Moeciu - Magura - Eu si Solitudinea

TIPĂREȘTE

Traseu descris: Moeciu de Jos - Sat Pestera

Durata: 1h - 1h 1/4min

Descriere:

Traseu relativ usor ce urmareste, in prealabil, drumul de acces auto de tip forestier, ce leaga Moeciu de Magura. Pe timp nefavorabil accesul cu masina poate cauza probleme. Facandu-l la pas, serpentinele auto pot fi scurtate de-a lungul dealului, pe langa curtile oamenilor, urmand cararea putin vizibila, pana la intersectia, in partea superioara, cu drumul auto care ne va scoate in Magura. Ca repere vom avea stalpii de inalta tensiune si gardurile de lemn prezentate si-n pozele anexate acestui review.

Obiective:

Peisagistica deosebita, vizitarea satului Magura, Biserica din centrul satului, punctele belvedere de unde se pot observa creasta Pietrei Craiului cu Zona Prapasiile Zarnestilor, satul vecin, Pestera si culmile Bucegilor. Deasemenea, din drumul ce leaga Moeciu de Magura, se pot distinge Moeciurile si Branul privite de sus. Vizibilitatea este foarte buna in special pe cer senin.

...

Moeciu de Jos era pentru ei. Facilitati, conditii... chestii confortabile ce tin de margarete, de stele... lucruri marunte, dar la care si eu, intr-un candva voi ajunge. Deocamdata, nu caut asta. Si ii las aici. Eu... cu solitudinea-mi intr-un rucsasc, pornim la drum, purtati de culorile toamnei. Intrebam pe strada care-ar fi cel mai rapid si cel mai indicat drum spre Magura si cativa localnici ne indruma sa taiem serpentinele forestierului auto.

Si-asa pornim spre covorul inca verde, verde deranjat pe-alocuri de cate o frunza rapusa de toamna, sau de catre o capita integrata perfect in acest peisaj traditional romanesc. Culorile vorbesc cu mine. Fiecare nuanta isi poarta simpla poveste a ei. E vorba despre trairile lor, despre cum se schimba ele in functie de vremuri, despre cum pot muri ele cand vantul le condamna la acest sfarsit... sau cum vor fi ingropate de iarna cernandu-si cristalele...

In spatele nostru, Moeciu de Jos parea din ce in ce mai mic. Era asemeni unui puzzle bine pus la punct; Puzzle din care nici un copil nazdravan n-a furat vreo piesa... Un loc in care urbanizarea s-a contopit cu natura...

Pasii mei isi continuau drumul pe covorul viu, viu de verde, mirosind a racoare, chanel de roua...

Pe-alocuri ne indreptam privirea catre o casa... izolata parca de lume, departe de griji, de orice haina urbana... In fata ei, doua capite discuta ca-ntre fete, etalandu-si fiecare fanul, asemeni suvitelor unor blonde ispite...

Norii... reprezentand efemerul clipelor, trec peste un Moeci fardat de tigle rosiatice. Este un cadru spectaculos, un rasfat pentru privirea mea. In acelasi timp, solitundinea-mi sopteste ca aici este locul ideal pentru ea. Aici, solitudinea mea, poate sa stea singura... O solitudine singura intr-o lumea a singuratatii, invelita de-o plapuma cu iz de furtuna. Solitudine mea tresare simtind fiecare fior provocat de vantul racoros... O solitudine in bataia vantului...

Apoi, ne continuam drumul de-a lungul stalpilor electrificati, semn ca ne apopriem din ce in ce mai mult de partea superioara a dealului, loc in care vom intersecta drumul auto ce urca spre Satul Magura.

Din cand in cand, mai privim inapoi... admirand inca doua domnisoare cu parul de fan, ce-si sorb trairile peisagistice cu o liniste parand de-un firesc aparte.

Inainte de-a iesi pe culme, privim gardul de lemn, pe langa care trecem... si parca rasfoim o fila de istorie. Lemnul vechi, cu riduri crapate de ani, parca-si spune povestea, aplecat de greutati...

De-ndata ce ajungem sus... tacerea ne este fulgerata de un fosnet plin de culoare. Portocaliul ne ingana un cantec ruginiu. Fiecare fosnet e o nota muzicala; Iar eu, la brat cu solitudinea, un cuplu ideal, asistand la un concert al naturii...

La sfarsitul concertului pasim din ce in ce mai mult spre o lumea a lui Alecsandri. Respiram si existam intr-o lume de pastel. Un verde crud asemenei acuarelelor... Acuarele alese cu atatea migala si imbinate pe sevaletul naturii. Natura - pictorul meu preferat.

Dincolo de pasteluri, Magura ne asteapta primindu-ne cu un " Bun Venit" soptit de vant, asemenea unei doine demult pierdute...

Parca fiecare pas e o rasforie a unor file de poveste, file pastrandu-si vraja de altadata. Unde - altadata - inseamna... atunci; atunci de demult...

Linistea rurala imi da o traire aparte. Totul, aici, inseamna traditie. Traditia unui cascaval cu un gust unic... branza, simbol al perfectiunii culinare...

Fiecare cadru surprins parca-n eternitate, imi aminteste de natura lui Grigorescu. O natura perfecta, pictata in culori de toamna...

In Magura ceturile serii pudreaza mistere pe ulitele de pamant. Ce ironie... aici ceata aminteste de misterul smogului londonez, dar intr-un cadru plin de verde, iar jos, in Moeciu... misterul era redat de fumul gratarelor fumegand a ceafa de porc, mici, pastrame... Toate... niste contraste, diversitate de gusturi... momente si momente... peste care ceata se lasa usor, usor...

Iar eu... eu ma opresc. Acum, aici... nu mai este loc de cuvinte. Este doar traire si-atat.

Eu si solitudinea priveam prin ochii mintii...

Aici e locu-n care,

O floare... creste ca o floare ...

Iar gandul meu de libertate ,

Nu este-un vis ...

E realitate !

Autor : Catana Cristian-Alexandru

---

VIZUALIZĂRI: 1995 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI