ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.11.2012
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Arad
ÎNSCRIS: 15.12.09
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
AUG-2012
DURATA: 5 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Vacanța în Maramureș

Talentul, dolarul şi tristeţea moroşanului – Sârbi – Maramureş

TIPĂREȘTE

În satul Sârbi ajungi în mai multe moduri iar unul din ele este venind din Sighetul Marmaţiei prin Vadul Izei, spre sud, prin Ocna Şugatag şi imediat ce ai ieşit din Călineşti vezi un indicator cum că intri în comuna Budeşti. Urmează, pe şosea, satul Sârbi pe versantul estic al Munţilor Gutâi. În stânga drumului curge Pârâul Cosău care şerpuieşte curgând la vale dar din sens invers faţă de direcţia în care mergi, cu maşina, spre Sârbi.

Intrăm în sat iar pe la jumătatea satului vedem, pe partea stângă la șosea, o tăbliţă cu un însemn turistic având pe el două oale şi stând scris „Ansamblul de arhitectură tehnică populară”. Oprim. Tăbliţa este în dreptul unei case iar următoarea construcţie, tot pe stânga, pare un atelier fără pereţi, un șopron, cu o suprafață cam de 10-12 metri pătrați, lăsând să se vadă în el o grămadă de mașinării, sub un acoperiș de șindrilă de brad, sprijinit pe mai mulți stâlpi de susținere, realizați la rândul lor din trunchiuri de copaci. Lipit de acest șopron este o altă clădire, asemeni unei căsuțe, aproape de aceeași dimensiune ca și prima, construită toată din lemn, având pereți din scânduri de brad și o ușă de acces în partea dinspre șosea. Amândouă au fundația din beton, încadrată cu scânduri și bârne de lemn, care probabil, în momentul turnării betonului de fundație, au servit drept cofrag, fiind ulterior lăsate acolo fără a mai fi îndepărtate.

În partea dinspre șosea, între aceasta și cele două mici șoproane, stivuite, erau mai multe trunchiuri de copaci iar lângă clădiri erau mai mulți butuci destul de groşi, tăiați de dimensiuni diferite, precum și o grămadă de lemne tăiate surcele și pregătite pentru foc, care grămadă stătea sprijinită de construcția cu pereți de lemn, toate acestea trădând existența unui utilaj de debitat material lemnos sau cum i se mai spune, gater.

De undeva din spatele șoproanelor se auzea un vuiet puternic de apă. Ne deplasăm, atrași de zgomot, şi vedem o „vâltoare” – un fel de pâlnie uriaşă în care apa cade „nervoasă” după ce, mai înainte, trece printr-un jgheab lung şi peste o roată de moară, care roată era atunci oprită, forţând apa să scoată acel zgomot puternic. Apa ajunge pe jgheab deoarece o parte mică din pârâul care curge prin spatele celor două ateliere, Pârâul Cosău, a fost deviată, undeva mai în amonte, pentru a trece, mai apoi, peste roata morii și în cele din urmă prin vâltoare. Amândouă malurile pârâului sunt taluzate, cu pietre de râu prinse în beton iar pe partea cealaltă se ajunge trecând peste o punte de lemn și mai încolo peste un podeț. Ansamblul este foarte ingenios amplasat iar, pe alocuri, existența mai multor cofraje, sprijinite cu bârne de lemn, indică faptul că acesta este încă în stadiul de construcție.

În vâltoare, desigur, se învârtea haotic un PET de 2l semn al progresului şi „civilizaţiei”. Vreau să mă aplec, să-l scot, dar mi se pare periculos aşa că mă uit după un băţ sau o scândură de lemn. De undeva, din spatele nostru, apare un bătrânel îmbrăcat cu o cămașă albastră, peste care avea un pulover de culoare gri-petrol, cu nasturi și descheiat, o pereche de pantaloni șifonați de culoare bleumarin, în picioare niște bocanci iar pe cap o inconfudabilă pălărie din paie care-i atesta apartenența la spațiul maramureșean și de sub care, în partea din față, îi erau ieșite mai multe șuvițe de păr care s-au răsucit obraznice în sus, semn că micuța pălărie își duce veacul, zi de zi, pe creștetul bătrânului moroșan.

Tricoul pătat și care împreună cu sfetărul parcă atârnau pe corpul acestuia, bocancii cu șireturile dezlegate, barba crescută și pantalonii lăsați ușor la spate, îl înconjurau cu un aer de neîngrijit iar în primele momente am avut impresia că este vreun om necăjit care trecea pe-acolo și dorea doar să ne dea binețe, lucru sfânt în locurile acelea.

Bătrânelul vine până lângă noi, ne dă bineţe şi începe imediat să ne povestească despre ciudatele mașinării din șopronul deschis, fiind atras de locul acela ca de un magnet. Sincer, am fost luați prin surprindere, deoarece ne așteptam la o scurtă ”introducere”, adică, așa cum decurg lucrurile cu oamenii cam peste tot, mai întâi se prezintă, utilizând consacrata şi inconfundabila expresie a locului, „Io mi-s…” și numai apoi să continue cu vorbele. Înțeleg rapid că el este proprietarul tuturor celor ce se văd cu ochii în acel loc, începând de la cele două șoproane şi până la ciudatele mașinării. Îl urmăm îndeaproape, deoarece mergea înaintea noastră fără să privească înapoi sau să întoarcă privirea să vadă dacă-l urmăm, iar multe din cuvintele pe care le grăia, pentru noi, erau parcă din alt dicționar decât cel al limbii române. Un lucru era sigur: se vedea de la o poştă că toate, despre care vorbea și ni le arăta, îl fascinau.

Ajungem la șopronul descoperit: „Ce-i aia? ” îl întreb arătând spre o maşinărie care părea ruptă din peisajul meşteşugăresc. „Aia, e o batoză”. O fotografiez – pe ea scrie „Budapest”. Bun. „Dar celelalte? ” îl întreb. „Astea, tăte eu le-am construit” şi trage aer în piept. E rândul meu să rămân încurcat şi să mă îndoiesc de afirmaţie. Văd un circular electric cu disc mic. Ok! „Dar circularul cu disc mare, e antrenat de apă, de roata morii? ” întreb ca un novice. „Sigur” şi începe rapid să manevreze o grămadă de roţi şi pârghii. La final trage de o pârghie lungă şi roata morii, de pe cursul de apă, se deblochează, începând să se învârtă tot mai tare. Întreg angrenajul se pune în mişcare. Zâmbesc, deoarece în minte îmi vine, instinctiv, desenul animat cu Tom şi Jerry, atunci când Tom, vrând să-l prindă pe şugubăţul şoricel, realizează o cursă de şoareci foarte complicată cu tot felul de dispozitive care mai de care mai ciudate pentru ca, în final, un cuţit să taie o sfoară... Să lăsăm asta.

Circularul mare începe să se învârtă iar pe un mic jgheab, mai încolo, începe să curgă făină de mălai. Probabil ce-a mai rămas de la măcinatul anterior. „Vedeţi! ” îmi spune cu o față radioasă şi un zâmbet îi trece peste chip. „Lemnele alea ce sunt? ” îl întreb, arătând spre o stivă de lemne așezată lângă cea de-a doua clădire, cea cu pereți din scânduri. „Alea... ” şi aici îmi pare rău, cititorule, dar îmi este imposibil să reproduc termenii „tehnici” care au urmat. Se uită la mine şi îmi surprinde privirea aia de „…să mor dac-am înţeles ceva! ”. Vreau ”să mă scot”, să par inteligent, dau din cap aprobator şi scot un „ahaaa... ” prelung. Se uită preț de câteva secunde la mine, îmi surprinde privirea, și-mi dau seama că s-aprins că-s ”motan”. Pe cine încerc oare să păcălesc? Intră pe ușa șopronului și ne cheamă înăuntru. Fără să spună nimic îmi arată piua şi-mi dau seama imediat unde vin puse lemnele despre care am întrebat. Aşa mai merge, acuma am priceput. Ieşim afară. „Alea sunt tot ale tale? ” îl întreb arătând spre mai multe case, parcă recent construite, de peste pârâu, deoarece par a fi în aceeași curte. Rămân fără răspuns în timp ce se îndreaptă spre casa pe gardul căreia era amplasat indicatorul turistic.

Se opreşte în faţa unei portiţe, care dă în curtea casei, se întoarce cu faţa spre cele două şoproane şi îmi mai zice o dată: „Astea, tăte eu le-am construit”. „Ne-ai mai spus asta! ” îi zic încurcat, căutând, cu gândul, ce vrea să spună repetând încă o dată afirmaţia, deoarece prima dată când ne-a spus-o am luat-o ca pe o laudă gratuită cu sens de grandomanie inutilă. Îmi zic în gând: „Cine este atât de deştept la minte încât să construiască, singur, mai multe utilaje cu utilizări diferite, toate inteligent conectate între ele şi având ca sursă unică de energie o singură roată de moară învârtită de apă? Aici, în mijlocul a nicăieri! ”

Dar bătrânelul insistă: „Primele le-am donat la muzeu. Astea sunt noi, construite de mine” ne spune. „Ce, …primele? ” întreb, întorcându-mi privirea spre şoproane. „Moară şi vâltoare şi gater…”. Mă luminez instantaneu şi privesc atent spre el să-i surprind expresia feţei, deoarece de obicei mă prind când cineva vrea să mă păcălească. Gândesc, muzeu, donaţie…, astea se pot verifica. „Să ştii că vorbeşte serios! ” îmi zic. Rămân, mai mult timp, cu privirea spre ansamblul de maşinării, privind, de data aceasta, cu alţi ochi. Foarte ingenios! Şi foarte tare! Bătrânelul ăsta e un mic geniu local!

Intrăm pe portiță, pe care o închide cu grijă în urma noastră. ”Să nu fugă scroafa” ne spune. Mă uit prin curte după scrofă, îmi surprinde căutătura și-mi spune că acuma este undeva în spatele curții. Excelent! Mai o scroafă care să fugă după noi prin curte ne mai lipsește. „Haideţi să vedeţi cu ce mă mai ocup” ne spune întorcându-se spre noi. Un vecin mai în vârstă se „lipeşte” de noi. Un altul, mai tânăr, trebăluia ceva la o scăriţă din lemn artizanală, din aceea din care se introduce în sticle, pe o buturugă.

În curte, pe dreapta de cum am intrat, era o casă cu pereții din scânduri de lemn și acoperiș din șindrilă de brad iar în față era o casă din piatră, formată din două corpuri, unul vopsit în portocaliu, ce părea construit mai recent, iar celălalt corp, mai vechi, avea pereții placați cu pietricele de gresie colorată, asemeni caselor tradiționale tipice din Maramureș. Sprijinit de unul din pereții casei vechi, vedem și vestitul pom cu oale, în care odihneau și câteva găleți iar ramura din vârf era, evident, goală, fără nici o oală pusă pe ea. În curtea, destul de mică și cu iarbă, odihnea un autovehicol de transport persoane, tip furgonetă și o pisică. Aleile ce treceau prin curte și prin fața celor două corpuri de casă erau betonate. Clădirea din dreapta, construită din lemn, avea mai multe uși de acces, toate pe partea curții.

Ajungem în dreptul unei uși a casei de lemn iar gazda o deschide şi intrăm parcă într-un atelier de croitorie. Înăuntru, pe partea stângă, pe jos, o grămadă de suluri cu material, ţesătură cu ochiuri mari, rărită. În încăperea destul de mică, mai erau două mese, una în capăt pe care erau câteva suluri cu material și sub care odihneau mai multe sticle de băutură goale iar cealaltă, în partea dreaptă, lângă ușa de la intrare, de care era sprijinit un fus cu lână și pe care erau în dezordine mai multe hărtii, calendare, gheme de lână, bucăți de materiale și multe altele. Tot lângă masă mai erau și două scaune de autovehicol iar deasupra lor, agățată de un cui, o pălărie de cowboy de sub care se vedea un șirag de mătănii.

Bătrânelul ia în mână, de pe masa din dreapta, câteva bucăți de material, asemănătoare cu materialele din care se fabrică haiele lor tradiționale, și ne spune: „Uite, aşa arată, după ce le prelucrez în atelier” și arată spre sulurile cu material cu ochiuri mari și rărite. Mă uit la materialul cu ochiuri mari, asemănător cu o plasă de pescuit după care pun mâna pe materialul des și gros din care se fabrică haine. „Vrăjeală! ”, îmi zic în gând şi cotinui să pipăi de mai multe ori atât materialul finit cât şi cel brut. Vede că refuz să cred aşa că insistă şi începe să-mi detalieze procedeul. Adopt aceeaşi faţă de „…să mor dac-am înţeles ceva” şi renunţă.

La un moment dat, privirea mi se opreşte pe ramă de tablou, aşezată pe masa din dreapta, în care sunt mai multe fotografii de diferite dimensiuni, în cea mai mare fiind bătrânelul nostru, îmbrăcat într-un tricou albastru cu mâneci scurte şi cu nelipsita căciuliţă de moroşan iar în celelalte sunt utilajele lui fermecate şi o parte din realizările-i de artist popular. Atunci îi aflu şi numele care stă scris în partea de sus a tabloului: „G O. Creator popular. Sârbi - Maramureş”. „Ăsta eşti tu? ” îl întreb. „Da, io mi-s, G. O”. Bravo, frate! Te-am ghicit! „Încântat de cunoştinţă! ”.

În partea de jos a tabloului, sprijinit de acesta, mai erau două fotografii, într-una fiind doi moroşeni, tineri, îmbrăcaţi în costume populare cu nelipsitele căciuliţe pe cap şi care cântau, unul la vioară, higheghe şi celălalt la chitară, zongoră, iar în cealaltă, bătrânelul nostru cântând la tobă, dubă.

„Haideţi să mai vedeţi”. Închide ușa ”țesătoriei” și trecem la următoarea intrare unde este o altă odaie. Aici, în schimb, în mai multe cutii și saci sunt roșii, cartofi ardei și alte trebuincioase de ale gurii, semn că avem în față o cămară cu alimente. Pe o masă și pe un scaun, acoperite amândouă cu o mușama cu modele înflorate, erau o grămadă de sticle, care mai de care, de băuturi străine, goale, iar înăuntrul lor scăriţe de lemn, vârtelniţe şi, puse separat, sticle în care erau introduse pere şi mere. Fără să aştepte să ne minunăm şi să întrebăm despre cum au ajuns fructele în sticle, probabil plictisit de miile de ori de câte ori a auzit aceeaşi întrebare, începe să ne povestească: „Le aşez în copaci atunci când le cade floarea, le leg şi aştept să crească fructele. Uite ce faină-i asta! ” şi ne arată o sticlă cu două pere înăuntru, ciudat fiind faptul că perele au crescut lipite şi răsucite, una în jurul celeilalte, de parcă s-ar iubi. Zâmbesc, în timp ce-mi imaginez o livadă întinsă, plină cu copaci pe a căror crengi atârnă sticle de Johnny Walker, Martini sau Smirnoff. Oricum, rezultatul este spectaculos, de efect!

Ieşim afară, în curte, ne îndreptăm spre casa de piatră, unde înaintea intrării este o masă și două scaune, pe masă fiind mai multe sticle cu horincă. Pune trei păhărele pe masă și le umple, dintr-o sticlă cu o scăriţă din lemn în interior. Refuzăm politicos. La cei doi vecini li se lipesc ochii de păhărele și încep a se apropia de masă, parcă dând târcoale păhărelelor. „Din ce lemn sunt construite obiectele din sticlă? ”, îl întreb. „Din dud, prun, fag sau cireş” răspunde şi dă un păhărel peste cap. „Şi cât costă o sticlă cu horincă cu scăriţă? ” îl întreb. „50 de RON! ” vine răspunsul prompt şi pune cu zgomot o sticlă pe masă, de parcă ar dori să spună „nenegociabil”. Calculez rapid: un litru de horincă se dă peste tot cu 25 RON iar o sticlă, cu un fruct sau o construcție din lemn, am găsit-o tot la preț de 25 de RON. Ținând cont că sticlele artizanale, pe unde am întrebat, erau la ”mâna a doua” mă așteptam ca prețul ”direct la producător” să fie mai lesne. Asta este. Economie de piață!

Privesc în altă parte și înțelege că în noi și-a pierdut mușterii. Am senzaţia că suntem la o masă de poker şi a bluf-at. În astfel de situaţii mai şi pierzi. Unul din vecini, cel mai în vârstă, se apropie periculos de mult de masă, fără a avea curajul să ia, neinvitat, un pahar cu horincă. Gazda noastră se pare că-i cunoaşte prea bine şi-i lasă să se agite fără să-i servească. Bătrânelul se așează pe un scaun și golește și al doilea păhărel. „Că-i păcat să rămână! ” Privește în jos și între noi se lasă o liniște jenantă. „Cu 50 de RON o cumpăr de oriunde”, gândesc pentru mine. Unul din vecini se-ntoarce și iese din curte. Ghinion! Pentru el!

La un moment dat bătrânelul tresare. „Şi mai ştiu ceva”. Se apropie de o tobă care stătea exact în fața ușii, se aşează pe scaun lângă ea şi începe să bată ritmic. Ne amuzăm pentru că sună bine. La un moment dat se opreşte. Privește undeva peste tobă, spre iarba din curte, beţele, cu care a bătut în tobă, îi cad înspre în jos, rămânând atârnate parcă în mâini, strânge umerii și cu o voce tristă ne spune: „Am doi băieţi. Unul în Spania şi unul în America”. „Foarte renumiţi şi foarte căutaţi. Cântă pe-acolo! ”. Lasă ochii în jos şi-i surprind, de data asta, un nor imens de tristeţe care pare să-i întunece faţa. Aproape că-i dă o lacrimă. Sau mi se pare?

Urmează o tăcere lungă şi stânjenitoare. Pentru mine e clar: asta este durerea cea mare a omului. Toate micile amănunte sesizate pe durata vizitei, la care mi-au scăpat explicaţiile, încep să capete sens: fotografia cu cei doi ceteraşi sunt fiii lui, casele frumoase de peste pârâu sunt construite probabil tot pentru fiii lui în speranţa că-şi vor găsi rostul aici în sat, alături de tatăl lor, pentru a-i îndulci bătrâneţile; umbrele fugare de tristeţe ce-i străbat chipul de fiecare dată când vorbeşte despre copiii sau priveşte spre casele goale de peste pârâu; toate au sens. Este durerea sufletească a unui om, care-şi vede fiii nevoiţi a se dezrădăcina şi a pleca prin ţări străine pentru a-şi găsi fiecare un rost, şi frica de anii bătrâneţii care-l vor găsi singur şi nemângâiat, împreună cu băbuţa lui. Asta doare groaznic de tare. Simpatizez, în gând, cu el şi stăm tăcuţi.

Așteptăm să se reculeagă, să se ”întoarcă” cu gândul acasă, părând, pentru câteva clipe, că este plecat departe, foarte departe. Parcă-i citesc întrebarea pe chip, când priveşte peste toată agoniseala: „Ce rost mai au toate astea? ”. Îmi privește fiica: „Hai şi tu! ” şi-i face semn cu mâna. „Încearcă! ”. Ne amuzăm câteva momente şi atmosfera se destinde. Se uită lung şi cu multă dragoste la fiica mea. Suspină şi mai trage şi al treilea păhărel de pe masă. Poate că are și nepoți, gândesc, dar mă abțin de la a-l chestiona. Bine că este aici, cu noi! Privesc primprejur şi am impresia că asta este tot ce avea de arătat. A fost frumos. Şi interesant!

„Cât vă dăm”? îl întreb. „De-o bere” ne răspunde. „Am doar de sută. Ai să ne schimbi? ” îl întreb. „Am dară”. Mergem în casa de lemn și intrăm pe o altă ușă, într-o cameră de locuit, cu pat, masă și toate celea. Scoate un portofel dintr-un sertar. Înăuntru sunt câteva bancnote de 50 de RON, una de 20 de EUR şi una de 1 dolar. Pufnesc în râs. Mă abţin în ultimul moment să-l întreb pentru ce mai ţine dolarul ăla dar îmi aduc aminte de fiul lui din America. Ce ciudaţi suntem câteodată, noi oamenii, prin felul cum încercăm să suplinim ce ne lipseşte. Cam asta bănuiesc c-ar fi povestea cu dolarul. „Uite îi zic, îţi dau o sută şi-mi dai 20 de EUR” Se uită la portofel şi pare încurcat. Rămâne cu privirea în jos mai mult decât este firesc. Calculează sau refuză să se despartă de bancnota europeană? Cine ştie? Oricum ce-i rămâne este chiar de două beri, mai mult decât a cerut. Renunţ. Îi zic să mai caute, poate găseşte. Ia şi portofelul nevestei. „Te lasă să-i umbli în portofel? ” îl întreb aşa „la vrăjeală” pentru a-l mai înveseli. Se uită la mine întrebător şi mustrător: „Noi ni-s împreună cu banii, nici un bai”. Înghit în sec. Până la urmă găseşte 80 de RON. „Bine-i şi aşa îi zic”. Îmi mulţumeşte şi zice că pentru el îi prea bine. Dăm bineţe şi plecăm. Ne conduce până la maşină.

Cum ne îndepărtăm, din mersul maşinii, mă uit în oglinda retrovizoare. Stă pe marginea drumului şi ne petrece cu privirea. Un bătrânel trist...

selectat ca MiniGhid AmFostAcolo

---
Trimis de Utube in 16.11.12 10:43:32
Validat / Publicat: 16.11.12 13:16:31
VIZUALIZĂRI: 5372
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Utube); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 25850 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

webmaster [16.11.12 11:38:50] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

alinaro [16.11.12 13:41:50] »

@Utube: Foarte frumoasa povestea... Nu's de ce, dar mi-au dat lacrimile...

haiduc [16.11.12 14:31:14] »

Splendid Utube!

Sper ca cineva v-a stii sa pastreze acest loc si pentru generatiile urmatoare!

Ai si votul meu.

amero [16.11.12 15:43:23] »

Imi pare rau ca nu te pot vota de mai multe ori. Ai scris si descris frumos... si sensibil despre locuri, oameni si momente de viata. Ai un talent deosebit. Felicitari

ak-ar de rumÂn [16.11.12 19:30:06] »

E al doilea superbonus, meritat, pe care-l dau în această seara. E doar o întâmplare (să fiu al 14-lea). Frumos și cu mult suflet!

Qvadratvus [16.11.12 22:33:24] »

Omule, TE FELICIT!

carmen_22_09 [18.11.12 14:57:40] »

ce frumos ai scris... cu har.

felicitari

vot maxim

Lucien [22.04.19 17:04:53] »

Au trecut 6 ani de la vizita Dvs. Suntem în august 2018, iar dl. G.O este tot acolo, la datorie. Așa cum l-am văzut noi, părea în regulă. Poate că problemele semnalate s-au rezolvat. Oricum, am remarcat aceeași vervă, dorință de a explica, de a cânta și de a vinde o sticlă de horincă.

A propos de horincă: lipită de malul celălalt al apei, am vizitat Horincia aflată în plină activitate, răcirea serpentinei prin care se distila horinca fiind cu apă trasă tot din pârâu. Și pentru-că am ajuns la capitolul ”neologisme”, să explicam câțiva termeni: horincie = ”atelier” pentru distilarea horincii, ”discul de tăiat” (în fotografie) = circular, ”copac cu oale” (în fotografie) = prepeleac.

Între timp, casa lui G.O a fost terminată. Arată foarte bine, cu motive tradiționale din lemn, iar intrarea în gospodărie este străjuită de o impunătoare poartă de lemn sculptată (inclusiv cu chipul d-lui O), iar pe stâlpul drept al porții este o căniță și o canea (robinet) de lemn prin care curge (sau ar trebui) ”permanent” horinca. Prepeleacul cu oale este tot pe-acolo.

Puțin mai în spatele horinciei am vizitat gospodăria lui Vasile și Ileana B., meșteri populari pălărieri (clopuri din paie).

De asemenea, în Sârbi mai sunt de vizitat două vechi biserici de lemn, monumente istorice, construite, desigur, în stil maramureșean și anume Biserica de lemn "Sf. Nicolae" în Sârbi Josani (partea de jos a satului) și Biserica de lemn "Cuvioasa Paraschiva" în Sârbi Susani (partea de sus a satului)

webmasterX [22.04.19 18:14:24] »

@Lucien: Pe AmFostAcolo nu acceptăm postarea în clar a informaţiilor cu caracter personal (nume, numere de telefon, adrese de mail, etc). Aceste info se pot trimite/primi însă prin mesaje private, destinatarul primind aceste mesaje în aceeaşi căsuţă de mail în care primeşte şi înştinţările despre ecouri.

Pentru a transmite un mesaj personal: click pe linkul "mesaj pers" afişat la fiecare ecou, lângă username (ori click pe username, apoi - în fereastra nou-deschisă - pe linkul "trimite mesaj pers").

Notă: Este necesar ca destinatarul să aibă bifată opţiunea ACCEPT PRIMIRE MESAJE DE LA CEILALŢI UTILIZATORI. Opțiunea se poate seta/deseta din secțiunea CONTUL MEU.

Lucien [22.04.19 19:23:52] »

@webmasterX: E puțin ciudat. Numele lui G.O, realizatorul acestui parc de tehnică populară, este deja scris negru pe galben chiar în articolul de bază iar eu nu am făcut altceva decât să-l repet. Pe de altă parte, G.O, prin aceste realizări, este deja o personalitate publică și practic el nu are o afacere în adevăratul sens al cuvântului (nu percepe taxe de vizitare).

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
webmasterX [22.04.19 19:53:17] »

@Lucien: am corectat si in articol (sper, peste tot), prin 2012 nu erau asa multe reguli GDPR!

Cit despre ''personalitate publica'' eu nu am gasit nimic in acest sens, deci ramane G. O.

Lucien [22.04.19 21:37:41] »

@webmasterX: Mulțumesc! De abia acum am înțeles sensul.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ak-ar de rumÂn, alinaro, amero, carmen_22_09, haiduc, Lucien, Qvadratvus
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.0864479541779 sec
ecranul dvs: 1 x 1