ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.06.2012
DE bose
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 30.07.10
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
JUN-2012
DURATA: 2 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 38 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 5 MIN

Venit, văzut, plăcut

TIPĂREȘTE

Anul acesta, pe la începutul lui iunie, ne-am propus împreună cu un grup de prieteni să gustăm puţin din atmosfera de munte a staţiunii Sinaia, profitând şi de faptul că vremea se anunţase excelentă în acea perioadă după o primăvară şi un început de vară destul de capricioase.

Rezervarea la această vilă au făcut-o prietenii noştri care o ştiau de multă vreme şi care mai fuseseră acolo. Ne-au explicat fugitiv cum să ajungem şi cam asta a fost.

Cu toate că am plecat târziu din Bucureşti, într-o vineri, am ajuns surprinzător de repede la Sinaia. Traficul a fost OK. De obicei ai parte de aglomeraţie, multe blocaje, deplasare cu viteză mică pe distanţe lungi, dar de această dată nu a fost cazul. Poate a fost o întâmplare, o excepţie, dar a fost una norocoasă pentru noi.

Ştiam că vila se află foarte aproape de castelul Peleş dar acolo am aflat că se află chiar pe domeniul regal. Noi chiar am intrat pe intrarea de sus a domeniului şi am traversat toată curtea castelului trecând chiar prin faţa acestuia, ca să descoperim că vila se află chiar înainte de a intra la Peleş pe intrarea de jos. Acolo, cu câteva sute de metri înainte de a ajunge la această intrare se află o zonă terasată ceva mai jos ca altitudine decât castelul, un fel de platou unde întâlneşti mai întâi restaurantul Cuţitul de Argint (am înţeles că ar fi renumit), se trece prin dreapta acestuia şi imediat găsiţi Vila Stăvilar. Aceasta este situată la o distanta de 200 m faţă de DN 1 Bucureşti-Braşov, 500 m de Castelul Peleş şi Mănăstirea Sinaia, la 800 m de gara Sinaia şi centrul oraşului.

Locaţia este înconjurată de pădure şi cu toate că este foarte aproape de ,,civilizaţie” îţi dă impresia că ar fi ruptă de lume şi de tumultul vieţii cotidiene.

În faţa vilei se află parcarea, nu prea mare, unde maşinile pot fi lăsate doar pe un singur rând. 3-4 maşini mai pot fi parcate pe laterala vilei, în partea stângă cum te uiţi către intrare. Parcarea nu este asfaltată, este pietruită dar OK. Acolo în capătul parcării, micul ,,domeniu” al vilei este străjuit de un pârâu având albia sistematizată, cu pereţi de beton. Tot acolo se află şi un pod mic de beton pentru traversarea pârâului. Podul, construit doar pentru persoane, are balustrade metalice şi pare foarte vechi.

În faţa vilei se află un platou înalt, betonat unde este instalată terasa restaurantului de la Stăvilar. Nu are multe mese afară dar sunt suficiente. Lângă perete sunt mesele mari de 6-8 persoane, cu băncuţe de lemn de o parte şi de alta. Au şi câteva mese pătrate pentru 4 persoane cu scaune în jur. Mesele sunt străjuite de umbrele mari de soare sau ploaie.

Restaurantul nu este mare dar este suficient pentru mărimea vilei dacă ţinem cont de numărul camerelor care pot primi turişti. Mâncarea este foarte bună iar preţurile zic eu că sunt de bun simţ dacă nu uităm că totuşi e vorba de Sinaia. Spre exemplu o ciorbă era în jur de 7-8 lei şi era foarte gustoasă.

Vila Stăvilar are 15 camere duble şi 3 camere triple, dotate cu televizor, cablu, baie proprie. La intrarea în cameră este un hol mic de unde se intră în baie şi în camera propriuzisă. Camerele sunt curate şi bine întreţinute. Mobila era formată atât din piese noi cât şi din piese mai vechi. Spre exemplu cele două paturi lipite erau noi şi în stare foarte bună, şifonierul cu două uşi era de asemenea nou. Canapeaua din cameră, unde putea dormi lejer o a treia persoană era veche dar păstrată foarte bine. La perete se află o masă mare cu 2 scaune şi deasupra ei un televizor mic. În cameră se mai găsesc şi 2 noptiere de asemenea noi.

Lenjeria era curată şi proaspătă, aranjată cu grijă pe cele două paturi. Pe canapea nu era lenjerie dar dacă aveai nevoie se mai găsea o lenjerie în şifonier.

Baia este micuţă, fără cabină sau cădiţă de duş, având totuşi o instalaţie de duş pe peretele opus ghiuvetei.

În spatele clădirii principale se află o clădire mai mică cu sala de conferinţe având 36 de locuri, videoproiector, retroproiector, flipchart, televizor şi internet.

În partea dreaptă a vilei, chiar în capătul terasei se află o zonă cu un mic spaţiu verde şi un platou mic betonat cu trei mese cu câte 2 bănci, un loc unde se poate face grătar. Noi am găsit grătarul pe spaţiul acela verde. Este un grătar mare care ar face faţă şi unor grupuri mai măricele.

Preţurile la cazare nouă ni s-au părut corecte, în concordanţă cu ceea ce se oferă, astfel:

-camera dubla (cu mic dejun inclus) – 95 lei;

-camera dubla (fara mic dejun) – 70 lei;

-pat suplimentar (in camera dubla) – 30 lei.

Am înţeles că obişnuiesc să organizeze mese festive şi tot felul de alte evenimente private.

Elementele de contact le-am luat de pe internet:

Adresa: Aleea Pelesului nr. 2 Sinaia

Telefon/Fax:(+40) 244 311.340 / (+40) 244 315.609

Mobil:(+40) 740 143 260 / (+40) 745 014 146 / (+40) 723 154 126

E-mail: info@hotel-stavilar.ro www.hotel-stavilar.ro

În concluzie cazarea este OK aici, mâncarea foarte bună, zona înconjurătoare încântătoare iar preţurile de bun simţ. Noi ne-am simţit bine şi ne-ar plăcea să ne mai întoarcem acolo din când în când!


[fb]
---
Trimis de bose in 18.06.12 02:27:52
Validat / Publicat: 18.06.12 07:25:46
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3311 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (bose); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Camera de la Vila Stăvilar, suficient de mare şi bine întreţinută. Se văd cele două paturi şi în colţ se zăreşte canapeaua.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 13700 PMA (din 14 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 38.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    10 ecouri scrise, până acum

    johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
    [18.06.12 12:51:22]
    »

    Era bine daca atasai si cateva foto

    boseAUTOR REVIEW
    [18.06.12 14:57:49]
    »

    La doua noaptea cind am scris despre aceasta locatie crede-ma ca nu am mai fost in stare sa mai caut si fotografiile. Le voi posta insa astazi cand ajung acasa si voi avea putin timp de respiro. Nu las lucrurile neterminate. Trebuie sa vada oamenii despre ce este vorba. Daca nu au fost intrebari ci doar solicitari de fotografii, inseamna ca descrierea a fost convingatoare... ceea ce e de bine, nu?

    johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
    [18.06.12 14:59:39]
    »

    @bose: E ok review-ul si daca pui si pozele este foarte bine.

    Michaell
    [18.06.12 16:06:04]
    »

    @ bose

    mi-a placut mult descrierea ta si totodata m-a pus si pe ganduri. asta pentru ca de curand voi fi si eu cu familia in sinaia.

    pozitia aproape de peles si locul ascuns intre brazi m-i se par foarte interesante.

    pentru ca ne place linistea, ar putea fi ceva pe gustul nostru.

    singurul punct din review-ul tau care-mi cam da dureri de cap este gratarul si perspectiva unui grup galagios pina noaptea tirziu...

    se pare ca tot ramin la Caraiman-ul meu... - )

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    boseAUTOR REVIEW
    [18.06.12 23:51:01]
    »

    Eu cred că se potriveşte bine şi Vila Stăvilar pentru un sfârşit de săptămână în sânul naturii. Dacă mai iei în considerare că ajungi în 5 minute la Peleş şi că mergând pe jos nici centrul oraşului Sinaia nu e departe, poate fi o alegere bună această locaţie.

    turcu_dan
    [27.06.12 11:58:46]
    »

    Camerele au cumva frigider?

    boseAUTOR REVIEW
    [27.06.12 18:22:42]
    »

    A mea nu avea, poate doar dacă era aşa de bine ascuns că nu l-am observat... Glumesc desigur!

    Michaell
    [27.06.12 20:48:33]
    »

    @bose

    cu toate ca nu cred ca ne vom caza acolo, dar macar la o ciorbica sigur vom trece...

    asa cum am mai spus, m-au fascinat pozele tale.

    webmasterX
    [24.08.14 19:01:18]
    »

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    Mulţumesc.

    Michaell
    [24.08.14 19:51:39]
    »

    @webmasterX: Da, cred ca pozita este OK.

    Scuze, am observat doar ceva mai tirziu ca nu este vorba de recenzia mea si ca m-am grabit cu confirmarea pozitiei. Imi cer scuze si fata de autorul review-ului.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    bose, johnnyredlabel, Michaell, turcu_dan
    Alte impresii din această RUBRICĂStăvilar Hotel:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.038967132568359 sec
    ecranul dvs: 1 x 1