Dincolo de inuman

TIPĂREȘTE

Initial vroiam sa pun doar un ecou la review-ul lui popescu. borsa, insa ar fi mai multe chestii de spus, asa ca o sa postez un review separat.

N-o sa intru in detalii, analize si filozofeli pe marginea Holocaustului, vreau doar sa va prezint in ce consta vizitarea muzeului dpdv strict turistic si eventual scurte opinii personale sau ce am retinut din spusele ghidei.

Gasisem inca inainte de plecare, pe site-ul muzeului, orele la care sunt organizate tururi de vizitare cu ghid de engleza, astfel ca pe la 9 am plecat din Zdiar, unde eram cazati cu destinatia Polonia, Oswiecim, strada Leszczyńskiej. Odata ajunsi pe aceasta strada deja vedeti indicatoare spre muzeu. Atentie, daca doriti parcare mai ieftina, mergeti in parcarea de vis-à-vis de muzeu, acolo este 3 zloti/ora. In curtea muzeului din cate am observat este 8 zloti/ora pt autoturisme.

Asadar am ajuns, am cumparat biletele. 78 zloti (aprox 20 eur) pt 2 persoane inclus Auschwitz si Birkenau + shuttle bus intre cele doua care sunt la distanta de aproximativ 5 km. Tot in holul muzeului am gasit si o casa de schimb valutar, deci am putut sa ne procuram biletele fara probleme. Turul nostru incepea la 12:20 insa pe la 12 am mers in The cinema room unde se vizioneaza un film de aprox 15 minute. Un rezumat la rezumat referitor la ce s-a intamplat in perioada 1940-1945 la Auschwitz si Birkenau. Dupa care se incepe turul. Ca fapt divers, sotia zice ca filmul ar fi de ajuns pentru orice om normal... daca aveti ocazia sa mergeti acolo si sa vizionati pelicula in cauza, alcatuita 90% din filme originale, unele ale SS-ului, altele ale celor care au eliberat detinutii la terminarea razboiului, veti vedea ceva socant. Oamenii eliberati nu se bucura, nu plang, nu aplauda, nu sar in sus, nu se pupa cu eliberatorii, nu alearga, nu sunt veseli, nu sunt tristi, nu sunt nimic. Sunt atat de chinuiti si atat de dezumanizati incat nu cred ca realizau ce li se intampla. De fapt, nu cred ca mai sperau la altceva decat moartea ca eliberarea finala de nenorociri si suferinta. Nici nu-mi pot imagina daca, dupa perioada petrecuta acolo si dupa ororile vazute si traite, oamenii respectivi au mai putut avea o viata normala.

De mentionat ca primul transport de detinuti (pe langa evrei din mai mult de 10 tari mai erau adusi si prizonieri de razboi polonezi, prizoneri de razboi rusi, tigani, intelectuali polonezi) a ajuns aici pe 13 iunie 1940 iar Muzeul Auschwitz accepta aceasta data ca ziua in care lagarul si-a inceput functionarea. Documentele existente gasite aici, indica un numar de aproximativ 1.500.000 oameni inchisi aici si fortati sa presteze diverse munci silnice (in mine, fabrici, etc.). Totusi, se estimeaza un numar intre 3 si 6 milioane de persoane ucise aici avand in vedere randamentul ridicat (aproximativ 20.000 oameni pe zi) al camerelor de gazare (3 la Auschwitz si 4 la Birkenau) cu crematoriile aferente si, in special, faptul ca oamenii trimisi direct la gazare, de pe peronul garii lagarului, nu mai erau inregistrati nicaieri.

Desigur, se intra pe celebra poarta “Arbeit Macht Frei” (falsa afirmatie “Munca te elibereaza”) si dupa cateva explicatii introductive ale ghidei (se utilizeaza sistemul de casti si microfon + statie de receptie individuala cu comutarea pe un anumit canal), se viziteaza cateva cladiri de caramida (blocuri) care sunt deschise publicului. Lagarul a fost creat pe locul si in cladirile unor baraci militare poloneze dezafectate. Blocurile vizitabile sunt 4,5, 7 si 11.

In blocul 4 (Extermination Block) din cate-mi amintesc este o expozitie de poze, de la detinuti sau de la soldati germani care au riscat sa fotografieze, poze desigur mult marite si cu explicatii elocvente precum si o expozitie care prezinta recipientele in care era tinuta substanta Zyklon B, folosita pentru exterminarea in masa in camerele de gazare. Tot aici te izbesti si de socanta imagine a nu mai putin de 2 tone de par uman. Un dicton de baza dupa care se ghidau nazistii era “ORICE ESTE FOLOSITOR”. De aceea se folosea absolut tot confiscat de la persoanele inchise sau ucise, incepand de la haine, incaltaminte, valize, obiecte de uz personal, pana si parul care era folosit in industria textila. De aceea cei trimisi la gazare erau mai intai tunsi si apoi dezbracati pentru a se asigura de faptul ca hainele lor vor fi refolosite.

In blocul 5 sunt cateva expozitii cu evidentzele fizice ale crimelor. Valize, unelte de zi cu zi (vesela de bucatarie), periute de dinti, pantofi, haine de bebelusi, toate stau marturie la faptul ca oamenii respectivi erau mintiti ca merg intr-un loc mai bun si, de aceea, ei luau absolut tot ce credeau ca le va fi util in noua “viata”. Dar, odata cu ajungerea la Auschwitz, soarta le era decisa. Randul din dreapta – barbati apti de munca – la munca silnica, conditii inumane, tortura, lipsa drepturilor si libertatilor, infometare, moarte lenta. Randul din stanga (femei, copii, batrani) – catre dusul letal. Cele mai socante aspecte mi s-au parut documentele si pozele care indicau urme de atrocitati asupra copiilor, care nimereau, in aproape toate cazurile, in randul ce ducea la gazare.

In blocul 7 sunt prezentate conditiile de trai ale detinutilor. De cum intri, pe holul principal, te izbesc sute de fotografii ale primilor transe de detinuti (anii 1940-1942). Fiecare fotografie la fel, zeghea si cele doua date: data ajungerii si data mortii. Poze prezendand oameni normali, tineri si batrani, speriati, unii chinuiti, altii razvratiti. Toti decedati intre trei luni si un an de la data ajungerii in lagar din cauza conditiilor precare de viata si muncii silnice la care erau obligati. Dupa 1942, conducatorii lagarului au adoptat pentru detinuti insemnarea cu tatuajul pe mana. Astfel, fiintele umane erau reduse la simple serii, simple insiruiri de cifre.

In cladire, camere cu zeci de saltele, spalatoarele comune care se rezumau la niste vase cu apa rece tip adapatoarele pentru animale (nici vorba de sapunuri sau prosoape), wc-uri cu intimitate zero, si altele din aceeasi categorie. Chiar daca acum toate camerele sunt goale, deci este destul de greu sa-ti faci o idee despre cum aratau atunci, pe pereti sunt poze foarte mari facute chiar in timp ce acestea erau pline cu detinuti, deci esti oarecum transpus inapoi in timp. Oricum, ghida ne-a asigurat ca e imposibil sa ne facem o idee despre cum arata de fapt acel loc la momentul respectiv, putem doar sa intuim. In primul rand din cauza mirosului care acum nu are cum sa se mai simta, insa atunci cu siguranta ca era infernal. Sobolani, insecte, oameni bolnavi, transpirati, cu hainele neschimbate de saptamani, majoritatea aveau un singur rand de haine pe care le purtau atat la munca si in care si dormeau.

Pe langa aceste incaperi, mai existau si unele mai rasarite, cele ale detinutilor care acceptau sa efectueze anumite activitati administrative, de tipul condusului spre locul de munca a celorlalti detinuti, adunarii cadavrelor oamenilor gazati si ducerea lor la crematorii, etc. Deci au existat si acolo si atunci tradatori, persoane care au obtinut unele avantaje nemeritate. Dar sa nu judecam din afara, nimeni nu are cum sa stie ce era atunci in sufletul lor. Oricum, nici cu ei soarta nu a fost mai blanda, nazistii omorand aceste persoane la intervale regulate de timp (4-6 luni) pentru ca, desigur, fiind martori la atatea crime stiau deja prea multe si erau considerati periculosi. Erau recrutati alti detinuti pentru efectuarea respectivelor sarcini, din randul noilor veniti.

In final am ajuns la Blocul 11 (The Death Block) care este si cel mai “hard” ca sa zic asa. Acesta era cunoscut si sub numele de “inschisoarea in cadrul inchisorii”. Aici erau de obicei adusi cei care erau suspectati de implicare in actiuni de rezistenta sau tentative de evadare. Prizonierii de obicei erau condamnati la moarte prin infometare, sau erau tinuti in intuneric in niste celule de un metru patrat in care timp de o noapte erau inchise patru persoane. Ziua erau dusi la munca silnica iar noaptea reveneau din nou in celula in care trebuiau sa stea in picioare patru persoane persoane (celule care de asemenea sunt vizibile in cadrul turului). Majoritatea mureau din cauza sufocarii. Sunt si celule mai mari, de aprox 4 mp. Unele chiar sunt sunt pastrate in forma originala si se pot vizita aducand fiori oricarei persoane care ajunge acolo pentru prima data. Pe langa coroana adusa de Papa Ioan Paul al 2-lea in celula infometarii, intr-o alta celula mica se poate observa un portret al lui Iisus scrijelit pe un perete (probabil cu mana goala si probabil pe intuneric) de unul dintre detinuti. Absolut cutremurator. Cat despre celulele minuscule destinate statului in picioare pentru patru oameni, nu mai pot spune nimic. Este dincolo de inuman.

Chiar langa blocul 11 exista si o curte unde de obicei se faceau executiile. “The Death Wall” – aici de obicei erau impuscati in cap detinutii pe care SS-ul ii considera periculosi: prizonieri politici polonezi, oameni de stiinta, prizonieri de razboi rusi.

Unul dintre blocurile care nu se viziteaza este 10 (daca nu ma insel). Motivul este pastrarea in stare intacta a laboratoarelor, cabinetelor, instrumentarului, documentelor care releva faptul ca aici aveau loc teribilele experimente pe care multi medici SS, in frunte cu Carl Clauberg si Joseph Mengele, le faceau pe detinuti care jucau rolul de cobai. Experimente de sterilizare, atat la femei cat si la barbati, experimente pe copii, pe gemeni, transfuzii de sange fara nicio baza medicala, operatii rudimentare de schimbare a sexului, interventii chirurgicale de indepartare a anumitor organe si membre. Dupa care, in multe cazuri, urma omorarea subiectilor pentru studierea efectelor experimentelor asupra organelor interne si nu numai. Ma opresc aici.

In finalul turului se face o scurta intrare printr-o incapere stramta, intunecoasa, cu mici deschizaturi in partea de sus. Aici a functionat una dintre camerele de gazare, acolo unde erau exterminati majoritatea detinutilor. O placa neagra cu litere albe ne indeamna sa tinem cont de faptul ca acolo au murit multe mii de oameni si sa pastram linistea in memoria lor. Desigur, acestora li se spunea ca urmeaza sa faca dus, dar de fapt ii astepta o moarte lenta (dura cam 15-20 min) prin sufocare cu temutul gaz de care vorbeam mai sus. 5-7 kg de Zyklon B erau necesare pentru exterminarea unei “serii” de aprox. 1000 de oameni. Tot aici sunt si cele patru crematorii care ardeau victimele din camerele de gazare. Asadar cei care intrau la dusuri... nu mai ieseau niciodata, nici macar morti, erau gazati dupa care arsi. La cateva zeci de metri de camerele de gazare, in imediata vecinatate a gardurilor taberei se inalta o falnica vila, cu curte, parc propriu si tot luxul aferent, unde comandantul general SS peste lagarele Auschwitz-Birkenau locuia bine-merci cu sotia si cei 5 copii. No comment! Ar mai fi multe de spus dar ma opresc aici.

Dupa terminarea turului ghida ne-a dat vreo 15 minute de pauza si apoi cei care au vrut au mers cu autobuzul la Birkenau (Auschwitz 2, de aproximativ 20 de ori mai mare decat Auschwitz 1), pentru vizitarea celeilalte tabere de exterminare, unde, ni s-a spus, conditiile de trai erau si mai oribile din cauza inexistentei cladirilor de caramida si construirii celor de lemn, niste baraci fragile cu fan pe post de pat si niciun sistem de incalzire. Nu stiu daca este deschisa publicului si cea de-a 3-a tabara, cea de la Monowitz, ramasa inca in stadiul de inceput datorita sfarsitului razboiului. Noi nu am mai mers la Birkenau pentru ca ne grabeam, aveam la dispozitie aprox doua ore in care trebuia sa ajungem la Zakopane (la 140 km) pentru etapa de sarituri cu schiurile pe care vroiam sa o prindem. N-am mai prins-o, dar asta e altceva.

Sper ca acest review sa fie util celor care au de gand sa viziteze acest obiectiv. Nu spun ca ar trebui sau nu sa o faca (personal nu regret absolut deloc), doar ca vreau sa-i avertizez ca urmatoarele zile o sa aiba un subiect destul de serios la care sa se gandeasca.

In final ma simt nevoit sa repet ce am spus si in review-ul despre Zvolen. Ca o concluzie la cele povestite si nu numai, un citat care se afla la intrarea in primul bloc care se viziteaza: “Cei care uita istoria sunt condamnati sa o repete” (George Santayana).

---

VIZUALIZĂRI: 8216 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI