ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.06.2012
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 03.03.11
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
APR-2012
DURATA: 1 zile
familie cu copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Oriental Pearl Tower - un simbol al metropolei Shanghai

Ilustrație video-muzicală
Jean Michel Jarre - Fresh news


TIPĂREȘTE

Cutezator ca un ,,ciresar", intr-o zi senina la inceput de aprilie, am hotarat sa profitam de lipsa norilor, si sa bifam acest simbol turistic al celui mai cosmopolit oras din lume - Shanghai (supranumit si ,,Perla Orientului").

Din fata hotelului Mandarin (4*), cu o harta luata de la receptie, am pornit-o per pedes spre statia de metrou de pe Nanjing Road West. Dupa aproximativ 10 minute de mers, am coborat in aceasta forma de transport urban, am cumparat de la tonomat o cartela de 3 RMB si am luat trenul pentru linia 10. Dupa 2 statii am facut conexiunea cu metroul de pe linia 2, mergand si cu acesta o statie, coborand la Lujiazui.

Credeti-ma ca am mai folosit metroul prin pelerinajele mele (New York, Munchen, Moscova...) dar nici unul nu mi s-a parut atat de organizat si cu atatea reguli de securitate. Dar asta este alta poveste...

Am iesit din ,,gura" metroului si am ramas socat de acest cartier futurist - Pudong.

Cladirile maiestuoase cu influente din toate culturile arhitecturale din lume, verva incredibila a locuitorilor, luxul orbitor al acestui cartier ultra- modern, mi-a dat senzatia ca traiesc un rol dintr-un film S. F.

Pudong-ul are o suprafata de 1210 km patrati si aici traiesc mai mult de 4 milioane de oameni dintre cele 20 cat este populatia metropolei. Si cand te gandesti ca acum mai putin de 20 de ani, orasul era doar un imens camp destinat agriculturii...

Uimit m-am lasat ,,intampinat" de un mega-pasaj rezervat pietonilor, care pastra conturul sensului imens giratoriu (vezi foto) al bulevardelor Fenghe, W. Lujiazui, Lujiazui, Century Avenue...

Acest loc special de traversare are alocat pentru fiecare bulevard, atat cate 2 scari rulante (de urcare / coborare), cat si trepte pentru deplasare in ambele sensuri. Predomina inoxul si parapetii transparenti din sticla ce ofera turistilor un loc de a se imortaliza cu aceasta ,,padure" de zgarietori de nori.

Dar bijuteria arhitectonica, cu un design unic, de-a dreptul iti ia mintile.

Oriental Pearl Tower este construit pe malul de vest al raului Huangpu, un mare afluent al fluviului Yanktze ce se revarsa in mare in Shanghai, situat in Lujiazui.

Adresa exacta: Century Avenue no. 1, Pudong New Area.

Are o inaltime de 468 de metri, fiind cel mai inalt turn de radio-televiziune din Asia si considerat al 5-lea din lume. A fost inceput in anul 1990 si terminat 5 ani mai tarziu, devenind un simbol turistic important in acest district ultramodern. Nu s-a vrut doar un turn de TV, ci si o destinatie turistica importanta.

Format din 3 ,,perle" principale de vizitare, este legat la baza de 3 coloane imense in diametru de 10 metri.

La casa de bilete ai posibilitatea sa platesti in functie de modulul de vizitat:

Program: de la ora 9:00 - pana la ora 20:00;

- primul modul aflat la 90 de metri costa 60 RMB / pers.

- al doilea modul situat la 263 de metri costa 120 RMB / pers.

- al treilea situat la 350 de metri costa 180 RMB / pers.

Exista si o a patra varianta de 350 de RMB / pers., cu masa inclusa intr-un spatiu special aflat la 267 de metri...

Am ales biletul care sa ma aduca dincolo de nori si mai aproape de ingeri...

Parterul are o suprafata de 18.000 m. p. si este destinat restaurantelor (6 la numar!) si magazinelor care ofera posibilitatea de a-ti cumpara diverse suveniruri (vezi foto) sau pentru shopping.

Dupa ce intri prin niste turnicheti, esti scanat si indrumat dupa o vizionare atenta a biletului, spre locul unde sa ajunge la lift.

Fiecare ,,sfera de jad", are parcursul sau, in functie de cat ai platit si unde vrei sa ajungi! Speram sa nu existe prea multi temerari, dornici de adrenalina, dar calea special amenajata pentru modulul ,,space" era cea mai aglomerata.

Oriental Pearl Tower are la dispozitie 6 lifturi, fiecare poate gazdui peste 25 de persoane. Urca cu 8 metri / sec. si coboara cu 4 metri / sec. ! Are cate un ghid ce explica in doua limbi (engleza / chineza), despre realitatea palpabila a fiecarui modul. Din pacate, nu poti fi foarte lamurit, deoarece viteza dragomanului este conectata la cea a liftului...

Vizita incepe de sus in jos, astfel ca pentru ultimul modul, am folosit o capsula spatiala ce ne-a propulsat la 350 de metri. Am iesit intalnind in drum o toaleta, in cel mai pur sens semantic. Am intrat de curiozitate (vezi foto) sa ma formalizez cu ,,gravitatia" locului, apoi cu pasi mici m-am indreptat spre absolut.

De la aceasta distanta, privind in jos, totul pare de dimensiuni si forme liliputane, miniaturale!

M-am bucurat de multimea ,,zgarietorilor de nori" din cartierul Puxi, Nanjing Road - cel mai comercial bulevard, de Parcul Industrial Lingang (cea mai mare societate de producere a instalatiilor pentru energie eoliana din China), am fost ,,peste" compania Siemens, firma Heag sau Grupul de electricitate Shanghai, Golden Bridge aflat langa Mausoleul Eroilor de pe bulevardul Bund.

Am fost foarte aproape de inaltime cu cladirea World Financial Center - cea cu gaura in varf (vezi foto) - pe care eu o asemuiesc ca un ,,deschizator de capace de sticla". Este cladirea cea mai inalta din China (... deocamdata, deoarece se lucreaza la un proiect de zgarie nori cel mai mare din lume, in Beijing!!!), al 3-lea in lume avand o inaltime de 492,8 metri. Are 101 niveluri cu spatii dedicate birourilor, dar si hotelului Hyatt (etajele 53-87) cu 555 de camere si 6 restaurante. Minunea arhitectonica a fost finalizata in 2008, dupa 11 ani de constructie. Foarte aproape de el se afla Turnul JinMao, un edificiu impunator care masoara 420,5 metri inaltime, cladirea China Merchants sau institutia Jin Yan - este metropola cu cei mai multi zgarie-nori din lume (640), iar multi altii sunt in constructii. De asemenea, raul Hangpu iti ofera o larga reprezentare a traficului maritim din aceasta metropola.

Aspectul general asupra acestui peisaj de la aceasta inaltime, m-a facut sa cred ca locul este un mediator intre oameni si divinitate.

M-am desprins cu greu de aceasta ,,perluta" si am coborat la modulul doi situat la 263 de metri.

Mai, oameni buni! Aici este un loc unde turistii pot sa-si testeze nervii sau unora le provoaca ameteli si le taie respiratia... Un mod ingrijorator de a admira panorama acestui cartier, pentru cei cu frica de inaltime. Pentru iubitorii de senzatii tari este o experienta unica ce merita incercata.

Etajul de la 259 de metri inaltime, are o lungime de 150 de metri, 2.5 metri latime si 1,9 metri inaltime. De aici, vizitatori pot sa aiba o noua perspectiva de a privi spre Xangu River, cum curge sub picioarele lor, avand un scenariu frumos al ambelor parti ale raului. Aceasta experienta este o minunata plimbare prin nori deasupra orasului.

Socheaza prin pasarela de sticla, unde daca privesti in jos, poti admira minunatiile metropolei, care se intinde la picioarele tale. Am intalnit turisti pe care ii simteam intr-o stare de adanca neliniste si tulburare. Ca sa fiu sincer pana la capat, si eu am fost intr-o situatie de stideala.

Pentru a elimina aceasta stare de nesiguranta am intrat in Muzeul de Istorie a Shanghaiului de dezvoltare urbana. Acesta se compune din 6 sali de expozitie: una fiind dedicata transporturilor, alta ne impresioneaza cu imagini de ansamblu a orasului vechi, o sala consacrata peisajelor arhitecturale de la inceputul secolului XX, alta omagia influentele straine asupra orasului. O expozitie cu arhitectura moderna si veche, cu tehnologie in progres ideologic.

Aici, in zile de sarbatoare, se prezinta si spectacole de dans clasic traditional chinezesc sau piese de teatru.

Daca toate aceste emotii provoaca organismului senzatia nevoii de a manca, iti poti satisface dorinta in restaurantul rotativ, de la 267 de metri.

Restaurantul cu specific asiatic, aflat la cea mai mare inaltime din Asia, face o ,,cursa" completa in timp de o ora si are preturi de te lasa... fara aer!

,,Perla" convexa aflata la 90 de metri, ne primeste cu bunavointa. Arhitectul asta traznit, s-a gandit ca dupa o asa experienta avem nevoie de... aer!

Modulul este impartit in balustrade din sticla si plase speciale. M-am plimbat (acum, facand pe grozavul!), in aerul binefacator.

Aceasta sfera ne pune la dispozitie mini-magazine pentru suveniruri, un mini-bar si un ,,oras spatial" dedicat mai mult copiilor carora le ofera si un mountain-rouge.

De la cer am coborat pe pamant, avand in minte cuvintele lui Emil Cioran ,,nu mai pot trai asa cu cerul pe mine si nu mai pot trai cu pamantul sub noi! ". Aratam de parca as fi cazut din nori!

A fost o experienta impresionanta care m-a dus neinchipuit de departe...

Turistii se pot bucura de o priveliste unica, o panorama splendida a acestui oras dinamic, care se poate privi de la inaltimi diferite.

China....

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Marian Preda in 03.06.12 16:10:14
Validat / Publicat: 03.06.12 20:48:43
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CHINA. A mai fost în/la: Yiwu, Hangzhou, Beijing, Wuzhen, Suzhou
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3087 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Marian Preda); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Oriental Pearl Tower
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 34400 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

Marian PredaAUTOR REVIEW
[03.06.12 21:50:09]
»

DJ WEB:

Sunt convins ca melodia aleasa va fi la... inaltime!

Cu consideratie...

Multumesc anticipat!

webmaster13
[03.06.12 23:03:20]
»

Melodia postata se poate sterge/schimba!

roth
[05.06.12 14:37:43]
»

Bravo mai omule, asta da excursie/poveste sau ce o fi ca e tare interesanta oricum.

O astfel de traire nu prea se uita, financiar nu cred ca regreti nici un banut, eu asa as fi, iar ca experienta in sine... sa tot povestesti nepotilor, starnepotilor si cui o vrea sa te asculte ca pentru multi e SF curat.

Eu o mica AFA ma bucur ca am prins rw-asa pe ultima strigare si am putut sa ma delectez cu el, cu pozele si cu ce a vreut mintea sa creada/inteleaga.

Multumesc pentru ca ai impartasit si cu mine astfel de plimbari, fie si doar prin cadrul acestor randuri frumoase si f interesante.

Cat mai multe plimbari inedite sa ai si... nu iuta... scrie.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Marian PredaAUTOR REVIEW
[07.06.12 12:24:44]
»

@roth:

Iti multumesc pentru randurile laudative!

Intr-adevar, financiar nu regret nici un banut.

Am ramas cu amintiri nemaintalnite si asta imi imbogateste lista pelerinajelor mele prin aceasta tara, cu probabil cea mai veche si mai vasta istorie, cultura si traditie.

De-a lungul timpului, chinezii au considerat ca tara lor este centrul lumii, iar celelalte culturi se roteau in mod dezordonat in jurul acestui perimetru.

Ei, bine crede-ma, ca acum chiar se intampla asta!

Voi mai scrie, ... am atatea sa va impartasesc!

Vacante frumoase, draga colega!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
balasa violeta
[07.06.12 21:05:55]
»

Eram sigura ca ati ales "propulsarea"! Adrenalina la maxim! Eu, am ametit numai cand am privit pozele!

Multumim pentru rabdarea de care ati dat dovada impartasindu-ne impresiile dumneavoastra!

O destinatie deosebita!

Va doresc vacante placute!

Marian PredaAUTOR REVIEW
[08.06.12 11:07:42]
»

@balasa violeta:

Imi exprim recunostinta si satisfactia ca-mi cititi relatarile despre aventurile mele in ,,tara de mijloc''.

Recunosc ca la 350 de metri ma aflam si eu intr-o situatie de neastampar, spre deosebire de ,,colega de camera'' care era mult mai indrazneata...

Intr-adevar este un punct turistic in care orice turist care ajunge in aceasta metropola trebuie sa-l bifeze.

Eu am avut de ales intre Oriental Pearl si ,,Deschizatorul de sticle'', World Financial Centre.

L-am ales pe primul datorita designului... fistichiu!

Vacante frumoase!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
balasa violeta, Marian Preda, roth
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Shanghai:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.053620100021362 sec
    ecranul dvs: 1 x 1