ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.11.2012
DE doda
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 11.08.10
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
DEC-2011
DURATA: 3 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

Avanpremieră la Pieţele de Crăciun 2012

TIPĂREȘTE

Chiar dacă mai este destul timp pînă la Crăciun nu strică să ne amintim că în curînd se vor deschide Pieţele de Crăciun în marile capitale europene şi, îmi place să sper, în cît mai multe oraşe din ţara noastră.

Fie adult sau copil aşteptăm cu nerăbdare sărbătorile de iarnă, însă perioada cea mai frumoasă, după părerea mea, este chiar cea dinainte, cînd începe febra pregătirilor, cînd alergăm după cumpărături pentru prepararea bucatelor tradiţionale, cînd căutăm cadouri pentru cei dragi, cînd împodobim casa şi bradul.

Timpul nu mi-a permis să călătoresc în această perioadă însă puţinul pe care l-am văzut anul trecut pe viu, în Viena, m-a determinat să repet experienţa. Viena fiind cea mai la îndemînă locaţie şi avînd printre cele mai renumite pieţe va fi din nou următoarea mea destinaţie. Voi vizita pieţe pe care nu am apucat să le văd iar pe cele vizitate le voi revedea cu mare plăcere. Sînt sigură că vor îmbrăca straie noi.

Nu mi-am propus să scriu un review despre Pieţele de Crăciun din Viena, să intru în detalii sau să le recomand neapărat, pozele de anul trecut pe care le voi ataşa vă vor stîrni cu siguranţă şi vă vor pune pe gînduri dacă nu v-aţi făcut, încă, un plan pentru această perioadă.

Dacă veţi avea privilegiul să staţi în inima Vienei veţi vedea că atmosfera de sărbătoare nu încetează nici după miezul nopţii, cînd se inchid magazinele, cînd localnicii şi turiştii se retrag pe la casele lor şi cite un mim mai dă un mic spectacol pe Kartnerstrasse în faţa geamului camerei noastre de hotel. Aş sta şi aş privi toată noaptea pe geam... dar trebuie să mă odihnesc pentru că a doua zi o voi lua de la capăt şi nu vreau să-mi scape nimic din farmecul acestui oraş.

Îmi doresc să citesc cît mai multe review-uri despre Pieţele sau Tîrgurile de Crăciun de la noi, imi doresc să am timp să mă reped în fiecare weekend, măcar pentru cîteva ore, în cite una din pieţe, să cumpăr cite un mic cadou, să savurez cite o cană de vin fiert şi un dulce tradiţional, sau pur şi simplu să-mi clătesc ochii şi să mă bucur de atmosfera de sărbătoare.

Fac parte din generaţia care a crescut cu Moş Gerilă, care nu l-a cunoscut în copilărie pe Moş Crăciun, care a lucrat în zilele de Crăciun şi de Paşti şi care a simţit că lipseşte ceva. Nu am cum să întorc timpul înapoi dar mă voi bucura alături de copiii de azi şi cred că de majoritatea adulţilor de atmosfera sărbătorilor de iarnă cu obiceiurile sale frumoase.


[fb]
---
Trimis de doda in 05.11.12 08:36:59
Validat / Publicat: 05.11.12 10:20:19
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AUSTRIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4275 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (doda); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Un colţ de stradă din zona operei
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 11700 PMA (din 15 voturi)

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

webmaster
[05.11.12 10:14:45]
»

Rubrica nou creată de autor a fost redenumită "Pietele de Sărbători (Craciun, Paste) ", pentru a putea permite acumularea aici şi a unor recomandări despre alte sărbători.

Au fost mutate, deasemenea, în noua rubrică toate articolele cu acest subiect din vechea rubrica "Viena, de-a lungul si de-a latul"

dodaAUTOR REVIEW
[05.11.12 11:15:20]
»

Mulţumesc. Într-adevăr se impunea o rubrică specială, un loc unde să căutăm impresii despre sărbătorile mult îndrăgite şi de unde să ne inspirăm pentru planurile viitoare.

Chiar dacă m-am exprimat la timpul viitor, trecut şi prezent, de-a valma, sper să reiasă în evidenţă sugestia din titlu.

abancor
[05.11.12 11:59:04]
»

Am selectat deja pozele pentru niște review-uri de călătorie în perioada piețelor de Crăciun, sper să reușesc să scriu și textele în următoarele săptămîni. Va fi vorba despre Viena, Muenchen, Rothenburg ob der Tauber și Nuernberg. Așa că stai pe aproape și o să ai ce citi.

brenciua*
[07.11.12 18:42:37]
»

@doda: mi-a placut review-ul tau, si eu abea astept sa plec la Viena petrecem Craciunul acolo. Sti cumva in ce perioada este piata de Craciun? Multumesc.

dodaAUTOR REVIEW
[07.11.12 21:55:26]
»

@brenciua: am gasit pe wien.info/ro detalii privind programul: piata din fata primariei se deschide pe 17 noiembrie, cea de la Advent Am Hof pe 16 noiembrie, Piata din Spittelberg pe 15 noiembrie, cea de la palatul Schonbrunn pe 24 noiembrie, altele pe 23 noiembrie, etc. Sint trecute in program zilele si orele in care sint deschise pietele. Majoritatea se inchid pe 23 decembrie dar ramin totusi deschise cele de la palat si de la Maria Theresa pina pe 26 decembrie si un tirg de iarna pina pe 6 ianuarie. Daca va uitati pe site veti gasi si alte detalii utile.

Va doresc o vacanta frumoasa!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
brenciua*
[08.11.12 15:16:09]
»

@doda: multumesc frumos pentru informatii.

Angelinne
[18.11.12 11:43:21]
»

Am gasit informatiile de mai jos despre pietele de Craciun din Viena de anul acesta. Voi ajunge si eu intre 29nov-3 dec. Sper sa va fie utile tuturor care mergeti! Eu deabia astept! Este prima mea vizita la Viena si deja stiu ca voi mai reveni, stau cam putin acum...

---

Pietele de Craciun din Viena, cunoscute sub numele de Christkindlmärkte, Weihnachtsmärkte sau Adventmärkte, se deschid incepand cu data de 17.11.2012.

Aceste piete au o lunga traditie in Austria si in sezonul Craciunului pot fi intalnite in aproape toate zonele pietonale.

In afara de obiectele traditionale de Craciun, lumanari, jucarii si decoratiuni, in pietele vieneze de Craciun veti simiti mirosul unic de migdale si castane prajite, de cartofi si friptura si nu in ultimul rand de vin fiert.

Toate acestea va vor introduce in spiritul sarbatorilor de Craciun.

Una din atractiile principale o reprezinta bradul de Craciun. Traditia spune ca bradul de Craciun este un dar din partea landurilor austriece. Anul acesta bradul va avea 32 de metri, avand o varsta de 120 de ani si este oferit de Primaria localitatii Schwarzenbach an der Pielach, landul Niederösterreich.

Bradul de Craciun va fi luminat anul acesta de 1000 de lampi cu LED, iar ceremonia apriderii instalatiei va fi la ora 17:30, in ziua de 17.11.2012.

Punctul de intalnire pentru cei mici, va fi in atelierele (denumite Christkindls Werkstatt), create special pentru ei. Aici, copii, sub indrumarea specialistilor, vor putea confectiona cadouri speciale de sarbatori, dar isi pot testa si veleitatile culinare, gatind biscuiti sau turta dulce pentru mama, tata sau bunici.

Atelierele vor fi deschise in perioada 17.11-24.12.2012 intre orele 9:00-19:00.

--

Unde vor fi amplasate Pietele de Craciun?

Piata Primariei (Rathausplatz)

Piata de Craciun situata intre Primarie si Burgtheater este de departe cea mai mare si cea mai frumoasa.

Bradul de Craciun din fata Primariei, copacii din parcul adiacent, inlantuiti in ghirlande luminoase, standurile cu bunatati si cele cu obiecte de Craciun, va asteapta incepand cu 17.11.2012!

Statie de metrou U2: Rathaus.

Spittelberg

Spittelberg (intre Stiftgasse si Breitegasse) cu aleile si curtile sale din perioada Biedermayaer, ofera cadrul perfect pentru aceasta Piata de Craciun. Nenumaratele baruri si cafenele din acesta zona sunt la dispozitia dvs. incepand cu 17.11.2012!

Statie de metrou U2/U3: Volkstheater.

Palatul Schönbrunn

Palatal Schönbrunn va ofera un imens brad de Craciun alaturi de dulciuri si vin fiert, obiecte de artizanat, cadouri originale austriece, decoratiuni lucrate manual.

In acesta ambianta istorica, va asteptam din data de 24.11.2012.

Statie de metrou U4: Schönbrunn.

Freyung

Traditionala si contemplativa Piata de Craciun, este amplasata in cele mai inseminate locuri istorice din Viena. O gama larga de obiecte lucrate manual si specialitati tipice de Craciun, vor fi completate de un program cultural divers, incepand din data de 23.11.2012.

Statie de metrou U2: Schottentor.

Piata Maria Tereza (Maria Theresien-Platz)

Intre cele doua mari muzee si inconjurat de Palatul Hofburg sau de Museumquartier, va fi deschis pentru a cincea oara, un mic sat de Craciun.

Cadouri de Craciun si gustari care mai de care mai apetisante, va astepata aici incepand cu 21.11.2012.

Statie de metrou U2/U3: Volkstheater.

Piata Karls (Karlsplatz)

In piata din fata bisericii Karls (Karlskirche), accesul este pus pe arta si cultura, acolo unde artizani din toata Europa Centrala vor oferi un spectacol unic.

Prelucrarea manuala a sticlei, a lemnului, a ceramicii, a pielii, dar si a bijuteriilor, este un spectacol live si de neuitat.

Statie de metrou U1/U2/U4: Karlsplatz

Vechiul AKH

Acest sat de Craciun, amplasat in campusul universitar, ofera, evident, o atmosfera studentesca. Standurile amplasate in parc invita la punch si vin fiert incepand cu 17.11.2012, iar in jurul acestora veti gasi numeroase baruri si cafenele.

Campus universitar –Spitalgasse/Alserstraße

Palatul Belvedere

Una dintre cele mai recente Piete de Craciun va fi amplasata in fata palatului, oferind de la standuri de mici mestesugari, la cadouri de Craciun, dar si o varietate de delicii culinare.

Prinz Eugen Straße 27.

Am Hof

Pe unul din cele mai vechi locuri din Viena, Piata de Craciun va ofera obiecte de arta contemporana: tablouri din lemn, esarfe de maase, ceramic, bijuterii, vitralii. Ambianta poate fi descrisa ca fiind una romantica si relaxanta.

Am Hof, intre Graben si Freyung.

Museumsquartier

Un alt tip de Piata de Craciun, tubulaturi si culori pentru standurile de gheata. Toate acestea vor fi insotite de muzica oferita de Radio Super Fly.

Statie de metrou U2/U3: Volkstheater.

Biserica Mariahilf

Probabil cea mai buna oportunitate de a va petrece timpul intre cumparaturi pe principala strada de comerciala- Mariahilferstraße si posibilitatea de a face o pauza in Piata de Craciun situate in fata bisericii Mariahilf.

Riesenradplatz (Prater)

Acesta piata idilica de iarna, este situata chiar langa roata Ferris, la intrarea in Parcul Prater. Aici, Piata de Craciun este deschisa pana la ora 2 dimineata.

gettutza
[21.11.12 09:27:07]
»

@doda: Mi-a placut review-ul tău. Chiar daca am aproape 40 de ani perioada Sarbatorilor de iarna mă fascinează și acum. Cred ca Viena e superbă in această perioada. Din pacate o sensibilitatea mare la frig, nu imi permite să călătoresc decât în perioda calda.

Tare mult mi-ar fi placut să văd o astfel de piața.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
abancor, Angelinne, brenciua*, doda, gettutza
Alte impresii din această RUBRICĂPiețele de Sărbători (Crăciun, Paște):


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.061048030853271 sec
    ecranul dvs: 1 x 1