ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.11.2012
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
OCT-2012
DURATA: 7 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Descoperă Larnaca

Larnaca - la pas prin oras

TIPĂREȘTE

Pentru pasionatii de mare si plaja veniti in Cipru doar in acest scop, explorarea orasului Larnaca este deosebit de simpla. O plimbare pe faleza cu palmieri, de la port si pana la fort, cu plaja Finikoudes de o parte si cu numeroasele terase si hoteluri de cealalta parte, pare sa fie suficienta. Daca nu va multumiti doar cu atat, va recomand o perioada a anului in care soarele nu este prea arzator, incaltaminte potrivita pentru deplasari mai lungi si... "La drum!" pentru ca in Larnaca aveti ce vedea. O harta a orasului va va ajuta foarte mult. Punctele de informare turistica sunt doar electronice, asa incat nu va pot oferi o harta pe care sa o luati cu voi in deplasare, dar veti gasi asa ceva - gratuit - in multe locuri, pe trotuar, in fata magazinelor. Insist asupra acestui aspect deoarece strazile in Larnaca, in special in orasul vechi, sunt inguste, intortocheate, uneori chiar derutante. N-are rost sa va aventurati cu masina in explorarea orasului deoarece circulatia in zona veche este stresanta, iar posibilitatile de parcare in preajma obiectivelor sunt reduse.

Cel mai vechi oras al Ciprului, Larnaca, in antichitate cunoscut sub numele Kition, a fost locuit fara a fi abandonat vreodata (asemeni altor orase antice) inca de acum 6000 de ani. Se spune ca cel care a pus bazele asezarii a fost Khittim nepotul lui Noe. Istoria orasului este deci foarte lunga si complicata. Asezarea geografica a insulei a atras deopotriva pe comercianti, colonizatori, invadatori si mai tarziu pe turisti. Ei au fost greci, persi, egipteni, romani, bizantini, francezi, venetieni, turci, britanici, iar in prezent turisti de pe intregul mapamond.

Trei importante personalitati ale lumii antice sunt legate istoric de vechiul Kition, Larnaca de astazi: filozoful stoic Zenon care s-a nascut aici, generalul atenian Kimon ucis langa Kition intr-o confruntare cu persii din anul 450 i. H. si Sf. Lazar - prietenul lui Iisus care, persecutat, a parasit Iudeea si s-a refugiat in Cipru unde a trait tot restul vietii sale fiind si primul arhiepiscop de Kition.

Pentru ca am fost cazati la Livadhiotis City Hotel (vezi impresii), in vechiul cartier turcesc, langa Biserica Sf. Lazar, aproape toate traseele noastre pietonale au avut ca punct de plecare acest loc. Dar, de oriunde veti dori sa incepeti explorarea orasului, cu o harta la indemana, nu veti avea probleme.

Biserica Sf. Lazar ne-a atras atentia inca din seara in care taxiul ne-a adus de la aeroport la hotel. Feeric luminata, biserica ortodoxa inaltata deasupra mormantului Sfantului Lazar avea sa fie pentru noi locul cel mai des vizitat in perioada sederii in Larnaca. Sub altarul lacasului de piatra, inconjurat de icoane si candele, se afla sarcofagul in care a fost ingropat - la a doua sa moarte - Lazar cel inviat de Hristos, fratele Mariei si al Martei. Pentru ca l-am vizitat de mai multe ori atat organizat (cu grup si ghid), cat si pe cont propriu, pentru ca l-am vazut in toate momentele zilei, pentru ca i-am hranit porumbeii si pentru ca dangatul clopotului din turn ne trezea in fiecare dimineata la ora 6.30, despre acest edificiu as vrea sa scriu separat cateva randuri. Mentionez pentru cei interesati ca in cladirea anexa se afla un muzeu de arta bizantina, precum si un magazin cu icoane, obiecte religioase si ilustrate. Intrarea in muzeu este 1 euro/pers., dar trebuie sa stiti ca in timpul amiezei este inchis (orar: 8.15-12.30 si 15.00-17.30).

