ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.12.2010
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: AUGUSTUS

Filozofări de suflet (mai puţin turistice)

NOTĂ ARTICOL OFFTOPIC sau DE INTERES TURISTIC TEMPORAR ori RESTRÂNS
Articolul poate fi votat cu voturi simbolice (+/-1PMA)
Articol publicat FĂRĂ NOTE; vezi mai jos motivele...

Remember-22 decembrie 1989

TIPĂREȘTE

Dragos a postat un review in care enumera despre ce nu a scris pe site. Printre ele despre revolutia din 1989 la care a participat direct.

Nu stiu daca mai intereseaza pe cineva dar daca mai sunt doar cativa care au trait aceleasi emotii acum 21 de ani, ma simt datoare sa va scriu cum am perceput eu evenimentele.

Facusem parastasul mare de un an dupa mama. A trait mult, 86 de ani si a murit muscata a doua oara de aceeasi boala. Era dumineca 17 decembrie 1989 si spalam vasele dupa musafiri. Aparatul de radio pus pe Europa Libera, era asezat pe calorifer sa se auda mai bine. Toti vecinii faceau la fel si a doua zi, comentam intre noi. Ascultasem Orizonturi rosii, protestul lui Dinescu, scrisoarea celor 6, in noi toti picura o alta constiinta. Se terminase cu prosopul pus peste aparat, sa nu-l auda vecinii; se terminase cu perioada in care ma consideram salariat de mana a doua.

Era mare harmalaie pe post si chiar aveam de gand sa pun o muzica dar am auzit un strigat de femee, gros, infricosator “Nu trageti ma! ” Si astazi, dupa doua zeci de ani as recunoaste timbrul. Initial am crezut ca e o piesa de teatru, dar erau vocile cunoscute ale comentatorilor, precipitati, emotionati. Am ciulit urechile, l-am chemat pe barbatu’meu sa auda si el. Ma trecea un curent electric prin sira spinarii si incepusera sa-mi tremure mainile de emotie. Se auzea tacanit de mitraliera, tipete, vaiete, se difuzau stiri contradictorii, se reluau la sfert de ora, se interferau cu radiodifuziunea sarba si maghiara.

In bloc nu se mai auzea cearta de barbat cu femee, scancet de copil, muzica populara sau usoara, toti ascultau Europa Libera. Incepuse revolutia in direct.

Dupa intoarcerea din Iran Ceausescu a vorbit la TV. ”Interese straine, bande de huligani... sa ne unim strans (legati) in jurul partidului”. Era un batran neconvingator caruia ii tremura vocea si mana si care batea campii. A avut proasta inspiratie sa programeze pentru a doua zi un miting (sau i s-a sugerat? si de catre cine?) Eu, cu statut de proaspat pensionara nu am fost la miting, in schimb sotul si copiii au fost mobilizati in Piata Palatului. Calcam niste rufe cu televizorul deschis. Ceausescu a inceput sa vorbeasca pastrand cadenta discursului cu o mana care-i flutura ritmic, cand... mi s-a parut o rumoare dupa care s-a intrerupt emisiunea. Am trecut pe radio. Unele stiri mi se pareau credibile altale nu. “Haida de! Si postul asta sa mai taie coada vulpii. Ce e asta, debandada, calcat in picioare, fuga pe strazile Bucurestiului, cand cu un sfert de ora inainte vorbea la TV bine merci? ”

Mi-au venit sotul si copiii acasa. Speriati de moarte. Incepuse fabulatia: ca au auzit ca oamenii care au fugit spre Cismigiu au fost cu totii impuscati, ca s-a tras cu mitraliere, ca la palat e balta de sange. Cu mici variatii, cam toti vorbeau la fel. Probabil incepuse din dimineata de 21 manipularea, realitatea fiind, -aflata mai tarziu, - ca o mana de profesionisti au spart adunarea. Am stat cu totii la radio pana noaptea tarziu. Morti la universitate, la restaurantul Pescarul, tanchete. Nu credeam.

Televizorul ne linistea cu un reportaj dintr-o fabrica, luari de cuvant muncitoresti si muzica populara. Nu mai intelegeam nimic. Trebuia sa vad cu ochii mei ce se intampla sa stiu ce avem de facut.

A doua zi ai mei toti au plecat chipurile spre obligatiile lor. Nici vorba, se dusesera in piata Palatului. "Tu sa stai acasa, nu e de tine sa mergi in multime la varsta ta" mi-au spus.

Constiinta contestatara-nu-mi permit sa spun revolutionara caci ar fi o impietate, mi-a aparut brusc in autobuz. Eram mai multe femei care mergeam spre centru, vociferam si vorbeam intre noi ca si cum ne cunosteam de o viata. “A tras armata, a omorat oameni” a spus una al carei baiat fusese seara trecuta la metrou la Universitate.

Autobuzul a trecut prin fata unei unitati militare in fata careia un grup de soldati si gradati fumau si vorbeau agitat intre ei. Nu stiu care a strigat prima, poate femeea care ar fi putut sa-si piarda fiul cu o seara in urma, dar toate la unison urlam “Criminalilor! ”, “Moarte voua! ” Am scuipat cu furie murdarind geamurile autobuzului in mers fara sa ne gandim daca racanii aia erau vinovati de ceva. Soldatii se uitau la noi, unii mirati, altii speriati. Nu stiau nici ei la momentul acela ce se va ordona.

Din minutul acela, nu mi-a mai pasat de nimic, se deschisesera zagazurile, se cereau platite umilintele de o viata, voiam sa urnesc autobuzul sa mearga mai repede acolo unde se scria istoria.

Pentru prima oara am vazut in viata mea un zid de scutieri. Barau intrarea spre Magheru si nu lasau pe nimeni sa treaca. Erau infricosatori in costumele negre umflate care-i facea foarte corpolenti, cu masti, cizme inalte, manusi si scuturi imense. Lumea, putina cata era, ii ocolea gasind alte trasee pentru destinatii.

-Lasa-ma sa trec. Am nepotelul singur in casa si mie sa nu iasa in strada.

M-a evaluat. O batranica micuta ca mamaia lui de acasa.

-Treceti tovarasa dar repede si sa nu plecati de acolo pana nu se linistesc apele.

Circulatia pe Magheru era intrerupta si in fata la Eva, era un tanc pe turela caruia se aruncau garoafe. O tanara discuta cu tanchistul. In mijlocul bulevardului in intersectia dintre Magheru si Cosmonautilor (azi Take Ionescu) era un grup de vreo 50-60 de tineri care scandau “Nu va fie frica, Ceausescu pica! ” Au inceput sa spuna Tatal nostru si la un moment dat o voce de bariton a inceput sa cante “Desteapta-te romane! ”

“De unde-l stiau copiii astia si ce frumos spuneau recitau rugaciunea? Parintii, da, parintii au mentinut in ei flacara credintei si romanismului” Stateam sprijinita de vitrina merceriei, azi J’Infotours, retrasa, caci eram prea batrana sa ma amestec printre ei.

De pe Dorobanti, veneau de pe platforna Pipera coloane de muncitori cantand cantece patriotice sau ostasesti si scandand “Ole! Ole! Ceausescu unde e? ” La un moment dat s-a auzit un uruit puternic de senile si imediat murmur si agitatie.

Dinspre Universitate veneau tab-urile. ”Vin sa ne impuste”, “Nu, a fost impuscat ministrul. Armata e cu noi”. Din nou nu pot uita o scena. Din grupul de 50-60 de tineri, intr-o secunda au iesit in fuga jumatate. S-au adunat la cativa zeci de metri si primeau directive de la unul mai in varsta. Nu mai aveam creerii spalati, stiam ca erau securistii “Doamne, jumatate din copii erau infiltrati. Unde am ajuns? "! ” Oamenii scapati de pericolul impuscarii radeau, vorbeau tare. Senzatia era ca faceau parte dintr-o mare familie. Majoritatea s-au urcat ciorchine pe tancuri si taburi si au plecat spre televiziune.

Eu, dusa de val, am luat-o spre Comitetul Central. La Ciclop, dupa o perdea, un cap plesuv, cand se ascundea, cand aparea de dupa o perdea. I-am urmarit traiectoria: senator, ministru, pentruca a stiut cand si cum sa traga perdeaua. Cameristele de la Lido iesite in strada injurau trecatorii; isi dadeau seama ca isi pierd painea de informatoare.

Am ajuns in piata Palatului intr-o mare de oameni. Din toate partile afluiau puhoaie, tineri si mai putin tineri. Cu totii priveam spre Comitetul Central si asteptam sa se intample ceva. Cata frunza si iarba, se inegrise toata piata pana la 6 martie, Cismigiu sau Stirbey Voda.

Nu mai traisem un asemenea sentiment de solidaritate in care ne sarutam, ne dadeam tigari si faceam posta chistoacele, ne strangeam de maini necunoscuti cu necunoscuti. Pe un camion un pretendent la putere vorbea unui grup de gura- casca si o mare de oameni-berbec fortau ritmic una din usile CC-ului.

Fiecare dintre noi ne asumasem un rol, fiecare dintre noi devenisem importanti in primul rand pentru noi insine caci nu mai eram anonimii de ieri. Faceam parte din constiinta revolutionara colectiva.

Au inceput sa se roteasca deasupra noastra elicopterele. “Au sa ne secere ca pe un lan de grau” mi-am spus. Voiam sa ma gandesc la copii si la sot sa ma prinda glontul cu ei pe retina dar nu puteam sa-mi amintesc figurile lor. Ma tineam de mana cu o doamna necunoscuta, ne-am pus posetele pe cap si asteptam. Se facuse liniste in piata cu jumatate de milon de oameni. La un moment dat o destindere generala, un zumzet de albine “Uite-le cum cad! Ca primii fulgi de nea. ” Imediat s-a asternut un covor alb din manifestele cazute; foarte repede s-au inegrit calcate de picioarele noastre. A fost un semn?

Spre ora douasprezece un alt elicopter a aterizat pe platforma CC. Doua punctisoare, el si ea, s-au urcat in aparat si imediat acesta s-a ridicat in aer, tarandu-si umbra neagra peste noi. O padure de maini inaltate in aer, de pumni amenintatori le-a insotit fuga “lasii, lasii” si apoi din toate piepturile “Ole! Ole! Ceausescu nu mai e”.

Am revenit pe pamant. ”Cum ajung acasa? In curand nu mai circula nimic. Nu pot merge zece kilometri”

Din cartiere se revarsau spre centru sute de masini, cu drapele din care era scoasa stema, mii de oameni formau cu degetele semnul V, din ferestrele deschise se auzeau discursurile revolutionare ale celor care ajunsesera la televiziune.

In autobuz un comunist batran se transformase ad-hoc in prooroc. “O sa vedeti ce-o sa se intample daca pleaca tovarasu’. Cine ne mai da case, da’ servici’? O sa vina peste noi mosierii si burghezii, o sa vina americanii sa ne ia tara. ” Cateva femei printre care si eu am sarit sa-i zgariem fata batranului. A coborat din autobuz la prima statie bombanind “Eu stiu, eu stiu, are sa va para rau”. Chiar asa, de unde stia?

Nu toata lumea era interesata de ce se intampla. Doi pusti faceau rezultatele la Pronosport si o femee tanara si alta mai de varsta mea discutau cu infocare despre rochia de nunta.

Ajunsa in cartier am intrat in lumea pe care o stiam. Cea de totdeauna. Se bateau covoare, din ferestrele deschise razbatatea miros de cozonac cald, doua vecine se certau si copiii se jucau. Ca totdeauna.

Acasa, mi-am sarutat barbatul si i-am spus:

-Nu se mai poate intoarce. S-a terminat. Suntem liberi.

El mi-a strans mana si m-a intrebat:

-Nu crezi ca e cam tarziu pentru noi? ”

-E bine si asa.

Ne-am asezat la televizor si timp de o saptamana zi si noapte, la fel ca milioane de oameni, am devenit revolutionari pe sticla.


---
Trimis de Michi in 22.12.10 00:08:54
VIZUALIZĂRI: 1635
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2 PMA (din 20 voturi)

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

david [22.12.10 00:31:15] »

Lupta din faţa se­diu­lui a fost extrem de dură. Asaltul mulţimii nu s-a oprit nici atunci când cei din faţă au tras focuri de armă. Camioanele şi autocisternele au fost incendiate sau au trebuit să fugă, sediul a fost cuce­rit. Cornel Bociort distruge firma PCR de pe Comitetul Judeţean.

Extras de aici

Revolutia a inceput in orasul nostru, dar trebuie sa recunoastem, ca fara ajutorul Bucurestiului, revolta nu ar fi avut sorti de izbanda.

O sa vedeti ce-o sa se intample daca pleaca tovarasu’. Cine ne mai da case, da’ servici’? O sa vina peste noi mosierii si burghezii, o sa vina americanii sa ne ia tara.

Mare dreptate a avut.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][2 voturi]
Dragos CONS. ONORIFIC AFA / zSTRATOSFERA [22.12.10 00:36:10] »

La un moment dat o destindere generala, un zumzet de albine “Uite-le cum cad! Ca primii fulgi de nea. ” Imediat s-a asternut un covor alb din manifestele cazute; foarte repede s-au inegrit calcate de picioarele noastre

pe manifestele alea cineva, în mare grabă, apucase să tipărească (unde?!?) îndemnuri de a renunţa la proteste, de a revani la casele noastre... sictir! mi-am spus în gând, citindu-le.

o lacrimă pentru cei căzuţi - un suspin pentru cei scăpaţi...

uite, vezi, de asta nu mai apuc eu să scriu - mi-o iau alţii-nainte...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][1 voturi]
david [22.12.10 00:41:41] »

@Dragos

Scrie si tu un review pentru noi astia mai tinerei, sa vedem cum ai intampinat revolutia. Eu unul aveam 10 ani, mare lucru nu mai tin minte.

Dragos CONS. ONORIFIC AFA / zSTRATOSFERA [22.12.10 00:45:19] »

OK, promit. dar la anul...

anadragusin [22.12.10 01:30:58] »

Draga @Michi, am trait cu tine firul evenimentelor de atunci. In seara asta am lasat sa curga lacrimi pt. eroii nostri si pt. cei dusi dintre noi. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace!

Admin [22.12.10 08:46:54] »

Pentru mine, 22 decembrie a fost prima zi de libertate, in sensul cel mai propriu al cuvantului. In 21 decembrie, in jur de ora 9 seara, revolutionarii arestati si inchisi la Popa Sapca am fost eliberati din inchisoare, sub presiunea evenimentelor din acea zi de al Consiliul Judetean.

PS: noi, acolo, nu stiam nimic despre ce se intampa afara si ne pierduseram orice speranta ca vom mai scapa. Cand ne-au urcat in camioane, eram convinsi ca ne duc pe camp sa ne impuste pe toti...

catalinalupu [22.12.10 13:29:24] »

@Michi, am incercat de cateva ori sa scriu cate ceva, dar de fiecare data, exista o conjuctura care ma impiedica, randurile tale m-au emotionat, pe 22 decembrie 1989 am plecat si cu mai multi prieteni la Universitate (eram eleva la liceu), pentru ca asa simteam!

Mi-am inchis in casa, sora mai mica, pentru ca ai mei parinti sa nu piarda doi copii, am hotarat asta pentru ca eu fiind mai mare, aveam ultimul cuvant!

Am pupat-o si i-am spus: sa le spui si parintilor ca-i iubesc!

A ramas plangand in casa... prin usa am auzit: sa ai grija, sa nu mori!

Randurile tale... m-au emotionat inca odata!!!

Putini din noi mai stiu, ce-a fost...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][0 voturi]
mirelaviolet [22.12.10 13:56:52] »

Targovistea, orasul in care locuiesc, a jucat un rol binecunoscut pe scena revolutiei, cat despre amintirile mele asupra momentului, si ele sunt inca destul de vii...

Un Craciun fericit!

pepsi70ro [22.12.10 14:15:48] »

Am citit impresiile dimineata la prima ora asa cum fac de obicei la cafea. Initial am vrut sa raspund, apoi am abandonat ideea. Toata ziua am fost macinat de acest gand, pana la urma trebuie sa scriu... macar pentru Adrian, un tanar de 18 ani, un camarad de arme a carui viata s-a sfarsit in urma cu fix 21 de ani cand serveam tara la Comitetul Central din biroul lui Dascalescu. Pentru el, ca de altfel pentru toti eroii cazuti multi dintre ei nestiuti, sa pastram fiecare in suflet cateva momente de recunostinta. Si-au dat viata pentru libertatea noastra desi atunci nu prea stiam ce se intampla.

In 16 decembrie am primit urgent telefon sa ma prezint la unitate in Bucuresti, pe Amtiaeriana, acolo unde era pe vremuri Comandamentul Armatei 1, unde s-a tras un depozit intreg de munitie. Am fost in dispozitiv si la unitate dar si la Comitetul Central unde am intrat printr-un magazin pe colt, cred ca era un Romarta amplasat vis-a-vis de Constantin Tanase.

Cred ca au fost cele mai dificile ore din viata mea, mai ales ca am vazut multi morti si raniti pe de-o parte iar pe de alta multi revolutionari care distrugeau lucrurile pe care nu le putea lua. Noua ni s-au interzis portocalele, bananele care puteau fi otravite, mancam din gamele supa rece, eram speriati mai ales cand lumea tipa la noi. Eram militari in termen.

Ce de amintiri mi-ai rascolit... ma opresc aici.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][2 voturi]
cristi_an3000 [22.12.10 15:59:50] »

vad ca toata lumea spune ce facea in momentele respective, iata cum am vazut eu revolutia:

pe 22 Dec '89, eram prin cls a 7-a cred, undeva intr-o comuna din BN, unde am crescut alaturi de ai mei. era ora pranzului, eu eram in pridvorul casei bunicii unui bun amic vecin, ne jucam cu un joc de fotbal facut din niste pioneze care erau infipte intr-o placa de lemn. pionezele erau jucatorii printre care trebuia sa plimbi o bila metalica, pe care o loveam cu o lingurita de mancat inghetata. bila era mingea.

la un moment dat pe strada trece o vecina si ne zice "mergeti mai si uitati-va la televizor, ii arata pe aia pe care i-au impuscat la Timisoara". pe la noi nu se stia nimic din cele ce se intamplau in Timisoara si deja si in celelalte orase. umblau niste zvonuri si... cam atat. am fugit repede acasa mirat ca la ora aia era program la televizor. stiam cu totii ca programul incepe doar seara si tine vreo 2 ore. maica-mea si bunica-mea plangeau si erau speriate. il asteptam cu sufletul la gura pe taica-mio sa vina acasa de la serviciu, eram speriati sa nu-l duca undeva, la lupta, la razboi... nu stiam nici noi unde insa circulau zvonuri cum ca exista posibilitatea ca barbatii sa fie concentrati la o unitate militare din apropiere, echipati cu arme, etc. o harababura totala, nu stia nimeni ce sa creada. la TV deja incepuse transmisiunea in direct din Bucuresti si ne treceau fiorii auzind cuvinte precum "Dumnezeu e cu noi", "sa spunem Tatal Nostru", "Jos Ceausescu" – cuvinte tabu pe acea vreme, imposibil pana atunci de pronuntat in public sau pe postul de televiziune. nu stiam daca sa ne bucuram sau sa plangem, stateam cu totii intr-o tensiune de nedescris. pana la urma a venit si taica-mio de la lucru si ne-am mai linistit. pe seara au venit si ceva rude la noi si au stat cu totii in fata televizorului pana dimineata urmarind ce se intampla in Bucuresti. la fel si noaptea urmatoare. circulau zvonuri ca asa-zisii teroristi sunt peste tot in tara si ca la orice ora pot sa arunce in aer diferite obiective populate. tare greu au trecut acele zile in care stateam sub presiunea acestor amenintari.

imi amintesc ca dupa 2-3 zile deja la alimentara incepuse sa se dea ulei, faina si zahar la liber, toata lumea isi lua cu zecile de kilograme, nu le venea sa creada ca pot sa-si cumpere fara limite. la fel si portocalele, tot atunci la 3-4 zile dupa 22 Decembrie am stat vreo 2 ore la o coada la portocale insa de aceasta data am fost asigurati ca "stati linistiti, nu o sa se termine, puteti cumpara cate doriti, si 10 kile de persoana".

si-mi mai amintesc ca pe durata acelor sarbatori au fost la TV foarte foarte multe desene animate, ceea ce a cauzat o problema majora pt parinti pt ca acestia ajunsesera sa se roage de copii sa mai iasa la sanius, sa nu mai stea toata ziua cu pupilele lipite de ecranele televizoarelor.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][1 voturi]
hlli [22.12.10 21:55:26] »

@pepsi70ro, spui ca “multi revolutionari care distrugeau lucrurile pe care nu le putea lua”. Oare acei oameni erau adevaratii revolutionari? Spargerea si incedierea magazinelor nu a fost facuta de revolutionari!!! A fost o alta diversiune.

In zilele acelea, la Timisoara, in centrul orasului am vazut multe magazine vandalizate, printre care si cel de jucarii pentru copii. Oare copilasii cel asteptau pe “Mos Gerila” de atunci nu doreau si jucarii? !!!

Oricum acele zile au fost cumplite!!! Iar pierderea vietilor omenesti este ireparabila!!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1] [-1][0 voturi]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
anadragusin, catalinalupu, david, hlli, mirelaviolet
Alte articole din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
AmFostAcolo recomandă găzduirea la ROHOST.COM
pagină generată în 0.06636095047 sec
ecranul dvs: 1 x 1