Dubai, orasul in care nimic nu e imposibil...

TIPĂREȘTE

Ziua a II-a- intre divinitate si pacat

Moschee Jumeira din Dubai.

A doua zi a sejurului nostru in Dubai a debutat cu o vizita la Moscheea Jumeirah. A fost o vizita inedita, pe de o parte pentru ca a fost prima moschee pe care am vizitat-o vreodata intr-o tara araba, si, pe de alta parte pentru ca vizita a fost una ghidata de catre un localnic... unica ocazie in care am avut drept ghid un cetatean din Emirate.

Dimineata este una calduta, e deabia putin peste ora 9 si totusi pluteste deja in aer amenintarea arsitei. Taxiul ne lasa in apropierea moscheei si avem prilejul sa o vedem de peste strada, in toata splendoarea ei.

Are o arhitectura foarte placuta, cu turnurile ei decupandu-se pe cerul albastru, cu zidurile dantelate si silueta plina de mister.

Ne intampina, langa moschee, sub niste corturi amenajate pentru a ne proteja de soarele patrunzator, doua femei in vesminte traditionale, lungi si negre... in momentul in care se intorc avem surpriza de a constata ca sunt europence... ochii albastri si fata alba nu ne lasa nici un dubiu... iar accentul perfect cu care rostesc "How do you do” ne consolideaza impresia... sunt, cu siguranta europence convertite la Islam. Ne explica faptul ca vizitarea moscheei ne costa 10 dirhami, suma modica desigur, si ne inmaneaza o cutiuta cu apa rece si un batic mare, sa ne acoperim capul. Masurile nu sunt din cale-afara de stricte, ne zicem si asteptam cu nerabdare sa incepem vizita. Primul tur incepe la ora 10, asa ca mai avem putin de asteptat, facem cateva fotografii exterioare... cladirea merita cu prisosinta sa fie fotografiata. E eleganta si proportiile sunt bine alese, are cateva elemente care aduc cu stilul brancovenesc traditional... pare ciudat, dar realitatea este ca impletitura de elemente decorative si intrarea in moschee imi amintesc, in mod paradoxal de Manastirea Hurezi, celebra ctitorie a Brancovenilor...

Sa fie subconstientul meu care imi aminteste astfel de unde vin si care imi sunt radacinile, aici, la 3000 de km de tara? Incerc sa imi spun intr-una ca nu e nici un pacat sa vad si alta biserica decat cea crestina... in fond, am fost si in temple budiste, in China... nu stiu de ce am aici un continuu sentiment de vinovatie... poate ideea convertirii cu care ne-am intalnit la sosire... poate regulile astea in care nu ma regasesc...

Dintr-o data, ni se cere sa ne descaltam, e un moment de deruta caci nu ne asteptam la aceasta cerere surprinzatoare... ramanem desculti, in curte, si la ora 10 fix, un localnic, imbracat in portul traditional imaculat, ne cheama sa incepem turul.

Ne descaltam in curtea bisericii si lasam pantofii in cateva rafturi special amenjate, plasate in imediata ei apropiere, langa partea din stanga a intrarii...

Problema e ca nu intram direct in moschee... lectia de religie incepe in curte, de cealalata parte a moscheei, acolo unde, la o fantana, din marmura, incepe ritualul spalarii. Obligatoriu inainte de a intra pentru rugaciune in moschee, credinciosii se spala... asa ca asistam la o astfel de scena in care protagonistul e ghidul

Ghidul nostru, un emiratian intre doua varste e un tip carismatic si cu mult umor. Vorbeste o engleza impecabila si stie cum sa ne capteze atentia, presarandu-si prelegerea cu glume si punctand lucrurile importante cu gesturi de actor... mi se pare ca nu se potriveste peste imaginea mea despre bastinasi... omul e fermecator, in stilul occidental, insa... Mecanismul meu defensiv ma face sa fiu banuitoare, fara un motiv special. Las la o parte gandurile suspicioase, constituite intr-un feeling cetos si absurd si urmaresc explicatiile ghidului. Strain de framantarile mele, se spala, demonstrativ, explicandu-ne fiecare gest in parte. Spalatul acesta are o semnificatie mistica, este de fapt un ritual de purificare. In cazul in care nu se pot spala, in desert, de exemplu, mimeaza gestul folosind nisipul pe post de apa. Ghidul glumeste cu noi, spunandu-ne ca singura problema e sa aiba un ceas rezistent la apa... ma uit la ceasul lui... costa, cu siguranta, multe mii de euro, deci indeplineste conditia. Se spala, tacticos, pe fata, pe cap si pe urechi, cu toate ca pe cap are acoperamantul traditional, cu o indemanare izvorata din experienta. Ne intoarcem, desculti, catre moschee... numai curati nu suntem pe talpi, caci pe sub copacii care umbresc manastirea sunt multe excremente de porumbei... e cam greu sa le eviti. Pe el nu il deranjeaza, asa ca intram in moschee si ne asezam, pe jos sau pe scaune, ca sa asistam la lectie. Ni se explica faptul ca pilonii mahomedanismului sunt rugaciunile zilnice, pelerinajul la Mecca, ramadanul si milostenia.

Ne sunt explicate pe rand, cu multa elocinta si convingere... dar nu stiu de ce nimic din ce spune nu ajunge la sufletul meu... iau informatia ca atare si nu incerc sa o interpretez in vreun fel sau altul...

Mai interesant este cand se roaga” pe viu” si ne explica fiecare propozitie... Alah Akbar e cel mai frecvent lait-motiv... adica Alah e slavit...

Atinge cu fruntea podeaua, in semn de umilinta si tine mainile sprijinite de covor... ca si cum ar face matanii...

Si mai interesant este cand raspunde intrebarilor noastre: “ E adevarat ca femeile nu se pot ruga alaturi de barbati in moschee? Si daca nu, de ce? ”.

Explicatia e pe cat de logica, pe atat de interesanta... in moschee, oamenii se roaga, literalmente, umar langa umar, asfel incat sa nu existe goluri pe unde ar putea trece diavolul... aceasta asezare este traditionala si conforma cu Coranul. In clipa in care umarul unui barbat atinge umarul unei femei, in moschee, atentia lui ar putea fi deviata de la cele sfinte. Tocmai de aceea, pentru a preintampina o astfel de situatie, femeile au o camera separata de rugaciune, in interiorul moscheei.

Alta intrebare: “Musulmanii trebuie sa aiba patru neveste? “. Raspuns: Nu trebuie, dar traditia permite unui dreptcredincios sa aiba patru neveste, din motive strict sociale... nu pentru placerea barbatului respectiv, ci pentru a proteja femeile ramase vaduve sau pe cele care au ramas necasatorite dupa prima tinerete. Daca cele doua situatii mentionate mai sus sunt traditionale, intre timp, in societatea moderna a aparut si o a treia situatie... femei tinere, care devin concubinele unui barbat casatorit. Citez” Daca esti barbat si ai sange in vene, nu te ascunde, nu o expune, protejeaz-o, du-te la mama ei, du-te la tatal ei, spune-le ca vrei sa fie nevasta ta si in felul asta respect-o pe ea si familia ei”.

Poligamia are insa si o parte mai putin placuta” Men should be fair with all his wives, but a man is never fair... ”carevasazica atentia si dragostea trebuie impartite in mod echitabil, tuturor sotiilor…problema e ca un barbat nu e niciodata corect din punctual asta de vedere... intotdeauna vor exista diferente cel putin in sufletul lui... dar, conform celor spuse de ghid, asta e un mare pacat in fata lui Alah... la fel ca pacatul de a ucide sau cel de a fura...

Ma uit la baietii din grup... au pe chip o umbra de reverie si schita unui zambet... pun pariu ca si-ar asuma riscul... pacatului.

Sa vedem alta intrebare” Pelerinajul de la Mecca e obligatoriu pentru toti musulmanii? Raspuns: da... cu o singura conditie sa aiba destui bani ca sa poata ajunge acolo... cei saraci nu sunt obigligati sub nici o forma sa ajunga acolo. Si apropo de saraci... O ultima intrebare, legata de milostenie... ”E adevarat ca trebuie sa donezi bani pentru cei saraci? Si raspuns: “da... si asta tine loc de impozit... 10% din venitul anual revine celor saraci”. Intrebare suplimentara: “Si cine stie cat ai castigat, daca nu exista un control al fiscului? Raspuns... e intre mine si Alah... Alah stie.

Aceasta ultima afirmatie ma pune pe ganduri... in fond, asta e esenta credintei... ca totul sa fie doar intre tine si Dumnezeul tau...

Cu aceasta ultima cugetare ne ridicam sa plecam...

Am uitat sa descriu interiorul moscheei... nu e defel unul opulent, ci, dimpotriva, mai degraba discret... singurele decoratiuni sunt picturile de pe pereti... modele florale in culori pale... bleu, galben si crem. Totul poarta amprenta orientala... e placut fara a fi opulent... dar e straniu, nu stiu de ce nu ma simt la locul meu acolo... Dumnezeul meu e in alta parte... sub alta cupola, sub alt cer.

