Lisabona in ritm de fado

TIPĂREȘTE

Intr-una din serile trecute butonam posturile TV, cand, o voce cunoscuta mi-a atras atentia. Era un remember Amalia Rodriguez, “ rainha do fado” regina fadoului. Cati ati auzit-o cantand, cati va mai aduceti aminte de ea, vocea de aur a anilor ’60-‘70? Ea a internationalizat cantecul popular portughez, fadoul, care alaturi de flamenco spaniol sau de bluesul afro-american au revigorat muzica de sorginte populara.

In aprilie 2008, intr-o zi cu soare arzator si temperatura de 30 de grade, coboram de la ruinele castelului San Jorje din Lisabona pe stradutele inguste din cartierul Alfama pavate cu piatra cubica si flancate de case vechi de 4-500 de ani. Eram obositi, ni se facuse sete si am intrat in gradina unei carciumi modeste. Era multa liniste la cele 10-15 masute ale carciumii. Clientii, majoritatea turisti, savurau berea rece sau sucul si-si refaceau fortele pentru continuarea drumului. Nimeni nu vorbea. Se astepta ceva si noi nu stiam ce. In spatele nostru statea in picioare o femeie in varsta, de vreo cincizeci de ani traiti cu uzura. Era neingrijita si modest imbracata. A inceput sa cante. Vocea ei ampla, guturala a spart linistea. Lumea uitase sa-si soarba bautura rece si toti o ascultau impietriti. Femeia isi povestea viata cu accente de revolta sau de bucurie. Iubire, tradare, suferinta- nici nu era nevoie sa intelegem cuvintele, in fado isi canta viata cu bune si rele. In fiecare ascultator trezise amintiri a ceva ce n-a fost sa fie. Vraja s-a rupt cand femeia trecuta de cincizeci de ani a inceput sa treaca cu cheta pe la fiecare masa. I-am dat cativa euro jenata ca pentru cativa banuti ne-a lasat sa patrundem in viata ei.

Voiam sa vedem Portugalia si cum nu se mai punea problema sa mergem cu masina, nici sa luam un bilet de avion pentru Lisabona si apoi trenul pentru orasele importante, am optat pentru o excursie in grup facuta de o agentie de turism. Programul mi s-a parut cuprinzator pentru opt zile, pretul acceptabil la care se mai adaugau “optionalele”, cazarea era de patru stele iar perioada, inceputul lui aprilie, ne dadea certitudinea ca nu vom suferi de canicula. Ramanea deschisa problema ghidului care ca in orice excursie reprezinta un bilet de loterie. Am intalnit ghizi daruiti, eruditi sau buni oratori dar si ghizi superficiali, nestiutori, plictisiti. In aceasta excursie lozul a fost castigator pentru mine. Deja in 2008 aveam probleme la mers, plus kilogramele, plus varsta, e clar ca daca ghidul ar fi avut aripi la calcaie nu as fi putut tine pasul. As fi mers in ritmul meu, as fi vizitat mult dar nu tot si la ora convenita am fi fost la autocar cu regretul ca poate am pierdut ceva interesant de vazut. Cu ghida din Portugalia n-am avut probleme. Era o doamna de vreo 60 de ani si 100 kg care si-a compensat cu prisosinta aceste incompatibilitati cu meseria de ghid cu o pregatire de exceptie si o amabilitate iesita din comun. Poate ca daca n-am fi avut o ghida atat de instruita si prezenta, nu as fi apreciat atat de mult Portugalia. Saraca, mereu ne urca in hop-on, hop-off in diversele orase vizitate sau in vaporas pe raul Tejo sau incanta soferul (caruia ii cazuse cu tronc o turista din grup) sa ne duca, chiar in interiorul obiectivelor daca se putea. Cu aceasta ghida am domnit dar si cei iuti de picior au avut orele lor libere pentru vizitat, asa ca toata lumea a fost multumita.

Excursia a inceput cu Lisabona, bineinteles. Orasul e o metropola cu doua milioane de locuitori, asezata la malul Atlanticului la capatul estuarului lui Tejo, acelas rau care in Castilia se numeste Tago. Orasul are cladiri monumentale, bogat ornamentate care sugereaza ca aici s-au aglomerat bogatiile coloniilor portugheze. Patina timpului isi spune cuvantul, poate si saracia municipalitatii pentru ca foarte multe palate, biserici sau statui necesita restaurare. Oamenii, mici, negriciosi, vorbareti, saritori, sunt rudele noastre. Latini. Mai bucurosi sa stea intr-o taverna la un pahar decat sa munceasca in port. Lisabona, cu cartierele ei desfasurate pe sapte coline uimeste prin pavajul din bazalt si calcar – numit calcada a portuguesa- cu desene geometrice albe si negre de o armonie perfecta. Ridicand ochii esti furat de frumusetea placilor de ceramica emailate de diverse desene si colorit, numite azulejos si cu care sunt impodobite casele din zonele selecte ale orasului, cum ar fi pe Avenida del Liberdade. Casele vechi au balcoane de fer forjat dedesubtul carora timp de secole cu siguranta s-au cantat multe serenade. Monumentele opulente care impodobesc arterele principale sunt construite in stil manuelin, un gotic tarziu; denumirea vine de la regale Manuel I, sec. XV, in care Lisabona a cunoscut o dezvoltare maxima. Atunci venise vremea marilor descoperiri ale lui Vasco da Gama in Indiile americane si a lui Cabral in Brazilia, venise vremea aurului care se revarsa peste acoperisurile palatelor. Timp de o mie de ani orasul s-a dezvoltat haotic pana ce un cutremur devastator urmat de un tzunamis a distrus in 1775 aproape totul. Marchizul Pombal a reconstruit pe vechile ruine un oras modern, cu bulevarde largi si cladiri solide. Principalele cartiere sunt cel comercial Baixa cu celebra Praca do Comercio, apoi Alfama care reprezinta Lisabona istorica, Barro Alta cu teatre, cafenele si o bogata viata de noapte in timp ce cartierul Amoreiras contine cladirile sec. XXI. Raul Tejo poate fi traversat pe doua poduri monumentale, construte relativ recent: Ponte 25 Abril, denumit astfel ca amintire a revolutiei “garoafelor rosii” din anii '70 prin care s-a instaurat un regim democratic situat in sudul orasului si podul Vasco de Gama, in nord.

Cateva obiective, prin grandoarea lor, mi-au ramas in memorie si gratie pozelor pe care le-am facut:

-Cristo Rei, copie fidela a statuii din Rio de Janeiro. Se ajunge la acesta traversand podul 25 Abril, lung de 2 km, suspendat peste Tejo prin doi stalpi de otel. Statuia ca atare are 30 m inaltime dar cu soclu cu tot depaseste 100 m. Am luat liftul nestiind ce ma asteapta apoi intrata in flux, n-am avut ce face si am reusit sa urc 80 de trepte. Privelistea desfasurata in fata ochilor a meritat efortul.

-Torre de Belem construit in sec. XV pe locul din care a plecat Vasco de Gama spre Indii reprezinta emblema orasului. Este robust, cu sectiune patrata si desi are cinci etaje, cutremurul din 1775 nu l-a clintit. Face parte din patrimonial UNESCO...

-Monumentul Descoperitorilor a fost construit in 1960 ca omagiu adus unui mare navigator Enriche. Are o linie deosebita, aceea a unei prove de nava pe care urca sirul de marinari anonimi in fruntea carora se afla infantul Enriche si regale Manuel cel Mare. In apropierea acestuia pe caldaram este figurata harta mapamondului asa cum era cunoscuta in perioada descoperirilor, inconjurata de roza vanturilor.

-Manastirea Jeronimilor construita de acelas Manuel I in anul 1500 este o capodopera a stilului gotic tarziu. Este impodobita cu ornamente atent cizelate ca varfurile unor sulite si are in interior adevarate bijuterii arhitectonice: bolta sustinuta de stalpi zvelti, biserica Santa Maria, statuile regilor si reginelor Portugaliei, mormintele lor. Este o manastire- muzeu care-ti taie respiratia si face parte din patrimonial UNESCO...

-Igreja Santa Maria Major socheaza prin multimea stilurilor: reminiscente romanice, gotice, manuelin toate adunate intr-o constructie uimitoare si contradictorie ridicata dupa marele cutremur. In curtea bisericii se gasesc vestigii feniciene, romane, arabe, morminte din sec. XIV, toate sugerand vremelnicia stapanirilor.

-Castelul San Jorge prezinta ruine romanice din sec. V si altele din timpul ocupatiei maure. Situat intr-o pozitie strategica pe o colina din cartierul Alfama, este si un important punct de observatie asupra orasului. A fost palat regal pana in sec. XVI. Complexul este format din cetatea cu zece turnuri si ruine ale palatului medieval. Se ajunge la el urcand prin pitorescul cartier, in care treptele inalte ale stradutelor sunt sapate in ziduri maure. In Taverna del Rei, la capatul unei stradute in panta am ascultat-o pe cantareata de fado.

-Oceanariul este cel mai mare din Europa si al doilea din lume dupa cel de la Osaka. Orgnizat pe cinci bazine oceanografice (Atlantic, Pacific, Indian, Arctic si Antarctic) expune intr-un spatiu imens flora si fauna specifica fiecaruia. Este vorba de 15000 de specii diferite de vietati subacvatice.

-Praca do Comercio este cea mai cunoscuta piata din oras cuprinzand o esplanada uriasa in centrul careia se afla statuia ecvestra a regelui Jose I iar lateral un arc imens in stil baroc decorat cu statui ale figurilor istorice proeminente. Se mai numeste Terasa Palatului intrucat aici mai sunt urmele palatului regal distrus la cutremur. Din piata care se gaseste in cartierul commercial Baixa cu stradute agomerate si destul de ponosite, trecand prin Rossio, adevaratul centru al Lisabonei patronat de statuia lui Pedro IV, se ajunge in selecta Avenida de Liberta, un bulevard opulent plantat cu arbori seculari, statui si marginit de palate fara numar, fara numar. La capatul acestui boulevard lung de aproape 1.5 km si larg de 90 m se afla statuia marchizului Pombal, constructorul Lisabonei moderne. In apropiere de Praca do Comercio sunt cartierele inalte ale orasului, Chiado si Bairro Alto in care se poate ajunge si cu funicularele (elevadores). De sus, privelistea orasului asezat la picioarele colinelor este superba. Lisabona are foarte multe muzee dar din pacate nu am avut timp sa intram decat in muzeele din incinta manastirii Jeronimilor.

“Primum vivere, deinde philosophare” spune un proverb latin, deci... unde, cum si cu cat am mancat? Lisabona e un oras ieftin din punct de vedere alimentar. Aici nu am mai mancat fish and chips ca in alte excursii, ci un fish de categorie superioara, somon la gratar, portii enorme cu garnitura de legume proaspete. Doua portii de somon cu legume si salata, doua pahare mari de vin alb sau bere si doua cafele duceau undeva la 25 eu. Cumparaturi n-am facut dect niste amintiri, bibelouri cu Cris Rei si manastirea Jeronimilor. Am dormit trei nopti in Lisabona dar pentru vizitarea orasului au fost alocate numai doua zile pentru ca in a treia am vizitat fermecatoarele statiuni de pe malul Atlanticului: Sintra, Escoril si Cascais cat si cel mai vestic punct al Europei Capo de Boca.

Din toata inima si cu regretul ca am stat prea putin, va recomand sa vizitati primavara sau toamna tarziu, orasul Lisabona...

---

VIZUALIZĂRI: 3864 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI