Side – un oras divin! Templul lui Apollo, Amfiteatrul si portul orasului

TIPĂREȘTE

Cand am purces spre Turcia, urmand a fi cazata la Holiday Green Park din Okurcalar, Alanya (vezi impresii ), nu m-am gandit ca o sa ajung sa vizitez si vestita statiune turceasca Side (fost sat pescaresc) si nici nu am stiut ce comori ascunde.

Incercand sa deslusim ce putem vizita in « imprejurimi », pe o raza de pana in 30 de kilometri, am aflat ca merita o vizita si in acest oras antic, aflat pe coasta mediterana a Pamphyliei, daca e sa scormonim putin in istoria orasului.

Nu pot sari peste partea istorica, pentru ca nu putem ajunge intr-un loc fara sa stim macar o farama din ceea ce a reprezentat el, altfel s-ar putea spune ca am fost degeaba acolo, asa ca amintesc doar ca acest oras a fost unul dintre cele mai importante centre comerciale ale zonei, ceea ce se vede si in prezent, prin multitudinea de magazine aflate la tot pasul.

Orasul se afla la cca 70 de km est de Antalya, pe o peninsula ce ascunde adevarate vestigii antice.

In randurile urmatoare, am sa incerc sa relatez, nu cum am descoperit eu orasul, ci cum mi s-a dezvaluit el mie, pentru ca a fost o cunoastere treptata, atunci cand credeam ca am vazut tot, gasind altceva interesant.

Astfel ca dupa ce am coborat din dolmusul care ne-a adus in oras, in fata noastra nu vedeam decat o zona arida, napadita de buruieni, incat ma intrebam ce urma sa vad acolo, pana la urma.

Dupa vorba aceea: “cine a scos carciuma-n drum, ala n-a fost om nebun”, pot spune ca cine a avut ideea de a plasa cafeneaua Route 66 in drum, a fost foarte inspirat. Pentru ca la “Rock Café Route 66”, ne-am oprit pentru un plus de energie, adica pentru un suc natural de portocale si o cafea! Si nu am obtinut numai atat de la baietii de acolo, ci si niste informatii pretioase despre oras, atat cat sa ne incarce bateriile si sa ne dam seama ca nu am venit in zadar.

Ruine amestecate cu iarba, buruieni si sute de maci se vedeau peste tot in jurul nostru. Noroc cu macii ca mai inviorau un pic atmosfera... Un cer senin si uimitor de albastru, cum numai in Turcia am vazut, a avut darul sa ne binedispuna.

Chiar daca nu vii cu lectia de acasa invatata sau cu o harta a zonei, cateva indicatoare ne explica unde suntem. Astfel ca aflam directiile spre Strada Coloanelor, Terme, Agora, Templul lui Apollo, Spitalul Bizantin, Bazilica sau Palatul Episcopal si Poarta de Est. Sa nu va inchipuiti acum ca acestea erau constructii in toata regula... Erau numai niste ramasite, niste marturii ale unui trecut glorios, urme ale trecerii in istorie a unor locuri calcate de inaintasi. De ce ne aflam noi acolo? Pentru mine personal, dar mai ales pentru familia mea, in special pentru fata mea cea mare, fiecare loc in care mergem reprezinta o lectie de istorie si geografie pura si nici-o carte de teorie nu poate sa inlocuiasca ceea ce vedem cu ochii nostri sau simti cu inima noastra.

Cateva hoteluri aflate la intrarea in orasul vechi (Can Garden Beach Hotel, Leda Beach Hotel) incercau sa ne aduca aminte ca suntem intr-un oras viu, calcat de piciorul omului, desi totul parea uitat de lume. Din loc in loc, panouri informative ne explicau ce au fost ruinele odinioara. Astfel ca am trecut pe langa o casa cu console, situata la nord de Agora, in spatele strazii comerciale cu coloane. Surprinsa aflu ca in interiorul casei exista sistem de canalizare! Casa a fost construita in perioada elenistica si a “functionat” pana in perioada bizantina.

Strada Coloanelor era una de promenada si a ramas la fel, chiar daca acestea sunt rapuse oarecum, ele exista totusi, injumatatite sau numai o treime. Ma intreb cat sunt cele originale...

Dar ce a fost Agora? Piata centrala si loc de intalnire, veche piata de sclavi, inconjurata de porticuri de coloane. Aici cred ca era candva o intreaga agitatie, mai ales pe langa magazinele de langa piata.

In jurul nostru vedem numai pietre si coloane, un amalgam de resturi ale constructiilor de altadata. Poti face slalom printre ele, calcand pe istoria unor civilizatii. Nimeni nu cred ca a numarat pietrele, dar sunt convinsa ca astazi sunt mai putine ca ieri...

Mergand agale prin soarele arid al Antalyei, dam peste un alt indicator care ne trimite catre Bai, Teatru, Latrina, Templul lui Apollo si al Athenei. In jur, pietre si coloane...

Incetul cu incetul, ruinele devin mai evidente si observam cum sunt bucati mari de constructii conservate.

In fata noastra se inalta Monumentul lui Vespasian, numit asa deoarece a fost dedicat acestui imparat, dar care nu isi avea initial locatia aici, ci a fost mutat chiar langa Arcul ce face intrarea in vechiul oras, devenind fantana ulterior.

Trecand pe sub Arcul de Triumf dam de alte ruine, cum ar fi Templul lui Dionysos aflat in partea de nord-vest a Tetrului (Amfiteatrul din Side). Nimic din ce a ramas nu te poate duce cu gandul la ce a fost odinioara. Patru coloane la intrarea in Templu? ... Tot ce se poate... Noroc cu panourile la care cascam ochii sa intelegem ce e in jurul nostru. Printre altele, dam de un panou care ne prezinta planul vechiului oras Side.

Acesta era compus din:

Zidurile orasului

Zidurile Atius

Pot spune ca le-am vazut pe majoritatea, in sensul ca le-am distins intrucatva. Unele erau foarte evidente, altele slab remarcate.

Side a fost unul dintre cele mai importante orase ale Pamphiliei, fondat in partea de vest a raului Manavgat, despre a carui cascada v-am povestit deja aici: vezi impresii. Side a avut un rol extrem de important ca oras-port.

Din istoria orasului aratata oricarui turist care are rabdarea si dorinta de a o cunoaste prin panourile informative prezente la tot pasul, aflu ca acesta ar insemna rodie (provenit din limba Luwiana, din familia limbilor indo-europene, luwienii fiind locuitori ce au populat sud-vestul Anatoliei in Epoca Bronzului). As vrea doar sa mai completez, vizavi de acest lucru, ca o poveste mitologica spune ca « Side » a fost fiica Muntelui si Zeului Taurus.

Orasul a fost pe rand sub ocupatia persana, macedoneana, seleucida, romana, cand a cunoscut o dezvoltare uriasa, chiar Flota Romana stabilindu-si baza aici. In timpul perioadei timpurii bizantine orasul si-a continuat dezvoltarea, dar mai apoi si-a pierdut importanta, iar cu doua secole in urma turcii au parasit regiunea. Locuit de refugiati, orasul s-a numit Selimiye, iar mai apoi Side.

Amfiteatrul mi s-a parut destul de mare si inca se mai pastreaza destul de bine si cred ca ar putea fi restaurat. Pastreaza inca bolti si arcade. Un vestigiu greco-roman de mare insemnatate, care in trecut putea adapostea si 15000 de persoane care urmareau luptele cu gladiatori.

Mergand pe langa Amfiteatru, ne indreptam spre plaja, dupa atatea fragmente de istorie, am venit sa vedem marea ALTFEL. Altfel decat marea noastra, mai albastra, mai cristalina, mai dumnezeiasca....

Pe drum mai dam de mici hoteluri cu restaurante la parter, probabil afaceri de familie. Din ce stiu eu, multe dintre hotelurile din Turcia si aici ma refer la cele micute, au fost case “otomane” si au capatat destinatia de hotel in timpuri recente.

Pana la mare ne mai lovim insa de pietre, nu orice fel de pietre insa, ci marturii ale istoriei. Printre ele si prin iarba dezordonata, macii isi ridica jucausi capul. Turistii privesc in toate partile si fotografiaza. In spatele ruinelor se vad muntii. Marea inca nu se distinge. Dar e acolo. Nu se lasa dezvaluita decat dupa ce urcam putin si ne croim drum printre pietre, iarba si maci. Ireal de albastra ni se arata in toata splendoarea ei!

Trebuie sa coboram pe plaja si sa pasim pe nisipul fin care se vede! Mergem pe mal, pe langa tavernele aflate aici. Incetul cu incetul, foamea incepe sa isi faca simtita prezenta. Lipsiti de all inclusive-ul de la hotel, ne-am propus sa ochim un loc de popas in care sa savuram mancare specific turceasca. Dar nu inainte de a ne rasfata picioarele in valurile spumoase ale Mediteranei.

Aici, in Side, mi-am jurat ca ma reintorc in Turcia! Si nu oriunde, ci in acest oras de care m-am indragostit treptat. Nessebarul pare un mic copil, dar cei care nu au fost in Side si au fost in Nessebarul bulgaresc ar putea sa isi inchipuie ca Side este Nessebar la infinit. Iar Nessebarul pentru mine e dragoste veche...

Nicaieri nu mi s-a parut mai frumoasa marea ca aici! Si cine iubeste marea, stie ce sentimente iti poate trezi si ce fiori...

Putin cate putin, incepe agitatia, orasul prinde viata. Ce am vazut noi pana atunci nu a fost decat “periferia” acestuia. Restaurante si magazine apar la tot pasul.

Cate un turc postat in fata fiecarui restaurant ne poftea la masa. Toti incercau sa ne atraga cu cate ceva. Pe pietricele din fata unei terase citesc meniul... In zare se vedea Templul lui Apollo care ne atragea ca un magnet. Un parasutist taie vazduhul.

Ce a mai ramas din Templul lui Apollo nu este mult. Dar este suficient. Reconstruit insa, in secolul al... II-lea! De altfel, Atena si Apollo sunt principalele zeitati ale orasului. Un oras divin!

Din cele 66 de coloane spectaculoase, cinci mai sunt nedespartite. Alaturi, cateva socluri, pietre cazute si o coloana singulara. Dupa ce am vazut Forumul Roman, acum, privind fotografiile, mi se pare un mic copil... Dar ce mare era atunci!!

In 1980 au mai avut loc cateva restaurari de fatada, asa cum suntem informati de pe un alt panou, o friza cu capete imbogatind-o. Ce stralucire avea atunci cand se inalta maiestuos? Cum se vedea de pe mare? Ce amplasare spectaculoasa!

Aici suntem practic in port. Barcute si vaporase ne fac cu ochiul.

Incercand sa descoperim cum a fost templul altadata, aflam ca in aceeasi zona s-a ridicat o bazilica in secolul al V-lea. Desi distrusa in secolul al VII-lea, cea noua, construita cu bucati din piatra celei vechi, a fost cea in care am cautat refugiu de soarele arzator. Racoarea dinauntru a avut darul sa ne conserve energia pentru a putea explora orasul mai departe.

Se prea poate ca aici sa fi fost si mormantul unui sfant, dupa cum spune legenda.

Inainte de a pleca mai departe, ne-am oprit la cel mai apropiat restaurant de Templu si am mancat kebab, care era compus, de fapt, din doua frigarui langa care era o salata si o mana de orez. Suficient cat sa ne continuam drumul si sa ne oprim in toate magazinele de suveniruri, de unde am luat si noi cate ceva. Nu ne-am putut abtine nici la multitudinea de sortimente de fructe uscate. Altele nu am incercat, desi oferta era generoasa: condimente, mirodenii, ceaiuri, inclusiv ceai Viagra (?!).

Aici gasesti de toate pentru toti. Sa vii cu bani si cu timp la tine!! Sa stai nu doar cateva zile, ci macar o saptamana. Hotelurile se zaresc ca ciupercile dupa ploaie. Dar aste e alta poveste, care ma asteapta candva si pe mine.

Lume multa, vaporase, barci, restaurante, muntii in zare, soarele deasupra noastra si marea langa noi...

Usor, ne-am indreptat iar spre Strada Coloanelor si cu mare regret am parasit orasul, dar cu multa dragoste in suflet pentru el si cu convingerea ca ne vom mai revedea inca o data!!!

---

VIZUALIZĂRI: 9515 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI