Virful Cozia - primul meu contact cu muntele

TIPĂREȘTE

Desi mai sint citeva ore pina la sfirsitul acestui an, care pentru mine a fost destul de bogat in vacante si excursii, vreau sa ma apuce ceasul al 12-lea impreuna cu acest site care m-a acaparat destul de rau in ultima vreme. Si a facut-o destul de frumos...

In luna august a unui an indepartat am fost anuntata de prietenul meu ca are o saptamina de concediu si ca vrea sa il petrecem impreuna. Ma ocup ca sa obtin si eu o saptamina si cind ne-am exprimat fiecare destinatia dorita, n-am avut nici pe departe vreo idee comuna. Eu vroiam la mare, el vroia la munte. Pentru ca eu mai fusesem la mare in acel an am renuntat la ideea mea si am acceptat-o pe a lui.

Cind am auzit ca spune soferului destinatia Calimanesti-Caciulata... mai sa imi pice fata de uimire. Ziceam in gindul meu "ia te uita la omul asta, ma duce pe mine in statiune de babalici"... si am stat cam nepasatoare tot drumul si ma gindeam la cit de tare am sa ma plictisesc acolo. Cind am ajuns aproape de Rimnicu Vilcea (salutari Andreei G) ochii mei se faceau din ce in ce mai mari. Roteam capul in toate directiile si ma uitam la pisajele de pe drum si nu mai puteam de admiratie.

Am oprit undeva la un restaurant in zona Vilcea si am comandat niste mici. El 10, eu 5 ca foame era mare si veneam de la drum lung. Cind a venit ospatarul va spun ca s-a speriat de mine cit de tare si mult am ris. Avea un platou cu niste "micalai" cit... ceva despre care nu pot face comparatie acum. Am zis catre el: Ori e ora de inchidere si din toata carnea ramasa ati compus 15 mici? Pai dintr-unul din ala faceai 3-4 ca pe la noi.

Mi s-a spus ca acel loc e renumit pentru micii aia mari. M-am chinuit sa maninc 2, dar n-am reusit si restul l-am oferit ciinilor care nici macar nu s-au deranjat sa vina sa ii miroasa. Oare de cite ospaturi au avut ei parte...

Dupa citeva ore bune de mers am ajuns in statiune si am cautat cazare. Nu aveam nici o rezervare, nimic. La Hotelul Olt, cel mai mare (ca nr de etaje, cred) nu erau locuri. Am incercat pe la citeva pensiuni si n-am gasit si cind credeam ca o sa umblam toata ziua langa-danga, am dat peste o pensiune de 4 stele care avea o camera libera. Doamne, si ce camera!!! Ce dotari si ce lux pentru o pensiune... Super! Mi-aduc aminte de ce era libera acea camera. De la receptie ni s-a spus ca avea vederea spre unul dintre restaurantele statiunii, restaurant ce avea program artistic in fiecare seara si turistii nu doreau sa fie deranjati de muzica. Hm... decit sa imi petrec seara intr-o parcare m-am gindit ca e bine sa acceptam camera aia.

Ce turisti fraieri! Nu stiau ei ce muzica se cinta seara la acel restaurant. Numai romante, numai muzica usoara, muzica ce mie imi place foarte mult.

Am iesit sa vizitam imprejurimile si sa luam masa. Peisajul placut. Zona linistita. Seara, muzica romantica. Frumos totul.

In afara de Manastirea Cozia, strandul cu apa termala, si alte locatii la "nivelul solului" am primit propunerea de a face o excursie pe munte. Imi zice "ce vezi tu acolo sus pe munte? " Ce sa vad? Copaci, frunze, stinci? Zice sa ma uit mai atent. Vad releul. Pai hai sa mergem acolo! (zice el)

Auzi, draga, pai tu stii ca eu mai am doar 3 zile libere, doua le-am consumat deja. Cind naiba sa ajungem acolo? Poate mai trebuie sa cer o saptamina de concediu ca sa ma poti vedea in punctul ala cel mai inalt.

Il bufneste risul si zice "hai sa mergem! ". Cind te saturi de mers, ne intoarcem. Facem citiva pasi sa trecem peste podul Oltului dupa care imi cere sa ne intoarcem putin. Se uitase la picioarele mele incaltate cu papuci. Mi-a cumparat rapid o pereche de adidasi de la o toneta din imprejurimi. si am pornit la drum.

Eu aveam in geanta de umar niste covrigi (stiti bine ca nu plec nicaieri fara ei) si o sticla cu apa minerala. M-am gindit ca pina pe la ora prinzului am sa fiu inapoi. (cu gindul ca obosesc repede)

Proasta gindire. Daca prima parte a urcusului am facut-o pe un drum de masini, dupa ce am ajuns la un luminis de unde aveam o belvedere asupra Hotelului Olt, ce il luasem ca punt de reper pentru acea expeditie, a urmat un traseu din ce in ce mai anevoios.

Bineinteles ca eu, o neinitiata in ale excursiilor pe munte, mi-a turuit gura tot timpul si cind l-am intrebat el de ce nu vorbeste si e monosilabic, mi-a spus ca isi dozeaza efortul pentru a putea urca mai usor. "Pai si mie de ce nu mi-ai zis sa tac pina acum? M-ai lasat sa turui ca o moara stricata si am obosit... de nu mai pot! ". Imi arunca un zimbet sagalnic si ma intreaba "Ai obosit? Vrei sa ne intoarcem? ". Eu, ca sa nu ma dau batuta, desi limba imi atirna de un cot, ii zic ca nu, ca vreau sa mai urcam o tura. Mergem macar pina la Manastirea Stinisoara, manastire ce se gaseste in drumul spre Releul de la Cozia.

Cind am ajuns in cel loc binecuvintat de Dumnezeu, am vazut o manastire imprejmuita de padure, cu stinci ce o vegheaza de la mare inaltime. Am facut citeva poze si m-am gindit ca nu pierd nimic daca urcam si mai sus. Mi s-a atras atentia ca daca pina acolo a fost usor, ceea ce urmeaza o sa fie de 2-3 ori mai greu. Ei si??? Nu m-am dat batuta. Am pornit la deal cu forte noi, am trecut prin niste locuri foarte strimte, m-am tinut de cablu pentru a urca anumite stinci si efortul mi-a fost rasplatit din plin cind am ajuns la un alt loc de belvedere la care se afla si o bancuta. Hotelul era mic cit o caramea. La o aruncatura de bat se afla releul. Nu mi-a venit sa cred ca eu am ajuns acolo. Cind m-am uitat la ceas am vazut ca au trecut 8 ore. Nu am apucat sa ma bucur prea tare de privelsite, verdele padurii si de maretia Oltului cu meandrele lui. Cerul s-a intunecat si a inceput o ploaie rece. Ne-am refugiat la Cabana Cozia, am luat masa acolo. Nu prea aveam de ales. Singurul fel in meniu era un piure din fulgi de cartofi si cu o carne linga el, iar ca desert niste eugenii. Hm... ce bune erau la inaltimea aia, cind nu aveai altceva pe ce pune mina.

A trebuit sa luam si o camera pentru ca ploaia nu dadea semne de retragere si intunericul s-a lasat mai devreme decit am sperat noi. Sau cel putin de cit am sperat eu.

Frigul imi intrase in oase. Camera de la cabana era micuta, nu puteau sta doi oameni prin ea in acelasi timp. Unul trebuia sa stea pe pat cind celalalt avea de umblat prin camera. Nu va spun dupa ce umblam... Afara ploua mocaneste si aveam nevoie la toaleta. Aia se afla afara la citiva metri de cabana. Am luat o patura si m-am dus ca Rumburak prin noapte. Nici fir de lumina. Doar ochii unui ciine scaparau in intuneric.

Nu va spun ca noaptea a picurat din acoperis pe unul din paturi asa ca, la cit erau de mici, unul din ele a trebuit sa ne suporte pe amindoi.

Dupa cum m-ati vazut in poze, na-m avut decit pantaloni scurti si un tricou. Dimineata nu va spun ce frig am indurat si ma gindeam cu groaza cum o sa merg eu pe stincile alea ude pe care le urcasem datorita sufei.

Nu mai stiu cine a avut ideea sa coborim versanul pe partea cealalta, pe un drum forestier. Am mers ore in sir pina am ajuns intr-o localitate de unde am luat o masina de ocazie pina intr-un punct, apoi alta masina si tot asa pina am ajuns la vilisoara noastra de 4 stele, unde m-am culcusit si am dormit ca un prunc o noapte intreaga.

Si acum ridem cind vine vorba de acea expeditie. Daca n-as avea pozele care sa dovedeasca trecerea mea pe acolo, poate ca nu as mai crede nici eu.

A fost foarte frumoasa aceasta vacanta si inedita. Nu am mai avut ocazia sa merg la munte decit cu telecabina.

Cine stie, peste citva ani poate o sa repetam experienta. Imi doresc mult sa arat si copiilor mei ce locuri frumoase avem in tarisoara noastra.

Mai sint 3 ore care ne despart de anul ce vine si va doresc tuturor sa aveti cele mai frumoase si originale vacante!!!

La Multi Ani!!!

---

VIZUALIZĂRI: 3032 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI