Demandafolk – “¡Y que la sierra baile” (“Si sa danseze muntii!”)

TIPĂREȘTE

Aproape 35 de ani au trebuit sa treaca ca sa merg si eu cu cortul;) Da, da, nu radeti, ca au facut-o destul surioara si prietena mea acum cateva weekenduri, cand, dupa ce am aflat de acest festival de muzica folk din Tolbaños de Arriba, provincia Burgos, am hotarat sa mergem la munte. Ne-a parut rau ca nu am plecat de vineri seara sau macar sambata mai de dimineata, insa prietena mea iesea de la munca sambata dupa masa. Asa ca am asteptat-o cu portbagajul burdusit (de parca mergeam o saptamana) si am si tulit-o. De data asta pe post de copilot, cu harta in brate, pentru ca am hotarat ca masina mai busita/zgariata/sifonata a sora-mii e mai potrivita pentru coclaurile pe unde urma sa mergem. Nu se anunta o vreme frumoasa, chiar am vazut pe drum destule fulgere exact deasupra destinatiei noatre finale, iar de mine tot radeau cele doua… Insa nu mai mersesem de ani de zile la un festival/concert de acest gen, deci cheful era mare.

Tolbaños de Arriba se afla in Sierra de la Demanda (“sierra”, cred ca stiti, inseamna “lant muntos”) si este satul aflat la cea mai mare altitudine din Burgos (1.257m deasupra nivelului marii). Din punct de vedere administrativ, apartine de Primaria localitatii Valle de Valdelaguna, iar putinii locuitori (91 la numar la ultimul recensamant) se numesc “tolbañeses”. Este un sat tipic zonei de munte. Am ajuns acolo mergand pe autostrada pana la Burgos, si de acolo in directia Salas de los Infantes, de unde mai erau inca vreo 20km de parcurs, pe un drum ba recent asfaltat, ba plin de gropile care ma faceau sa ma simt… ca acasa :)

Festivalul era tinta noastra din seara aceea, a doua zi planuind sa ne intoarcem pe alta ruta, paralel cu “vía verde” pentru biciclisti, si sa vizitam satele care ne ieseau in cale. Asa am si facut.

Catunul, dupa cum va puteti imagina, este micut, insa cu o bogata arhitectura populara. In afara de troita Nuestra Señora del Salterio, nu e mare lucru de vazut. Insa excursia merita din plin facuta pentru frumusetile peisajistice intalnite. De acolo se pot face de la simple plimbari prin padure (pe jos sau cu bicicleta) pana la trasee mai dificile sau urcusul la lagunele glaciare Ahedillo, unde noi nu am ajuns de data asta.

Valea Valdelaguna unde se afla satul face parte din acelasi lant muntos mentionat mai sus si ocupa partea de sud-est a provinciei Burgos. Vecina Cordillera Cantabrica face ca aceasta zona sa fie foarte umeda. Orografia ei este marcata de rauri cu apa zbuciumata (Arlanza, Arlanzón, Tirón, Pedroso, Oropesa, Urbión...) care, din fericire, nu au suferit inca mari probleme de contaminare. Din aceasta cauza zona se bucura de un bun prestigiu din punct de vedere piscicol. De asemenea, datorita precipitatiilor, aceste vai se bucura de un pamant fértil, de paduri intinse si verzi... Porci mistreti, cerbi si caprioare, vulpi si chiar lupi (lupul iberic) misuna prin ele, asa ca cele doua fete istete iar radeau de mine, punandu-mi eticheta de “urbanita” si amuzandu-se pe prima mea noapte petrecuta “la sol” in natura, de care eu eram atat de dornica. A doua zi de dimineata am vazut cateva acvile zburand pe deasupra luminisului unde se tinuse concertul, semn ca fauna este foarte bogata nu numai la sol.

Din 2007, in Tolbaños de Arriba are loc, la fiecare sfarsit de iulie / inceput de august, festivalul de muzica folk Demandafolk, un festival non conventional de muzica traditionala, care doreste ca participantii sa cunoasca traditiile, muzica, oamenii si obiciurile locului, bucurandu-se, in acelasi timp, de un amplasament deosebit, toate acestea cu un respect maxim pentru natura, adevarata protagonista a evenimentului. Festivalul este gratuit si potrivit pentru toate varstele si conditiile sociale.

Un mic rezumat al activitatilor organizate anul acesta (informatii luate de pe pliantul festivalului):

- spectacol piromuzical cu grupul Diaples (“diavoli” in bable, dialectul asturian) D’a Uerba din Aragón si Jam Session intr-un bar din Tolbaños, unde participantii erau invitati sa-si duca propriul instrument; asta vineri seara;

- sambata: dis de dimineata mars cicloturist pe “Vía Verde” mentionata mai sus (si care-i face demni de lauda pe cei care au avut aceasta initiativa, pentru ca, desi bicicleta nu are inca acelasi rol in Spania ca in Germania sau tarile nordice, incetul cu incetul se fac avansuri insemnate); parada cu masti (“cabezudos” sunt niste masti enorme care ori sperie copiii ori ii fac sa rada sa moara;)); deschiderea oficiala a festivalului la ora 13h; atelier pentru copii organizat de Muzeul Evolutiei Umane din Burgos capitala; pranz colectiv (cu numai 3 euro), cu fel principal pe baza (cum altfel?) de miel; seara concertul la care am ajuns si noi, si care a avut ca protagonist vestitul (aici) grup “Luar Na Lubre” din Galicia (pe langa “Nuevo Mester de Juglaría” care-mi aminteste de literatura medievala si altii);

- duminica: un alt concert in Huerta de Abajo, unde am oprit si noi a doua zi la plecare.

Am ajuns la locul unde se desfasura si am fost indrumati de voluntarii care se ocupau de acest lucru, spre un loc de parcare liber. Masinile cu mai putin de trei pasageri trebuiau sa plateasca 5 euro. ¡Viva la ecología! Am parcat, deci, exact langa zona unde am instalat si cortul mai tarziu (fara sa stim insa acest lucru initial) si am si tulit-o spre terenul de fotbal in aer liber “Las Vegas” (“luncile”) unde era amplasata scena. Este vorba, de fapt, de un luminis enorm, pe care abia asteptam sa-l vedem a doua zi, pentru ca “intuíam” muntii care ne inconjurau. Ne-am gasit relativ repede cu prietenii nostri din León si Burgos (veniti la festival cu bicicleta, de la Burgos, adica vreo 80km; nimica toata pentru ei, care au strabatut tari precum Tailanda, Laos, Cambogia cu bicicleta, iar peste cateva zile vor face acelasi lucru in Armenia si Georgia). Si am petrecut o seara minunata, facand “posta”, ca pe vremea studentiei, niste “cachis” (pahare de plastic de juma’ de litru) de bere cu lamaie si dansand sarba (si nu numai) pe muzica lor, caci se potrivea de minune. Publicul era foarte variat: ecologisti si hippioti, familii cu copii si chiar si miros de “iarba” pe alocuri (stiti la ce ma refer). De toate pentru toti. Atmosfera era una foarte placuta, de “peace and flower”, iar eu am reusit sa alunec pe o piatra si sa-mi scrantesc si glezna stanga!! Prima mea data cu cortul si-mi scrantesc glezna!! M-as mai intoarce insa de cincizeci de ori!!

Organizatorii pun la dispozitia participantilor o serie de sfaturi si indrumari, pe care le citisem in zilele dinainte. Erau doua locuri pentru campat: una mai aproape de scena, mai galagioasa si, teoretic, pentru cei mai tineri si dornici de distractie, si alta ceva mai departe, langa zona unde parcasem masina. Acolo ne-am asezat si noi, langa Javi si Manolo, care ne-au ajutat sa montam cortul, caci era taaaare intuneric, iar fetele mele aveau o lanterna fara baterie!!! Normal, erau ocupate sa rada de altii, ma rog, de altele, ma rog, de alta... ;) Dupa ora 00:00h trebuia sa fie liniste. Noi am mers la nani la sfarsitul concertului, adica pe la 4h aproape, si linistea era putin intrerupta de latratul unui caine vecin cu noi, de cate un chicot mai inabusit al nostru, de cate un... “vant” dintr-un cort vecin si de zgomotul apei care curgea intr-un jgheab din apropiere, unde ne-am putut spala si noi a doua zi de dimineata.

Desi citisem pe net ca urma sa fim identificati la intrare (mai mult pentru a tine o evidenta a participantilor), noua nu ni s-a cerut nimic. Unde am ajuns mai tarziu probabil... Cum festivalul se centra in jurul ideii “Eco”, evident ca focul era strict interzis, sub orice forma a lui. A fost grozav, nu-mi era dor sa facem gratar, stiam ca voi recupera in zilele de concediu de acasa;) Noi am luat cina intr-o pauza a concertului, pe o paturica asezata langa masina: salata de paste, cascavalele si salamurile aduse cu grija de acasa, “nos han sabido a gloria”, cum ar zice spaniolii, adica ni s-au parut minunate acolo, la iarba verde, cam pe intuneric, ce-i drept, si cu muzica faina in surdina. Si turta dulce cumparasem din supermarket, insa nu i-am impresionat preá tare pe prietenii nostri. A doua zi dimineata, insa, i-am dat gata cu mic dejunul nostru romanesc. Ei, veniti cu bicicletele de departe, nu puteau duce mare greutate, asa ca numai ce-i vedem scotand din rucsacel niste cereale si o cutiuta de lapte cu cacao!! La cata energie urma sa consume facand drumul intors, i-am “obligat”sa stea cu noi la cea mai importanta masa a zilei. I-am dat pe spate, dupa cum va spuneam! Aveam de la oua fierte pana la dulceata de visine si placinta cu branza, iar termosul cu care sor’mea se da atat de mare si-a facut datoria: cafeaua era inca foarte calda. Ne-au zis ca-si vor aduce aminte de mic-dejunul ala mult timp de-acum inainte.

In incinta festivalului era un loc unde se puteau cumpara mic-dejunuri (cafea, ceva patiserie Spanish, care mie nu mi-a placut niciodata foarte mult); am vazut coada duminica dimineata. Sambata seara mancasem, totusi, o supa de usturoi, care mie-mi place la nebunie si pe care cred ca v-am descris-o cu alta ocazie. Costa un euro, numai ca lingurita de lemn (sau mai degraba aschie) era... dreapta aproape, nu stiu cum sa va explic, nu avea gaura bine facuta, si pana la urma am baut-o. Se puteau cumpara si sandwichuri (reci si calde), “cuenco de rancho” (cartofi cu legume), “cuenco de migas” (“cuenco” inseamna un fel de castron, iar migas le gasiti la impresiile despre Candelario), cartofi prajiti, ciocolata calda, cafea, gogosi, etc. A doua zi am oprit in Huerta de Abajo, satul vecin, si se pregateau “pinchos populares”, adica frigarui, carnati si carne la gratar, exact langa biserica, intr-o piatoleta unde avea loc o demonstratie de sculpturi in lemn.

Bautura. Evident ca nu avea cum sa lipseasca;) Totul destul de bine organizat: mergeai intai sa cumperi un ticket, cu care la “taraba” vecina ti se dadea bautura. Un “cachi” de bere costa 4 euro, pret normal oriunde altundeva. Paharele se reciclau, adica ti se vindeau in prima zi cu un euro (un plastic mai gros) si pe ala il tot umpleai. Se mai servea si vin, de fapt carcalete (“calimocho”), racoritoare, apa si chiar si ceva bauturi mai tari. Puteai intra cu bautura adusa de acasa, insa nu aveai voie cu sticle sau pahare de sticla in incinta festivalului. Oricum, am vazut si mi-a placut faptul ca lumea avea grija sa nu arunce nimic decat in locurile special amenajate (mai putin tigarile; citisem ca vor fi scrumiere, insa eu nu le-am vazut). A doua zi de dimineata ne-am minunat cand am vazut ca luminisul era curat, scena stransa si totul la locul lui!!! Noi ne culcasem pe la 4h si la 9h misunam deja pe acolo, deci au existat persoane care nu s-au odihnit... De laudat!

