ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.01.2011
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Pitesti
ÎNSCRIS: 20.01.10
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
SEP-2008
DURATA: 2 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTA MEDIE REZULTATĂ
97.50%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Descoperă Veneţia

AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm www.ghidroma.com
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. 0039 324 981 3672
  • Venetia, un "must see" al planetei

    Ilustrație video-muzicală
    TIPĂREȘTE

    Orasul meu preferat PUNCT.

    Nu Atena iubitei mele Grecii, nu Viena, nu Roma, nu oricare alt oras demn de a fi comparat cu acest muzeu viu. Da, cred ca asa poate fi descris: “muzeu viu”, pe langa: Orasul Apelor, Orasul Podurilor, Orasul Mastilor, Orasul Plutitor, Orasul Canalelor, sau: La Dominante, Serenissima, Regina Adriaticii si asa mai departe.

    Sa spunem ca este cea mai frumoasa bijuterie urbana?

    Nu am spune gresit.

    Sa spunem ca este cel mai romantic oras?

    Parerile sunt impartite intre Venetia si Paris. Sunt chiar si eu curioasa daca dupa ce voi vizita Parisul, Venetia va ramane tot prima in topul meu, dar cat de magnific ar trebui sa fie el Parisul ca sa-mi cucereasca inima in asa fel incat sa detronez un oras care m-a marcat atat de mult incat nici macar capitala greceasca (cu Partenonul de a carui priveliste nu m-as mai satura la lasatul serii) nu i-a ocupat locul. Romantismul acestui oras cu canalele lui, cu gondolele, cu stilul arhitectonic gotic nu au cum sa nu te impresioneze.

    Declarata in 1979 patrimoniu al umanitatii de catre UNESCO, Venetia a luat nastere in anul 568 atunci cand lombarzii au invadat campia Raului Pad, refugiatii alegandu-si ca loc ceea ce urma sa devina in timp o adevarata putere militara, economica si nu in ultimul rand culturala. In secolul al XVIII-lea era leaganul artelor, al arhitecturii si literaturii. Cucerita de Napoleon Bonaparte, ajunge pe maini austriece in 1798, intrand in componenta Regatului Italiei abia in 1866.

    Astazi, cele 118 insule, 354 poduri și 177 canale ale Venetiei sunt impartite in sase cartiere: San Marco, San Polo, Dorsoduro, Cannaregio, Castello si Santa Croce.

    Am inceput cu San Marco pentru ca este l’ombelico del mondo. Piata San Marco cea plina de porumbei. Nu stiu voi daca ati mai intalnit atat de multi in vreun alt loc, dar eu cu siguranta nu.

    Pentru acest loc trebuie sa te inarmezi cu rabdare, pentru a sta la lungile cozi pentru a intra la clopotnita sau biserica. Am fost in Venetia de doua ori pana acum, o data in toamna lui 2008 si o data in primavara lui 2004, exact dupa Pastele catolic. As vrea sa o vad si in straie de carnaval, ca tot nu mai este mult pana la eveniment, dar nici anul asta nu mi se implineste visul. Pana sa ajungeti in Piata San Marco treceti prin urmatorul proces: parcat masina in Piazzale Roma si golit buzunare cu 20 de euro (asta daca nu aveti norocul sa zburati cu avionul, fal fal!)

    Apoi platit bilet vaporetto, de la 6 euro in sus. 6 euro pentru o singura calatorie si ajungeti la costul de 12 daca nu va tin picioarele sa luati toata Venetia la pas inapoi, sau 14 euro pentru 12 ore, ori 16 pentru o zi. Eu am ales vaporetto Numero 1, care opreste in toate statiile Canalului Grande: Ferrovia, Riva De Biasio, S. Marcuola, S. Stae, Ca’ D’oro, Rialto, S. Silvestro, S. Angelo, S. Toma, Ca’ Rezzonico, Accademia, Giglio, Salute, San Marco, si merge mai departe inca cinci statii pana la LIDO.

    Sa revenim la San Marco: Biserica, Clopotnita (care iti ofera o priveliste asupra pietei si a acoperisurilor caramizii ale orasului), Muzeul Correr - si aici fac o paranteza pentru cei intersati de muzee. Puteti lua un bilet cumulativ in valoare de 18 euro, valabil la 13 muzee si galerii din Venetia. Biletul este valabil pentru 6 luni. Acest “museum pass” se poate rezerva si pe internet.

    Piazza San Marco este zona cea mai joasa, prin urmare cea mai inundata, cateva rugaciuni inainte de o calatorie aici nu ar strica. Mi-a placut mult si sa privesc Canalul de pe Pizzetta San Marco, adica portiunea din afara pietei propriu-zise, portiune care leaga piata de canal. De aici se poate zari peste apa insula San Giorgio Maggiore.

    Neaparat de ajuns la Podul Rialto, de suspinat la Podul Suspinelor, de vizitat Biserica Santa Maria della Salute (aflata in cartierul Dorsoduro) pe partea celalta a canalului fata de Piazza San Marco. Un alt inconvenient, pe langa preturile mari, incepand de la mancare si pana la hoteluri, este cel al mirosului apei pe canalele laturalnice. Imi amintesc ca erau zone in care respiratul nu era deloc o placere.

    Daca aveti timp nu ratati insula Murano, cea mai frumoasa dintre insulele lagunei. Aici este prelucrata faimoasa sticla cu acelasi nume. Iubesc bijuteriile din sticla de Murano: eleganta, stil si… o parte din Venetia. Cred ca aceste bijuterii ar cuceri orice femeie – AVIZ barbatilor, ca tot urmeaza Ziua Femeii peste nici doua luni.

    Am cumparat si o telegondola, ca suvenir, nu una reala, cu una reala nici macar nu m-am plimbat ca la 80 de euro cat imi ceruse in 2004, nu am mai avut curajul sa intreb cat costa in 2008. In rest, puteti cumpara masti, evantaie, am unul foarte frumos cu Piata San Marco, calendare si cate si mai cate. Cel mai frumos lucru pe care il luati de acolo insa, ba mai mult: GRATIS, este amintirea celui mai romantic oras, in care va plimbati printre adevarate capodopere de arta tinandu-va de mana cu persoana iubita, sau de ce nu va plimbati singuri, in asteptarea ei, poate o intalniti chiar acolo! Ce loc ar fi mai idilic pentru inceperea unei povesti de dragoste?

    In Venetia sunteti unul dintre cei 50000 de turisti care-i calca zilnic pragul si, totodotata sunteti o persoana care a apucat sa spuna AM FOST ACOLO pentru ca nu se stie cate generatii vor mai avea acest NOROC in cazul in care ea nu este salvata de la inundatii.

    selectat ca MiniGhid AmFostAcolo

    ---
    Trimis de Ellada_sagapo in 16.01.11 12:34:41
    Validat / Publicat: 16.01.11 13:15:11
    VIZUALIZĂRI: 3381INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)
    SESIZEAZĂ
    greșeală / conținut, limbaj
    Adn. FAVORIT
    12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Ellada_sagapo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

    Puteți VOTA acest articol:

    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20450 PMA (din 23 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
    INFO: membrii AmFostAcolo beneficiază - in cadrul sistemului de Privilegii - de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii sau cu proprietarii.
  • Verifică: solicită o ofertă personalizată

  • ECOURI la acest articol

    12 ecouri scrise, până acum

    Ellada_sagapo [16.01.11 12:38:49] »

    Draga webmaster, doresc atasata o melodie de suflet al carei titlu este Venetia si al carei videoclip are imagini pe masura. Nimic nu s-ar potrivi mai bine!

    http://www.youtube.com/watch? v=jaf97oYIAsY&feature=related

    webmaster13 [16.01.11 12:58:15] »

    gata clipul!!!

    Ellada_sagapo [16.01.11 13:01:24] »

    @webmaster13, multumesc mult!

    O duminica AFAntastica va doresc!

    dorgo [16.01.11 13:25:11] »

    @Ellada... carnavalul mascat e luna viitoare, in februarie, asa ca... fuga dupa un bilet de avion "low-coast", cred ca e o cursa directa Timisoara-Venetia!

    Ellada_sagapo [16.01.11 13:38:39] »

    @ dorgo

    Multumesc pentru informatii!

    Carnavalul se va desfasura in perioada 26 februarie - 8 martie. Nu biletul de avion ar fi o problema, ci alti factori pentru acea perioada.

    Cristian_h [16.01.11 19:36:46] »

    inca 2/3 impresii ca acestea si cred ca ar trebui sa-ti schimbi numele in Italia_ti_amo , eu care am vazut si Parisul pot sa-ti spun ca Venetia va ramane mereu pe primul loc in inima mea, in Paris merg oricand cu placere insa de locuit ideal ar fi sa locuiesc in Barcelona,

    revenind la Venetia interesant este ca piata San Marco este singura piata care poarta acest nume in Venetia, toate celelalte se regasesc sub denumirea de " campo", un alt lucru interesant pe care l-am aflat de curand este modul in care negustorii venetieni au sustras moastele Sfantului Marcu in secolul 9 din Egipt, anume invelite in carne de porc, carne care este considerata impura de catre islam, astfel reusind sa pacaleasca vigilenta "vamesilor" din acele timpuri, si nu in ultimul rand altarul bisericii sfantului Marcu asa zisul Pala D'oro este compus din doua parti distincte unificate in timpul dogelui Andrea Dandolo, daca veti merge in spatele acestuia si veti avea rabdare sa numarati pietrele pretioase cu care este incrustat veti vedea ca sunt 1.927 de rubine, safire, smaralde si diamante ... morala este ca niciodata nu putem spune ca stim totul despre Serenissima Republica si acolo mereu avem ceva de descoperit!

    Ellada_sagapo [16.01.11 20:12:29] »

    Tare mult mi-a placut comentariul, da' nu dau eu Ellada mea pe 10 Italii! (exceptie facand Venetia), altfel as putea sa imi schimb numele si in Spania_te_ quiero, daca ma mai uit mult la review-urile cu Barcelona!

    In ceea ce ma priveste, oare ar ghici cineva unde ar fi ideal sa locuiesc?

    Interesante completari ai adus la review.

    Am uitat sa mentionez ceva.

    Mi-a placut foarte mult Museo della Musica, un muzeu inchinat lui Antonio Vivaldi. Se afla in Chiesa di San Maurizio si sunt expuse instrumente muzicale rare din secolele XVII-XIX. De asemenea, tot aici am facut poze langa o superba rochie de epoca de culoare neagra brodata cu fir de aur.

    magdalena [16.01.11 22:48:18] »

    La un carnaval as vrea eu sa particip de foarte multa vreme, poate la anul, ca anul acesta am alte planuri...

    doctorul45 [17.01.11 10:55:16] »

    frumos comentariu. Personal, regret ca nu am putut sa-mi duc, aici sotia acum 20 ani. Cred ca este locatia ideala pentru tineri si le recomand tuturor daca vor ceva frumos sa vina aici (dealtfel tema pt revelionul de anul acesta a fost sarutul-capodanno al bacio).

    Mi-a placut plimbarea pe care am facut-o in noaptea de revelion pe stradutele din laguna alaturi de mii de turisti ca si cea cu vaporetto pe canale grande. Daca as mai fi o data la 20 ani sigur as alege acest oras. auguri a tutti

    Ellada_sagapo [17.01.11 20:11:02] »

    @magdalena

    Cred ca este o cu totul alta Venetie de carnaval, de asta vreau sa merg si sa fac o comparatie.

    Bafta sa ajungi cat mai repede!

    @doctorul45

    Ce noroc sa petreci Revelionul in Venetia.

    Cred ca focul de artificii a fost superb.

    Auguri!

    doctorul45 [18.01.11 09:24:05] »

    ciao

    da focul de artificii a fost extraordinar iar timpul a tinut cu noi, fara ceata fara inundatie si destul de cald. Nu am vazut de mult atita lume de la parinti cu copii in carucior pina la batrini de 80 ani veniti din toata lumea, in Piata san marco. A fost foarte aglomerat dar placut fara incidente. Focul de artificii poate fi vazut pe youtube eu am cautat cu... capodanno a venezia...

    Carnavalul cred ca va fi cel putin la fel de animat ca si revelionul si deja incepuse promovarea lui. S-a anuntat si tema lui bineinteles pt amatori... ca la 1800 (a la *800), parca asa am inteles.

    chucky31* [08.03.11 17:09:39] »

    dupa ce o sa vezi barcelona nu o sa mai fie venetia orasul tau preferat...

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    chucky31*, doctorul45, dorgo, Ellada_sagapo, magdalena
    Alte impresii din această RUBRICĂ:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

    [C] Copyright 2008-2020 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
    pagină generată în 0.0915858745575 sec
    ecranul dvs: 1 x 1