Bucovina lui Ciprian Porumbescu

TIPĂREȘTE

Povestea mea continua cu drumul de aproximativ 40 de km de la Sucevita la Moldovita.

La plecare, de dimineata, prietenii din Suceava ne-au facut cadou un CD cu muzica lui Ciprian Porumbescu si o carticica despre viata lui.

Tot drumul ne-au insotit „ Balada „ si opereta „ Crai Nou „

Am stat cu fruntea lipita de geamul masinii sa nu cumva sa pierd ceva din peisajele de basm. Incepusem sa inteleg de ce Sanziana, colega noastra din Radauti a numit Bucovina „colt de rai”.

Dealuri inverzite cu parcele cultivate alternand cu fanete asa cum numai in Elvetia am mai vazut, nuante diferite de verde aruncate pe varfuri de copaci, casute rasarite parca din acelasi soi de samanta aruncata de undeva din cer, liliac inflorit pe la porti, sute de muscate la ferestre si porti din lemn sculptate si innegrite de vreme. Casele de la drum ingrijite de oameni gospodari. Curatenie si flori, multe flori.

Sosea serpuitoare prin paduri si printre dealuri. Sosea prost intretinuta tinand cont de cele cateva cucuie ramase de la geamul masinii...

La un moment dat, intr-un varf de colina, cu parcare amenajata special, o mana imensa aratand spre cer. Monumentul drumarilor. Am oprit sa vedem de acolo de sus, o parte de Bucovina. In parcare o fetita blonda cu ochii verzi vindea oua incondeiate. Prietenii nostri au cumparat pentru copiii mici de acasa. Eu am cumparat dulceata de afine. Buna, buna.

Ajungem in Moldovita unde (ca si in Voronet de altfel), de o parte si de alta a soselei indicatoare catre pensiuni. Am numarat peste 20. Care mai de care mai ingrijita, construite in stil modern sau in stil local din lemn sculptat.

Ajungem la manastirea Moldovita.

Voi stiti ca nu am darul multora dintre voi de a masura cu rabdare suprafete, laturi, distante, de a numara meticulos prosoape, farfurii sau de a tine minte cu exactitate preturi. Nu am nici rabdarea necesara sa caut pe net date despre obiectivele turistice si apoi sa le asez aici. Asa ca va voi spune ce am simtit.

Din momentul in care maicuta Tatiana, erudita si plina de har, a inceput sa ne poarte cu povestea prin fiecare pictura de pe zidul exterior, apoi de pe cel interior, apoi prin exponatele din micul muzeu. Dupa ce am asteptam cam jumatate de ora sa termine cu un alt grup si sa vina grabita si zambitoare la noi.

In manastire era atat de frig incat ii iesea abur din gura cand vorbea. Si totusi, noi, imbracati subtire pentru soarele de afara, am ramas sa-i sorbim cuvintele muti de admiratie si am cantat la rugamintea ei „ Cristos a inviat” si am spus „Tatal nostru”. Nu stiu daca tremuram de emotie sau de frig cantand in cor impreuna cu toti cei din manastire, parte din ei necunoscuti. Ne-am strecurat cu grija printre schelele instalate la iesire. Se lucra la renovarea picturilor.

Am incheiat vizita in muzeu, cu ochii in lacrimi si plini de o caldura care venea din interior. Trecusera doua ore de cand o ascultam pe maicuta ghid. I-am multumit si am intrebat-o cum reuseste sa vorbeasca atat de mult, de atatea ori intr-o zi desi are o varsta. Ne-a raspuns zambind ca nu are voie sa oboseasca, nu spune mereu povestea la fel ci o adapteaza in functie de grup si vorbeste italiana, germana, franceza, spaniola.

Am imbratisat-o pe maicuta Tatiana la plecare. Nu a parut stingherita, semn ca era obisnuita cu asemenea manifestari. Am aflat pe drum la intoarcere ca este filolog iar seara, dupa o zi intreaga de vorbit grupurilor care uneori sunt peste zece pe zi, sta de vorba cat este nevoie cu tinere aflate in dificultate si cu parintii acestora care ii cer ajutorul.

Am cumparat cate ceva de la magazinul de suveniruri de la intrare unde chiar aveai ce alege si am plecat catre Voronet.

Aceleasi peisaje incantatoare, aceeasi frunte lipita de geam, acum impreuna cu incarcatura emotionala ramasa de la maicuta Tatiana.

La Voronet am gasit destul de greu loc de parcare, era plin. Am remarcat chioscurile cu suveniruri din parcare, suveniruri care constau in cea mai mare parte din costume populare din Bucovina. Frumoase.

Aici nu am avut ghid, am stat doar si am ascultat sfarsitul slujbei, am aprins lumanari si am lasat cate ceva intr-o cutie speciala pentru intretinerea picturilor.

Ne-am intors la hotel si am plecat pe jos prin Sucevita la plimbare Ne-am intalnit cu localnici care ne-au salutat zambind: ” Cristos a inviat! ”. Pe drum, pensiuni, hoteluri si restaurante. Curti cu sute de flori, terenuri de tenis. Firme mari, sageti indicatoare. Oameni bogati si gospodari. Asta am remarcat tot drumul si apoi in dreptul obiectivelor turistice. Totul foarte bine semnalizat. Nu te poti rataci.

A doua zi dimineata am plecat catre casa. Inspirati de muzica lui Ciprian Porumbescu si inarmati cu carticica primita cadou despre viata marelui compozitor bucovinean am hotarat sa mergem catre Stupca – acum comuna Ciprian Porumbescu sa vizitam Casa memoriala.

Am citit in carticica despre Casa memoriala ca se afla intr-o anexa originala a casei parohiale Stupca unde a fost numit paroh tatal compozitorului, preotul Iraclie Porumbescu. Casa se afla pe lista Monumentelor istorice din judetul Suceava.

Se afla la marginea satului si este de fapt o anexa mai mica a casei originale care a fost daramata, unde preotul Iraclie avea cancelaria parohiala si isi primea enoriasii. Muzeul a fost organizat in aceasta anexa din lemn ramasa in picioare si contine exponate autentice apartinand familiei Porumbescu.

Muzeul este bine semnalizat inca din DN17, drumul Gura-Humorului catre Suceava. Din pacate am ramas doar cu muzica marelui compozitor din masina, muzeul fiind inchis intr-o zi de luni.

Am mai citit despre muzica compusa de „ domnisoru Taprian” asa cum ii ziceau elevii sai, despre „Tricolorul „ si „ Pe al nostru steag „ care acum este Imnul national al Albaniei. Despre faptul ca, atunci cand venea acasa la Stupca mergea la tiganii lautari acasa si canta ore in sir impreuna cu ei. Despre opereta „Crai Nou „ care a avut un succes rasunator. Despre marea lui dragoste, Berta Gorgon care l-a inspirat in compunerea unei parti importante a operei sale. Si pe care a iubit-o, ca si pe frumoasa Bucovina, pana in ultima clipa a vietii sale. La 29 de ani.

Nu cred ca gasesc cuvinte care sa exprime mai bine decat Balada lui Ciprian Porumbescu ce am simtit in si pentru Bucovina. Durere si speranta. Cu tampla lipita de geamul masinii, in sunetul viorii pe care mi-o inchipuiam ca fiind a lui Ciprian al nostru, am simtit nevoia sa multumesc cuiva ca sunt acolo, ca pot sa vad, sa simt, sa ascult si ca toate acele frumuseti sunt la mine in tara. Speranta.

---

VIZUALIZĂRI: 2540 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI