Paltinis - o statiune uitata de timp...

TIPĂREȘTE

Statiunea Paltinis este cea mai veche statiune montana din Romania, atestata inca din anul1894, si e situata la cea mai mare altitudine -1442m. Drumul spre statiune il gasesti relativ repede, la iesirea din Sibiu catre Rasinari, daca urmaresti linia unui tramvai provenit parca din alte timpuri decat cele actuale, reusesti dupa un drum de aproximativ 40 de minute, plin de serpentine si curbe destul de grele, sa ajungi in varf, unde pe un platou mirific ti se desfasoara in fata ochilor o panorama superba. Ti se taie rasuflarea, pur si simplu, de atata frumusete nativa si aer curat cat pentru 100 de vieti tihnite.

Rugamintea mea este sa nu cobori ochii asupra drumului, ca ai sansa sa-ti strici vacanta - au trecut ani buni de cand nu s-a mai intervenit la stratul de asfalt, petecit pe ici pe colo de catre un *croitor* obosit.

Nu scriu aceste ganduri cu prea mare bucurie, gandindu-ma cu tristete la frumusetea locurilor comparativ cu ignoranta oamenilor, si spunandu-mi parca in gand ca va veni o zi care sa scoata la iveala tot ceea ce merita vazut. Statiunea in sinea ei are de toate, parca in ultimul timp s-a aglomerat peste masura de constructii ridicate dupa planuri prea marete pentru frumoasa natura. Brazii falnici stau marturie muta la avalansa de ciment si BCA, care a invadat statiunea. Partia de schi arata ca dupa bombardamentele din 44, te rogi la cel de sus sa ajungi cu bine si mai ales intreg la baza, dupa cateva coborari genunchii iti tremura precum arcurile masinilor la raliu, nu poti sa constati decat o indiferenta crasa a tuturor.

Instalatia de telescaun, ce dateaza din vechime, poti sa-i deslusesti data de fabricatie doar dupa infinitele straturi de vopsea aruncate peste tot de un *pictor* orb... Lumea e ca la urs, se sta la coada in zilele bune pret de cateva cani cu vin fiert, bratul de siguranta al telescaunului iti aduce aminte de balciurile de odinioara (unde fugeai grabit in prima masinarie sa prinzi loc la ameteala). Urcand incet panta abrupta ti se desfasoara la picioare maretia muntelui, serpuind agale ca o carare taiata prin coama padurii seculare, nu poti sa nu iti pui intrebarea fireasca: De ce avem toate aceste minunatii si nu stim sa le protejam si sa le punem in valoare?

Odata ce ajungi sus, spectacolul este sublim, ca intr-un vechi amfiteatru te simti ca un orator care tocmai a terminat discursul si are parte de toata atentia naturii. In zare crestele muntilor se inalta dominand peisajul si parca iti fac cu ochiul, ca intr-o eterna revedere si iti transmit un mesaj * Suntem tot aici, nu am plecat... *. Comuniunea cu natura este farmecul regasirii de sine...

Am reusit sa ne incarcam bateriile, acolo sus, mai aproape de cer si sa ne convingem inca odata, daca mai era cazul, ca merita sa ai o tara frumoasa si sa traiesti la maxim fiecare clipa...

Am coborat intr-un tarziu, cand soarele dadea sa cada catre asfintit si pe drumul de intoarcere am simtit cum coboram incet din rai catre pamant, intr-o alunecare fireasca a lucrurilor, catre cotidian si am multumit, in gand, naturii pentru gazduire...

---

VIZUALIZĂRI: 3040 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI