Prin fascinanta lume de stanci a Pietrei Craiului

TIPĂREȘTE

Profitand din plin de vremea binevoitoare, ne-am continuat drumetiile montane si asa cum mi-am propus si probabil v-ati obisnuit, fiind vorba despre un traseu pe care inca nu l-am abordat (ma refer la descrierea lui) pana acum, va invit si sper sa va faca placere sa ne insotiti (virtual) in parcurgerea acestui circuit, pa care eu l-as structura in trei parti distincte.

Prima parte o constituie atingerea crestei si este vorba despre o portiune mai lunga, foarte solicitanta fizic dar cu un grad de periculozitate nu foarte mare. Debutul este acelasi ca si la turele prezentate anterior. Din Zarnesti ne ghidam dupa o placuta ce ne indica drumul catre Plaiul Foii. Dupa 10-15 minute, timp in care urmam acest drum, o sageata ce ne arata calea catre cabana Curmatura ne abate la stanga, pe un drum de caruta ce treptat se transforma in poteca. Urmand aceasta poteca ce traverseaza poienile de la poalele muntelui, dupa alte 50 de minute ajungem in dreptul unei vai –Valea Crapaturii, unde trecem peste izvorul ce curge pe aceasta vale. Pana aici am fost calauziti de doua marcaje: banda galbena (BG) si banda albastra (BA). Mergem mai departe, insotiti insa doar de BA. Inca 5 minute si poteca ajunge la o intersectie de drumuri. De aici, in stanga pleaca poteca spre Padina Hotarului (despre care puteti citi facand click aici) insa noi mergem tot inainte, pe drumul forestier ce ne duce la Schitul Coltul Chiliilor. A trecut aproximativ o ora si jumatate de la plecarea din Zarnesti. Indiferent de imprejurari, niciodata nu trecem prin aceasta zona fara sa intram si sa zabovim la acest Sfant Lacas.

Plecati din nou la drum, pana la atingerea crestei ne asteapta o urcare solicitanta si continua, care debuteaza chiar cu poiana unde este amplasat Schitul. Aceasta poiana se sfarseste in Saua Chiliilor, loc ce delimiteaza Varful Coltul Chiliilor (1125 metri) de abruptul Craiului. Trebuie sa mentionez un lucru foarte important si anume ca din aceasta zona si pana la coborarea pe versantul opus, sursele de apa lipsesc cu desavarsire. Din sa intram in padure urmand in continuare BA si dupa 5 minute ajungem la ramificatia de unde incepe traseul prin Padina Sindileriei. Calauziti de aici inainte de cruce rosie (CR) ne continuam urcusul, mai intai prin padure, apoi printr-un desis salbatic, unde de abia ne croim drum pentru a tine poteca evidenta, ce se orienteaza usor spre dreapta si care ne scoate, dupa 25 de minute socotite de la Schit, in dreptul vaii pe care urmeaza sa o urcam si care se deschide chiar in fata noastra. Dupa alte cateva minute ajungem la baza blocurilor de stanca, de unde practic se intra in abruptul acestei vai. Pentru a ne avanta mai departe suntem obligati sa folosim un cablu metalic ce ne ajuta sa depasim cu bine Saritoarea Scarii, o treapta de piatra de aproximativ 5 metri inaltime, ce marcheaza intrarea in stransoarea padinii.

De aici incolo, intreg peisajul se schimba. Poteca, acoperita de pietre, serpuieste prin culuarul ingust format de inaltii pereti. Decorul este completat de vegetatie marunta (predomina iarba) ce nu ingreuneaza deplasarea. Panta foarte inclinata face insa ca urcusul sa fie foarte solicitant. Odata cu cresterea altitudinii valea se mai largeste, in schimb apar vastele grohotisuri, prin care se inainteaza destul de greu. Ne apropiem din ce in ce mai mult de impresionanta Cetate a Sindileriei, la poalele careia un bloc de calcar ramifica valea. Ghidati de sageata vizibila la baza acestei stanci, ne orientam usor spre stanga si ne continuam urcusul prin grohotis. Dupa alti cativa zeci de metri, marcajul ne abate brusc spre stanga. Din acest loc, unde am ajuns dupa 50 de minute de la saritoare, traseul paraseste practic firul principal al vaii si se inscrie pe Valcelul Secundar al Sindileriei. Urmeaza 20 de minute de urcus, pe la baza unui perete stancos, in linie dreapta si pe o panta relativ constanta. Dupa acest pasaj intram in marea de jnepeni ce domina aceasta zona a muntelui. Timp de o ora si un sfert, mai exact intervalul necesar pentru a ajunge in varf, acest jnepenis joaca rolul de “Inger si demon”. Pe de o parte, fiind foarte des, ne ingreuneaza deplasarea ba mai mult, ne si expune in anumite zone iar pe de cealalta parte, constituie punct de sprijin pentru pasaje mai dificile si in plus, chiar daca marcajul este destul de rar, poteca este clar delimitata de acesti jnepeni. Pana la prima destinatie (adica varful) ne confruntam cu zone solicitante in care trebuie sa ne cataram (ajutati de jnepeni), cu pasaje scurte in care poteca se mai domoleste putin, cu puncte de unde putem admira in voie imprejurimile, in special Valea Barsei. Cu 10-15 minute inainte de a ajunge pe varf, trebuie sa depasim cel mai expus pasaj al acestei prime parti a traseului. Nu este lung dar este foarte ingust iar in dreapta se deschide imensul abrupt al padinii. Trecem cu mare grija si in scurt timp putem face cu privirea un frumos tur de orizont, de pe primul varf al crestei: Varful Turnu (pe majoritatea hartilor figureaza cu altitudinea de 1923 de metri desi pe placuta de la fata locului sta scris 1911 metri). Au trecut doua ore si 55 de minute de cand am plecat de la Schit.

Urmeaza cea de-a doua parte a traseului, foarte scurta ca lungime si ca durata de mers dar cu un grad de periculozitate foarte ridicat. Asadar, dupa o lunga si binemeritata pauza, ne despartim de marcajul ce ne-a insotit pana in acest loc, unde a si luat sfarsit, si incepem sa coboram, ghidati de aceasta data de punct rosu (PR). Mai intai urmam cararea ce aduce cu un “brau” vertical de piatra, care se inscrie printre jnepeni si ajunge in scurt timp la bifurcatia de unde in stanga se desprinde traseul prin Padina Hotarului. Ne vedem mai departe de marcajul nostru, ce usor lasa jnepenisul in urma, ajungand intr-o zona inierbata. Odata cu scaderea altitudinii, decorul incepe sa fie dominat de stanci. Ajunsi in aceasta zona sotia spune, asa cum ii place ei, ca “acum incepe distractia”. Dupa ce coboram o prima zona mai dificila, de catarare libera, ajungem la primul cablu metalic, intr-o zona expusa de care trecem cu mare grija. Urcam, catarandu-ne doar cu ajutorul prizelor naturale, si coboram pe partea opusa a unui “umar” de aproximativ 6-7 metri inaltime, apoi coboram cu atentie un horn si in curand ajungem la urmatorul cablu, acesta fiind si singurul care ne ajuta sa urcam (chiar daca noi suntem in coborare). Urmeaza cel mai dificil loc, prevazut cu un cablu, dar care si asa pune mari dificultati in special celor mai scunzi. Parca acel cablu, in partea de jos, se termina prea repede si este destul de greu sa gasesti prize bune. Trecem cu bine si dupa un scurt moment de relaxare, intram intr-un “jgheab” in forma de cot, care desi nu pare foarte dificil, este prevazut cu cabluri pe toata lungimea lui. Inainte de a ajunge la grohotisul de la baza maretilor pereti de calcar, mai avem de infruntat un ultim prag, destul de greu, pe care de asemenea il coboram cu ajutorul unui cablu. Dupa trei sferturi de ora de la plecare scapam din stransoarea stancilor si ne orientam spre dreapta, prin padure, intr-un urcus usor urmat de o scurta coborare ce ne duce intr-o mica sa, de unde cunoscatorii coboara/urca pe o poteca nemarcata la/de la cabana Curmatura. Din aceasta sa urcam ceva mai accentuat cativa zeci de metri urmand ca dupa o alta coborare sa ne vedem ajunsi, dupa fix o ora de cand am parasit varful Turnu, in Saua Crapaturii, punct ce desparte creasta Pietrei Craiului de Piatra Mica a aceluiasi masiv. Mai departe, insotiti de trei marcaje –BG, PR si PA, coboram moderat prin padure si dupa alte 10 minute ajungem la Cabana Curmatura, loc unde se incheie ce-a de-a doua parte a traseului nostru.

Ultima parte a drumetiei noastre este una usoara si consta in coborarea de la cabana la Zarnesti, pe unul din cele mai accesibile trasee marcate, de altfel si cel mai utilizat de catre cei ce vin la cabana. Chiar daca in prima portiune marcajul este mai rar, pe cate un stalp de metal, poteca este cat se poate de evidenta, semanand mai degraba cu o alee ce ofera o plimbare lejera, pe un teren unde panta este aproape insesizabila. Treptat, marcajul apare mai des, pe trunchiurile cpacilor iar poteca incepe sa aiba cateva suisuri si coborasuri usoare. Dupa 20 de minute de la plecare, iesim in Poiana Zanoaga. Urmand in continuare poteca, la mica distanta intalnim o bifurcatie de unde se desprinde cararea ce traverseaza Piatra Mica. Dupa alte 15 minute, timp necesar pentru a traversa poiana, intram din nou in padure. In cea mai mare parte, coborarea ce urmeaza are acelasi aspect si anume: o poteca ce coboara domol, inscriindu-se in serpentine largi. Singurele lucruri de mentionat ar fi aparitia in traseu, dupa circa 10 minute din Zanoaga, a unui mic luminis unde in stanga se zareste un izvor (despre care am auzit ca se numeste Izvorul Caprelor) si multitudinea de poteci care scurteaza serpentinele dar care binenteles coboara mai accentuat. Ultimele sute de metri le parcurgem prin Padina lui Danisor, vale “framantata” de viiturile ce i-au tot schimbat aspectul de-a lungul timpului. Dupa o ora si 15 minute din momentul in care am iesit pe poarta cabanei, ajungem la Fantana lui Botorog, loc in care poteca ia sfarsit. De aici incolo, timp de 35-40 de minute, vom urma mai intai un drum forestier apoi soseaua asfaltata ce ne va conduce exact in locul de unde am inceput aceasta frumoasa drumetie.

Noaptea deja incepe sa-si arate primele semne iar noi mai aruncam inca o privire spre munte, apoi cu gandul deja la urmatoarea aventura, ne urcam in autobuzul ce ne va duce catre casa. Dar cu siguranta vom reveni! Mai sunt multe de vazut iar muntele va fi acolo, gata sa-si arate frumusetea si maretia tuturor celor ce vor sa-l descopere dar care trebuie sa tina cont si de cateva reguli: sa nu plece la drum fara un echipament adecvat, fara o documentare despre traseul pe care urmeaza sa il parcurga, sa nu se abata in nici un caz de la traseul marcat si, mai ales, sa fie foarte atenti. Muntele ii va primi cu bratele deschise dar este foarte probabil sa nu le ofere sansa de a gresi a doua oara.

Va doresc tuturor carari insorite.

---

VIZUALIZĂRI: 2754 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI