ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 30.12.2011
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- F ---
    GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
    DIN: Brașov
    ÎNSCRIS: 22.07.09
    STATUS: SENATOR
    DATE SEJUR
    DEC-2011
    DURATA: 3 nopți
    single

    GRAD SATISFACȚIE
    SERVICII:
    90.00%
    Mulțumit, mici obiecții
    CAZARE [camere etc]:
    90.00%
    Mulțumit, mici obiecții
    BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
    90.00%
    Mulțumit, mici obiecții
    CADRUL NATURAL:
    90.00%
    Mulțumit, mici obiecții
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    100.00%
    Încântat, fără reproș

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    92.00%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    la PMM* = 35 EUR
    *PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

    TIMP CITIRE: 7 MIN

    Un hotel destul de bun, cu multiple facilitati dar putin departe de centru

    Ilustrație video-muzicală
    The Real Group - Big Bad World
    TIPĂREȘTE

    Am ajuns la Praga în 23 decembrie seara, după o noapte de tranzit în Budapesta (vezi impresii hotel Expo Congress). Drumul a decurs fără probleme şi, chiar dacă am mai prins pe traseu ceaţă şi ploaie, şoferii s-au descurcat ireproşabil. Ghida ne-a făcut şi o surpriză plăcută astfel că, înainte de a părăsi capitala vecină, am făcut un mini-tur cu autocarul prin zona centrală a oraşului, revăzând astfel locuri pe care le-am vizitat primăvara trecută pe cont propriu.

    Întâi am făcut o scurtă oprire în Piaţa Eroilor- Hősök tere – unde se găseşte monumentul Mileniului, un simbol al orasului şi apoi, înainte de a părăsi Budapesta, am mai făcut un scurt popas la Bastionul Pescarilor după care ne-am îndreptat spre Bratislava unde am vizitat catedrala Sfântul Martin, loc de încoronare a 18 regi, centrul istoric, faleza Dunării şi castelul principal, o bijuterie a oraşului.

    Am plecat din Budapesta la ora 8 dimineaţa şi seara în jur de 7 eram la Praga. Aici am fost întâmpinaţi de personalul hotelului care ne-a ajutat să ne aşezăm bagajele pe banda rulantă de la intrarea în hotel, chiar dacă am fi avut doar câteva trepte de urcat. Pentru persoanele cu dizabilităţi am observat ulterior că există un lift.

    Check-in-ul s-a desfăşurat rapid, ghida primind cartelele pentru întreg grupul, astfel că nu a fost nevoie să mai mergem fiecare la recepţie sau să lăsăm acte de identitate. Hotelul are două corpuri, corpul A pentru turiştii individuali şi corpul B pentru grupuri. Eu am avut camera 012 de la parter, din corpul B. La sosirea în cameră era puţin rece şi, chiar dacă am setat termostatul la 25 de grade, temperatura rămânea constantă la 21 de grade. Băiatul de la recepţie s-a dovedit foarte înţelegător şi, după doar câteva minute, şi-a făcut apariţia şi un meşter care, după ce a verificat instalaţia (caloriferele erau din acelea vechi, din fontă) şi a dat un telefon, mi-a promis că situaţia se va rezolva. Toate acestea le-am dedus mai mult din gesturi pentru că nu vorbea engleza dar, din fericire, după ce a plecat, temperatura a început să crească şi ulterior nu am mai avut probleme.

    Camera arăta destul de bine, era mobilată simplu dar era foarte curată. Mobilierul era destul de înghesuit, nu prea aveai loc să te deplasezi prin cameră dar acest aspect nu a contat prea mult. Camera cuprindea 2 paturi de o persoană, fiecare cu câte o noptieră şi o veioză, un lampadar, o măsuţă rotundă, două fotolii şi un birou în care era încorporat mini-barul şi pe care era aşezat televizorul, model vechi dar perfect funcţional.

    În holul camerei, despărţit de aceasta printr-o uşă, se găsea şifonierul şi caseta de valori care era blocată. N-am mai apelat la recepţie şi pentru această problemă dar probabil că s-ar fi rezolvat.

    Baia era destul de spaţioasă, dotată cu câteva accesorii utile; uscător de păr, oglindă, consumabile (în afară de şampon), prosoape care au fost schimbate zilnic. Coşul de gunoi era golit de asemenea în fiecare zi după ce plecam din cameră. Apa caldă era chiar fierbinte şi avea presiune foarte bună iar cada se închidea cu o uşă perfect etanşă. Sala de baie arăta cam modest dar faptul că era curăţată zilnic m-a făcut să o folosesc fără teamă şi fără să am parte de vreo surpriză neplăcută.

    Punctul forte al hotelului este lobby-ul unde găseşti cam tot ce ai nevoie ca turist. Printre facilităţile de care dispune hotelul se numără:

    -un punct de informare de unde se pot cumpăra hărţi, pliante, bilete la mijloacele de transport în comun, comanda taxiuri şi obţine diverse informaţii

    -internet corner unde se poate accesa contra-cost internetul - reţeaua wireless funcţionează doar în holul hotelului şi este gratuită

    -magazin de suveniruri – nu am prea avut când să compar preţurile de aici cu cele din Praga, dar am observat ulterior că la o benzinărie de pe autostradă acestea erau semnificativ mai mici

    -schimb valutar – nu era chiar cel mai avantajos dar în schimb tranzacţia era sigură, fără comisioane sau alte surprize.

    Eu am încercat să cumpăr coroane din ţară de la BCR dar nu am reuşit (se pare că trebuie să cunoşti pe cineva la bancă) şi am schimbat euro în Praga, la recomandarea ghidei locale, de la un birou cu un curs bun. Coroanele sunt absolut necesare la muzee (se mai poate plăti şi cu cardul) şi pentru achiziţionarea de bilete la mijloacele de transport în comun, în rest, cam peste tot se poate plăti şi în euro.

    -parcare încăpătoare dar care se plăteşte cam 8 euro/zi

    -centru sportiv (bazin de înot, fitness, bowling), salon de înfrumuseţare, toate contra-cost, facilităţi de care nu am beneficiat

    În cadrul hotelului se găsesc mai multe restaurante şi saloane unde se poate lua masa.

    Micul dejun se serveşte separat, pentru turiştii individuali există un salon frumos cu acces direct din lobby în timp ce grupurile beneficiază de o încăpere mult mai spaţioasă, la primul etaj. Micul dejun englezesc este în regim bufet şi conţine o varietate suficientă de preparate reci şi calde (inclusiv fasole cu cârnaţi şi încă câteva feluri din care nu am gustat), diverse sortimente de mezeluri şi caşcaval, omletă, cereale, lactate, mai multe tipuri de pâine şi chifle, croissante, prăjiturele. În general mâncarea a fost bună, aveai ce să îţi alegi dar cafeaua şi sucurile la dozator erau slabe.

    Cinele au fost în schimb foarte bune. În prima seară am mâncat în restaurantul Gourmet, frumos amenajat, cu lumânărele pe masă iar în a doua seară cina am avut-o în restaurantul tradiţional Formanka, tot în cadrul hotelului, decorat în stil rustic. Mi-a plăcut faptul că în ambele dăţi mâncarea a fost servită la masă (meniul era fix), iar personalul a fost foarte amabil. Am avut astfel ocazia de a gusta din preparate tradiţionale ceheşti care erau pregătite bine şi prezentate foarte frumos dar nu pot spune că m-au încântat în mod deosebit pentru că erau fie foarte dulci fie picante dar depinde de gustul fiecăruia. Preţurile la băuturi difereau la cele două restaurante, un pahar de bere în prima seară a costat 60 de coroane iar în a doua seară, 80 de coroane, preţuri de 4 stele pentru că la un local din Mala Strana am dat pe un pahar mic de bere 31 de coroane.

    De la hotel se poate ajunge în centru uşor cu metroul de pe linia C, staţia Střížkov se găseşte vizavi de hotel şi a fost dată de curând în folosinţă. Pânâ la Muzeul Naţional şi piaţa Venceslas sunt cam 7 staţii, în jur de 15 minute. Sistemul de tarifare ni s-a părut destul de complicat, am înţeles că biletele sunt valabile un anumit număr de minute, astfel încât am preferat să ne cumpărăm câte o cartelă de o zi care a costat în jur de 100 de coroane.

    Am petrecut în total 3 nopţi în Praga, timp în care am mers foarte mult pe jos, într-una dintre plimbări fiind însoţiţi de o ghidă locală care ne-a oferit informaţii despre obiectivele turistice emblematice ale oraşului, am vizitat târgurile de Crăciun, în ajunul Crăciunului am participat la masa festivă cu program artistic de la restaurantul U-Marchanu din Praga iar în prima seară de Crăciun am asistat la concertul extraordinar de la Casa Municipală din Praga.

    Hotelul Duo s-a dovedit, în final, o alegere destul de bună având în vedere preţul convenabil pe care l-am plătit pentru această perioadă: 325 euro/persoană în camera dublă pentru 5 nopţi cu mic dejun şi 3 cine incluse, transport cu autocar modern de 4 stele şi biletul la concertul de Crăciun. Eu m-am simţit bine la acest hotel, am avut un Crăciun frumos dar, dacă ar fi să revin pe cont propriu, aş alege un hotel mai aproape de zona centrală, pentru a simţi mai bine pulsul oraşului.


    [fb]
    ---
    Trimis de krondia* in 30.12.11 18:32:02
    Validat / Publicat: 30.12.11 19:33:17
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 2928 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (krondia*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P01 Hotel Duo, Praga
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 26750 PMA (din 28 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 35.10 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    1 ecouri scrise, până acum

    webmaster13
    [31.12.11 15:15:10]
    »

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...

    • SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.050302982330322 sec
    ecranul dvs: 1 x 1