O privire în clădirea Parlamentului German (Bundestag)

TIPĂREȘTE

Ca orice altă mare metropolă care se respectă și Berlinul propune vizitatorilor săi o varietate impresionantă de obiective turistice demne de a capta interesul iubitorilor de călătorii. Așa încât, mărturisesc, a alege din această ofertă pe de-a-ntregul tentantă, a fost pentru mine un exercițiu deloc ușor de renunțări și reveniri repetate, la sfârșitul cărora nici măcar n-am putut aprecia dacă am făcut sau nu alegerea cea mai bună. De fapt, această ierarhizare nici n-ar fi fost posibilă, decât în măsura în care aș fi avut mai mult timp de cutreierat prin Berlin, timp în care să bifez pe rând cât mai multe obiective vizitate.

În fine, alegerea clădirii vechiului Reichstag, astăzi sediul parlamentului german, Bundestag, a fost o opțiune firească pentru mine, întrucât aflîndu-mă pentru prima oară la Berlin, cel mai rezonant nume în legătură cu această capitală era și a rămas Reichstagul. În plus, întreg districtul Parlamentului german ne fusese recomandat spre vizitare atât de ghida noastră, cât și de proprietarul hotelului care ne-a găzduit în Berlin.

Așa că, in a doua zi a șederii noastre în capitala germană (ziua liberă), după vizitarea Domului din Berlin și a Muzeului Pergamon ne-am îndreptat către ”inima ordinii constituționale și forumul politic în jurul căruia pivotează întreaga națiune germană”, așa cum definea Bundestagul, domnul Norbert Lammert, actualul președinte al Parlamentului german.

Dintr-un început, cred că se cuvine să fac o precizare care se impune datorită faptului că multă lume confundă sau pune semnul egalității între cele două denumiri: Reichstagul este vechiul nume al Parlamentul din vremea Imperiului German și a Republicii de la Weimar, Bundestagul denumește Parlamentul german de azi ca instituție a Republicii Federale. Este drept că după al doilea RM locuitorii Berlinului continuă să se refere la clădirea Parlamentului german numind-o ”Reichstag”, dar denumirea corectă este German Bundestag. Această precizare se face în conținutul broșurii ”Facts – The Bundestag at a glance ” (Fapte-Parlamentul dintr-o privire), pe care am achiziționat-o de la unul din standurile free amplasate în fața clădirii Bundestagului. Din aceeași broșură am aflat că:

- peste trei milioane de oameni vizitează anual clădirea Parlamentului german, acesta fiind cel mai vizitat parlament din lume. Respectând sigla de pe frontispiciul clădirii ”Dem Deutschen Volke” (poporului german), intrarea este universal gratuită, accesul fiind posibil zilnic, cu excepția Crăciunului și a Anului Nou, între orele 8-24, cu precizarea că ultima oră de intrare este 22,00.

-fundația clădirii este consolidată nu de elemente de beton, ci de stâlpi de stejar, adânc înrădăcinați în subsolul nisipos. La această structură de rezistență s-au mai adăugat doisprezece piloni masivi din beton armat, pentru a susține cupola cu o greutate de 1.200 tone.

-în fiecare zi de joi și vineri când parlamentul este în sesiune, fix la ora 8,35, sunetele clopotului Catedralei din Kὄln sunt reproduse de pe mediile de înregistrare, invitându-i pe parlamentari să participle la scurtul serviciu religios de dimineață, în oricare din multiconfesionalele capele alăturate sălii de plen.

-clădirea a fost dată în folosință la 5 decembrie 1894 și a avut o istorie zbuciumată (pe care o puteți afla de pe multe pagini de internet), dar din care aș aminti aici doar trei momente care au marcat semnificativ chiar și istoria Germaniei: incendiul din februarie 1933 care a devastat clădirea și a servit drept pretext pentru preluarea puterii de către partidului nazist condus de Hitler, căderea Berlinului în mai 1945 și ridicarea drapelului sovietic pe ruinele Reichstagului, marcând sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și în sfârșit, 4 octombrie 1990, ziua reuniunii în sesiune de lucru a primului Bundestag german ales după reunificarea celor două Germanii.

Ca întreg periplul nostru din acea zi, drumul de la Pergamon la Bundestag l-am străbătut pe jos, cale de vreo trei kilometri de-a lungul bulevardului Unter den Linden până la Poarta Brandenburg și apoi câteva sute de metri spre dreapta până în Piața Republicii, de fapt o vastă zonă cu gazon ușor îngălbenit de arșița soarelui, ce se întinde în fața clădirii istorice a Reichstagului și care servește ca locație pentru mari adunări populare sau pentru concerte în aer liber.

Fusesem avertizați că pentru a accesa intrarea în clădirea parlamentului (este vorba de intrarea de vest, singura deschisă turiștilor pe cont propriu) este posibil să așteptăm la coadă chiar și trei-patru ore. Spre a evita pierderea timpului într-un mod atât de plictisitor și nepractic, fusesem sfătuiți chiar să proiectăm vizita după ora 20, când grupurile de turiști sunt mai rare și accesul mai facil. Cu toate acestea, am preferat să vedem Reichstagul pe timp de zi, acceptând astfel și tortura așteptării la coadă timp de vreo două ore, sub un soare plin, de adevărată vară și fără nicio adiere de vânt. Cum pajiștea Pieței Republicii era mărginită de pâlcuri de arbori și arbuști, mulți dintre cei ce așteptau la rând făceau cu schimbul scurte popasuri sub umbra de verdeață, încercând astfel să facă mai suportabilă așteptarea aceea mult prelungită. Așa am făcut și eu de vreo două ori, lăsându-mi soțul să țină rândul, apoi am descoperit că mai practică era umbrela de ploaie folosită pe post de umbrelă de soare. Curând au început să se deschidă din ce în ce mai multe umbrele, semn că ideea mea deloc originală, fusese o idee bună pentru toată lumea.

În sfârșit, ne-a venit rândul să trecem pragul Reichstagului. Nu era o trecere oarecare, pentru că toți cei ce intrau între zidurile impresionantei clădiri, erau supuși obligatoriu procedurii de scanare, o prevenție necesară pentru a evita evenimente nedorite, de natura celor ce ar putea afecta siguranța clădirii și viața oamenilor aflați acolo. În timp ce așteptam să ne vină rândul, soțul meu și-a amintit subit că în minirucsacul ce-l purta avea și o trusă de turism care conținea, alături de șervețele, pahare și tacâmuri, un cuțit mic, util pentru curățatul fructelor sau pentru întins untul pe pâine. Oricât de mic, putea fi asimilat fără probleme cu o adevărată armă albă! Nu știți ce emoții a trăit bietul meu soț în drum spre scanner! Văzându-l așa crispat, l-am liniștit spunându-i că nu-i nicio problemă, poate declara obiectul, care sigur îi va fi luat spre păstrare și pe care îl va putea recupera la plecare. Este o procedură pe care am întâlnit-o prin multe locuri, inclusiv la Parlamentul României, și nu-mi făceam probleme. Atunci am descoperit că pentru soțul meu nu prezența obiectului cu pricina, declararea și recuperarea lui erau motive de emoție ci… cum să înțeleagă el explicațiile ce urmau și eventualele discuții în limba germană, din care nu știa o boabă. Ei, dar ce bucurie pe chipul lui când declararea cuțitului a fost primită cu bunăvoință de personalul de pază și deservire, i s-a înmânat un tichet pentru recuperarea obiectului la ieșire și i s-a mai adresat și un danke! ușor de înțeles. A mulțumit la rându-i cu ”danke” și împreună am trecut de partea cealaltă a peretelui de sticlă, în zona de așteptare a liftului.

Cât am așteptat acolo am remarcat că ne aflam într-un hol mare cu pereți de sticlă și, firește, nu ne-am sfiit să privim mai cu atenție în jur. Imediat am descoperit sala plenului Parlamentului, perfect vizibilă printre pereții de sticlă. Din locul unde ne aflam se zărea o parte din zona destinată parlamentarilor, cu scaune albastre așezate în semicerc și o parte din platforma Consiliului de ședință cu pupitrul vorbitorilor în prim plan și cu vulturul heraldic poreclit ”Fat hen”, simbolul statului federal, dominând din fundal întreaga sală. Din păcate, din motive de securitate, fotografiatul era interzis și n-am putut lua nicio imagine din acea postură. Sala plenului este vizibilă și de sus, de pe cupolă, prin puțurile de lumină centrale. Imaginea este însă mai întunecată, întrucât plafonul este confecționat dintr-o sticlă închisă la culoare, care face practic zadarnică încercarea imortalizării de imagini foto, dar care, surprinzător, nu obturează cu nimic pătrunderea luminii naturale în sala aflată la parterul clădirii.

Ar mai fi de adăugat că sala plenului Parlamentului este amplasată exact în centrul construcției, pe o suprafață de 1200 mp, are o înălțime egală cu cea a celor trei etaje ale clădirii și asigură 700 locuri pentru membrii aleși ai parlamentului și 450 locuri pentru vizitatori. Vulturul heraldic ce ”prezidează” sala din fundal acoperă o suprafață de 58 metri și este confecționat din două tone și jumătate de aluminiu.

Cele două lifturi (unul pe dreapta și altul pe stânga clădirii) cu care se urcă pe terasa cu cupolă a parlamentului sunt niște …... superlifturi, în care încap una lângă alta cca. 70-80 persoane. Tot cu liftul se asigură și coborârea, nefiind permis accesul pe scări. Îndată ce ieși din lift, un coridor larg, supravegheat de o întreagă armată de polițiști și mărginit de standuri cu diferite broșuri și audioghiduri de prezentare a Parlamentului ca instituție și a clădirii acestuia, ne conduce spre intrarea pe terasă. Pe traseu se află și un modern restaurant cu grădină, în care nu am intrat, pentru simplul motiv că toate locurile la mese erau ocupate!

Îndată ce am ieșit pe terasă privirea ne-a fost atrasă de uriașa cupolă de sticlă transparentă, în centrul căreia, ca o floare imensă, se înalță cupa placată de 360 de oglinzi care concentrează lumina diurnă și o proiectează spre sala de plen, asigurându-i o iluminație naturală, dar și suportul tehnic pentru sistemul de eco termoficare. Cupola de sticlă înconjoară această structură până la înălțimea de 47 metri, lăsând la mijloc o deschidere liberă către cer, care devine perfect vizibilă dacă urci până sus, de-a lungul rampei în spirală lungă de 230 m. Pe măsură ce urcam, panorama orașului la 360 de grade devenea și ea tot mai deplin vizibilă. Cum sufăr întrucâtva de rău de înălțime, urcarea printre pereții complet transparenți a fost pentru mine un exercițiu de voință, din fericire răsplătit cu imagini superbe. Oricum, privită de jos, de pe rampă sau de pe platforma superioară, atât imaginea interioară cu siluete mici de oameni urcând sau coborând, reflectate din sute de poziții în oglinzile conului central, cât și priveliștea exterioară cu panorama întregului oraș, au fost o experiență inedită și spectaculoasă la fiecare pas.

Din interiorul cupolei am evitat să fac fotografii, nu pentru că ar fi fost interzis, ci pentru că geamul era brăzdat de urmele ploilor sau de structura metalică, condiții în care sigur, calitatea imaginilor realizate ar fi lăsat mult de dorit. Acest lucru a fost pe deplin posibil atunci când am coborât la baza rampei și am ieșit pe terasă, in afara zonei delimitate de cupolă.

Dar mai întâi am poposit câteva minute la baza conului de oglinzi, în jurul căruia este expusă o mică expoziție foto cu și despre etapele de construire ale acestei structuri și de unde poți să privești către sala plenului Parlamentului. Am aflat că această cupolă a fost proiectată de arhitectul englez Norman Foster, care a câștigat concursul de proiecte organizat de Parlamentul German în 1992 în scopul refacerii clădirii lăsate în ”stand-bay” după distrugerile războiului. Lucrările au debutat în anul 1995, moment pe care germanii au ținut să-l omagieze prin împachetarea simbolică a întregului edificiu. Vă mai aduceți aminte de imaginea Bundestagului drapat în faldurile unui material textil de culoare albă și legat cu imense șnururi albastre de mătase? ... În sfârșit, cupola avea să fie dată în folosință în anul 1999, devenind un simbol reprezentativ al reunificării și dobândind cu timpul o popularitate mai mare chiar decât a clădirii în totalitatea ei.

Terasa în aer liber din jurul cupolei era un adevărat studio foto, pentru că sute de turiști exersau asiduu arta fotografică, fie ca personaje ale imaginilor imortalizate, fie ca autori ai acestor imagini. De jur împrejur, prin atmosfera perfect vizibilă a acelei zile luminoase, se zăreau cartierele rezidențiale, clădirile, străzile, râul Spree, parcurile și grădinile capitalei germane, înșirate până departe spre orizont. Cu ajutorul broșurii-ghid, am reușit să identific câteva repere ale turului făcut cu autocarul în ziua precedentă: Spitalul clinic universitar Charite; zgârie-turnurile din zona Pieței Postdam dominate de clădirea Sony Center; Tiergarden, cel mai mare parc popular al Berlinului, cu o suprafață de 207 ha; Turnul Televiziunii de la Alexanderplatz; Turnul Bell, al patrulea cel mai mare carillon (structură de mai multe clopote) din lume; Sala Congreselor, un dar al sovieticilor pentru capitala germană, astăzi Casa Culturilor Lumii; Piața Republicii din fața clădirii Parlamentului în care la 3 oct. 1990 s-a sărbătorit reîntregirea Germaniei; Marie-Elisabeth Lüders – un ansamblu de construcții cu arhitectură modernă, edificat în perioada 1997-2001– sediul Cancelariei Federale; Paul Löbe Haus – ansamblu de birouri și spații de lucru pentru comitetele și comisiile Parlamentului german; Jakob Kaiser Haus-ansamblu de birouri ale membrilor Parlamentului, centrul de presă și media al Bundestagului; Gara centrală din Berlin; Insula Muzeelor; Domul din Berlin; Biserica germană și cea franceză din Gendarmenmarkt; Poarta Brandenburg; Memorialul evreilor uciși în Europa în al doilea RM.

După mai bine de o oră petrecută pe acoperișul Bundestagului, obosiți, dar și satisfăcuți de ceea ce văzusem, ne-am întors la lift, am coborât și am părăsit clădirea, nu înainte de a ne recupera cuțitul buclucaș.

Nu era decât ora 17, așa că am mai hoinărit o vreme pe străzi, în drumul de întoarcere spre Alexanderplatz întâlnind absolut din întâmplare și clădirea Ambasadei României de la Berlin. O clădire frumoasă ca un palat, dar cu ușile ferecate ca o închisoare.

Pe traseul de întoarcere am urmat cursul râului Spree, brăzdat în ambele sensuri de ambarcațiuni destinate turiștilor. Privindu-i cum stăteau relaxați pe bănci cu un pahar de băutură alături, chiar am regretat că nu ne-am gândit și noi să facem un tur al orașului cu vaporul. Cred că merita! Era însă prea târziu și eram prea obosiți să mai pornim la un alt drum. Din Alexanderplatz am luat metroul spre hotel, iar în zona acestuia am poposit la o terasă, unde am servit cina.

Reveniți în camera de hotel oboseala zilei și-a spus cuvântul: ne-am culcat fără a mai face comentarii asupra celor văzute … Și de fapt, ce mai era de spus? ! Fusese o zi perfectă, iar satisfacția vizitării unora dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Berlin era deplină! Ceea ce am regretat a fost puținătatea timpului rezervat acestei vizite: ne-ar fi fost de folos cel puțin încă două zile … dar, cine știe, poate vom mai avea prilejul să călătorim la Berlin! Și atunci poate vom putea să vedem întreg districtul Parlamentului, care mai cuprinde în afara Bundestagului German și ansamblurile de clădiri Jacob Kaiser Haus, Paul Löbe Haus și Marie-Elisabeth Lüders Haus, pentru că și acestea sunt vizitabile. Trebuie doar să faci o rezervare din timp la unul din tururile organizate zilnic.

---

VIZUALIZĂRI: 5632 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI