Traditii, povesti si caldura unui spatiu de-o ospitalitate rara - Hanul Razesilor

TIPĂREȘTE

Iată cum clipele noastre hoinare deschid poarta Moldovei. Suntem pe teritoriul judetului Neamt, mai exact pe raza comunei Tupilati (pe drumul E 85, Roman-Suceava), locul in care drumurile traditiei se imbratiseaza, oferindu-ne perspective viitoare spre descoperirea lengendelor manastirilor bucovinene. Aici, povestile-si dau mana cu realitatea, valoarea culturala a acestor locuri vorbind de la sine.

Sa nu mai lungim povestea, si sa descriem sederea noastra in Complexul Turistic Hanul Razesilor. Ca si amplasare, acesta pare cel mai bun prieten al Hanului Ancutei, fiind situat in imediata vecinatate a acestuia. Ce ii desparte, sunt cateva casute de obicete traditionale, purtand in simplitatea suvenirurilor de lemn, mici randuri din traditiile nemtene. Asadar, Razesul se intelege cu Ancuta…amandoua hanurile fiind locuri legendare de popas si ospat pentru pribegii sositi pe aceste meleaguri.

Arhitectura este de vechi han, unde motivele de lemn exterioare domina campul nostru vizual. Intregul complex, aveam sa descoperim ca are in componenta sa, atat spatiu de cazare clasificat la 3 stele (un numar de 54 locuri conform spuselor proprietarului), o crama rustica foarte frumos decorata, in stil vechi, nemtean cu un ademenitor iz de vin nobil, restaurant si bar asigurand o capacitate de aproximativ 120 locuri, si o terasa exterioara (la drumul principal – cam nepotrivit) cu un numar de circa 50 locuri.

Ceea ce ne-a atras cel mai mult, inca de cum am intrat in han, era amenajarea interioara, unde traditia a fost foarte bine conservata, iar dupa cum si patronul ne-a specificat, unele decoratiuni si obiecte traditionale dateaza de peste sute de ani. Cum intram in han, am observant restaurantul si barul, locuri linistite unde am servit masa. Servirea a fost ireprosabila, tochitura moldoveneasca excelenta, atat ca si gust cat si ca aspect, iar pretul deloc piperat. Insa ceea ce ne-a fascinat au fost clatitele cu dulceata (iubita mea afirmand ca au fost cele mai bune clatite mancate pana acum) si tuica de prune (bineinteles, aici m-am pronuntat eu.) Se simtea atat de bine aroma de sambure de pruna, parca, parca prin gust si prin aroma, tuica vrand sa-mi spuna secretul irezistibilitatii sale).

Vine momentul sa urcam scarile interioare spre culoarul, de la nivelul 1, unde vom fi cazati. Si la etaj, aceleasi decoratiuni traditionale aveau sa ne faca drumul destul de intunecat…mai placut. Usa camerei…de lemn, aceea usa veche dar sigura, lemn masiv…dincolo de care aveam sa descoperim restul camerei. Se simtea un usor miros de umeazeala, tipic spatiilor unde mobilierul este de lemn, insa miros care pe noi nu ne deranja. Camera era destul de spatioasa, prevazuta cu televizor, pat matrimonial, baie. Vederea camerei noastre era spre Hanu Ancutei. La baie, era curat, aerisit, apa calda atat la chiuveta cat si la dus, curgand fara intrerupere. La intrarea in camera ni s-a parut un pic racoare, dar cu trecerea timpului, cand am revenit seara in camera temperatura era excelenta, pastrandu-se la fel si pe toata durata noptii…pana cand zorii aveau sa ne clateasca prin culorile lor.

Aproximativ la 10 km, se afla si un loc... pentru care abia imi gasesc cuvinte de-al descrie. Localnicii il numesc “La Crang”. Exact cum o zice si denumirea, amenajarea se afla in mijlocului unui crang, pe-un mal de apa limpede. Aici, proprietarii Complexului Hanului Razesilor au amenajat un spatiu rustic inconjurat de arinii si salcii ce-si plang anii si anotimpurile. Capacitatea acestui amplasament este de 50 de locuri, la mese rustice, de lemn masiv. Farmeca foarte mult prezenta sobei si cuptorului taranesc alaturi de protapul starnitor de pofte. Aici cei prezenti pot admira cum se face traditionalul bors de gaina, paine moldoveneasca si atat de cunoscutele poale-n brau. Insa pe noi, cel mai mult ne-a ademenit berbecutul facut la protap.

Seara, lautarii isi fac aparitia cernand prin armonia viorilor lor, nostalgii si amintiri. In tot acest timp, canile de ceramica stau pline de vin rosu si aprig, berbecutul se frige usor, usor pe protap, iar voia buna, aminteste de vechile seri nemtene cand traditiile erau traditii iar Stefan era numai unul.

---

VIZUALIZĂRI: 2286 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI