ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.11.2010
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Brăila
ÎNSCRIS: 27.12.07
STATUS: PARTENER
LUNA
SEP-2010
familie cu copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

Popas Vénusz II autostrada M5

TIPĂREȘTE

Aflat pe drum spre casă, scăpând de centura Budapestei care de tata aceasta nu a fost aglomerată, am intrat pe autostrada M5 și bice cailor putere printre picăturile de ploaie care ne-au ținut companie pînă aproape de graniță noastră.

Dacă tot scăpasem de centura Budapestei am spus să oprim la un popas că doar nu ne împing turci de la spate, să ne mai dezamorțim oasele și să încercăm din nou bucătăria ungurească.

Cu ochi printre stergătoare am început să scanăm parcările să vedem unde sunt mai multe mașini oprite, dacă se putea plati în euro sau cu ajutorul cardului.

În apropierea localități Inarcs am zarit o parcare generoasă și un popas pe măsură, am semnalizat și am iesit de pe M5.

Popasul Vénusz II, este doi pentru că pe sensul celălalt de mers spre Budapesta este Vénusz I.

Loc de parcare am găsit în fața popasului, tot în parcarea din față am găsit un meniu la dimensiuni foarte mari și care se putea citi și în româneste. De afară îți puteai creiona ce anume urma să servești, acest meniu scris în mai multe limbi îmi aduce aminte de Thassos unde anumite terase te îmbiau cu produsele lor prin simplu fapt că scria în româneste meniul.

Am intrat in restaurant, de la primi pași am fost izbit de curațenia și liniștea care domnea acolo, doar expreso de cafea mai tulbura linistea de acolo și o muzică în surdină.

Mesele sunt separate între ele de paravane cu vitrali, pentru a da mai muta discreție fiecarui turist care oprește să mănînce, mobilierul este unul de calitate, curat, întreținut, în mijocul restaurantului în tavan se găseste o fereastra tot cu vitrali care coloreaza lumina care pătrunde în restaurant pentru a face șederea cît mai plăcută.

Am ales aripa de nefumători undeva în stânga restaurantului, la nici 30 de secunde după ce ne-am așezat a venit ospătarul care politicos ne-a oferit spre studiere meniul.

Noi aveam lecția pe jumatate învățată că citisem o parte din meniu afară.

La circa 15 minute a sosit și comanda, pui cu muștar și salata de crudități.

Aceștia erau pregătiți foarte bine, de fapt era prima dată cînd am mîncat pui preparat cu muștar dar gustul a fost foarte bun.

Salată a fost una la alegere, adică în partea dreaptă a localului era o masă care era plină de diferite legume date prin răzătoare și tot ce mai trebuie pentru a alcătui o salată de crudități.

Nici iubitori de muraturi nu au fost uitați pentru că se găsea o întreagă gamă de murături.

Cantitatea și diversitatea ingredientelor rămînea la alegerea consumatorului.

Toată consumația a costat 17 euro, pe lîngă cele enumerate mai sus sau mai adăugat și două Gosser fără alcool.

Dacă vă aflați în drum spre Budapesta și sunteți pe autostrada M5,

iar ceasul biologic vă dă semnalul că trebuie să mîncați alegeți unul dintre la popasurile Vénusz II, I pentru că nu veți regreta.

Adresa pe google maps este: 47.274337,19.33053

Adresa de internet a popasului este acesta"click aici"


[fb]
---
Trimis de dannek in 14.11.10 12:59:15
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 11647 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dannek); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Intrarea in popas Vénusz II
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE? [doar simbolic; articolul NU are PMA std]
PUNCTAJ CRT: 0 PMA (std) PLUS 5404 PMA (din 13 voturi)
NOTĂ: Acest articol nu beneficiază de punctajul standard acordat automat.
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

creivean
[14.11.10 18:48:39]
»

Am trecut şi eu pe lângă el de câteva ori, însă nu m-am oprit. Cine ştie, poate pe viitor... Pare interesant.

mariana
[14.11.10 19:01:15]
»

Oprim frecvent aici. Muraturile erau la liber si la ultima noastra vizita aici, puteai sa-ti faci un amestec dupa pofta inimii.

Recomand preparatele din ficat de gasca, pentru cine e amator. Este intre km 35 - 36, fiecare langa o benzinarie mare.

webmaster20*
[14.11.10 20:00:55]
»

Retras PMA standard in conformitate cu actualul regulament dar cu siguranta voturile vor compensa acest lucru.

magdalena
[14.11.10 21:50:23]
»

Foarte bine arata pensiunea si merita sa fie retinuta!

Sa inteleg ca este in apropiere de Budapesta? Inarcs este cumva prima localitate?

ascent
[14.11.10 22:08:08]
»

Foarte gustos puiul cu mustar, noi am descoperit acest "amestec" de ceva timp... Si se asorteaza cu muraturile...

webmaster
[13.02.12 09:10:23]
»

Mutat, la reorganizare, in rubrica "Restaurante pe autostrada M5 (Mako-Budapesta) " (nou-creata pe site)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ascent, magdalena, mariana
Alte impresii din această RUBRICĂRestaurante pe autostrada M5 (Mako-Budapesta):

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.048789978027344 sec
    ecranul dvs: 1 x 1