Încercând să înţeleg... Mânăstirea Aladja [Aладжа манастир]

TIPĂREȘTE

Acum vreo lună în urmă, am ajuns şi noi acolo, când, fiind cazaţi la Rogachevo şi având parte de o dimineaţă mohorâtă care numai de plajă nu era bună, m-am gândit să-mi duc fetele la mânăstire. Nu, nu de tot! doar în vizită, că mai am nevoie de ele!!!

Aşa am pornit către acest locaş de cult străvechi (se pare că datează de prin sec. XIII d. C.) să văd cu ochii mei "minunea". Am ajuns repede (sunt doar câţiva km până acolo), drumul e lejer şi destinaţia excelent semnalizată în punctele cheie.

Am pornit la deal pe cărarea din pădure ce urcă de la parcare spre intrarea propriu-zisă la peşteri, umplându-ne plămânii de aerul umed, cu miros de vegetaţie crudă şi de stropi de apă de mare, şi ochii de verdele tare şi viguros al naturii care parcă reînvia la atingerea ploii de peste noapte (şi a stropilor ce încă mai cădeau, sporadic).

Această cărare bine îngrijită ne poartă paşii până la o scară cam cât cea a unui bloc cu vreo 4-5 etaje, pe care se poate accede la cele 2 niveluri de peşteri (scobituri în roca moale, calcaroasă a peretelui stâncos, mai bine zis) unde de-a lungul vremii călugării hermiţi şi-au dus traiul şi şi-au întărit trupul, spiritul şi credinţa.

Când în lumea civilizată se construiau imperii şi se purtau războaie sfinte, pe vremea lui Ginghis Han, Toma de Aquino, Dante Aligheri şi Marco Polo, aceşti călugări duceau aici o viaţă lipsită de mari griji, aproape ca în neolitic...

Legătura strânsă dintre unele din cele mai vechi şi mari Taine ale bisericii creştine (Crăciunul şi Învierea) şi peşteri se pare că i-a determinat pe călugării aceştia să îşi întemeieze astfel de aşezări, aceasta fiind se pare cea mai veche din Bulgaria.

Urcând şi plimbându-mă pe "balcoanele" şi prin sălile ce-au slujit cândva drept loc de rugăciune şi închinare, încercând să îmi imaginez pe călugării îmbrăcaţi în straie sărace şi nu tocmai adaptate climei cum îşi duceau viaţa aici, am trecut cumva, în imaginaţia mea, dincolo. Şi am fost preţ de câteva clipe printre ei (cu spiritul)... nu cred să fi ţinut mult starea asta, dar după aceea parcă vedeam cu alţi ochi ceea ce era acolo. Chiar şi frescele şterse de vânt şi ploi şi decolorate de soarele nemilos erau mai colorate, tavanele nu mai erau negre de fumul miilor de lumânări ce-au ars sub ele, ci de un alb pur, de stâncă proaspăt cioplită...

Şi apoi, în muzeul din "imitaţia" de biserică de lângă intrare, am văzut machetele şi erau exact ca în închipuirile mele...

Ce să spun mai mult? Este într-adevăr un loc frumos, merită vizitat chiar şi în zilele cu vreme bună, mai pe înserat când nu aveţi chef să vă prăjiţi pe plajă după o masă "A. I. "... Puţină mişcare şi ceva aplecare spre cele sfinte nu strică niciodată.

Era să uit: de lângă clădirea ce adăposteşte muzeul, porneşte o cărare prin pădure de aproximativ un km, care duce la nişte aşa-numite "catacombe"; nu am mers şi până acolo - nu că n-aş fi dorit dar cea mică era deja plictisită (nu prea se dă în vânt după "vizite") şi în plus, un indicator ne avertiza că pe vreme umedă nu este recomandat accesul, drumul având câteva porţiuni potenţial periculoase. Am citit doar despre ele, că ar data din vremuri şi mai vechi decât mânăstirea. Poate data viitoare urc şi acolo.

----------------

Coordonatele mânăstirii conform hărţii Google maps - 43.27807521000821 N, 28.015512228012085 E.

Saitul oficial.

---

VIZUALIZĂRI: 3418 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI