Descoperă Serres

TIPĂREȘTE

Când spunem Grecia, primele lucruri la care ne gândim sunt: mare, soare, plajă, nisip, cu alte cuvinte, „Vacanţa de vară”.

Astăzi vă propun să ne plimbăm într-o zi de iarnă într-o regiune pe care mulţi dintre voi o cunoaşteţi „din goana cailor putere” pentru că aţi străbătut-o măcar o dată, în drum spre insula Thassos. Este vorba despre judeţul Serres, arondat regiunii Macedonia de Est.

În satul Lefkonas, la 5 km de oraşul reşedinţă de judeţ Serres, primul obiectiv vizibil de pe şosea, pe partea stângă, este Hotelul Alexander, un hotel de 4 stele, cu piscină, centru SPA şi un restaurant foarte cochet.

Dacă despre cazare nu vă pot spune mai nimic, despre restaurant, numai de bine. Este imens, încap lejer 200-300 de persoane, este decorat cu foarte mult gust, iar serviciile sunt ireproşabile. E drept că prilejul care m-a adus în acel restaurant a fost nunta prietenei mele, fiica unuui potentat om de afaceri din zonă, însă sunt convinsă că nu doar acesta a fost motivul pentru care tot personalul „a mers pe sârmă”. Restaurantul hotelului a fost primul şi singurul până acum în care am văzut ospătari în uniformă. Ce m-a surprins în mod plăcut a fost că, deşi eram peste 200 de suflete, nu ne-am înecat în fum de ţigară şi toţi am primit mâncarea caldă.

Formaţia care a asigurat „coloana sonoră” a fost la înălţime, iar sonorizarea, de excepţie, în sensul că, deşi masa la care am stat era relativ aproape de boxe ne-am putut înţelege fără să strigăm unii la alţii.

Intrarea în oraşul Serres a fost un pic îngreunată de multitudinea de semafoare amplasate parcă la fiecare sută de metri şi de traficul destul de aglomerat. Aproape de „Piaţa Libertăţii”, una din cele două mari pieţe ale oraşului ne-am cazat la Hotel Elena.

Este un hotel cochet, de categorie C, un fel de 3***, cu o cameră spaţioasă, două paturi mari, măsuţă cu oglindă, frigider, două scaune şi un fotoliu pat.

Baia mare, cu cabină de duş şi uscător de păr. Primul lucru pe care l-am căutat în cameră a fost instalaţi de încălzire. Era noiembrie şi burniţa deasă şi rece ne cam intrase în oase, alături de viscolul care ne-a însoţit de la ieşirea din ţară până aproape de Sofia. Lângă panoul de siguranţe am identificat o rotiţă cu trei poziţii care cam ieşea din peisaj şi am crezut că va porni căldura. Am rotit-o la maxim şi a pornit un fel de aerotermă. În mai puţin de trei minute, în cameră era ca în peşteră. Am pornit aerul condiţionat pe „cald” şi am oprit aeroterma. Tot nu se încălzea. Într-un final, ne-am prins că cele două trebuie să funcţioneze simultan. Aerul condiţionat să meargă pe cald şi aeroterma să împrăştie aerul în toată camera.

Dimineaţă am făcut o plimbare prin piaţa centrală, destul de pustie, pentru că nici vremea nu era foarte prietenoasă. Ne-am plimbat pe alei, ne-am jucat cu apa din fântânile arteziene, de parcă burniţa de afară nu era suficientă, şi ne-am delectat cu castane coapte şi bomboane de susan şi boabe de porumb prăjite şi sărate. Pe la prânz ne-am oprit la o cârciumioră cu un oarecare aspect de „împinge tava”, dar care era foarte aproape de hotel şi ne-a fost recomandată de tatăl prietenei mele. N-am regretat alegerea, preţurile fiind mai mult decât acceptabile, iar mâncarea delicioasă. Multă vreme n-am uitat şi am căutat peste tot pe unde am fost în grecia un stufat de iepure cu arpagic caramelizat şi n-am găsit.

Vă întrebaţi probabil de ce în deschidere v-am invitat să petrecem o zi de iarnă în zonă. Ei bine, în câteva sate se mai păstrază un obicei adus de refugiaţii traci, cu rădăcini în epoca matriarhatului” şi care se numeşte Gynecocratia, adică „dominaţia femeilor”.

În fiecare an, pe 8 ianuarie, femeile preiau conducerea comunităţii, la propriu. Femeile căsătorite îşi aleg un lider pentru un mandat de patru ani şi un consiliu. Liderul primeşte cheile localităţii şi din acel moment preiau oficial activităţile care, de regulă, sunt efectuate de bărbaţi... Să nu vă mire dacă, de exemplu, în trafic veţi întâlni numai poliţiste femei. După ce-şi termină treburile, se retrag la o cafenea unde savurează o băutură, o cafea şi o ţigară.

În această zi, bărbaţii preiau treburile casnice: spală, calcă, gătesc, au grijă de copii şi deretică prin casele lăsate vraişte de consoartele lor. Mai mult, le este interzis categoric să se apropie de tavernele sau cafenelele în care petrec doamnele. Dacă vreunul încalcă „legea”, este pedepsit imediat, fără judcată, fiind udat cu o găleată de apă. Din acest motiv obiceiul mai este cunoscut şi sub numele de „vrexoudia”.

Evenimentul atrage an de an o mulţime de turişti din întreaga lume.

La vreo 20 km de Serres se află oraşul Nigrita în care am ajuns într-o noapte la bouzoukia.

Oraşul are o poveste foarte frumoasă un fel de „legendă urbană”, povestea Gerakinei.

Gerakina a fost o fată tânără care a trăit undeva la mijlocul sec. al XIX – lea şi care era atât de frumoasă că fiecare tânăr şi-ar fi dorit-o de soţie. Legenda spune că însuşi Zeul Morţii a fost fermecat de frumuseţea ei şi a dorit să fie a lui cât mai repede. Într-o zi la prânz, Gerakina a plecat să scoată apă rece din fântână, însă şi-a pierdut echilibrul şi a căzut. Ţipetele ei s-au auzit în tot satul şi au venit toţi, tineri şi bătrâni, să vadă ce s-a întâmplat. Unul dintre tineri nu a ezitat să sară în fântână după aleasa inimii sale.

Într-un târziu, când au reuşit să-i scoată, tânărul era aproape mort, iar fata deja moartă.

În fiecare an de Paşti, la ruinele fântânii care încă se mai păstrază, se reconstituie evenimentele de acum un secol şi jumătate.

Vă propun să ascultăm împreună cântecul Gerakinei, o veche melodie tradiţională grecească.

http://www.youtube.com/watch? v=UTEaAO7r1Ps

---

VIZUALIZĂRI: 9272 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI