Descopera un colt din Romania - Gura Teghii - Valea Bascai

TIPĂREȘTE

In urma cu trei ani am primit si onorat invitatia unor prieteni de a petrece o saptamana intr-o zona mai putin cunoscuta a Romaniei. De atunci, in fiecare vara astept cu nerabdare sa mergem in acest loc minunat, la adapost de caldurile toride ale verii, de praful strazilor bucurestene, incercand sa salvez cateva mii sau sute de neuroni ce mor in fiecare zi cand stau in traffic.

La limita judetului Buzau, la poalele varfului Penteleu, pe valea Bascai, se afla o localitate inca netocita de bocancii turistilor, si anume Gura Teghii.

Am ajuns pe aceste meleaguri la indemnul unei familii de prieteni care si-au construit aici o casuta. Nu este o pensiune, ci o casa particulara unde am locuit din prietenie.

Mergand pe soseaua ce leaga Buzau de Brasov, la marginea orasului Nehoiu, se afla un indicator care arata drumul spre localitatea Gura Teghii. Ca locatie aproximativa, orasul Nehoiu se afla in apropierea localitatii Siriu si a lacului Siriu.

Intrand pe drumul spre Gura Teghii, am inceput sa ne confruntam cu problema spinoasa a drumurilor de tara. Chiar daca a fost asfaltata, soseaua are si portiuni scurte de pietris. Am depasit o serie de sate, am trecut prin centrul comunei si in scurt timp am ajuns la casa. “Am ajuns” este un fel de a spune, pentru ca de fapt am oprit masina unde mi-a fost indicat, adica pe marginea drumului. Cand am coborat, prietenul nostru ne-a aratat o casa aflata mai sus, accesul fiind pe un drumeag de tara, fara pietris si intr-o mare panta.

Surpriza! Trebuia sa ne caram bagajele sus, acolo, sus, sus, sus, tragand dupa noi gentile si plasele de mancare. A fost un inceput plin de forta, ne-am obisnuit cu muntele, cu pantele dese si multe, pe care nu trebuie intotdeauna sa le cobori, ci mai trebuie sa le si urci.

Aceasta activitate a fost prima proba de rezistenta. Atunci cand am coborat din masina, vedeam eu ca am de mers o bucatica de drum in panta pana la casa, dar nu imi imaginam ca poate fi asa de greu sa transporti tot. Binenteles ca am facut mai multe drumuri pana sa ne linistim definitiv. La primul drum mi-am dat duhul de cateva ori. Practic nu mai aveam aer nici sa respir, dar sa vorbesc asa cum faceau copiii, care alergau in sus tipand. Era destul de cald, dar pentru mine era chiar inabusitor, apa imi curgea pe la tample, dar eu urcam, si urcam, si urcam, apoi coboram din nou la masina sa mai luam o tura, si apoi ghici ce? Trebuia sa urcam din nou.

Dupa 40 de ani am invatat astfel ca orice lucru nefolositor pe care il iei in bagaj, conteaza. Pana atunci, recunosc, bagajele mele erau genul acela de “iar iei cu tine tot dulapul”. Dupa acea vara, mi-am reconsidat fundamental pozitia. Conteaza fiecare ciorapel in plus, fiecare biscuitel, fiecare bluzita. Daca aveti soti/sotii la fel ca mine, organizati-le un week-end la munte, la casuta unor prieteni. Daca va avea de carat pana sus, toate valijoarele si plasutele, cot la cot cu dvs. , se va gandi de zece ori inainte de a pune un obiect in geanta de voiaj si ati scapat de povara.

In afara acestui episod extrem de greu, nu ma pot plange de alt disconfort. Aerul este foarte curat, e acel aer de munte pe care il simtim atunci cand mergem in locuri mai putin umblate. E acel ozon care iti umple plamanii, pe care il inspiri adanc, cu nesat. Verdele ierbii este foarte deschis. Nu e nimic imbunatatit cu ingrasaminte chimice, totul e natural.

In fiecare zi luam oua, lapte, branza de la oamenii din sat. Niste vecini s-au dus sus pe munte sa culeaga afine si zmeura si am capatat si noi o galetusa. Parca atunci cand mananci frunctele de padure abia culese simti gustul vitaminelor. O vecina m-a invatat sa fac afinata cu tuica si am incercat si eu. Rezultatul l-am testat pe alti invitati ai prietenului nostru. Cum am primit aprobarea de la ei, acum ma laud la toata lumea cu afinata mea.

Localitatea este rasfirata pe versantii muntilor printre care raul Basca si-a facut drum in decursul miilor de ani. In satul Gura Teghii este centrul comunei, marcat prin Primarie, CEC, Politie si Biserica de care se ingrijeste tot satul. Cei doua mii de locuitori se ocupa cu activitatile agricole, cresterea animalelor sau cu munca saptamanala la padure, pe munte, atat iarna cat si vara. Nu sunt prea multe optiuni pentru localnici. Insa fiecare familie isi ridica o casa (din boltari, BCA sau pamant), isi incropesc o gradina cu tot ce e necesar traiului peste iarna si cresc pe langa casa diverse animale. Sunt multi cei care nu au ajuns intr-o viata de om pana la Buzau (70 km.) si sunt si mai multi cei care nu au vizitat si nici nu vor ajunge vreodata pana la Brasov (90km.)

Boom-ul turistico-economic a ajuns si aici, pe intinsul comunei construindu-se trei pensiuni care merg chiar binisor. Ca activitate optionala in aceasta locatie va pot recomanda: rafting-ul pe raul Basca. Sunt turisti care vin in acest loc in mod deosebit pentru acest sport.

In ultimul sat la care se poate ajunge cu masina, numit Varlaam, se afla confluenta raurilor Basca Mica cu Basca Mare. Cele doua rauri de munte se lupta pentru suprematie intr-o involburare de ape inspumate. Langa intersectia raurilor se afla o stanca de dimensiuni impresionante cu o anumita istorie. In timpul celui de al doilea razboi mondial, de aceasta stanca s-a lovit un avion romanesc, prabusindu-se apoi in apele Bascai. Locuitorii comunei au ridicat un mic monument constand dintr-o aripa stilizata de avion in cinstea celor ce au cazut la datorie.

Mult mai la vale, in jurul anilor 1940 a existat un sanatoriu si o captare de ape de izvor. Tot pana aici a existat si o cale ferata ingusta care aducea oamenii cu stare la pensiunea construita de catre boierul local.

Am fost in mai multe drumetii pe muntii din zona. Voi scrie despre aceste descoperiri ale naturii, in urmatoarele review-uri. Mi-a placut foarte mult locatia, peisajele, verdele padurilor si al ierbii, izvoarele curgand pe marginea drumului in cascade mult mai salbatice decat tot ce am vazut in Turcia.

Este un loc unde linistea te inconjoara, iar sufletul se relaxeaza de stresul cotidian. Este o sansa rara, prin care poti sa-ti incarci bateriile uitandu-te la paduri, ascultandu-le freamatul si inspirand aerul curat al brazilor.

---

VIZUALIZĂRI: 5785 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI