ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.08.2011
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: suceava
ÎNSCRIS: 03.08.09
STATUS: SILVER
DATE SEJUR
JUN-2011
DURATA: 7 nopți
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 3 ani

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
PLAJA şi MAREA:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

ARTICOL ARHIVAT
TIMP CITIRE: 13 MIN

Un loc de vis, un hotel de vis!!!

TIPĂREȘTE

Salutari la toata lumea!

Va rog sa-mi acordati ingaduinta, e primul review pe AFA. Asa ca, sa incepem in forta…cu minunata insula Thassos.

Ma vad obligat sa scriu acest review din doua motive:

1. pentru ca nu sunt de acord cu afirmatiile lui vio6, cum ca ar fi un hotel galagios;

2. pentru ca la dotarile hotelului, nu merita sa fie pe acest loc (AFA) in urma unor hoteluri mai prost cotate si a unora unde turistii chiar au avut probleme la cazare.

Anul acesta din lista destinatiilor unde sa ne petrecem concediul, in ciuda crizei (si de la noi si de la ei) a fost aleasa Grecia. Prin urmare, am inceput sa cautam o locatie mai aproape de Romania, (avand in vedere ca noi locuim tocmai in nord -in Suceava) astfel incat cu o oprire la Giurgiu sa ajungem la mult dorita Grecie, cu apa limpede ca cristalul si cerul albastru ca de Voronet.

Dupa nu prea lungi cautari si dupa ce am citit review-rile si am vazut fotografiile de pe AFA, am ales insula Thassos in detrimentrul Halkidiki. Urmatorul pas a fost sa alegem din numeroasele oferte din la fel de numeroasele statiuni de pe insula a unui hotel care sa corespunda cerintelor si de ce nu pretentiilor noastre: hotel pe plaja, cel putin demipensiune, vedere la mare, piscina, AC in camera gratuit, si castigator a iesit Blue Dream Palace 4 stele, desi nu erau multe impresii de la acest hotel. Rezervarea s-a facut in aprilie pentru perioada 18-25.06.2011 si a costat 631 euro pentru 2 adulti si un copil de 3 ani impliniti.

Dupa alegerea hotelului, o alta problema a fost alegerea traseului prin Bulgaria respectiv Grecia. Dupa ce am analizat optiunile descrise de catre cei care au fost in Thassos si postate pe AFA, am decis urmatorul traseu: Russe-Veliko Tarnovo-Gurkovo- Stara Zagora –Dimitrovgrad-Haskovo-Harmanli-Svilengrad-Ormenio-Orestiada-Didymoteicho-Soufli-Egnadia Odos (autostrada) -Alexandropolis-Komotini-Xanthi- Chryssoupoli-Keramonti-Limenas-Limenaria.

Drumul prin Romania cred ca-l cunoasteti si sunteti familiarizati cu el, insa am ramas cu un gust amar cand am ocolit Bucurestiul pe centura si am facut 2 ore din Afumati si pana la Adunatii Copaceni, pentru ca asa-i pe centura Bucurestiului, dai prioritate si-n dreapta si-n stanga, apropo mergeti pe centura Budapestei si vedeti cum e. In fine lasam in urma Bucurestiul si ajungem in Giurgiu unde ne oprim pentru a ne incarca bateriile si sa putem a doua zi sa ne luam la tranta cu alta tara “pitoreasca”: Bulgaria.

In Giurgiu am oprit la hotel (de fapt motel, hotel e prezentat pe site-uri) Prietenia unde pentru 120 de lei camera +mic dejun, te chinui sa dormi noaptea: patul scartie ca in filmele lui Hithcock, iar tantarii iti sug sangele ca in filmele cu Dracula; dusul e foarte mic si stai cum stau cartile in biblioteca... sa nu mai vorbim de mucegaiul de pe peretii din baie. Dupa 4-5 ore chinuite de somn, la ora 5:30 dimineata (daca ai norocul si prinzi cand se schimba tura la bulgari stai si o ora intreaga in vama) am pornit spre Grecia, cu gandul sa scapam cat mai repede de Bulgaria.