Lectia de religie se termina cu o invitatie... maine la 10 se ia micul dejun la moschee sau putem veni la pranz la ora 13, mancarea e gratuita... la fel ca si discutiile despre Coran... Dar, oare nu e un adevar universal valabil ca nimic nu e gratis in lumea asta? Mai ales in Dubai...

Safari si cina cu spectacol in desert

Cea mai asteptata excursie a costat in jur de 40 de dolari de persoana... am sesizat ca preturile variaza in functie de agentia care vinde acest pachet turistic... Asadar dupa pranz, iata-ne imbarcati cate cinci in masinile de teren care ne iau de la hotel. Adrenalina incepe in clipa in care parasim autostrada... soferii se dau jos sa dezumfle rotile si dupa o scurta pauza incepe dansul masinilor pe nisipul infierbantat de iubirea soarelui.

Masinele se apleacasi se rasucesc, intr-un ritm ametitor, urmarind un traseu numai de soferi stiut, printre infinitele dune de nisip. Este seara, in amurg, si cerul are o culoare stranie... se pierde undeva, la orizont, printre miliardele de fire de nisip ce, laoalta, intruchipeaza desertul.

Merita cu prisosinta sa participati la acest safari nebunesc... masinile de teren si mai ales soferii lor nu cunosc limite... nu ezita in fata niciunei provocari, oricat de mare ar fi ar fi aceasta. Facem cateva pauze pentru poze... desertul aici are alta culoare si alt parfum decat cel al Saharei. Daca acolo e nisip si doar nisip cat vezi cu ochii, aici, nisipul nu e deloc pur... e amestecat cu urme fine de pamant... si ici-colo gasesti si ceva vegetatie. Poate pentru ca suntem doar la cativa kilometri de autostrada, aici nu e desertul acela absolut, coplesitor si unic cu care ne-am intalnit in Tunisia... Dar cui ii pasa? Ne distram si profitam de fiecare clipa, cu atat mai mult cu cat a disparut caldura insuportabila si s-a lasat racoarea. Dupa vreo ora de raliu in desert ajunge in locul destinat cinei... e o tabara demarcata de un gard primitiv, imbracat in frunze de palmier. Intram intr-o curte interioara, in mijlocul careia e asezata o scena inalta cam de o jumatate de metru. Noi ne vom aseza pe covoare situate direct pe nisip, in jurul scenei... peste covoare sunt perne... arabian style... dar e al naibii de incomod pentru noi, astia trecuti de prima tinerete. Un gratar sfaraie intr-n colt, un alt colt e plin cu lazi cu bauturi racoritoare, iar in alt colt, surpriza e un bar tixit de bauturi alcoolice.

In Dubai, consumul de alcool e permis numai turistilor si numai in locuri cu autorizatie... aici, vad ca legislatia e mai laxa... oricum, daca mancarea si bauturile racoritoare sunt gratuite si intra in pretul excursiei, cele alcoolice sunt contra cost. Servim niste suc rece in asteptarea mancarii... pe gratar sfaraie puiul si un fel de mititei din carne de oaie, iar din lazi, de la racoare, sunt scoase salatele. Suntem invitati sa ne servim, dar nu oricum, ci separat, barbatii de femei... pe doua siruri. Ne supunem... masa e destul de gustoasa... foarte, foarte diversificata si cu miresme inconfundabile. Ne trebuie ceva indemanare sa mancam stand pe perne si cu farfuriile in mana, dar in final ne descurcam. Si dintr-o data, incepe spectacolul... dansatoarea din buric urca pe scena... de aici va las, domnilor, sa dati frau liber imaginatiei... si pe dumneavoastra, doamnelor, sa va prefaceti ca nu vedeti nimic... nu de alta, dar dansatoarea va interactiona direct cu baietii din public si ii va invita la dans oriental... Nu fiti geloase... e o amintire de care isi vor aminti toata viata... si ce e viata fara amintiri?

Urmeaza un dansator ce a depasit ca performanta tot ce am vazut noi pana acum... omul s-a invartit, facand piruete, o jumatate de ora, neintrerupt. Punctul culminant a fost atins cand s-a stins lumina…o sa las pozele sa vorbeasca pentru mine...

In final, parasim locul dupa o seara frumoasa, mergand inapoi, prin lumina lunii, catre oras. In momentul in care intram pe autostrada, soferul se da jos si scoate ceva de la roata... ne explica faptul ca este dispozitivul de urmarire al Ministerului Turismului, instalat cu scopul de a ne gasi in desert, daca, doamne-fereste, ne ratacim. O masura de sigurata care ne face sa zambim. Ce n-am da sa ne ratacim, macar o noapte, prin desert...

---

VIZUALIZĂRI: 4963 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI