Hoinari prin Europa - fara un plan fix

TIPĂREȘTE

Cum anul acesta în afara sejurului când vom duce copilu' la mare (se pare că vom sta chiar în Varna) nu cred să mai am cine ştie ce "escapade" încerc să-mi iau inima-n dinţi şi să scriu ceea ce nu am apucat acum un an, când v-am povestit despre locurile văzute în această excursie. Mai precis, drumul. Sau... drumurile. Cu câteva poze, desigur, dar mai ales, cu amănunte care sper să fie utile şi altora care vor dori să meargă nu neapărat pe urmele mele, dar poate vor urma pe ici-colo porţiuni din acest traseu.

Aşa... deci, traseul:

• Bucureşti - Hunedoara, cca. 400 km;
• Hunedoara - Arad - Nădlac - Szeged - Kecskemet - Budapesta - Gyor - Viena, cca 680 km;
• Viena - [Linz] - Ried - Braunau - Muhldorf - Munchen - Augsburg - Ulm, cca 560 km;
• Ulm - Augsburg - Munchen - [Salzburg] - Villach - Tarvisio - Udine - Palmanova - Grado, vreo 650 km;
• Grado - Monfalcone - Trieste - Postojna - Ljubliana - Maribor, cam 260 km;
• Maribor - Nagykanizsa - Szekesfehervar - Budapesta - Szeged - Arad - Hunedoara, adică 780 km;
• Hunedoara - Bucureşti, tot 400 km.

Să le luăm pe rând:

Primul şi ultimul, nu cred că merită dezvoltate, toată lumea ştie cum e A1 până la Piteşti, despre micii de la Deduleşti au curs râuri de cerneală virtuală şi de muştar real, apoi frumoasa Vale a Oltului are deja descrieri demne de acest sait, aşa că ar rămâne eventual să vă amintesc despre autostrada de centură a Sibiului, care mai scurtează vreo 20 de minute din acest tronson. Minute care se pierd apoi (prea!) uşor prin comunele de după Sibiu, prin Sebeş, Orăştie şi Simeria... E suficient doar să spun (pentru a câta oară, oare?) că pe bucata asta de drum fac aproape acelaşi timp ca şi pe următoarea: Hunedoara - Viena.

Ei, aici cu siguranţă trebuie menţionat faptul că în ţările vecine, Ungaria şi Austria, accesul pe autostrăzi e permis doar în urma achiziţionării unei viniete. Electronică, în cazul Ungariei, şi abţibild la austrieci. (Aici aveţi info despre 'matrica' (vinieta) ungurească Atenţie la nota care subliniază faptul că vinieta săptămânală e de fapt valabilă 10 zile; Iar aici, informaţii despre autostrăzi şi taxe suplimentare în Austria. Şi aici existând remarca asupra capitolului de taxe suplimentare, pe lângă vinietă, cum ar fi cele spre Innsbruck sau Villach (A10) - dar despre asta o să revin puţin mai jos). Aş vrea să atrag atenţia aici asupra următoarelor: la vama româno-maghiară e foarte posibil să fiţi controlaţi la bagaje, aşa că e foarte bine să nu aveţi nimic în plus, faţă de ceea ce aţi declarat, sau produse interzise. De asemeni, pe drumurile din ţara vecină e obligatorie lumina de întâlnire pe toată durata deplasării (dar asta deja e ştiut) şi e de asemeni indicat să aveţi în portbagaj sau la îndemână toate giumbuşlucurile cerute de legea lor: vestă reflectorizantă, lanţuri pe perioada iernii, un set de becuri de rezervă... Better safe than sorry, cum zice francezu'... Am observat cu deosebită plăcere că la ei autostrada a ajuns până la Mako, şi am profitat din plin. Am oprit doar odată, la o benzinărie aproape de Gyor, unde am mai pus ceva motorină şi am luat vreo 2 sandvişuri - am plătit cu cardul, că forinţi nu am avut. A! şi vinieta o cumpărasem cu vreo 2 zile înainte, online (contra unei taxe suplimentare de 100 HUF).

La frontiera austriacă se mai observă doar clădirile unde se făcea odinioară controlul paşapoartelor - acum ocolite de călători. Am oprit la benzinăria de acolo şi am luat vinieta şi pentru ei. Urma s-o folosesc şi la întoarcere. Planul iniţial era să mergem în Germania, apoi să revin în Austria (să stau câteva zile la Salzburg, apoi prin zona Zell am See, să urc pe gheţari), dar vremea total nefavorabilă care a urmat ne-a dat peste cap planul iniţial, aşa că am lungit cu o zi şederea în Germania şi de acolo am ales să coborâm pe litoralul Adriaticii.

La hanul cel vestit de la graniţa H/A (Hanul Paprika Csarda [ Hegyeshalom ]) n-am oprit încă niciodată - nu ajung destul de flămând prin zonă...

A treia 'felie' este Viena - Munchen, dar nu varianta exclusiv pe autostrăzi, ci mai pe la nord, pe lângă Linz, apoi pe 'naţionale' peste Inn, la frontieră (unde tot aşa, au rămas doar clădirile să amintească de zona de control paşapoarte şi vamă) şi mai departe până în capitala Bavariei. Aici, vestitul GPS m-a băgat puţin prin oraş, unde evident erau ceva lucrări, din fericire traficul era destul de fluent. Dar şi foarte lent, faţă de autostrăzile 'no speed limit' ale lor... Şi unde mai pui că e una dintre puţinele ţări care NU te taxează pentru folosirea lor! (bine, au şi ei ceva taxe, dar sunt pentru poluare şi alte chestii).

Aşa cum spuneam mai sus, vremea nefavorabilă m-a determinat să fac o schimbare majoră în "plan" - deplasarea spre Adriatica, în loc de Zell am See. Am plecat aşadar din Ulm spre Grado. Adică a patra parte a excursiei, cea total neplanificată anterior. În plimbările prin oraşele vecine Ulm-ului, am aflat că spre frontiera germano-austriacă merită oprit şi vizitat zona Chiemsee, cu insulele, castelul... dar drumul lung şi nesiguranţa găsirii unui loc în camping "din prima" m-au făcut să amân această vizită pentru data viitoare. Trebuie reţinut că se iese de pe autostradă spre Prien (sunt destule indicatoare). De la Salzburg şi până în Italia (Udine) sunt aproape 30 de tuneluri, dintre care vreo trei chiar notabile, ca lungime, iar unul dintre ele şi printr-o întâmplare tragică, petrecută aici în 1999 când 12 oameni au murit ca urmare a unui accident urmat de un puternic incendiu. E vorba despre Tauerntunnel. Celelalte două sunt Katschbergtunnel puţin mai la sud de Tunelul de sub Tauern şi Oswaldibergtunnel care înconjoară oraşul Villach. Iar autostrada A10 (sau autostrada Tauern) este una dintre autostrăzile cu suprataxă despre care vorbeam ceva mai sus. Punctul de achitare a taxei (vreo 10 €) este chiar înainte de intrarea în tunelul Tauern. Se poate achita şi online, în avans.

Drumul fiind destul de lung, am şi oprit la un moment dat şi după ce am alimentat maşina, am trecut şi la alimentarea şi o scurtă odihnă a echipajului, la un restaurant şi prăvălie din cadrul lanţului LandZeit (pomenit acum ceva vreme şi de către colega Diaura). Cred că era vorba despre cel de lângă Flachau, Tauernalm. Servirea rapidă, mâncarea foarte bună şi frumos servită. Mi s-a părut interesant 'sistemul' - intri, comanzi ce vrei, iar după masă, ca să poţi ieşi din prăvălie, treci şi prin zona de magazin, doar-doar ţi-aminteşti că ai uitat să iei ceva cu tine la drum şi mai laşi şi acolo ceva €€€... Plata se face la casă, chiar la ieşire. La tot - mâncare, cumpărături, orice.

Mă rog, nu ştiu dacă mai e loc să insist asupra frumuseţii drumului, a naturii, a aşezărilor, a castelelor, a... tot ceea ce ochii pot cuprinde pe acolo. Karintia (şi nu numai) e o zonă splendidă, care merită văzută şi de aproape, nu doar din fuga maşinii. Promit c-o să revin şi pe aici!

După intrarea în Italia, se trece printr-un punct de unde se poate ridica o cartelă (ca la parcările cu plată), cartelă cu care, la ieşirea de pe autostradă, un funcţionar stabileşte câţi km aţi folosit şi suma de plată pe care o puteţi achita pe loc, fie cash, fie cu cardul. Există posibilitatea să vă faceţi un calcul al cheltuielilor folosind saitul lor (autostrade. it) - eu am aflat despre el după ce am fost pe-acolo... Până la Palmenova, am plătit parcă 8,50 €. De aici am ieşit pe 'naţionalele' lor (SS14). Trecerea din zona alpină spre cea marină este foarte frumoasă, lină, pregătind călătorul pentru frumuseţea lagunelor din regiunea Veneto-Friuli. Ajunşi în Cervignano del Friuli, eu cu ochii şnur după indicatoarele de circulaţie (le acord mereu prioritate faţă de indicaţiile preţiosului GPS!), văd că 'sare' un polizioto în faţa noastră şi face semn să trag pe dreapta. Opresc, vine omu' la geam şi cere documentele (permisul şi talonul) - i le dau, el se uită lung prin ele, colegul lui se pune pe vine şi admiră numărul de înregistrare al maşinii de aproape, mai vorbesc ceva între ei, apoi primul mă întreabă "La voi pe permis nu se trece şi adresa de reşedinţă"? "Acum, nu" îi răspund, "da' pot să vă arăt buletinul, dacă e nevoie". Se uită omu' ce se uită şi la ăsta, după care vine la maşină şi-mi mulţumeşte frumos. I-am mulţumit şi io (ce era să fac?!) şi cum ştiam că mă apropii de destinaţie, îl întreb: "Şefu', da' aţi putea să-mi arătaţi pe hartă cam cât mai am până la... (şi-i spun locul unde vroiam să ajungem) "? Ia el harta, o pune pe botul maşinii şi-mi explică traseul - nu eram deloc departe, dar dacă nu ne spunea un localnic, am fi putut rata intrarea. I-am mai mulţumit odată şi ne-am văzut de drum. N-am îndrăznit să-l întreb ce-i veni să mă oprească...

Si aşa am ajuns la partea a cincea a traseului, Grado - Maribor. Slovenia a apărut în drumul nostru absolut întâmplător, io aş fi vrut să revin în ţară prin Austria - Ungaria, dar la sfatul şi îndemnul unui fost şofer de TIR cu care am vorbit în Germania, am decis să mergem prin fosta ţară Yugoslavă. Din Grado, am plecat pe 'naţionale' spre Trieste, iar de aici am intrat pe autostrăzi (de fapt, puţin mai 'nainte, din Monfalcone). Partea asta de autostradă nu se mai plăteşte, în schimb chiar la frontiera Slovaciei este punct de achitare a taxei lor de autostradă. Era parcă 15 € pe săptămână. (Informaţia e disponibilă şi online). Am intrat iar într-o zonă montană, de un verde închis, sănătos, cu peisaje ce încântau ochii, şi nu după mult drum, am văzut indicatoare spre peştera Postojna. Aflasem de aici, de pe AFA de ea, aşa că am ieşit de pe autostradă hotărât s-o vizităm. Nu am regretat nicio clipă întârzierea. Am mers apoi mai departe, ocolind Ljubliana şi ajungând spre amurg aproape de Maribor, unde vroiam iniţial să dau peste un camping. Am găsit în schimb un mic şi cochet hotel pe care l-am preferat (deşi era cam scump, mai ales faţă de un loc la camping!) în special pentru că ne odihnirăm mult mai bine acolo, iar vremea era cam ca la munte, când nu ştii dacă peste o oră plouă sau o să vezi stelele. A fost mai sigur şi nu mi-a părut rău.

A doua zi, a urmat partea cea mai lungă parcursă într-o singură zi din acea vacanţă: Maribor - Hunedoara.

Nu ştiu cum o mai fi acum, dar am regretat enorm că nu am plătit iar online vinieta ungurească, pentru că n-am găsit nicio benzinărie care s-o vândă, deşi intraserăm de ceva vreme pe teritoriul lor. Ca să nu am surprize, am ieşit de pe autostradă la prima ieşire găsită, apoi am mers până am dat peste o benzinărie care vindea şi viniete, şi cum limba maghiară nu e de loc una dintre cele cu care sunt cât de cât familiar, iar lor nu le 'suna' niciuna din cele ştiute de mine... m-am pricopsit cu o vinietă de... camion! ceva mai scumpă, da' mna! Aveam ce-mi trebuie să merg pe autostrăzi. Evident, abia acasă m-am prins de eroare, când am verificat preţul. După un drum lung, plictisitor (mai ales după ce am trecut şi de Balaton), am ajuns şi la destinaţie...

A fost oarecum un tur de forţă, dar merită.

Drum bun tuturor, şi vă las câteva poze să vedeţi câteva din priveliştile ce mi-au încântat şi mie privirile.

Despre orice taxe de drum din Europa aveţi aici un centralizator de adrese cu informaţii utile.

---

VIZUALIZĂRI: 5359 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI