ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 06.11.2012
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Râmnicu Sărat
ÎNSCRIS: 09.05.11
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
SEP-2012
DURATA: 1 zile
prieteni
3 AD. + -- COPII -- v: --

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

La plimbare pe Lună...

Ilustrație video-muzicală
Space Piano - Cyber Space - @};-


TIPĂREȘTE

Locuind în județul Buzău, relativ aproape de zona în care se află Vulcanii Noroioși, i-am vizitat aproape în fiecare an, și de fiecare dată am revenit cu plăcere. Ultima dată când am ajuns aici a fost în cursul lunii septembrie, profitând de o zi frumoasă de sâmbătă. Am ajuns la Vulcanii Noroioși pe DN2-E85 până în localitatea Mărăcineni (lângă Buzău). Din DN2- E85, în Mărăcineni (chiar înainte de podul ce traversează râul Buzău, pe direcția de deplasare dinspre Focșani către Buzău), se intră în dreapta pe DJ 203 K și apoi DJ 203 L (din localitatea Săpoca), rută care ne va conduce către localitatea Berca. În această localitate drumul se bifurcă, un indicator ne arată către dreapta drumul spre vulcani (DJ 102 F). Se trece prin localitățile Joseni și Policiori și se urmează drumul către dreapta, urmărindu-se indicatoarele până în zona vulcanilor.

Vulcanii Noroioși care pot fi relativ ușor vizitați se află situați în două zone distincte: Pâclele Mari și Pâclele Mici, aflate de câțiva kilometri una de cealaltă. Există indicatoare în apropiere către ambele locații. O a treia zonă, mai greu accesibilă, este denumită Pâclele de la Beciu, aceasta fiind și cea mai mică dintre cele trei zone cu vulcani noroioși din județul Buzău. Ca întindere, Pâclele Mari ocupă o suprafață de 22 ha, Pâclele Mici se întind pe 16,5 ha, iar Pâclele de la Beciu au o suprafață de 20X40 metri.

Noi am vizitat prima dată zona Pâclele Mari. Accesul cu mașina se face până la poarta care permite intrarea pe teritoriul acestei rezervații naturale (de tip geologic și botanic). Am parcat mașina pe marginea drumului, în apropierea pensiunii existente în zonă (Pensiunea Vulcanii Noroioși) și apoi am plătit taxa de intrare, respectiv suma de 4 lei de persoană. Pentru elevi tariful este de 1 leu, iar studenților li se permite accesul contra sumei de 2 lei. La intrarea în rezervație se află amenajat un chioșc de unde se pot achiziționa diverse suveniruri.

Întrucât noaptea precedentă plouase destul de serios, acest lucru afectase puțin solul, la suprafața acestuia formându-se un strat alunecos de noroi, fapt care ne-a îngreunat puțin deplasarea. Oricum, acest mic inconvenient nu a contat, peisajul spectaculos compensând pe deplin micile neajunsuri. De fiecare dată când am vizitat Vulcanii Noroioși am avut impresia că am ajuns într-o altă lume. Deși în jurul acestui areal vegetația este prezentă pretutindeni sub diverse forme, la contactul cu zona vulcanilor aceasta dispare ca printr-un miracol.

Am avansat încântați către zona cea mai înaltă a acestui areal pentru a admira câteva conuri vulcanice active, chinuindu-ne să surprindem cât mai bine momentul în care avea loc câte o mică erupție. Pentru că aceste erupții eliberează constant gaze, în zonă este un miros persistent. Pe lângă gazele emanate, au loc și scurgeri de noroi continue, care au creat în timp depozite de noroi, prin mijlocul cărora curge neîncetat un răuleț de noroi. Aceste scurgeri permanente au creat în decursul timpului câteva văi. Către marginea arealului aceste văi se adâncesc, fiind înconjurate de creste ascuțite, asemănătoare unor piscuri montane în miniatură.

Am cutreierat zona aproximativ o oră, timp în care am alergat ca niște copii de la un con la altul, doar-doar vom surprinde vreo ”bolboroseală” mai pronunțată. Am decis apoi să mergem și să vizităm și zona Pâclele Mici, aflată pe un deal vecin, la o distanță de câțiva kilometri. De altfel, pe povârnișul dealului din zona Pâclele Mici se vede o inscripție realizată din pietre vopsite cu alb: ”Vulcanii Noroioși” (inscripția este vizibilă și de la Pâclele Mari).

Pâclele Mici sunt ceva mai dificil de vizitat decât Pâclele Mari. Accesul cu autoturismul se poate face până la baza dealului pe vârful căruia se află platoul cu vulcanii. Aici am lăsat mașina într-o parcare, plătind o taxă de 2 lei. Din parcare se urcă pe o alee pietruită până în vârful dealului, numită ”Aleea Vulcanilor”, și se continuă pe o potecă de pământ bătătorită până la zona unde se găsesc vulcanii. Distanța pe care trebuie să o parcurgi pe jos este de aproximativ 1,5 kilometri, dar priveliștea de aici, la fel ca și cea de la Pâclele Mari, merită acest mic efort.

Vulcanii de aici diferă oarecum de cei pe care i-am întâlnit la Pâclele Mari. Acești vulcani sunt mai numeroși și au gurile mult mai largi, iar erupțiile lor sunt mai zgomotoase și mai bogate în noroi. Din dorința de a surprinde cât mai clar o astfel de erupție, ne-am apropiat prea mult de buza unui crater, care a început brusc să se scufunde. Asadar, atenție, dacă nu doriți să vă murdăriți prea tare, nu vă apropiați foarte mult de marginile craterelor. Acestea sunt destul de instabile, noroiul nu este întărit și se pot scufunda oricând.

După aproximativ o jumătate de oră petrecută aici am decis să coborâm în parcarea unde am lăsat mașina. În acest loc sunt amenajate câteva construcții interesante, desprinse parcă din filmele americane. Una dintre aceste clădiri, numită ”La Hangar” adăpoștește un mic magazin de unde se pot achiziționa sucuri, bere sau diverse gustări. Tot aici pot fi găsite și suveniruri cu vulcanii (diverși magneți, brățări sau cărți poștale). La mică distanță către dreapta se găsește o altă clădire acoperită, dar fără pereți, care adăpostește câteva mese și băncuțe (această construcție este denumită ”La Șopron”). Lângă Șopron este amenajat un grătar, astfel că cei care doresc pot veni aici să ia masa în mijlocul naturii. În această zonă se poate campa după ce se achită o taxă de campare de 5 lei de cort. Zona mai cuprinde câteva mici foișoare cu băncuțe, dar și o toaletă aflată într-o margine.

Noi ne-am odihnit puțin aici și am băut câte un suc stând pe o băncuță, după care am spus ”La revedere! ” Vulcanilor Noroioși și am pornit către Mănăstirea Rătești (vizită pe care am descris-o aici: vezi impresii) situată la aproximativ 20 de kilometri de zona vulcanilor.

Seara am ajuns acasă obosiți, dar mulțumiți, stabilind deja noi obiective pentru plimbările noastre viitoare...


[fb]
---
Trimis de Floryn81 in 06.11.12 23:04:51
Validat / Publicat: 07.11.12 06:43:54
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MĂGURA & BERCA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 5769 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Am ajuns în apropierea zonei Vulcanilor Noroioși. Înainte se ajunge la Pâclele Mici, iar către stânga se ajunge la Pâclele Mari.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 17750 PMA (din 18 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmaster [06.11.12 23:16:54] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

urjanclaudiu CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [07.11.12 12:20:10] »

Cu ani în urmă am fost şi noi pentru prima şi deocamdată singura dată la Vulcanii Noroioşi iar acea experienţă nu o pot uita, atât din prisma faptului că am văzut acest obiectiv turistic deosebit dar mai ales că nu a fost vorba despre o simplă excursie ci despre o adevărată aventură. Am plecat la drum pe jos, fără să ştim exact pe unde trebuie să o luăm şi unde trebuie să ajungem. Ne-am bazat pe intuiţie şi mai ales pe sfaturile primite de la cei întâlniţi în drum -ţărani, lucrători la sonde. După câteva ore de mers pe drumuri forestiere şi pe poteci, fără a trece prin vreun sat (aşa cică ar fi trebuit!!!) am ajuns la Pâclele Mici iar apoi mai departe şi la cele Mari.

Habar nu am avut că există parcări, intrări "oficiale" şi taxe de intrare. Pe unde am intrat noi nu am găsit aşa ceva. Noi am ascultat de îndrumările primite de la oamenii locului şi pentru a ajunge la Pâclele Mici ştiu că era pe acolo, pe undeva, o potecă iar pentru cele Mari, îmi aduc minte că am luat-o pe o cărare printr-un lan de porumb apoi am urcat pe nişte văi. Sincer, nici nu ştiu dacă aş mai nimeri acelaşi drum! Sper să mă conving anul viitor că, deşi aveam în plan, anul acesta nu am reuşit să ajungem. Până una alta însă, m-am delectat cu acest articol. Felicitări.

vasilica [07.11.12 14:23:36] »

@urjanclaudiu: ha ha, tu ai făcut varianta off-road! cred că e chiar mai interesant aşa. eu, una n-am fost prea impresionată mergând cu maşina până în buza rezervaţiei şi făcând un tur destul de sumar al zonei.

@Crazy_Mouse, ne-ai dat tuturor o idee bună. obiectivul merită cu siguranţă atenţie mai multă.

webmaster13 [08.11.12 12:17:23] »

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

alinaro [08.11.12 16:41:29] »

@Crazy_Mouse: Eu am fost cand eram mica, pe la vreo 8-9 ani... Era prima mea tabara, la Bisoca-Buzau, si intr-una dintre excursii am mers la Vulcanii Noroiosi. Nu am poze, evident (pe vremea aia...), insa imi aduc aminte de bolboroseala micilor cratere, si de cum una dintre colege a scapat cu piciorul intr-unul din ele, de au certat-o toti profesorii!! M-as intoarce cu mare placere, sa revad locul cu ochi de adult.

Felicitari.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Floryn81 [09.11.12 00:12:02] »

Mulțumesc tuturor pentru aprecieri! Acest obiectiv merită întradevăr vizitat măcar o dată în viață.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinaro, Floryn81, lilianalilia, vasilica
Alte impresii din această RUBRICĂVulcanii Noroioşi:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.07177996635437 sec
    ecranul dvs: 1 x 1