Antonio a murit pe 26 iunie 1620 si cu cateva luni inainte ii scrisese testamentul Pedro del Horno. In el, se specifica, sau mai bine zis ordona asezarea Crucii la intrarea in sat: “Y ten mando y es mi voluntad que de mis bienes y hacienda, se ponga una cruz de piedra de Cardeñosa miu buena, con sus gradas, a la puerta de la villa desde lugar, donde está al presente puesta una cruz de madera. Y que no se ponga letrero ninguno de quien la mandó poner” (adaptare: “Si este vointa mea, ca din toate bunurile mele, sa se puna o cruce de piatra de Cardeñosa, foarte buna, la intrarea in sat, unde acum se afla o cruce de lemn. Si sa nu se scrie cine a ordonat sa fie pusa acolo”).

La trei jumate fix trecute, cum ar spune marele nostru clasic, ne prezentam in fata maiestuosului Castel; unde ne-am petrecut urmatoarele doua ore si pe care-l voi rasfata intr-un review separat. Cand am iesit de acolo, ne-am urcat in masina si ne-am incapatanat sa dam de spalatoria/fantana si de ruinele pe care nu le gasisem mai devreme. Asa incat am oprit in apropierea troitei, dupa ce am vazut, pe marginea soselei, Cloaca Romana care aparea pe lista mea. Pai cum s-o gasim cand se afla exact la sosea si nu ai aproape deloc loc sa opresti? Iar noi, inainte de pranz, o luasem pe scurtatura, pentru ca, neexistand trotuar, iar soseaua fiind in panta si cu curbe, este destul de periculos sa circuli pe acolo. Oricum, nu este cine stie ce. Iesirea la suprafata a unui canal de ape reziduale, si se pare ca e de origine romana datorita formei si materialelor folosite.

Pe langa Lavadero de los 5 Caños, sau Spalatoria cu cinci guri/fantani, trecusem de asemenea. Insa nu are niciun afis, nimic, pus in fata, iar de afara nu pare sa fie un obiectiv turistic interesant.

Inainte am trecut pe Puente Grande, construit in 1630 de catre arhitectul segovian Bartolomé de Buezas, si reparat de cateva ori in secolul trecut. Mai exista si Puente Chico, pe celalalt rau care trece prin Coca.

In spatele spalatoriei se afla Casa Romana, resturi ale unei locuinte care probabil a apartinut unui nobil al localitatii. Am dat un ocol, “studiind” o parte din curte si cateva foste incaperi. Mi s-a parut incredibila inaltimea zidurilor, mai precis cat s-a pastrat din ele (veti vedea in poze). Resturile sunt decorate cu o serie de picturi, care reprezinta motive geometrice.

Acesta a fost punctual final al escapadei mele in Coca, o localitate care are multe de oferit ochiului turistilor. “Cireasa de pe tort” este, bineinteles, Castelul. Va urmaaaa, va urmaaaa…

Citește și CONTINUAREA aici
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo

[fb]
---
Trimis de alinaro in 02.12.12 18:10:50
Validat / Publicat: 02.12.12 19:35:34
VIZUALIZĂRI: 1784INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (alinaro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Intrarea in Biserica Santa María la Mayor, singura care se mai tine in picioare in intregime in Coca.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 27200 PMA (din 28 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmaster [02.12.12 18:46:14] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Diaura* [02.12.12 20:13:47] »

@alinaro

Foarte intersant orasul si povestea. Dar nu ma lasa nelamurita; in ce este prietenul tau specialist? (vaccei)

alinaro CONS. ONORIFIC AFA / SPANIA [02.12.12 20:24:03] »

@Diaura: Uff, sa stii ca pentru o secunda m-am "speriat", gandindu-ma ca nu am verificat termenul. Stiu insa ca am facut-o atunci cand v-am vorbit de Montemayor de Pinilla. Vacceii sunt o populatie pre-romana, de origine celta, care a locuit pe valea raului Duero, de aici prezenta multor vestigii destul de bine pastrate pana in ziua de azi. Insotitorul meu in Coca a facut istorie, si probabil ca lucrarea si-a facut-o cu/despre vaccei. Exista termenul ("Vacceos" in spaniola), am verificat inca o data, eu, care ma lupt din greu cu spaniolizarea limbii romane pe aici

Multumesc frumos!

Diaura* [02.12.12 21:31:51] »

@alinaro:

Ai dreptate; am recitit review-ul. Nu retinusem numele acelui popor.

alinaro CONS. ONORIFIC AFA / SPANIA [05.12.12 10:33:36] »

@webmaster: Multumesc pentru melodie. Habar n-aveam cine e, insa tocmai o ascult si merge la fix cu descrierea unui sat atat de vechi.

O intrebare: webmaster 13 e in concediu?

O zi frumoasa!

webmaster13 [05.12.12 10:44:00] »

„Când ne aflăm în fața marilor comori, nu le vedem niciodată, și știi de ce, pentru că oamenii nu cred în comori. ”

Paulo Coelho

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinaro, Diaura*
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2022 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.0716841220856 sec
ecranul dvs: 1 x 1