Festivalul este gratuit pentru participanti, un lucru extraordinar! Organizatorii se descurca cu ceva sponsorizari si vanzarea unor obiecte de merchandising la cateva mini-tarabe (tricouri, discuri ale grupurilor participante si alte lucruri asijderea). Era si un mini-targ cu obiecte de artizanat (argint, macrame, etc.) si produse alimentare (miere, patiserie, conserve, lactate...).

Zona este destul de izolata, asa incat nu te astepta sa ai acoperire la telefon. Am avut ceva probleme pana ne-am intalnit unii cu altii, dar dup-aia am uitat de mobil.

Demandafolk are trei obiective bine stabilite si gandite (de retinut, ca nu strica!):

- ii animeaza pe locuitorii muntelui, in mare majoritate oameni mai in varsta, si care duc lipsa de activitati, de obicei; acestia ajuta cu mare bucurie la organizarea festivalului si concep proiectul ca pe ceva al lor;

- leaga tinerii, intr-un oarecare fel, de Sierra de la Demanda, si acest lucru revitalizeaza locul;

- cultura locului nu cade uitarii; mi se pare un lucru extraordinar, mie, pentru care radacinile sunt atat de importante; sa stim/simtim in permanenta de unde venim este, fara nicio indoiala, punctul de plecare pentru a ne orienta pasii in viitor.

Imaginea (logo) festivalului este o oaie!! O oaie care, in timp ce aminteste de transhumanta locului, se adapteaza si noilor mode, cu ochelarii de soare si cercelul modern;)

Ca si concluzie, este un eveniment care mie mi-a placut foarte mult si unde m-as mai intoarce si cu alta ocazie.

A doua zi de dimineata ne-am sculat hotarate sa petrecem o zi in natura, pe drumul de intoarcere acasa. Am pornit pe soseaua spre Burgos paralela cu “vía verde” pentru biciclisti.

Prima oprire: in vecinul Huerta de Abajo (Livada de Jos; si ei au sate cu “de jos”, “de sus”, etc.). Ne-au placut foarte mult casele de piatra, tipice zonei de munte, ingrijite si pline de flori. Ideea era sa ne plimbam fara mare graba si sa respiram aer curat, pentru ca mari obiective stiam ca nu erau de vizitat. Biserica trona mandra in centrul micutei localitati, si in fata ei am admirat, dupa cum deja v-am zis, concurentii care-si etalau talentul in a sculpta lemnul cu fierastrau electric sau manual, etc. Dupa ce am intrebat pe cineva pe strada, am coborat pana la podul medieval reconditionat de curand, aflat la marginea satului, si langa care se afla si o spalatorie... de pe timpuri (vedeti poze). Ne-am dat seama, pe lumina de data asta, cat de bine era indicat drumul spre festival: la orice rascruce de drumuri se afla un afis cu “Demandafolk” si o sageata spre drumul cel bun. Inainte de a ne urca din nou in masina, am oprit la o terasa sa savuram o cafea care sa ne trezeasca si mai bine, timp in care am “dantuit” un pic de ritm de bachata, cantata de un grup din sat pe strada. Foarte frumos.

Ne-am continuat drumul, cu scurte opriri in alte satuce (toate cu aceeasi arhitectura si stradute pietruite si linistite) sau pe munte: Villajimeno, Barbadillo del Pez, puerto del Manquillo (la 1.400m), Pineda de la Sierra, Embalse de Uzquiza (lac de acumulare, unde fetele credeau ca pot face plaja, ca mersesem echipate pentru orice eventualitate, dar cadeau deja picaturi de ploaie; cu toate astea, tot am mancat omleta de cartofi pe patura, pe malul lacului)... Si uite asa le-am convins sa intram in Burgos, oras pe care nu-l mai vazusem de ani buni si de care mi-era dor. Imediat va scriu si despre el.

A fost o escapada excelenta, menita, impreuna cu celelalte facute vara asta, sa tina un pic locul unei vacante mai lungi. Zona este foarte frumoasa si linistita, nu ca zona cantabrica totusi, insa are farmecul ei si ne-a placut.

¡Y que la Sierra baile!

P. S. Webmaster, va rog, o melodie (la alegerea dvs.) a grupului Luar Na Lubre, vedeta festivalului (www.luarnalubre.com).

---

VIZUALIZĂRI: 1420 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI