Munchen in 3 zile

TIPĂREȘTE

Am plecat de la Paris spre Munchen multumit de ceea ce vazusem pana atunci. Bucuros ca am scapat de taxele de autostrazi, dezamagit de vremea putin ploioasa, suparat datorita intarzierii provocoate de un accident si blocaj intr-un tunel (pentru care am fost nevoit sa ocolim acea zona a autostrazii vreo 15 km), am ajuns, dupa un drum de 826 km (800 pe autostrada) la Munchen. Am facut vreo 9 ore cu pauzele de rigoare, inclusiv cea de pranz si intarzierea de la tunel. Benzina am gasit-o si la 1,63-OMV dar si al 1,75 euro/l. Am servit un pranz destul de bogat (2 portii de musaca, sucuri, 2 ecler si cafea) la 25,5 euro.

Toata oboseala a fost anulata de conditiile bune gasite la Hotelul Imperial si de bucuria ca puteam deja lua contact cu Munchenul. Dupa sumare explicatii primite de la receptionera (mi-a facut impresia ca si daca insistema tot la fel raspundea), dar si harti explicative, am plecat spre centrul orasului in pofida unei ploi usoare de toamna. Am cumparat cate 2 bilete de persoana (2,5 euro calatoria la orice mijloc de transport) pentru ca in acea zi nu mai aveam de facut alte drumuri. Am trecut de Gara centrala Munchen Sud si am ajuns la Karlplatz, locul din care pleaca bulevardul principal care strabate intreg centrul vechi al Munchenului.

Nu am avut o tinta anume si pentru faptul ca se facuse deja seara, am admirat promenada inca bine populata a turistilor si localnicilor si sumedenia de boutique-uri la tot pasul. Ne-am bucurat de imaginea puternic luminata a lui Neues Rathaus (noua primarie), noua de vreo 100 de ani. Am realizat de ce-i spun ei noua dupa ce am vazut-o pe cea veche. Trebuie sa stiti ca folosirea termenilor de “nou” sau “vechi” este foarte relativa si trimit mai degraba la vechimea cladirilor pentru ca ele arata foarte bine ingrijite sau sunt in curs de renovare. Am audiat si un concert cameral adhoc si care se voia o reclama la unul autentic, in sala, de a doua zi. Dupa ce ne-am facut o idee despre ce aveam sa vizitam a doua zi am cautat una dintre renumitele berarii muncheneze ca un preambul la Oktoberfest. Am tras la Zum Augustiner, restaurant si berarie cum ii zice pliantul de reclama (Neuhausestrase, 27). Am gasit mare aglomeratie (era o seara ploioasa) dar o atmosfera specifica de berarie bavareza. Ce puteam servi la primul contact cu Munchen daca nu carnati cu varza alba murata si berea localului Augustiner Bier – (fabrica dateaza din 1328?). Chelneri placuti, serviabili chiar daca aratau foarte obositi si oferta foarte bogata. Pentru a va face o idee despre preturi: 1 bere de 0,5 l - 3,80; 1 bere de 0,25 l – 2,40; carnati cu varza – 8,50; platou Augustiner (carne de mai multe feluri la gratar si legume) – 11,50; strudel de mere – 4,70, cu bacsisul de rigoare 40 euro. Cu sperante mai mari pentru a doua zi, ne-am retras la hotel. La intorcere am constatat ca este mare lucru sa ai afisat in fiecare statie de transport orarul on line si sa stii cat mai ai de asteptat. Trebuie sa va justific de ce spre deosebire de celelalte vizite la Salzburg si Paris, pentru Munchen nu am apelat la Card-ul pentru transport si vizite. Timpul avut la dispozitie a fost scurt si nu justifica achizitionarea.

A doua zi, foarte devreme, dupa micul dejun (numai mic nu a fost) am plecat spre centrul orasului. De data aceasta am cumparat cate un bilet pentru toata ziua (7,50 euro de persoana valabil pe orice mijloc de transport) si ne-am oprit la punctul de informare turistica care se afla (nici ca se putea mai bine) in fata cladirii primariei din Marienplatz. Am gasit si ni s-au oferit tot ce aveam nevoie: harti, scheme ale transportului in comun, pliante, anunturi ale unor spectacole sau reclame pentru miniexcursii in Bavaria (Neuschwanstein, Dachau - castelul si lagarul, Garmisch-Partenkirchen, Zugspitze si chiar resedinta de vara a lui Hitler, Cetatea Vulturilor, Berchtesgaden - aproape de granita cu Austria). Am inceput, cum era si firesc, cu palatul Residenz aflat in apropiere, in orasul vechi, si care a fost mult timp resedinta imparatilor Bavariei. Sunt de vizitat palatul-muzeu propriu-zis, tezaurul si teatrul (reconstruit dupa bombardamentele din al II-lea razboi mondial). Biletul costa 11 euro de persoana. Toate trebuie sa-si gaseasca locul in programlele de vizitare a Munchenului. Grija cu care munchenezii isi conserva patrimoniul si il pun in valoare arata de ce aceste locuri au fost, aproape fara intrerupere, unele dintre cele mai bogate din Europa. Exponatele si cele mai multe dintre piesele de mobilier sunt autentice si arata ce forta a reprezentat Bavaria in ansamblul statelor Prusiei inainte de unificare. Din punct de vedere al arhitecturii, stucaturilor, amenajarilor si nu in ultimul rand al dotarilor interioarele palatului nu se deosebeste cu nimic de palatele regale similare din tarile occidentale. Daca apartamentele private si incaperile speciale ale palatului sunt asa cum ne asteptam, tezaurul bavarez este deosebit prin bogatie si frumusete. Atrage atentia in mod special cadoul primit de imparatul Bavariei din partea unui stat italian, o reproducere dupa columna lui Traian de la Roma de dimensiuni impresionante, 6 metri inaltime. Frescele cu secvente din razboiul daco-roman sunt complet din aur. Am remarcat, de asemenea, bijuteriile coroanei bavareze.

Vizita la Residenz nu a fost deajuns pentru a scapa de ploaie. Asta nu ne-a impiedicat sa vizitam intreg orasul vechi si obiectivele lui mai deosebite, pe jos: biserica evanghelica Sf. Lukas, aflata pe malul raului Isar, bulevardul Maximilianstrasse din centru pana la Parlamentul Bavariei (din pacate nu se viziteaza), palat construit de acelasi Maximilian al II-lea, un fel de Maria Teresia a Bavariei. Din nefericire, aproape toate cladirile mari si importante din centrul vechi al Munchenului au fatadele in refacere ceea ce a creat un oarecare disconfort in intentia de a le vizita. Poate si de accea am decis sa evadam spre nordul orasului la Olympiapark. Dupa un drum rapid cu trenul intern, de 10 minute, am coborat chiar langa showroom-ul uzinelor BMW. Am trecut fascinati de privelistile vazute pe pasarela care traverseaza autostrada si am ajuns la Turnul Olimpic de unde asteptam o panorama deosebita a orasului. Un tichet de 5,5 euro/persoana si un lift de mare viteza (termenul de mare nu este deloc fantezist) ne-a urcat pana la 290 m. Privelistile te lasa fara suflare, chiar daca nu se puteau vedea clar Alpii (localnici spun ca atunci cand bate Fuhn-ul se vad bine). Pe langa toate constructiile din Olympiapark (stadionul, sumedenia de sali, terenuri si alte amenajari sportive, care aratau ca de anul trecut nu din 1972) Alianzarena parea prea mica (apropo de aceasta recenta arena, era si ea in renovare).

Dupa o plimbare in jurul lacului olimpic, admirand faptul ca aproape toate salile si terenurile erau ocupate in special de copii si amprentele in ciment ale celebritatilor care au trecut pe acolo (in special muzicieni contemporani si actori celebri) am poposit la imperiul BMW. Intrarea contra cost doar pentru muzeu este 9 euro/pers., luni inchis. Am inceput cu showroom-ul si am finalizat cu muzeul. Constructiile noi din jurul uzinelor reproduc designul masinilor, simbolurilor BMW si ale motorului. Peste tot modernism, eficienta germana, frumos si, mai ales, cai putere. Cand am vazut ce modele construiau bavarezii la inceputul sec. XX am realizat la ce distanta in timp am fost de ei. Nu pot sa spun ca nu am fost invidios gandindu-ma la Loganul meu de 1,6 l care m-a adus in atatea locuri din Europa. Si cand te gandesti ca unii spuneau ca metalul, vopseaua, cauciucul nu au caracter de clasa!!!

Inapoi la altestadt Munchen si la istoria lui. Am renuntat la vizite si am batut cu pasul toate locurile traditionale ale orasului, am cumparat ceva suveniruri si alimente (remarc preturile la alimente, in supermarket, mai mici decat in Paris – pepsi de 1,5 litri-0,99 euro; iaurt de 150gr-0,19 la 0,29 euro). Inainte de a ne retrage ne-am informat despre cum putem ajunge la castelul Neuschwanstein chiar de la birul de informatii din gara centrala. Ce am intalnit aici depaseste asteptarile inclusiv ale romanilor optimisti. La un ghiseu (nu de informatii) suntem indrumati la un panou cu sertare de unde luam nici mai mult nici mai putin decat un orar complet al trenurilor dus-intors Munchen-Fussen (este localitatea capat de linie de unde se poate ajunge la castel). La informatii primim acelasi orar, de data asta in limba in care doream si indicatii privind linia, ce fel de bilete sa cumparam si in ce interval de timp sunt valabile. Multumiti si uimiti de solicitudinea angajatilor ne-am intors la hotel pentru pregatirea unei noi zile.

A treia zi in Munchen ne-am dus la gara ca bunicul pe vremuri cu o ora inainte si cu grija sa nu pierdem primul tren al zilei. Atentie la ce trenuri alegeti pentru ca nu toate sunt directe. Drumul era de 2 ore si nu se facea sa-l pierdem. Dus-intors (folosite in aceeasi zi) biletele ne-au costat 26 euro/2 persoane. Inarmati cu sudoku german (mai tare decat cel francez) si cu hartile zonei am urcat in tren chiar langa un grup de 6 tineri romani. Am ajuns la Fussen la 11.45 (dupa 2 ore si 3 minute) si aveam tren inapoi la 15.05, deci doar putin peste 3 ore de vizita. Desi ni s-a parut ca avem destul timp la dispozitie lucrurile nu au stat asa. In fata garii, statia de unde un autobuz ne-a dus la Hohenschwangau (bilete dus-intors 4 euro/persoana) – cititi orarul curselor pentru a le sincroniza cu cel al trenului la intoarcere, este adevarat si-l respecta. Drumul de la Fussen la Hohenschwangau dureaza aprox. 20 minute. De la statia de autobuz urmarind indicatoarele am ajuns la casele de bilete pentru vizitarea obiectivelor (la 250 m de statie) si de aici, putin mai sus este statia pentru autobuzele care urca la castel sau mai jos statia carutelor/calesti pentru acelasi traseu. Castelul se poate vizita vara (aprilie-sept.) de la 08.00 la 17.00 si iarna (oct. - martie) de la 09.00 la 15.00 pentru 12 euro/pers. Din Hohenschwangau pana la Neuschwanstein autobuzul face 15 minute (daca este aglomerat se sta la coada inclusiv la autobuz). Mai aveti un drum in panta usoara de unde va lasa autobuzul pana la castel de vreo 10 minute. Atentie, cand cumparati biletele vi se spune la ce ora aveti intrarea pentru ca vizitarea nu se face in flux continuu ci pe grupuri de vreo 20-25 persoane. Asa ca daca vreti sa vedeti si altceva din statiune sau chiar celelalt castel mai de jos, Schwangau lasati-o pentru dupa Neuschwanstein. O alta recomandare, nu refuzati audioghidul pentru ca au un sistem de comanda a functionarii care il face foarte util. Ca durata, rezumand de la ajungerea in gara Fussen, vizita castelului ocupa, cu toate drumurile si asteptarile, aprox 2,5 ore. Bineinteles ca drumul pana la castel poate fi parcurs si pe jos, este chiar recomandat daca vremea este frumoasa si ai timp suficient. Castelul, o minunatie a neobarocului sau romantic-renascentist cum il considera specialistii care ilustreaza prin tot ce are minutiozitatea germana, modernitatea impusa de un om cult (Ludovic al II-lea al Bavariei) si imprumuturi facute cu gust din alte costructii similare. Totul emana frumusete si functionalitate de la apartamentele private, capela proprie, teatrul (din pacate pentru Ludovic, nefolosit niciodata) pana la bucatarie, toalete, sistemul de incalzire (functional si astazi) si cel de comunicare si iluminare. Regele, un mare admirator al artelor a cautat sa implementeze multe din frumusetile vazute in Italia, Franta si Germania. Si pentru ca nu era de ajuns, acest castel este, nu in ultimul rand, un omagiu adresat lui Wagner, multe din amenajarile interioare (tapiserii, fresce si chiar sali intregi inspirate sau dedicate operelor wagneriene pentru care regele avea un cult deosebit. Ca raspuns la admiratia pentru compozitor, Wagner insusi i-a dedicat opera Parsifal (nu stiu daca exista vreo legatura intre numele original arab al operei, care inseamna „nebun curat” si manifestarile regelui Bavariei considerta de multi cam nebun)

Imprejurimile castelului impresioneaza de la prima deschidere a padurii spre Marienbrucke, cascada sau spre lacul din apropierea Schwangau. Peisajele sunt de vis, de altfel asta l-a inspirat pe tanarul Ludovic in alegerea locului pentru amplasarea constructiei inca din copilarie.

La intoarcere nu ne-am putut abtine sa nu bem o cafea si o bere la unul din localurile cochete si specifice zonei bavareze (preturi cam piperate) chiar daca asta ne-a facut sa cam alergam la autobuz si apoi la trenul de intoarcere spre Munchen, nu inainte de a achizitiona pentru 10 euro o gravura a celebrului castel si care l-a inspirat pe Walt Disney pentru genericele filme sale. In tren am profitata de locurile libere si am servit un pranz la rucsac.

Pentru restul de cateva ore cate ne-au mai ramas dupa un popas la hotel, ne-am multumit cu o plimbare pe malurile Isar si o cina la una dintre celebrele berarii muncheneze, Löwenbräukeller situata langa fabrica de bere Löwenbräu (la inaugurare era la periferie orasului). In acest local se deschide primul butoi de bere traditionala bavareza. Localul este langa Stiglmaierplatz (statia de metrou U1). Aglomerat (ca in orice seara ni s-a spus), dar cu bunavointa unei chelnerite si a unor meseni am gasit 2 locuri libere la o masa de 4. Din discutia despre meniuri cu vecinii nostri am dedus ca sunt galezi si ca au fost impresionati de cele vazute. Nu au avut curajul sa comande feluri traditionale, dar dupa ce le-au vazut la noi in farfurie, barbatul si-a notat tacticos intr-un carnetel cum se numesc in germana. Atmosfera fiind mai mult decat placuta si noi aflandu-ne la finalul excursiei, am comandat cate un medalion de porc la gratar cu o galusca mare de orez si salata de varza acra (renumitul Schweinsbraten, portie destul de mare pentru unii greu de dovedit) de cate 10,50 euro; bere mare (1 l) – 8,40; bere normala de 0,5 l – 4,20; strudel de mere – 5,80.

Multumiti dupa o zi plina ne-am retras la hotel pentru odihna dinaintea unui drum destul de lung spre casa. Micul dejun, mai matinal ca de obicei (la 06.30) si la drum. Am facut si bilantul escapadei muncheneze: 456 euro in 3 zile pentru cazare, mic dejun, vizite, transport, cadouri si altele. Aveam de parcurs nu mai putin de 970 km cei drept peste 870 dintre ei erau pe autostrada. Asta a si facut ca drumul sa mi se para mai usor decat ma asteptam (am plecat la 06.50 si am ajuns la Nadlac la 15.00 facand si vreo 3-4 opriri). Retineti ca ungurii au adus autostrada pana la Mako, doar ei ca noi nu (11 km de granita) si nu mai treceti prin Szeged. In rest, de la Nadlac la Arad doar asfaltul s-a schimbat.

Concediul de anul acesta incepea sa devina istorie, dar una greu de uitata dupa Salzburg, Chamonix, Paris si Munchen. Le-o doresc tuturor cititorilor sa poata face acest traseu chiar mai eficient decat l-am reusit noi.

---

VIZUALIZĂRI: 7992 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI