Din nou pe creasta Craiului

TIPĂREȘTE

Intr-un review de anul trecut (vezi aici) va povesteam despre una din excursiile noastre prin Piatra Craiului, tura destul de lunga, ce a cuprins o mare parte din cresta nordica a masivului. Binenteles ca de atunci am tot batatorit potecile acestui munte, in ture mai scurte sau mai lungi, prin aceleasi locuri de care v-am povestit, plus altele. As fi putut sa scriu cate un scurt review de fiecare data dar am evitat aceasta varianta deoarece existau portiuni mari de traseu ce coincideau cu cealalta drumetie si multe din descrieri ar fi trebuit sa le repet. E drept ca mi-am propus sa va prezint de-a lungul timpului, cat mai multe, poate chiar toate traseele (marcate) insa voi scrie doar atunci cand vom merge pe potecile despre care nu am povestit. De aceasta data insa, drumetia noastra cuprinzand exact cealalta parte a crestei nordice iar traseul fiind cu totul altul, sper ca va fi binevenita povestea calatoriei noastre si sper ca va va face placere sa admirati maretia muntelui, mai ales ca vorbim de masivul care, dupa parerea a foarte multi drumeti, este cel mai frumos din tara.

Ca o impresie generala, permitandu-mi sa fac si o comparatie cu tura prezentata anterior, as spune ca acest traseu porneste tot din Zarnesti, are un grad de dificultate mai redus, avand inaltimea maxima de doar 1911 metri, fiind mai scurt ca lungime, avand zone expuse reduse ca numar si ca grad de periculozitate, distantele intre sursele de apa mai mici. In schimb, de-a lungul traseului lipsesc refugiile, existand un singur loc unde se poate innopta. Dar sa pornim la drum si voi vorbi, in sumara descriere ce voi incerca sa o fac, despre fiecare la timpul potrivit.

Prima parte a drumetiei o constituie urcarea in creasta, traseu destul de solicitant fizic datorita diferentei mari si bruste de nivel. Din centrul Zarnestiului, din capatul de linie al autobuzelor se urmeaza drumul catre Plaiul Foii (drum aratat de catre un indicator). Dupa doar 15 minute de la plecare parasim acest drum, ghidati spre stanga de o sageata informativa pe care figureaza marcajul banda galbena –catre cabana Curmatura. Desi in prima parte marcajul este destul de rar, poteca (initial este defapt un drum de caruta, ce treptat se ingusteaza) este evidenta si usor de urmarit. Astfel, ghidati de banda galbena (BG) dar si de banda albastra (BA), traversam poienile de la poalele muntelui si dupa alte 55 de minute ajungem in dreptul unei vai, unde trebuie sa traversam izvorul ce curge pe aici. In acest loc, BG ne paraseste, incadrandu-se pe acea vale. Dupa ce ne aprovizionam cu apa, ne vedem de poteca noastra, indicata doar cu BA, inca 5 minute dupa care ajungem la o bifurcatie de drumuri. Tot inainte este drumul ce duce la Schitul Coltul Chiliilor (am scris deja un articol aici) iar in stanga pleaca traseul nostru. De mentionat ca in acest punct nu exista nici o sageata informativa.

Ghidati de acum incolo de cruce albastra (CA), am inceput sa urcam prin padure. Dupa 40 de minute de urcus din ce in ce mai accentuat, iesim din padure si in fata ne apar primele blocuri de piatra, e drept de dimensiuni nu foarte mari. Tot aici avem de-a face si cu prima zona de grohotis, unde se urca destul de greu datorita instabilitatii pravalisurilor de pietre. Treptat peisajul se schimba –valea se ingusteaza si devine mai abrupta, fiind dominata de pereti de stanca din ce in ce mai impunatori. Dupa trei sferturi de ora de mers in acest decor, timp in care ne confruntam si cu o saritoare pe care o dapasim cu ajutorul unui cablu, valea se mai largeste si iesim parca dintr-o data intr-un luminis, unde vegetatia marunta ne faciliteaza mersul prin aceasta “poiana” mult inclinata, timp de 35 de minute. Urcusul continua, mai intai printre stanci, apoi printre jnepeni si blocuri de piatra (sunt formate ca niste culuare) iar ultima parte e stapanita doar de jnepenis foarte des, care uneori iti da impresia ca esti intr-un tunel. Astfel, dupa aproximativ trei ore si jumatate de la intrarea pe acest traseu, CA ia sfarsit, poteca noastra intersectandu-se cu cea de creasta, ce urca de la cabana (marcaj: punct rosu). Inca maxim 10 minute de urcat si avem ocazia sa vedem orasul de unde am plecat cu aproape cinci ore in urma, de pe primul varf al crestei: Varful Turnu - 1911 metri.

Dupa o lunga si binemeritata pauza, ne pregatim sa luam creasta la pas. Desi am urcat pe o vreme superba, ajunsi sus am vazut ca dinspre sud (capatul celalalt al crestei) se indreapta spre noi o mare de nori amenintatori, care nu aratau bine deloc, asa ca nu plecam la drum fara a ne echipa de ploaie. In prima parte poteca se incrie chiar pe creasta, dupa care se lasa usor pe calcarele vestice (spre dreapta) pentru a depasi un pasaj ceva mai dificil, deasupra unei vai impresionante, dominata de stancarii. Traversam apoi linia de creasta si intram in padure, de aceasta data pe versantul estic. Intre timp incepe deja sa ploua. Dupa iesirea din padure mai traversam o pajiste si dupa 25 de minute de la plecarea de pe Turnu ajungem la o bifurcatie de trasee, situata intr-o mica sa (este exact locul unde am atins linia de creasta in tura prezentata anterior).

Din aceasta sa parasim creasta, abatandu-ne spre stanga, pe o poteca marcata cu BA. Nici nu plecam bine ca incepem sa auzim si sa simtim bucatelele de gheata ce se loveau de pelerine. Suntem in gol alpin si nu avem unde sa ne adapostim, chiar daca suntem in mijlocul unei adevarate furtuni: vant, ploaie, grindina, tunete si fulgere. Ne continuam coborarea pe poteca ce se incrie in mici serpentine printre si pe pietre. Datorita ploii, multe din ele au devenit alunecoase si trebuie sa avem mare grija. Depasim cu bine cateva pasaje mai inguste (pe vreme buna sunt usor de trecut) si ajungem la o prima zona impadurita. Grindina s-a oprit insa ploaia mai are inca ceva de spus. Chiar daca suntem cat de cat protejati de copaci, solul nu ne ofera totusi siguranta asa ca trebuie sa ne deplasam destul de precaut. Dupa trei sferturi de ora de la plecarea din creasta, poteca iese din padure si coboara destul de abrupt pe la baza unui perete stancos. Dupa nebunia de mai devreme, deja Soarele si-a reintrat in drepturi. Dupa aceasta zona intram din nou inpadure, unde portiunile pietroase incep sa dispara si coborarea se mai domoleste. Inca jumatate de ora de mers si ne vedem ajunsi la cabana Curmatura, singurul loc de pe acest traseu unde spuneam ca se poate petrece noaptea.

Nu voi insista cu detalii despre aceasta cabana, deoarece gasiti mai multe (aici). Singura noutate ar fi ca de ea se ocupa un alt cabanier. In urma reclamatiilor si problemelor din ultima perioada, cei in masura au luat decizia de a-l readuce pe cel ce a avut grija de cabana timp de vreo opt ani. Si cum “omul sfinteste locul”, deja se vad mici reparatii, menite macar sa incetineasca degradarea acestui loc. Insa din pacate, desi se vrea, nu se poate investi in aceasta constructie pana la solutionarea procesului de retrocedare. Sa speram ca totusi nu va fi prea tarziu si ca nu vom ramane fara singura cabana de altitudine din Piatra Craiului.

Dupa popasul de la cabana, traseul nostru continua pe acelasi marcaj si anume BA. Incepem cu o coborare de cateva sute de metri printr-o poiana (ultima parte, si pe langa un izvor), dupa care traversam un drum forestier apoi o noua poiana. Urmeaza o portiune lejera, dreapta, o plimbare pe o “alee” marginita de conifere. A trecut aproape o jumatate de ora de mers, socotita de la cabana, cand incepem sa coboram din nou, destul de sustinut prin padure. Poteca ia sfarsit, dupa alte 30 de minute, imtr-un drum forestier, pe care il urmam timp de alte doua ore si care ne duce la Zarnesti. In prima parte, acest drum strabate Prapastiile Zarnestilor (despre care am scris deja aici), apoi lasa in urma intersectia catre Magura si cabana Gura Raului, urmand sa ne duca in final, exact in locul de unde am plecat dis-de-dimineata.

Cam aceasta a fost incursiunea noastra de o zi in Piatra Craiului (ca de obicei, am evitat sa folosesc prea multe denumiri). Pentru cei mai putin pregatiti fizic si ai caror timpi de mers vor creste simtitor la urcarea in creasta, exista posibilitatea de a face aceasta drumetie in doua zile.

Cu speranta ca ati citit si ati admirat fotografiile cu placere, ma opresc aici insa nu voi incheia inainte de a va reaminti sa: nu plecati la drum fara un echipament adecvat, fara o documentare despre traseul pe care urmeaza sa il parcurgeti, nu va abateti in nici un caz de la traseul marcat si, mai ales, fiti foarte atenti. Muntele va primeste cu bratele deschise dar este foarte probabil sa nu va ofere sansa de a gresi a doua oara.

Va doresc tuturor carari insorite.

---

VIZUALIZĂRI: 1983 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI