ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.07.2011
DE adda
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: bv
ÎNSCRIS: 01.03.11
STATUS: SILVER
DATE SEJUR
JUL-2011
DURATA: 6 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
PLAJA şi MAREA:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.25%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

ARTICOL ARHIVAT
TIMP CITIRE: 9 MIN

O insula care ne-a incantat toate simturile!

TIPĂREȘTE

Tocmai mi-am incheiat sejurul la Hotel Maria din Potos click aici, va scriu de la piscina Hotelului, in asteptarea ghidului pt a parasi insula. Cu siguranta mesajul il voi incheia in tara, intrucat as vrea sa va dau cat mai multe informatii…

Am eliberat camera de curand si din pacate am uitat sa fac si poze. Noi am avut camera 505. Dar pozele puse de restul utilizatorilor sunt chiar relevante, iar cel mai bine intrati pe site-ul hotelului.

Spre deosebire de ce am mai citit pe alte forumuri, camera a fost curatata zilnic (gunoi, paturi facute, aerisit, curatat pe jos in toata camera - nu era camera dotata nici macar cu o matura si cum de dimineata mancam in camera, mai faceam frimituri care pana seara dispareau).

Un mare bonus pt noi, despre care nu a scris nimeni a fost ca hotelul are internet wireless. Fie in hol, fie la piscina. Au 2 retele distincte la care te poti conecta. Camera noastra fiind pe partea cu piscina, am avut net chiar din camera, semnal 82%. Pt mine, desi eram in vacanta, a fost vital netul, luandu-mi netbookul cu mine, speram sa gasesc internet caffe (am vazut 2 in statiune).

Foarte putine viespi am intalnit in toata statiunea, la hotel deloc, nici vorba de mirosuri de vidanja, hotelul are si parcare suficient de mare, ne lasam lucrurile peste noapte in masina, chiar si la vedere. Nici tantari in camera sau in jurul hotelului, desi eram pe partea cu piscina. Intr-una din zile hotelul a organizat un barbeque la care am participat (10 euro / persoana). Mancarea foarte buna (bufet suedez). Din pacate, romani care nu ne fac cinste si-au umplut farfuriile mai mult decat puteau duce si apoi aruncau din farfurie la pisicile care dadeau tarcoale. Urat...

La un moment dat am avut nevoie sa mi se printeze 2 foi si am apelat la d-na Elena (Helen), m-a servit fara nicio ezitare, gratuit.

Camera compusa din: 2 paturi lipite (asternuturi foarte curate), o masuta, o masa gen birou, 2 noptiere, un dulap (4 umerase inauntru si 2 paturi groase), televizor, aer conditionat (destul de prost amplasat in camera noastra, caci era deasupra capului). Noi insa am venit cand inca temperaturile si aici erau in incalzire, asa ca pana ieri chiar nu ne-a trebuit aer conditionat, dormeam cu lodurile pe un sfert ridicate si cu usa de la balcon deschisa. Pe balcon: uscator si carlige de rufe (3 bucati). 4 prosoape de la hotel (albe si chiar curate avand in vedere ca pe alb se prinde repede orice murdarie). In baie: 2 sapunuri mici, 2 hartii igienice iar cand s-a terminat una, a mai aparut inca una. Covorasul de baie il gaseam mereu pus la uscat pe balcon. Intr-adevar robinetii erau patati de putina rugina, insa de la produsele folosite in exces. Aveau aspect de nou insa si moderne.

Chicineta n-am prea folosit-o decat sa spal farfuriile dimineata, insa am inspectat-o. O cratita mare, o strecuratoare mare, tacamuri, pahare, cani si farfurii. Si un fierbator electric. Aragazul era electric, cu 2 ochiuri si deasupra o hota. Frigiderul are congelator. Pe usa de la intrare era chiar pus un afis mare ca suntem rugati sa nu gatim peste in camera.

Hotelul linistit, zona frumoasa, mai ales camerele pe partea cu piscina aveau noroc ca aveam soare doar dimineata, iar in rest aerul respirabil. Clopotele se auzeau, insa noi suntem obisnuiti si chiar ne place.

Pe balcon (balcon mare): o masa si 2 scaune de plastic si o umbrela de soare.

Nota 20 pt ospitalitate, servire si amabilitate. Chiar nu am ce reprosa si sunt o fire destul de cusurgie de fel. Dar pt banii dati pt cazare (107 euro/persoana in perioada 3-10 iulie), chiar a fost ok.

La barul hotelului puteai si manca, servi bauturi. Kostas este un barman foarte simpatic. Alti romani care au mancat aproape zilnic acolo au fost foarte multumiti pt raportul pret - mancare buna.

Pt cei interesati, va pot da nr d-nei Elena (Helen), prin PM.

In prima zi, la intalnirea ghidei cu turistii, hotelul Maria ne-a oferit cate un pahar de suc de portocale sau Ouzo.

Alina, ghida noastra, a fost total pe langa grup :) Personal nu ma interesa nicio excursie pt ca aveam inchiriata masina pe 3 zile si o zi am inchiriat noi si inca un cuplu o barca cu motor pt 8 ore. Cand faceau ei croaziera pe mare, ne-au vazut pe stanci la Giola cei cu care eram la hotel. Asa-zisa croaziera nu e nici macar nu e un tur al insulei, te duce la plaja Aliki, vezi de pe vas Giola si o ora s-a pescuit. Micul dejun a fost format din margarina, paine si gem si am inteles ca s-a dat si pranzul format din peste.

Barca cu motor chiar merita mai mult decat excursia lor seaca si 4 personae ies mai ieftin cu barca decat in croaziera. Nu trebuie nici macar permis auto, singurul lucru in comun cu condusul este volanul cu care e dotata…insa putina atentie este necesara sa nu stricati elicea lovind-o de pietre. Elicea trebuie scoasa din apa o data ajunsi aproape de mal si puteti vasli sa duceti barca pe plaja.

Cu toata increderea puteti sa alegeti acest hotel, as reveni cu placere pt ca stiu ca este curat, camera cam mica, insa avand in vedere ca plecam din camera la 9 dimineata si reveneam dupa 10 seara, picam lati si nu ne mai trebuiau plimbari prin camera, ca abia gaseam patul si dusul de somn.

Nu am gasit niciodata usa lasata deschisa, asa cum citisem cu groaza pe forum. Doar lodurile de la geam erau ridicate la jumate si usa de la balcon deschisa, asta insemna ca trebuia sa intre cineva prin balcon in camera, ceea ce nu cred ca s-a intamplat vreodata. Rata de infractionalitate in Thassos tinde spre zero, n-am vazut politist si nici farmacii pe acolo. Un singur cabinet stomatologic undeva in Limenaria.

Locuri de vizitat:

Top plaje (topul nu este facut dpdv al nisipului sau apei, ci dupa nota generala care le-am dat-o eu):

- Paradise Beach;

- Alikes dar doar pt peisaj, plaja in sine nu m-a impresionat deloc; La ultima taverna din capatul plajei am si mancat, servire si mancare super (chiftele de caracatita si calmari). Desert din partea casei.

- Tripiti Beach pt spartura in stanca, prin care intra marea pe o mica “plaja”… poze fantastice de facut acolo! Sotul meu a trecut prin stanca aceea cu o saltea, filmand trecerea spre plaja de langa stanci, era ca trenul in tunel…

- Plaja ce se vede din curtea Manastirii Sf Mihail in dreapta, jos;

- Golden Beach - San Antonio Beach (2 sezlonguri & umbrela costa 6 euro - am primit si chitanta)

- Livadi Beach

De vazut (ordinea este doar cea in care mi le amintesc):

1) Giola

2) Zodiacul (aproape de Limenaria), aprox 3 km distanta e Potos, in conditiile in care Limenaria era la trei km. Ghida va mentiona ca se va vedea acest loc in excursia cu jeepuri, dar noi am ajuns lejer si cu masina inchiriata, si apoi si pe jos din Potos.

3). Ancient Theater (aflat in mijlocul teatrului, daca vorbesti ceva cu vocea joasa, te aude si cel de pe ultimul nivel de scaune. Nu e deschisa intrarea, noi am escaladat un gard ce fusese dat la o parte candva…

4) Cetatea e putin mai sus de teatru, ambele sunt in Limenas, capitala insulei.

5) Theologos s-ar clasa pe ultimul loc din ce am vizitat, probabil si pt ca nu aveam prea multa dispozitie sa bat strazile inguste, in care nu pot trece uneori 2 masini si trebuie sa dai cu spatele o gramada in acest nefericit caz, si nici de prea multa istorie nu aveam chef. Iar mielul nu ma incanta oricum, in conditiile in care am inca congelatorul plin cu carne de miel J

6) Spartura de la Tripiti Beach si de acolo se ajunge pe o plaja retrasa.

7) Manastirea Sf Mihail

8) In Aliki gasiti si un sit arheologic, cu morminte si biserici (ramasite), …se urca prin padure si peisajul, pe masura ce urci iti taie respiratia.

Cel mai bine am mancat la Limenas, chiar fata in fata cu portul, o terasa mare cu scaune albastru ciel cu alb. Insa chelnerul, un mos cu vino-ncoa’ a vrut sa ne faca de 3,5 euro, care nu se regaseau in comanda noastra initiala si se vedea pe fata ca era adaugat ulterior cu pixul, o mazgaleala…A recunoscut ca a gresit, desi era alt pix si se vedea de la o posta, dar acel ceva in plus era adaugat in mijlocul bonului initial, asta mi-a atras atentia S-a ofticat ca nu a reusit sa ne faca. Pe chestia asta i-am lasat doar 1 euro ciubuc, ca ne-a enervat.

Am mancat foarte bine si la Irene, caracatita insa a fost mai bine preparata in portul din Limenas, la Irene avea gust de carne la gratar. Tzatziki foarte bun la Irene. Si pt ca desertul era din partea casei, ne-au intrebat ce vrem: inghetata sau pepene rosu. Fetele voiam inghetata iar baietii ar fi vrut pepene, asa ca ne-am pus pe negociat intre noi…vazand ca nu ne intelegem fetele cu baietii, ne-au adus si 4 cupe de inghetata si un platou de pepene rosu, desi nu asta era intentia noastra. Au fost draguti. La terasa e angajata o romanca, Otilia, dar si unul din baieti vorbeste romaneste.

Singurul aspect aiurea a fost ca am asteptat o ora in strada, la ora 13:45 sa fim preluati pt plecare. Ghida nu a fost in stare sa anunte la hotel sa mai ramanem acolo si sa nu stam cu bagajele in strada vreme de o ora. Asta insa tine strict de organizare, nicidecum de hotel.

Kavala merita vazuta, insa nu o ora…ci cateva zile cred. M-a impresionat. Mi-ar fi parut rau daca nu o vedeam…de fapt, n-as fi stiut niciodata ce am pierdut probabil.

La capitolul inchiriere masina, am procedat la a inchiria masina din romania, prin rentacarpotos.gr. Sunt cei mai ieftini. Voiam un Hyundai Atos 1100 cc, pt inchiriat din 5 iulie ora 10 pana pe 8 iulie ora 8:45 am platit per total 84 euro. Din ei puteam economisi 18 euro pe toata perioada, insa 3 euro/zi era asigurarea pt vreun geam spart (nu voiam sa riscam) si alti 3 euro/zi pt cauciucuri sparte. Stiam eu cine urca la volan si pe unde vrea sa bage masina, asa ca n-am riscat. Nu aveti voie sa parasiti asfaltul, insa la Paradise Beach va apuca damblaua pe drumul acela care coboara la plaja. La fel si la Zodiac, am parasit asfaltul. Si pt Giola se paraseste asfaltul.

Aveti inclusi 110 km / zi. Initial, corespondenta mea cu firma de inchirieri prevedea 130 km / zi, dar ajungand acolo, scarbosul de Dimitri (un macho care se crede buricul pamantului) mi-a spus ca nu imi ofera decat ce e in contract…110 km / zi va ajung sa dati turul insulei, fara sa mai faceti stanga dreapta J Ce depaseste ca si km este 0,20 centi. Am printat mailul de la firma, ca in cazul in care depaseam 330 km, ii lasam hartia dovada. Dar n-a fost nevoie, ne-am incadrat ca nu am vrut sa ne complicam inutile si sa degenereze discutiile. Mai ales ca pe de alta parte am avut noroc, nu ne-a dat un Hyundai Athos, ci un Fiat punto, mult mai bun si mai spatios pt 4 pers, motor mai mare. Asa ca, ce ni s-a luat pe o parte, s-a compensat pe alta.

Daca puteti ajunge in Limenaria, am vazut oferte de inchiriat masini mai vechi de anul 2000 la bani chiar pomana.

Si pe bune: am vazut un jder. Am prins o steluta de mare…Am vazut si filmat de aproape o pisica de mare…

Pe scurt: am petrecut minunat intr-o insula de vis ce ne-a atins toate simturile: vazul ne-a fost incantat de peisaje ce ne taiau respiratia, auzul valurilor ne-a desfatat urechile, gustul aparte al preparatelor grecesti ne-a potolit foamea, pielea ne tresarea la atingerea nisipului fin si a apei de culoarea smaraldului, iar mirosul de verdeata ne-a dezmierdat narile!

Am termen de comparatie si Insula Zakynthos, unde am fost in 2008, insa cred ca in Thassos am putut avea parte de un concediu mai activ, in conditiile in care scopul meu n-a fost sa stau pe plaja si sa lenevesc…

Am postat un mesaj asa lung intrucat si eu la randul meu apreciez efortul celor care scriu si imi ofera detalii despre o anumita locatie, din alta prisma decat ti le ofera o agentie de turism.

In speranta ca nu te-am plictisit cititorule, iti doresc concediu placut!


[fb]
---
Trimis de adda in 18.07.11 01:37:01
Validat / Publicat: 18.07.11 05:24:27
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Insula Zakynthos - Hotel Jupiter Paralia Katerini - hotel
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4900 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adda); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Spartura in stanca vazuta de pe mare...langa ea, in dreapta cum esti pe mare, este Tripiti Beach.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 15050 PMA (din 15 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    13 ecouri scrise, până acum

    webmaster
    [18.07.11 05:20:57]
    »

    Foarte bun reveiw-ul, iti spun bun venit in comunitatea AmFostAcolo (pentru ca este un review de debut) si te asteptam, normal, cu alte asemenea recomandari, din vacantele trecute sau viitoare.

    Pe viitor incearca insa sa desparti impresiile dintr-o vacanta in doua reviews-uri distincte - unul dedicat cazarii si unul cu recomandari despre locuri de vizitat in zona. Sunt foarte multe recomandari utile despre insula si locurile de vizitat care nu vor fi citite, probabil, decat de o mica parte a celor interesati in Thassos (doar cei care studiaza aceeasi varianta de cazare vor ajunge la ele!). Mult mai bine era ca aceste recomandari sa fie grupate intr-un alt review, incarcat la rubrica 'Descopera Thassos'...

    gophren
    [18.07.11 11:18:14]
    »

    Si pune pozeeeeeeee eeeeeeeeeeee eeeeeeeeee

    addaAUTOR REVIEW
    [18.07.11 13:16:54]
    »

    @Gophren: poze din hotel nu am, voiam sa facem cand paraseam camera, dar am uitat cu desavarsire. Insa totul e curat si s-a investit in hotel.

    mieluta
    [18.07.11 16:15:29]
    »

    Foarte frumoasa prezentare, bogata in activitati, nu a-ti stat degeaba. Apropo de inchiriatul barcutei cu motor. Cat v-a costat pentru o zi? Si puneti neaparat pozele. Ma bucur pentru voi.

    gophren
    [18.07.11 17:07:46]
    »

    NU la poze din hotel ma refeream ci la cele cu activitatile pe care le-ati facut, pare totul interesant

    mieluta
    [18.07.11 17:15:14]
    »

    Tripiti Beach pt spartura in stanca, prin care intra marea pe o mica “plaja”… poze fantastice de facut acolo! Sotul meu a trecut prin stanca aceea cu o saltea, filmand trecerea spre plaja de langa stanci, era ca trenul in tunel…

    PARTEA ACEASTA TREBUIE SA FIE FOARTE INTERESANTA DE VAZUT. VREM SA LE VEDEM SI NOI (POZE SAU FILM)

    addaAUTOR REVIEW
    [19.07.11 01:08:01]
    »

    @Mieluta: barca am inchiriat-o din mini-portul din Potos, de pe terasa de la Irene se vad barcile in diagonala dreapta cum te pui cu fata spre mare. Ne-a costat 75 euro pretul fara combustibil. Am avut barca timp de 8 ore. Initial nu am crezut ca o sa consumam asa putin, din ora in ora opream sa vedem cat mai avem, caci ne-am cam aventurat departe, pana in dreptul unei insule populate doar de pescarusi.

    Cand ne dadeam puternic la ea, incepea sa consume. In final am platit 100 euro, adica 25 euro a fost combustibilul. Am consumat vreo 12 litri in 8 ore. Iar la intoarcere de pe insula aia chiar ne-am dat la ea, caci se facea ora de predare a barcii. Secretul consta in a sta echiibrat pe ea, noi am fost 4 pers: unul la volan, altul in fata si inca doi pe parti.

    Cand sunt valuri, ca sa nu iasa motorul din apa si sa consume degeaba, trebuie sa stea 2 persoane spre partea cu volanul, sa ramana elicea in apa constant. In rest, nu e mare inginerie... merita sa incercati. Am vrut sa intram la tripiti beach cu ea, pe langa spartura, sa ne apropiem, dar bine ca n-am facut-o caci erau stanci ba sus, ba jos de tot, aiurea pozitionate, risti sa strici elicea (care costa 70 euro daca o strici). In rest, nici banii nu ni-i i-a luat de la inceput... am platit inchiriatul la final.

    Calculand cat era croaziera (28 euro / persoana), am iesit mai bine decat in croaziera, plus ca ne-am dus noi unde am vrut, am stat cat am vrut, am inotat unde am vrut. In largul marii am vazut un pescarus, i-am aruncat mancare si de nu stiu unde au aparut o gramada... numarasem peste 45 pescarusi, ne dadeau tarcoale si pt ca oprisem motorul, stateau de jur imprejurul barcii.

    adryana
    [19.07.11 18:12:20]
    »

    @adda, foarte frumos rw, si pozele, in multe locuri am fost si eu, am trecut de cateva ori chiar pe langa terasa aceea unde ati mancat voi in Limenas. Mi-au placut mult copacii aceia, erau un fel de magnolii, cu niste flori mari albe, nemaipomenit de parfumate, care erau de-a lungul, pe faleza portului.

    @mieluta, in curand voi scrie si eu, am fost acolo la spartura aia din stanca, din pacate nu se poate trece dincolo, am vazut multi arici si marea e destul de adanca.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    addaAUTOR REVIEW
    [20.07.11 01:15:04]
    »

    @Adryana: multumesc de aprecieri Prin Tripiti Tunnel, cum l-am mai gasit denumit pe youtube se trece cu papuci speciali (5 euro), dar am vazut si oameni care inotau pana spre larg sau care veneau dinspre larg cu labe de scafandru... filmarile astea sunt facute de sotul meu, poate prindeti si altii curaj (regizor si cameraman - sotul meu dotat cu papuci impotriva aricilor si o saltea + una bucata motor uman, care impingea salteaua):

    - partea 1: click aici

    - partea 2: click aici

    - partea 3: ajunsi pe o plaja retrasa, dupa spartura din stanca: click aici

    adryana
    [20.07.11 14:20:08]
    »

    @adda, foarte frumoase filmuletele, felicitari pentru curaj, am vazut multi arici acolo, iar apa era destul de adanca, dar totul e bine cand se termina cu bine.

    mieluta
    [20.07.11 16:01:41]
    »

    @Adriana, cu multa placere astept impresiile tale si fotografiile, din Thassos.

    addaAUTOR REVIEW
    [21.07.11 00:44:02]
    »

    @mieluta: am urcat de alaltaieri 16 fotografii

    mieluta
    [22.07.11 19:22:11]
    »

    @adda: da, le-am vazut. Sunt bine realizate si la obiect. Sper sa le vad pe viu.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    adda, adryana, gophren, mieluta
    Alte impresii din această RUBRICĂMarialena Hotel și Maria Hotel:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.057480812072754 sec
    ecranul dvs: 1 x 1