Drumul la dus:

La ora 6 am trecut podul prieteniei romano-bulgare, la gropile de pe el nu vad justificata taxa de 25 lei incasata de STATUL degeaba ROMAN, pentru ca nu cred ca mai exista in Europa un pod asa de ciuruit ca acesta, nici măcar pe teritoriul vechii Iugoslavii incercata greu de război nu gasesti asa ceva. Bun, dupa ce am trecut de inca un obstacol am ajuns in Russe, de unde bine stiti trebuie sa va luati traditionala vignieta. La primele statii peco nici pe timpul comunistilor (cred ca din ambele tari) nu am vazut cozi mai mari, ne-am incercat norocul si am mai mers vreo 3-4 km pe centura (asa cred) orasului Russe şi am ajuns la un Lukoil unde nu erau decat vreo 6-7 conationali in fata, vigneta se putea plati in leva (bineinteles ca nimeni nu avea pentru ca nu am vazut o casa de schimb prin granita, iar la noi in Giurgiu nu aveau spre vanzare ci doar cumparau, valuta forte, domnle, ce mai), euro 5 euro 7 zile sau 15 euro o luna, cu cardul nu se putea sau nu vroiau smecherii din benzinarii sa se mai complice.

Dupa ce am intrat in sfarsit in legalitate (am lipit autocolantul pe parbriz (obligatoriu) la ei nu te introduce intr-o baza de date ca la noi), am trasat gps-ului ca un prim punct de destinatie Veliko Tarnovo. Drumul pana la Bjala este acelasi care duce la Sofia, aici se desparte si contiunand pe E85 pana la Tarnovo, in general bun fara gropi dar cu unele crapaturi in asfalt dar nu te deranjeaza si poti sa o calci, insa atentie la portiunile cu restrictie stau militienii lor cu tunurile, de ex inainte de Bjala stateau la un peco parasit undeva intr-o curba, insa anuntati prin statia de emisie receptie am redus viteza si implicit coloana.

Ajunsi in Veliko Tarnovo la ora 8 si un pic am oprim sa luam micul dejun, chiar la iesire este un peco Rompetrol. Orasul este unul interesant ca pozitie (pe munte) atat cat am putut sa-l vedem, pare putin atipic pentru Bulgaria, doar mizeria de pe malul apei si scrisul chirilic m-a coborat cu picioarele pe pamant astfel credeam ca sunt intr-o zona (mai saraca) a Elvetiei sau Austriei.

Dupa micul dejun am setat pe gps ca punct de destinatie Stara Zagora si am pornit la drum, din fericire gps ne-a condus pe drumul national 55 spre Gurkovo, in dreptul localitatii Debelets am facut stanga la o bifurcatie. Drumul spre Stara Zagora prin Gurkovo este mai liber, mai drept fara prea multe serpentinte (dar sunt largi), fara gropi chiar un asfalt nou 1,2 ani, chiar daca pana la Stara Zagora e mai lung cu 10+15 km.

Dupa ce iesi din Gurkovo am facut dreapta 20 km spre Kazanlak dar nu am ajuns acolo deoarece cu cativa km inainte, in dreptul satului Magliz am luat-o dupa un indicator ce arata Stara Zagora am trecut satul Tulovo, ne-am intepat in drumul ce mergea spre Zagora, in felul asta am redus km pe care i-am făcut in plus prin Gurkovo.

Stara Zagora am ocolit-o printr-o centura adevarata, care ce-i drept era in lucru, dar cand o sa fie gata o sa arate european. Dupa ce am trecut de Zagora am dat ca punct de destinatie gps-ului Svilengrad. Drumul continua pe E85 sau E 70, (nu stiu exact pentru ca undeva se unesc si la Svilengrad se despart) pana la Dimitrovgrad, insa in localitatea Sredets am vazut indicatorul spre Simionovgrad iar distantele cam aceleasi, am decis sa o luam prin Simionovgrad (care se afla la 10-12 km de Harmanli, care la randul lui se afla la 35-40km de Dimitrovgrad) si in felul asta sa mai economisim timp. Drumul pana la Simionovgrad este foarte foarte bun si liber, asfalt nou si nici un militian cateva sate mici. Problema a fost cand am ajuns la Simionovgrad, se lucra la un pod si era inchis astfel ca a trebuit sa ocolim 10 km in plus pana la Harmanli.

De aici, am continuat spre Svilengrad 30 km din care vreo 25 pe autostrada A3 una relativ noua si foarte libera. In Svilengrad am facut o ultima alimentare cu combustibil deoarece se stie ca in Grecia petrolul este cu 30-40 % mai scump. Dupa ce am trecut prin vama am continuat traseul pe E85, care in Grecia are 2 benzi pe sens dar nu sunt despartite si din aceasta cauza nu e incadrata la autostrada, insa se circula cu viteza fara radare drumul drept, liber, in portiunea dintre Didymoteicho-Soufli pe o portiune de 15 km se lucreaza si se merge mai incet, insa mentionez ca traficul nu este interupt sau cu semafoare pentru ca ei construiesc in vecinatatea vechii sosele si nu pe cea existenta (practic fac alta cale de rulare).

Curios mi s-a parut ca, din cand in cand pe marginea drumului apar niste bisericute in miniatura de diferite culori ca niste troite in care ardeau lumanarile, mai tarziu am aflat ca acestea in functie de culoarea lor reprezentau o multumire adusa Divinitatii sau o comemorare a celor care s-au stins in accident de masina. Peisajul in Grecia se schimba: casele sunt mai aranjate, terenurile cultivate irigate (irigau chiar si cele cultivate cu lucerna), vegetatia desi creste pe un teren arid este bine intretinuta, traseul urmareste ocolirea oraselor (mentionate la traseu mai sus) astfel ca nici nu-ti dai seama cand trebuie sa parasesti E 85 si sa te intinzi la drum pe A2 Egnadia Odos.

Autostrada este relativ noua, carosabilul foarte bun, fiind construita si in zone muntoase unde au avut destul de sapat (la noi nu-s in stare sa construiasca pe teren drept). Traseul autostrazii este unul interesant trecand prin munti se apropie de mare dar o paraseste ca sa mearga intre mare si munte pana la Salonic. Iesirea de pe autostrada este chiar dubioasa, in ciuda avertizarilor de la cei care au mai fost tot nu am nimerit iesirea si a trebuit sa fac o “romaneasca ” pe linia continua ca sa pot nimeri spre Keramonti. Iesirea care duce la Chryssoupoli-Keramonti este chiar dubioasa pentru ca practic este o iesire dubla de pe autostrada astfel iesi de pe autostrada nu faci imediat dreapta asa cum se face de obicei la o iesire de pe autostrada ci se continua paralel pe langa autostrada si dupa aia se face dreapta, practic traversezi pe deasupra drumul care vine din Zarkadia spre Chryssoupoli si dupa aia faci imediat la dreapta. Cred ca cel mai bine puteti observa iesirea in toata splendoarea ei pe Google Earth (chiar daca poza e mai veche) si in felul asta nu ocoliti sau nu incalcati vreo regula de circulatie. Dupa ce am iesit cu bine de pe autostrada am urmarit indicatorul Ferry Keramoti si am ajuns la feriboat la ora 4:30 chiar la imbarcare. Pentru traversarea cu feriboat-ul se plateste o taxa de 20 euro masina si 3 euro de persoana, copii sub nu stiu cat exact nu platesc (pentru copilul meu de trei ani nu a trebuit sa platesc nimic). Durata cursei dureaza 45 minute, practic atata timp trece pana la plecarea urmatorului feriboat, practic ele pleaca simultan in acelasi timp din Keramoti si Thassos.

Croaziera cu feriboat-ul este placuta chiar relaxanta, avand in vedere ca am “zburat” cu masina peste partea Nordica a Greciei si era sa facem bataturi in calcaie de la apasat pe acceleratie. Intr-adevar in intreaga deplasare cu feri te insotesc o gramada de pescarusi care de la urcare iti cersesc o bucatic de paine, un sticks, un covrig sau orice altceva vrei sa le dai.

Dupa ce ne-am debarcat in Thassos, am pornit la ultima parte a traseului 34 km pana aproape de Limenaria, pe un traseu de coasta care urmareste la fiecare curba marea in dreapta si in stanga muntele, alternand portiunile cu livezi de maslini si golfurile cu marea limpede si de culoarea smaraldului. Soseaua trece prin mici statiuni care poarta numele satelor situate la 3-4 km in munte: Skala Rachoni- Rachoni, Ormos Prinou-Prinos, Skala Sotiros- Sotiros etc.

Dupa 30 de km si vreo jumatate de ora de mers am ajuns la Tripyti, la Blue Dream Palace.

Hotelul Blue Dream Palace 4 stele:

Este construit relativ recent, 2009, pe un teren in panta, cu 4 nivele, toate camerele au vedere la mare. Parcarea hotelului este incapatoare pentru cate camere (45- 50) sunt, ajunge un loc pentru fiecare, mai ales ca nordicii si englezii vin cu avionul.

Imediat ce am ajuns la hotel, de la receptie, ne-au fost inmanate cartelele de acces in camera, dupa cum am solicitat in mail, am gasit amenajat un patut pentru copil (trei ani) camerele mari cu mobila de calitate (nu am auzit sa scartie vreun dulap dupa cum am auzit comentarii aici) balcoanele, de asemenea sunt mari cu masuta si 2 scaune ambele de calitate din fier (astea mai scartiau cand le tragea cel mic, dar ce sa faci in concediu au voie si copii, nu?) dotate cu plasa antitantari dispusa pe un cadru ce culisa.

Camera dotata cu pat nu chiar matrimonial, ci 2 paturi unite, o canapea pentru copii pe care noi nu am folosit-o pentru ca ne-au dat patut, aerul conditionat gratis, frigider mic fara minibar (nici nu ne trebuia pentru ca am venit dotati de acasa cu tot ce ne trebuie). Baia spatioasa foarte curata, cand am ajuns totul stralucea de curatenie, cu cada, cu chiuveta din marmura ca si masuta suport pe care statea. Intr-un cuvant, camerele arata ca in pagina de prezentare a hotelului.

La receptie este si un bar cu o terasa interioara si exterioara foarte frumoasa cu o priveliste deosebita, fiind la ultimul etaj ai o panorama a intregului golf si a imprejurimilor, dotat cu mobilier de calitate. La etajul 2 este restaurantul unde se ia micul dejun si cina, pe o terasa asemanatoare celei de la receptie cu posibilitati de a sta atat in interior cat si in exterior, practic corpul cu receptia, restaurantul, piscina interioara, sala de spa, si sala de conferinte de la subsol, sunt dispuse in centrul hotelului într-un corp separat de cele in care sunt dispuse camerele. Practic receptia si restaurantul sunt dispuse concentric iar in mijloc este un spatiu gol de unde poti vedea piscina de la parter.

Piscina interioara nu este mare, are cred 4/5m adanca de 1,6, apa era cam rece si nu am incercat-o, este alimentata cu apa dulce. Piscina exterioara (practic doua, una pentru copii mici adanca de 60 cm dotata cu topogan, si una pentru adulti si copii mai mari) este mare, dimensiunile 25/15m unde apa creste de la 70 cm pana la 1,75 m, este alimentata cu apa din mare care se incalzea foarte repede, in centru exista si o ciuperca (constructie) careia ii mai dadeau din cand in cand drumul. Sezlongurile la piscina sunt gratuite, rezistente din aluminiu dur si material textil, ajungeau pentru toata lumea (care nu dormea sau nu lua micul dejun pana la 10:30) se puteau ocupa de la 8:30 cand incepea programul la piscina (8:30-20:00) nu era necesar sa te trezesti pe la 6 ca sa iti ocupi locul (asa se proceda in Bulgaria unde am fost in 2009). Pe langa sezlonguri mai poti inchiria contracost baldachine.

Langa piscine era un bar cu posibilitati de relaxare: masa de tenis, biliard, fusbal, loc de joaca pentru copii, darts, in afara de bauturi mai puteai comanda si o gustare, o inghetata. Chiar in imediata apropriere a barului era si taverna Meltemi unde la amiaza puteai sa iei pranzul.

Ca si dotari, hotelul mai are un teren artificial de tenis, fotbal imprejmuit, dar unde cat am stat noi nu am vazut pe nimeni sa-l foloseasca.

Plaja este lata cu nisip mai fin la inceput cu cat inaintai spre mare devine mai grosier si chiar sub forma de pietricele mici rotunde. Pe plaja se pot inchiria sezlonguri si umbrele (2 sezlonguri + 1 umbrela 6 euro) dar cu bonul asta primesti o reducere de 6 euro daca mananci la taverna Meltemi ce apartine hotelului. Apa este deosebita ca un cristal in schimb pe fundul marii de la 5-6 m de tarm sunt stanci pe care stau agatati aricii de mare.

Masa de la micul dejun are de toate, carne (crenvusti, carnaciori, bacon prajit) branza, iaurt, omleta sau oua fierte, fructe uscate, sucuri de la dozator (la care se pune o cutie de 5 litri din carton cu suc) lapte, cereale, rosii, castraveti, cascaval, sunca si parizer, compoturi, croisante si curios: mancare de fasole. Nu am auzit galagie, tipete asa cum fals s-a mentionat intr-un comentariu, am vazut doar lume relaxata, voiasa care nu se ingramadea la masa (asa cum se procedeaza in Bulgaria şi Turcia). Micul dejun se serveste de la 8-10:30, tine de comoditatea specifica grecilor.

Cina, de asemenea, contine 4-5 preparate cu carne (si credeti-ma nu am mancat acelasi fel de mancare in cele 7 seri cat am stat acolo), de exemplu am avut vita, iepure, curcan, porc, pui, carnacior, suvlaki, snitel, musaca, spaghetti, peste, salate, sosuri, prajituri, fructe. Cineva spunea intr-un comentariu ca nu e diversificata sau cam putine feluri, dar oameni buni cat poti sa mananci daca ai 4-5 feluri cu carne la o masa + salate+ prajituri + fructe.

Nu am dat nota maxima restaurantului, cu toate ca mancarea era exceptionala la gust si condimentata, si credeti-ma sunt gurmand, din cauza ca fiind in Grecia ma asteptam ca pe langa salate si legume sa fie si MASLINE, sa gust si eu niste masline adevarate de la mama lor.

La amiaza am incercat in prima si singura zi taverna hotelului, pentru ca pretul era cam piperat, in restul sejurului am mers la tavernele din Limenaria si Potos. In Limenaria am fost la taverna George (care ne-a ademenenit cu vinul din partea casei) si de 3 ori am mancat la taverna Dionissos, asta dupa ce am incercat si mult laudata Taverna Irene din Potos (am ramas cu un gust amar in ceea ce privete raportul pret / calitate si de ce nu cantitate).

Taverna Dionissos din Limenaria este situata langa mare (de fapt intre ele se interpune o stada cu sens unic) chiar langa politie si pe aleea cu suveniruri la 200 -300 m de port, este proprietatea unei familii care se implica cu mic cu mare sa mearga treaba: doamna serveste la masa, copii fac aprovizionare si debaraseaza mesele, tatal este seful bucatar. Si cum se spune ca cei mai buni bucatari sunt barbatii va dati seama ca nici aici regula nu a fost incalcata. Preturile in raportul calitate/cantitate sunt excelente, de exemplu mix grillul sau mix fish, gordon bleu, snitel, la un pret de 5,9 euro era indestulator pentru o persoana cat de cat flamanda sau cu pofta de mancare, mai ales ca nici aici nu uita sa iti puna in farfurie (mai putini) celebrii cartofi prajiti sau orez fiert. Vinul casei rece si foarte bun: la 8 euro l. Insa ce te da pe spate la taverna asta este salata casei -Dionissos cu tot felul de legume taiate cat mai mic si uniform cu un sos de iaurt racoritor la pretul de 4,8 euro portia. Insa atentie, portia ajunge pentru doua personae, nu luati cate una de om ca ramane. Încercati daca mergeti aici si supa de peste. Mix grillurile isi schimba in fiecare zi compozitia, nu am mancat in cele 3 zile unul la fel.

Despre Limenaria si Potos unde am fost in vizita, celelate locuri le lasam nedescoperite pentru dătile urmatoare, va pot spune ca sunt linistite, departe de locurile galagioase pe care le gasesti in Romania si Bulgaria, muzica rasuna in surdina in general muzica populara greceasca, semn ca grecul vrea ca turistul sa revina, nu ca la noi unde fuge oripilat de muzica care suna exagerat de tare pana la 3,4 dimineata (sa nu mai vorbim de calitatea ei). De asemenea, exista pe drumul spre Limenaria, dinspre Tripity, o fabrica de bijuterii pe care nu am mai avut vreme sa o vizitam.

Concluzionand in final, Grecia este o destinatie perfecta pentru cei care cauta relaxarea dupa un an de munca, relaxare pe care o gasesti atat in felul grecului de a fi –comod, insa care stie sa isi trateze cu respect turistii, in apa marii, in muzica lor mai aproape de sufletul romanului, in livezile pline cu maslini si in albastrul cerului.


[fb]
---
Trimis de bogdanh in 11.08.11 11:03:12
Validat / Publicat: 11.08.11 12:06:35
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în GRECIA
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 6763 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

24 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (bogdanh); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 Amprente ale naturii
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 22250 PMA (din 23 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    24 ecouri scrise, până acum

    webmaster28 [11.08.11 11:18:59] »

    @bogdanh, multumim pentru impresii, ai scris un review excelent, te mai asteptam si cu alte relatari din vacantele tale.

    iulian68 [11.08.11 13:15:27] »

    bogdanh, chiar mi-a placut cum ai scris si ma bucur foarte mult ca Grecia a mai castigat un admirator!

    andutu [11.08.11 13:45:56] »

    spune-mi te rog cit te-a costat in total sejurul tau, daca e posibil. Noi vrem sa mergem anul viitor si ne gindim la cca 1000 de euro alocati pt vacanta in Thassos, Blue Dream.

    Cit combustibil ai consumat, tinind cont ca si eu tot din sv voi pleca?

    felicitari pt review!

    iulian68 [11.08.11 14:14:15] »

    andutu, crezi ca mai ajungem pe undeva anul viitor? Mai bine mai fa un concediu anul asta, ca ' ce e-n mana... e hent! "

    Pe bune, cred ca va trebui sa facem concedii din ce in ce mai ieftine si mai rare, asa cum dealtfel suntem ' sfatuiti'...

    ufoman [11.08.11 18:54:41] »

    bogdanh ai un review foarte bun si nu fac decat sa te incurajez sa ne mai scrii.

    Fasolea de la micul dejun este pe placul englezilor si nu prea lipseste de la niciun hotel unde acestia sunt cazati.

    Ai avut un sejur reusit la un hotel de 4* si nu te mira daca mai gasesti nemultumiti de meniu, dar care au stat la hotel inferior categoriei la care ai stat tu.

    Maslinele sa nu te surprinda dar eu la fiecare masa trebuia sa le comand pentru ca grecii nu considera maslinele garnitura nici macar la tzatziki.

    Ai avut sa grija sa ne spui in cateva randuri varsta flacaului tau - Sa-ti traiasca! Meriti cele 900 PM pe care am dreptul sa ti le acord.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    bogdanh [11.08.11 22:15:47] »

    andutu, motorina a fost in jur de 800 ron, cu tot cu plimbarile scurte pana in Limenaria, Potos, Theologos. Apoi masa de pranz ne-a ajuns la aprox. 160 euro, deci in total:

    631 euro sejurul+200 euro motorina+160 euro masa=991 euro.

    Suveniruri si alte cheltuieli nu le-am inclus, depinde de fiecare ce doreste.

    La astea s-a adaugat si cazarea (optional) in Giurgiu si Buzau (la dus si la venire) -in total 220 ron.

    bogdanh [12.08.11 09:40:21] »

    webmaster, multumesc de incurajari!

    as dori sa schimb punctajul acordat pentru distractie si relaxare, sa fie 100%.

    apoi, sa adaug si alte tari vizitate si anume:

    Ungaria, Lacul Balaton, Budapesta

    Croatia, Njvice, Insula Krk

    webmaster28 [12.08.11 09:53:41] »

    @bogdanh, am modificat nota acordata pentru ,,distractie si relaxare" si am adaugat si celelalte destinatii turistice in lista.

    adryana [04.10.11 16:28:32] »

    frumos hotel si frumos povestit, si eu l-am tinut minte.

    adrian28 [12.03.12 15:45:59] »

    Salut Bogdanh,

    Ai un review extradionar si convingator , spunemi te rog pe fundul apei este nisip sau pietre, cat de adanca este la mal si cat poti inainta in picioare in mare (nu prea stie sotia sa inoate . Vreau sa ma duc anul acesta acolo si ma intereseaza si aspectul acesta.

    Multumesc si astept raspuns.

    bogdanh [13.03.12 20:03:42] »

    Salut Adrian28, referitor la intrebarea ta, iti pot spune ca in apa este un amestec de nisip si pietre foarte mici, iar intrarea in mare nu este chiar lina dupa 8-10 m apa ajunge pana la gat. Hotelul este situat intr-un golf cu o plaja foarte lunga si aerisita, iar in undeva mai in dreapta spre capatul golfului intrarea in apa este mai lina si cu nisip pe fundul ape. Insa hotelul beneficiaza de o piscina mare, curata, alimentata cu apa din mare, sezlonguri gratuite. De asemenea mai este si o piscina mica de 0,5 m adancime cu un topogan pentru copii.

    Anul acesta am facut rezervare direct la patronii hotelului si vom merge tot acolo.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    adrian28 [14.03.12 08:11:07] »

    @bogdanh: Multumesc pentru informatii si iti urez concediu placut. Apropo in ce perioada ai facut rezervarile si daca nu sunt prea indiscret cat te-a costat?

    Merci inca odata.

    bogdanh [15.03.12 14:30:24] »

    adrian28: Rezervarile le-am facut pentru 29iunie-09 iulie, pentru ca anul trecut am fost pe 18-27 iunie si apa a fost cam rece, doar pe la sfarsitul perioadei s-a mai incalzit.

    Pretul pe care l-am platit anul asta, de fapt am dat doar un avans restul il platim direct la hotel, este de 85 E pe zi per camera, pentru 2 persoane si un copil de 4 ani.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    I by [11.04.12 07:32:03] »

    in camera exista masuta cu onglinda si scaunel?

    bogdanh [25.04.12 09:58:00] »

    @I by: Da, sunt ambele!

    valeria2012 [27.04.12 15:39:46] »

    Felicitari, am savurat fiecare cuvant pe care l-ai scris, atat de mult mi-a placut... stiam eu ca tara asta are si altfel de oameni... dar ei pleaca mai departe, nu se opresc in Bulgarica. Recunosc ca, avand un bb mic, ma sperie un pic drumul, mi se pare lung si obositor, dar tu l-ai facut sa para... la o aruncatura de bat...

    jaymes [01.05.12 23:15:09] »

    Multumim mult pentru review, Bogdan. Ne-a ajutat sa ne decidem asupra hotelului. Am vrut sa trimit acest mesaj privat dar nu ai selectata optiunea asa ca imi permit sa te intreb ceva. Sper sa nu fiu prea indiscreta.

    Desi avem un pret prin agentie, am scris si hotelului. Am avut placuta surpriza sa ne raspunda proprietara si sa ne ofere un pret mai scazut si o data mai convenabila, cu cateva zile inainte, decat cele prin agentie.

    Fiindca am vazut ca si tu ai rezervat direct la hotel si pentru ca, mergand anul trecut aici, deja cunosti proprietarii as vrea sa te intreb daca ai incredere in aceasta metoda de rezervare (e doar un avans platit si mi-e frica sa nu fie probleme). Anul trecut in Halkidiki, desi prin agentie, s-a facut overbooking si a trebuit sa facem modificare de date. As vrea sa fiu cu inima impacata ca putem merge prin rezervare directa fara probleme, mai ales ca avem copii mici si oricum concediile stau sub semnul imbolnavirilor lor (pana in ultima zi a plecarii stau cu stresul daca mai ajungem sa mergem in concediu sau nu).

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    I by [06.05.12 22:16:33] »

    In camera este minibar sau mini frigider

    bogdanh [07.05.12 11:54:51] »

    @I by: minibar nu dar minifrigider sigur!

    bogdanh [07.05.12 12:05:20] »

    @jaymes: Nu poti fi sigur de nimic in viata, cand stai sa te gandesti cate se pot intampla pana ajungi la receptia hotelului, iti vine sa nu iesi din casa, trebuie gandit pozitiv. Patronii pareau (atat cat ne-am dat seama intr-o saptamana de stat acolo) oameni de treaba, in plus munceau cot la cot cu angajatii se trezeau primii si se duceau la culcare ultimii. Oricum cate tepe poti sa iei si cu agentia, afara-i vopsit gardul inautru leopardu. Asa ca tot inainte, concediu placut indiferent cum va faceti rezervarea!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    I by [07.05.12 19:09:06] »

    da multumesc mult bogbanh pt informatii

    eug [26.05.12 09:48:23] »

    salut!

    spune-mi te rog daca anul acesta 85e/cam/zi este tot HB

    MERSI

    bogdanh [28.05.12 08:40:22] »

    @eug: da bineinteles

    cris_stoica [05.02.14 00:24:19] »

    Buna seara,

    Doresc sa va intreb daca pentru o familie cu un copil (de 1,6 luni) se preteaza sa alegem pensiune completa. Adica gasim ce sa i oferim copilului la pranz la tavernele din imprejurimi sau mai bine luam pensiune completa la hotel, exista si mancare de copii la hotel?

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    11 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    adrian28, adryana, andutu, bogdanh, cris_stoica, eug, I by, iulian68, jaymes, ufoman, valeria2012
    Alte impresii din această RUBRICĂBlue Dream Palace Resort [Trypiti]:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.081197023391724 sec
    ecranul dvs: 1 x 1