Fortul sau Castelul Medieval marcheaza inceputul promenadei si plajei Finikoudes. Inaltat de turci in 1625 pe ruinele unei mai vechi garnizoane, cu scop de a proteja orasul impotriva atacurilor dinspre mare, fortul nu are dimensiunile si nici prestanta celor din Famagusta sau Kyrenia. Ramane totusi un important punct de reper pe harta turistica si istorica a orasului. Zidurile sale bareaza soseaua facand-o sa-l ocoleasca si mai apoi sa continue spre zona Mackenzie cu cea de-a doua plaja din Larnaca. L-am ocolit si noi, pietonal, admirandu-i soliditatea zidurilor si asezarea chiar in bataia valurilor si vanturilor marine.

In timpul dominatiei britanice fortul a fost inchisoare, iar in prezent adaposteste Muzeul Medieval. Programul de vizitare afisat la intrare informeaza ca in perioada septembrie - mai muzeul este deschis de luni pana vineri intre orele 9.00-17.00, iar in perioada iunie - august programul este prelungit pana la ora 19.30. Ce se poate vedea in interior? Obiecte religioase apartinand perioadei de inceput a crestinismului, reproduceri (fotografii) ale unor picturi murale datand din sec. XI-XVI, obiecte gospodaresti de ceramica si metal din sec. XII-XVIII, coifuri si sabii din perioada otomana, arme din sec. XVIII-XIX. In curtea interioara este expusa artileria grea, tunurile ruginite, unele dintre ele foarte vechi.

In imediata apropiere a fortului atrage atentia un minaret frumos invaluit de frunzele unui palmier inalt. Este Moscheea Kebir (Buyuk), prima moschee a turcilor din Larnaca. Initial un lacas de rugaciune catolic inchinat Sf. Ecaterina, construit in sec. XIII-XIV, Moscheea Kebir apare mentionata intr-un document datand din anul 1747 cand Abu Bekir Pasa, guvernatorul otoman al orasului, decidea ca fantana publica de langa moschee sa primeasca apa prin apeductul construit in aceeasi perioada in afara orasului. Resedinta guvernatorului otoman Abu Bekir Pasa inca mai dainuie vis-a-vis de Livadhiotis City Hotel, iar in curtea sa interioara se afla o parcare. Asadar, se pare ca aici era centrul vechiului cartier turcesc din Larnaca.

Promenada Palmierilor este cea mai frumoasa zona de plimbare din oras. Marginita de o parte si de alta de palmieri, unii foarte batrani, plantati putin dupa 1920, promenada urmeaza linia tarmului de la Fort si pana la Marina Larnaca. Aici sunt hoteluri moderne, cafenele, cluburi si restaurante cu meniuri specifice, un parc de distractie pentru copii, multe banci pe care - asezat comod - poti contempla marea, poti astepta un autobuz sau pur si simplu te poti odihni putin. Bustul de marmura al generalului atenian Kimon, mort in apropiere de Kitium, troneaza pe un soclu inalt, cam la jumatatea promenadei.

Marina Larnaca, cel mai mare port de iahturi din Cipru, este locul in care sfarseste faleza. Dupa ce am admirat cateva ambarcatiuni de lux si am dat ocol monumentului inaltat de armeni drept multumire pentru ospitalitatea oferita de ciprioti in timpul refugiului lor din 1915, am traversat in Piata Europa denumita astfel in cinstea aderarii Ciprului la Uniunea Europeana. Aici, o fantana arteziana isi azvarle jeturile fanteziste catre cer, nu departe de statuia de bronz a lui Zenon din Kition, cel care a pus bazele filozofiei stoice. In spatele statuii, cinci cladiri identice alipite, construite in stil colonial britanic, foarte sobre, initial depozite care au apartinut portului, gazduiesc Centrul Cultural Municipal intrunind: Galeriile de Arta (cu lucrari ale artistilor locali), Muzeul Paleontologic Pierides-Tornaritis (cu fosile si oase de animale) si Muzeul Arhivelor istorice municipale (monede foarte vechi, fotografii ale orasului datand din 1850, carti rare, documente si jurnalistica veche accesibile doar specialistilor).

De aici si pana la Muzeul Pierides nu mai este mult. Parasind Piata Europa, prin Plateia Vasileos Pavlou ajungem in Zenonos Kitieos, prima strada paralela cu faleza. Muzeul Pierides, cel mai vechi muzeu privat din Cipru, adaposteste o colectie unica de antichitati adunate timp de patru generatii de membrii familiei Pierides. Se afla intr-o casa de oameni instariti, nu este prea mare si merita un popas aici daca aveti timp si dispozitie. Intrarea este 2 euro/adulti si 1 euro/elevi si studenti, iar programul de vizitare este: luni - joi 9.00-16.00 si vineri - sambata 9.00-13.00. Intre cele 2500 de exponate se afla obiecte de ceramica pictata provenind din Grecia, unele lucrate cu email, figurine de taracota infatisand actori jucand in piese antice grecesti, obiecte de sticla datand din perioada romana, un mic bust al imparatului Nero, harti si armuri ale cruciatilor, sabii otomane, o figurina reprezentand-o pe Astarte zeita fertilitatii, dantelarie veche si bijuterii din argint si chihlimbar, icoane si multe altele. Cel mai pretios exponat este "Omul care urla", o figurina veche de 5000 de ani, grotesca in opinia mea, dar uimitoare prin conceptie (turnandu-i-se apa pe gura deschisa larg, o elimina prin cealalta parte).

Intr-una din zile ne-am propus sa strabatem Zenonos Kitieos, una dintre cele mai selecte artere comerciale ale orasului, care porneste din imediata vecinatate a Livadhiotis City, hotelul unde eram cazati. Nu intentionam sa facem cumparaturi, dar in deplasarea noastra am vazut multe vitrine elegante si pentru a ne face o idee, am intrat in cateva magazine.

Am trecut din nou pe langa Muzeul Pierides, am inaintat pana in intersectia unde se afla si sediul politiei, apoi, la stanga, am continuat pe strazile Grigori Afxentiou si Kilkis pentru a ajunge la Vechiul Kition. Ruinele vechiului oras Larnaca se intind pe o mare suprafata si spre regretul meu, am gasit zona incercuita cu gard de sarma si incuiata. Un anunt informa ca este interzisa intrarea deoarece zona se afla in studiu si escavare astfel incat am fotografiat prin gard ceea ce am putut cuprinde. In cea de-a doua zona veche semnalata pe hartile turistice, mai indepartata, spre nordul orasului, n-am mai mers de teama aceleiasi interdictii la intrare. Cele mai vechi vestigii arhitecturale dateaza aici din sec. XIII i. H. In secolul urmator zona a fost reconstruita de greci si inca se mai vad ramasite ale zidurilor unor temple ridicate din blocuri masive de piatra. Nu departe, intre strazile Kilkis si Kimonos, Muzeul Arheologic ne-a oferit prilejul de a vedea intr-o forma organizata, in interior, dar si in aer liber, nenumarate vestigii datand din Epoca Pietrei, Epoca Bronzului si din perioada romana colectate din sapaturi arheologice efectuate la Choirokoitia, Kalavasos sau cu prilejul unor escavari locale. Muzeul deschis toata saptamana exceptand duminica, are un program de vizita variabil. Este singurul muzeu din Larnaca unde am intalnit aceasta stare de lucruri. De retinut ca in intervalul orar 9.00-14.30 este intotdeauna deschis. Sunt zile in care se deschide mai devreme si de asemenea sunt zile in care se inchide mai tarziu.

In afara de obiectivele amintite, noi am mai avut un motiv - cu totul special - pentru a ajunge aici. Chiar langa situl arheologic Kitium, dincolo de zona imprejmuita, am vizitat Centrul de Tenis din Larnaca. Nu intru in amanunte legate de baza sportiva. Daca va intereseaza, cu siguranta veti gasi informatii pe internet sau le veti afla la fata locului.

Intr-o alta zi a sejurului nostru in Larnaca ne-am propus sa ajungem in zona mai noua a orasului. Traseul nostru a inceput pe Agiou Lazarou si a continuat pe Stadiou pana la sensul giratoriu cu statuie aflat in fata intrarii in parcul orasenesc. Am lasat in urma cladirile scunde ale vechiului cartier turcesc si am trecut pe langa edificii inalte - blocuri de locuit sau sedii de firme, am vazut strazi largi cu trotuare late, umbrite de vegetatie specifica. In parc se afla Teatrul Municipal si Biblioteca Municipala pe care, bineinteles, le-am vazut doar exterior.

Muzeul Municipal de Istorie Naturala aflat de ademenea in parc, este unic in Cipru si ofera prilejul de a admira animale, plante, pasari, reptile, insecte, roci si diverse specii marine - scoici, corali, precum si pesti in acvariu. Majoritatea exponatelor provin din Cipru, dar sunt si cateva din alte zone, in special flora si fauna marina si oceanica. Am zabovit un timp in muzeu, apoi am admirat animalele din mica gradina zoologica aflata in parc. Pauni, diverse pasari si mici rozaroare fac deliciul copiilor si parintilor care-i insotesc la joaca de fiecare zi.

Pentru a ne incheia ziua tot pe Promenada Palmierilor, nu ne-am intors pe aceeasi cale ci am preferat Leoforos Grigori Afxentiou si directia spre Marina Larnaca. Bustul de marmura al filozofului Zenon ne-a intampinat la prima intersectie. Pe Leoforos Grigori Afxentiou se afla Spitalul Municipal, Biserica Evanghelica Greaca a Ciprului si Biserica Anglicana Sf. Elena amenajata la parterul unui bloc (ambele biserici functionand dupa un program strict, afisat, erau inchise), hotelurile Acropolis, Frangiorgio si Kition, Academia Americana, multe magazine de lux si restaurante elegante. Bineinteles, acestea au fost doar admirate exterior si fotografiate.

Nu departe de parcul municipal mi-a atras atentia un edificiu avand in fata un monument neobisnuit ridicat in memoria surorii Sophie, decedata in 1895, prima infirmiera care si-a dedicat viata ingrijirii bolnavilor ciprioti. Am trecut dincolo de portalul de la intrare si am inteles ca ma aflam in Manastirea St. Joseph fondata de misionarii francezi in 1844, fost asezamant de ingrijire a bolnavilor si saracilor din Larnaca. In prezent aici functioneaza o scoala medicala.

Sunt convinsa ca sunt si alte puncte de interes in Larnaca. Atunci cand nu eram in deplasari in afara orasului, ne umpleam ziua cu plimbari mereu in alte zone, iar in timpul avut la dispozitie doar atat am descoperit.

Desi nu se pot vizita toate intr-o singura zi, am prezentat grupat aceste obiective pentru o structurare mai buna a review-ului.

Am ajuns la concluzia ca Larnaca este un oras suficient de mare pentru a oferi turistului de toate. Nu este supraaglomerat, are plaje frumoase si o mare linistita, situri arheologice si muzee pentru pasionati, ofera posibilitati de croaziere si sporturi nautice, are magazine bine aprovizionate si multe taverne, cafenele, baruri si restaurante cu meniuri variate.

Si pentru ca am ajuns aici, ar trebui sa amintesc faptul ca doua sezlonguri si o umbrela se pot inchiria cu 5 euro/zi, ca circulatia autobuzelor se face dupa un orar afisat (mai mult sau mai putin respectat), iar o calatorie costa 1 euro. Cu 6 euro se poate face o plimbare in oras cu un vehicul special, cu aspect fantezist (un fel de tricicleta pentru doua persoane condusa de o a treia).

Posibilitatile de servire a mesei sunt multiple. Noi am avut masa asigurata, dar tot am frecventat micile taverne de pe faleza in special pentru Keo - berea locala si sucul proaspat de portocale.

Alexander si Navy Marine restaurantele de pe faleza vizitate cel mai des pentru ca sunt amplasate langa fort, ofera specialitati cipriote si internationale, meniuri vegetariene, pescarie, carne de pui, porc sau vita, paste, salate, deserturi si bauturi la preturi rezonabile.

Despre orasul Larnaca, atat deocamdata!

Citește și CONTINUAREA aici
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo

---
Trimis de iulianic in 17.11.12 09:58:31
Validat / Publicat: 17.11.12 12:55:52
VIZUALIZĂRI: 8718
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 23600 PMA (din 24 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

Admin [17.11.12 10:30:50] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

vadra [17.11.12 23:32:19] »

Dupa citirea review-ului, stau si ma intreb: de ce sa ma mai duc pana pe insula sa vizitez Larnaca, daca am citit acest articol? Este ca si cum m-as fi plimbat in umbra ta prin acest stravechi oras. Am pasit impreuna prin toate aceste minunate locuri si le-am "vazut" datorita tie. Daca mai pun la socoteala si modul de expunere, chiar nu cred ca mai trebuie sa ma obosesc pana acolo.

Glumesc, desigur, caci deabia ACUM m-ai starnit la o vizita in Larnaca. Iti multumesc pentru asta si, daca voi ajunge vreodata acolo, sigur ca voi tine in mana articolul tau, pentru a ma putea orienta.

iulianic [18.11.12 00:10:56] »

@vadra: Da, in toate plimbarile si vizitele pe care le-am facut in Cipru am simtit ca mai este cineva cu noi. Ma bucur daca impresiile mele ti s-au parut interesante, dar te asigur ca o vizita pe viu este si mai interesanta. Daca atunci cand te vei duce vei uita sa iei cu tine articolul meu, cu siguranta te vei descurca pentru ca sunt harti turistice peste tot, de asemenea, pe fiecare obiectiv este o placuta cu informatii sumare.

In afara de orasul Larnaca, in Cipru sunt atat de multe obiective care atrag pe cei pasionati de antichitati, peisaje, mare… Iti doresc sa ajungi acolo si sa-ti faci propria parere. Vacante frumoase oriunde si oricand!

Angelinne [18.11.12 11:34:45] »

Felicitari! Excelent review! Si eu am fost in Cipru de 2 ori pana acum si de sarbatori merg iarasi! Am facut o pasiune pt. insula asta! Este un loc unde ma intorc mereu cu drag si este la 2 ore distanta cu avionul, caldut si bine, cazare super la preturi bune, mancare buna, locuri frumoase de vizitat... de toate!

Iar a 4-a oara trebuie sa ajung in Ciprul de Nord obligatoriu!

Vacante frumoase!

iulianic [18.11.12 15:25:26] »

@Angelinne: Multumesc! Ma bucur daca ti-a placut. Si eu am facut o pasiune pentru Cipru. Acum l-am vizitat a doua oara si credeam ca nu voi mai avea cine stie ce noutati de descoperit, dar… au ramas inca multe nedescoperite.

Iti doresc sarbatori fericite in Cipru, iar cu proxima ocazie trebuie neaparat sa iei in considerare si o vizita in Ciprul de Nord. Eu am reusit sa vad Famagusta si Kyrenia intr-o deplasare de o zi si mi-au placut mult. Vezi impresii aici si aici.

Vacante frumoase oriunde si oricand!

Angelinne [18.11.12 16:09:54] »

@iulianic: daaaa super review-uri si celelalte, le-am citit! O zi am fost si eu in Nicosia (partea ciprului denord) dar pe jos si nu am reusit sa vad mare lucru. Trebuie sa aloc un sejur special pt. Ciprul deNord. Asa zic si eu ca de data asta chiar o sa vad tot, dar nu reusesc sa fac tot ce imi propun. Ultima data am fost si cu cel mic si na... nu prea am putut sa il obosim cu multe drumuri. Acum merg in Paphos, vreau sa explorez mai bine partea aia, datile trecute am reusit doar sa dau cate o tura si mi-am facut o idee. Stau 10 nopti de data asta, sper sa simt si mai bine Ciprul!

Vacante frumoase!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Angelinne, iulianic, vadra
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.0613279342651 sec
ecranul dvs: 1 x 1