Peripetii de la Babute la Crucea de pe Caraiman

TIPĂREȘTE

Ziua 2

Alaltaieri am fost la Scropoasa dupa cum am scris mai devreme si la ceas de seara ne-am ,,adapostit" la hotelul Pestera. Ieri dimineata am zis sa ne trezim devreme si sa pornim spre Sinaia si apoi spre Busteni de unde eu vroiam sa iau telecabina pana la Babele si- marea mea dorinta-sa ajung la Crucea de pe Caraiman. Nu stiu din ce motiv, desi am fost la munte de cand ma stiu, nu am apucat sa urc pana la Cruce si mi-am zis ca nu mai ratez ocazia mai ales ca in Sinaia ne intalneam si cu fi-miu pe care il aducea cumnatul meu, el fiind in drum spre Cluj.

Asadar dupa un mic dejun rapid, am pornit spre Sinaia, alegand de data aceasta drumul spre sanatoriul Moroieni si apoi prin vestitul sat Glod (mamaaa! cata tiganie) spre Sinaia. Am recuperat progenitura din dotare si am plecat spre telecabina. Acolo-coada ca la unt pe vremea raposatului. Noi trei, cu nesimtirea ce ne caracterizeaza, am facut pe dracu-n patru si ne-am strecurat pe langa niste turisti cu rucsace voluminoase si iata-ne in telecabina dupa cumpararea in prealabil a biletelor desigur. In mod normal as fi luat prima telecabina sau as fi asteptat civilizat la coada dar eram presata de timp si cu dorinta in suflet de a ajunge la Cruce. Daca stiam ce ma asteapta imi stergeam dorinta inca de la primul ceas al diminetii!

Pacat ca nu pot sa atasez o mica filmare facuta din telecabina pe tot parcursul urcarii dar sunt convinsa ca stie toata lumea cum e. si iata-ne sus la Babe. poze, entuziasm pe mine de zici ca nu mai fusesem acolo in viata mea. n-am zabovit totusi mult si am pornit spre Cruce. Prima parte a traseului nu mi s-a parut grea si uitandu-ma in zare, ma gandeam ca nu e departe, dupa ce urcam panta aia mai abrupta-gata-ajungem. Aiurea! Am urcat de mi s-a acrit, nu mai puteam, conditie fizica -ioc, iar colac peste pupaza eu avusesem mare grija sa merg la pedichiura inainte sa plec din Bucuresti si cum unghiile mele treceau putin de varful degetelor (doamnele stiu cum e), m-am ales cu niste dureri cumplite la picioare, Abia ajunsa inapoi in Bucuresti si stergand lacul de unghii, am observat ca le aveam absolut pe toate fisurate din carne de atata efort.

Din momentul in care am vazut cat mai e de mers, mi s-au accentuat durerile si din 10 in 10 pasi ma opream. Inutil sa mai spun ca de destepti ce-am fost am uitat sa luam macar o sticla cu apa si, iata-ne si muritori de sete.

Cu toata durerea de ,,unghii" din ce in ce mai puternica, am facut niste poze care pentru mine sunt absolut de nepretuit si mai ales una dintre ele. Drumul nu e atat de dificil presupun, cel putin sotul si fi-miu nu pareau sa faca nici un efort, dar pentru mine a fost greu. Norii coborau peste noi obturandu-ne privelistea ca dupa doar cateva clipe sa dispara alungati de vant, dezvaluindu-ne peisaje de poveste. La capitolul acesta o sa las pozele sa vorbeasca pentru ca-mi sunt cuvintele prea sarace comparativ cu ce am vazut si trait acolo.

Traseul nu dureaza foarte mult, noi facandu-l in vreo doua ore dus doua intors. Cand in sfarsit am ajuns in varf, dupa ultimul urcus, sa-mi vina rau si alta nu: ditamai prapastia de pe care se cobora pe o carare miiica si ingusta, numai buna sa-ti stea inima in loc. Fobia mea de inaltime s-a activat brusc si evident ca am refuzat sa cobor pe acolo desi dupa ce norii s-au risipit, am vazut ca eram la vreo 200 de metri de cruce. Si a pornit al meu sot sa caute alta cale de a cobora pentru a lui tematoare consoarta, ocazie cu care a descoperit si numeroase dovezi ale trecerii oamenilor pe acolo si in special ale doamnelor pe care banuiesc-privelistea le-a indemnat la asemenea acte de igiena! Oribil. In sfarsit, a gasit pe unde sa coboram si anume o rapa cu mult grohotis destul de abrupta dar incomparabil mai putin periculoasa decat prima varianta. Am vrut sa renunt chiar acolo din cauza durerii dar m-am ambitionat si mi-am zis ca oricum nu voi mai veni a doua oara asa ca era pacat sa ratez niste poze facute chiar langa Cruce. A fost superb iar sentimentul pe care l-am avut la urcarea treptelor catre celebrul monument, a fost extraordinar.

Dupa cateva poze si cam 15 minute de pauza, am reluat traseul in sens invers numai ca vazut de jos, traseul pe care coborasem, mi se parea acum cu neputinta de urcat. Asa ca am ales exact traseul pe care refuzasem sa cobor dar care taind coasta muntelui piezis, mi se parea mult mai accesibil. Cararea ingusta, de munte, mi s-a parut usoara parcurgand drumul extrem de usor si fara pic de efort. Sus, la urcusul final, acel punct abrupt peste care am refuzat sa cobor a fost putin mai dificil pentru mine dar nu m-am uitat in jos la prapastia ce se deschidea in stanga mea si cu un ultim efort si refuzand ajutorul am urcat langa sot si fiu ce ajunsesera acolo cu putin inaintea mea. Am continuat traseul in sens invers pana la Babute si apoi cu telecabina din nou in Busteni.

Acum, acasa fiind, m-a apucat o melancolie blegoasa mai ales ca in Bucuresti sta sa ploua sau cel putin aici in Dristorul vesel a plouat deja.

Carari cu soare va doresc!

@webmaster: se poate Marian Closca-September Sun? Multumesc

---

VIZUALIZĂRI: 2271 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI