Complexul Miramare - castelul si parcul

TIPĂREȘTE

Castelul Miramare – in italiana Castello di Miramare, in slovena Grad Miramar, in germana Schloß Miramar

Castelul Miramare, aflat in Goful Trieste, la 8 km de orasul italian cu acelasi nume, a fost construit intre 1856 si 1860 de catre arhitectul austriac Carl Junker la ordinele lui Ferdinand Maximilian (1832–1867), membru al familiei Habsburgilor, fratele mai mic al lui Franz Joseph, Imparatul Austriei. In 1850, la varsta de 18 ani, Maximilian a venit in Trieste impreuna cu fratele sau Charles, si a pornit intr-o scurta croaziera spre est. Acesta calatorie i-a confirmat intentia de a naviga si a cunoaste lumea. In 1852 a fost numit ofiter iar in 1854 a devenit comandantul Marinei Imperiale. S-a decis sa se mute la Trieste si sa isi faca o casa cu fata la mare, inconjurata de un parc, casa care sa fie demna de numele si rangul sau. Legenda spune ca, in timpul unei furtuni din Golf, arhiducele s-a adapostit in micul port Grignano si si-a ales acel golfulet ca amplasament al casei.

Intregul complex, cumparat pentru prima data in martie 1856, a fost denumit Miramar, dupa numele resedintei Printului Ferdinand de Saxonia din Pena, Portugalia.

Stilul complexului reflecta interesele artistice ale arhiducelui, familiarizat cu stilurile arhitecturale eclectice din Austria, Germania si Anglia. Mobilierul si decoratiunile au fost realizate de Franz Hofmann si fiul sau. Hofmann, care a lucrat in orasul Trieste, era un artizan priceput dornic sa lucreze si sa urmeze sugestiile lui Maximilian, care dorea sa creeze in castel o atmosfera intima, in zona rezervata familiei sale- aceasta zona o dorea in contact cu natura, reflectand si spiritul sau dar si pe cel al epocii.

Parterul, destinat lui Maximilian si sotiei sale Charlotte, se remarca prin prezenta dormitorului si biroului arhiducelui, care reproduc cabinele si interioarele frigatei Novara, nava de razboi folosita de Maximilian in timp ce era comandantul Marinei Imperiale pentru a face circumnavigatia in jurul lumii intre 1857 si 1859. Biblioteca are peretii tapetati cu rafturi de carti si camerele arhiducelui sunt decorate cu tapiterie din matase de culoare albastru deschis. Toate camerele mai au inca mobilierul, decoratiunile si ornamentele originale, datand de la mijlocul sec. 19. Castelul este decorat cu multe blazoane ale celui de-al doilea Imperiu Mexican precum si de ornamente exterioare din piatra cu vulturul aztec.

La primul etaj sunt zonele de receptie si Camera Tronului. In camerele chinezesti si japoneze sunt de remarcat panourile in stil oriental de pe tavan si pereti. Camera decorata cu picturi de Cesare Dell'Acqua, cu evenimente din viata lui Maximilian si istoria castelului este foarte atractiva.

Camerele sunt aranjate in functie de dorintele cuplului de proprietari, reconstructia a fost posibila datorita unui reportaj fotografic comandat de catre arhiducele insusi.

Castelletto

Castelletto este un castel miniatural construit de arhiduce pentru a reproduce, la scara mai mica, fatada vilei in care locuise in 1852. Este situat intr-o zona panoramica, in fata golfului Grignano, inconjurat de copaci. Se afla intr-un luminis in fata serelor, in centrul carora este o fantana. Modelat cu forme eclectice pe o baza patrata, cu o terasa cu fata la Castel si turn, Castelletto are un numar mic de camere mobilate simplist. La parter este o decoratiune din gips vopsita pentru a semana cu lemnul.

La primul etaj se gaseste o decoratiune foarte asemanatoare cu cea din Villa Lazarovich, resedinta anterioara a lui Maximilian, care explica decizia acestuia de a transfera in Castelletto ornamentele existente in cealalta casa. Camerele in stil turcesc si german precum si camera decorata cu figuri feminine subliniaza aceasta paralela intre cele 2 cladiri si tendintele artistice ale vremii: numeroase decoratiuni, pereti acoperiti cu picturi, multe ornamente, draperii grele si camere aglomerate de mobilier.

Castelletto este legat si de o perioada dificila din viata lui Charlotte, intre 1866 si 1867, cand, suferind de o cadere nervoasa dupa moartea lui Maximilian, si-a petrecut aici timpul asteptand sa se intoarca in Belgia.

Parcul castelului

Parcul Miramare, cu suprafata de 22 hectare, se afla pe un promontoriu stancos de pe malul Marii Adraiatice. Locul, care nu avea vegetatie inainte de amenajare, a fost aranjat tot de arhitectul Carl Junker. Pentru partea botanica a angajat un gradinar, Josef Laube, care sa se ocupe de parc, dar l-a inlocuit in 1859 cu Anton Jelinek.

Parcul, ale carui lucrari au inceput in 1856, reprezinta un exemplu clasic de implantare mixta si artificiala de arbusti si copaci de padure, un succes al amestecarii farmecului mediului tipic de nord cu contextul mediteraneean. In contrast cu gradina baroca, cea englezeasca, parcul introduce o noua relatie cu natura, tipica epocii.

Vegetatia prezenta in parc nu este specifica zonei, dar nici Europei. Intr-o perioada de 10 ani au fost plantati cedri adusi din Liban, nordul Africii si Himalaia, brazi si molizi din Spania, chiparosi din California si Mexic, diferite specii de pini din Asia si America si chiar cateva exemplare exotice de sequoia si ginkgo biloba. Miramare a fost conceput sa fie o gradina privata si nu un parc, de aceea nu are o intrare monumentala sau o alee spre castel. Era o gradina spectaculoasa, care nu era destinata publicului, cu toata ca arhiducele a deschis-o pentru public cateva zile pe saptamana. Bazinele, cursurile de apa, potecile intortocheate, copacii plantati dupa modele naturale si unele zone de gazon sunt specifice gradinilor englezesti.

Serele, folosite pentru cultivarea plantelor folosite apoi in parc, ruinele capelei dedicate sfantului Canciano, unde mai exista o cruce facuta din lemnul frigatei Novara, o casuta, folosita azi ca si cafenea, ”Casa Lebedelor”, asezata in capatul lacului cu lebede: toate acestea infrumuseteaza parcul.

Grajdurile castelului

Pe drumul care duce spre Trieste, destul de departe de castel, se afla grajdurile castelului. Acestea sunt formate din 3 parti care inconjoara o curte centrala deschisa spre mare. Suprafata este de 40 metri. Sectiunea centrala a fost destinata cailor, cele 2 aripi, perfect simetrice, sunt impartite in 3 parti: pentru harnasament, cazarea angajatilor si bucatariile. Pavilionul mare din spate era rezervat jocheilor. Intre cele 2 razboaie mondiale s-au facut primele schimbari ale grajdurilor, in timpul in care aici locuia printul Amedeo, duce de Aosta, ultimul comandant al fortelor italiene in Africa de Est.

Dupa moartea lui Maximilian si plecarea lui Charlotte in Belgia, castelul a fost locuit in continuare de Habsburgi. A mai fost vizitat de imparatul Franz Joseph si consoarta Stephanie, imparateasa Elizabeta, arhiducele Franz Ferdinand, imparatul prusac William.

In timpul primului razboi mondial, tot mobilierul si operele de arta au fost mutate la Viena si adapostite in palatele Schonbrunn si Belvedere. La sfarsitul razboiului teritoriul Miramare a trecut sub controlul direct al guvernului italian, iar in 1926 Austria a returnat toate obiectele pe care le detinea pentru a face posibila restaurarea castelului.

Pana in 1954, Miramare a fost sediul trupelor de ocupatie germane, neo-zeelandeze, engleze si americane. In 1955 complexul a fost re-deschis publicului, sub numele oficial Parcul Miramare, manageriat de o administratie a regiunii Friuli Venezia Giulia. Astazi, in gradinile castelului se gazduiesc spectacole cum ar fi muzicalul “Sissi”, rejucand povestea imperiului in cadrul sau natural.

Vizitatorii muzeului pot vedea urmatoarele: camerele lui Maximilian si ale lui Charlotte, camera informativa care povesteste istoria castelului si a parcului, camerele de oaspeti, apartamentul ducelui de Aosta cu decoratiunile din anii 1930, camera muzicala in care canta Charlotte la pian, camera XIX in care sunt picturile lui Cesare dell'Acqua precum si sala tronului, recent redecorata.

---

VIZUALIZĂRI: 6815 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI