Mai aproape de cer

TIPĂREȘTE

V-ati visat vreodata (poate in copilarie sau poate in adolescenta sau poate chiar mai tarziu) escaladand piscuri semete sau stand intr-un echilibru precar pe cate o creasta de munte - de unde sa priviti in jos, triumfatori, catre muritorii de rand? …

Cei care au incercat stiu ca perspectiva din fotoliu difera intr-un mod radical de cea …de pe pisc. Deopotriva, mai stiu ca cerbicia muntelui este intrecuta chiar de frumusetea lui. Pentru ca, altfel, cum putem explica admiratia pe care o resimtim, atat pentru curajul si tenacitatea celor care il escaladeaza, cat mai ales pentru netarmurita splendoare a inlantuirii de varfuri, creste si pereti de stanca?

Ma gandesc ca aproape fiecate dintre voi v-ati facut timp, macar o data, sa treceti pe Transfagarasan. Eu fac asta aproape in fiecare an si, daca am timp, evit imbulzeala de la sosea si-mi fac drum pe cate un traseu…macar pana la Balea Cascada sau pana la lacul Capra.

Voi impartasi cateva amintiri dragi mie, in speranta ca unii dintre voi vor alege sa urmeze macar unul din cele doua trasee…amandoua simple, dar de o frumusete de netagaduit.

Ca sa ajungi la Balea Cascada, lasati masina undeva pe langa cabana cu acelasi nume. Urmeaza un drum prin padurea de brazi, pe o carare destul de lejera, de vreo ora. Traseul este marcat cu un cerc alb cu punct rosu, vopsit pe cate un trunchi de copac sau bucata de stanca. Nu va inchipuiti ca sunt indicate sandalele sau slapii…desi nimic nu este imposibil…doar ca drumul poate deveni, in cel mai bun caz, o experienta extrem de neplacuta. Puteti reusi chiar si echipate cu pantofi cu toc – evident, in unica situatie in care aveti un mijloc de transport (!) – pe spinarea caruia sa va imbarcati - la indemana. Eu am incercat cu adidasi, dar este destul de periculos. Sunt indicati bocancii, pentru ca astfel echipate veti avea protectie asupra gleznei, iar solul se va dovedi, neintarziat, mult mai putin alunecos.

Oricum ar fi, rezultatul final al micii drumetii merita…pentru ca, situata in masivul Fagaras, la peste 1200 m altitudine, ramane una dintre cele mai renumite cascade din tara. Impresioneaza zgomotul – ca un tunet neintrerupt ce incepe a se auzi de la mare departare - si caderea de apa…un suvoi de peste 60 de metri inaltime. Toata afacerea ia vreo trei ore, cu tot cu fotografiile de rigoare, cu micile pauze de pe traseu si cu rasplata relaxanta a efortului – o mica gustare sau, cel putin, un suc reconfortant servit la restaurantul de la cabana.

De la Balea Cascada pana la lacul Balea nu mai e chiar asa de mult…fireste, daca veti merge cu masina sau telecabina. Eu nu ma satur niciodata de peisaje, chiar daca uneori drumul serpuit si – uneori - prea ingust pentru gusturile mele, imi da cateva emotii.

Odata ajunsi la lac, puteti lasa masina intr-o parcare si incepe drumetia pana la lacul Capra. De acesta data, lucrurile sunt mult mai serioase! Nici sa nu indrazniti sa plecati neechipati cu bocanci si sa aveti toate cele necesare ca sa va protejati cel putin de o mica aversa. Apropos, este de asemenea indicat sa va interesati la refugiul Salvamont (o sa-l recunoasteti cu usurinta, dupa crucea rosie de pe cladire) asupra traseului si, neaparat, despre prognoza meteo. Toti cei cazati acolo sunt oameni de munte si va vor oferi cu placere orice informatie sau ajutor solicitat.

Ca sa ajungeti la lacul Capra trebuie doar sa treceti de creasta si sa faceti o scurta coborare pe partea cealalta a muntelui. Urcarea este destul de abrupta, dar este marcata cu indicatoatrele de rigoare si trebuie sa recunoasc ca este destul de solicitanta. Unii parinti merg si cu copii scolari, deci nu trebuie sa va alarmati. Doar ca, din cand in cand, aveti nevoie de cate o pauza. Si asta este, dealtfel, foarte indicat, deoarece odata ajunsi acolo sus, orice peisaj se modifica dupa doar cateva minute de mers - iar impresiile sunt senzationale.

Lacul este, ca si Balea, unul glaciar. Nu se remarca prin dimensiuni…dar se remarca cu siguranta prin transparenta de cristal a apei si licaririle de smarald ale micilor valuri. Oricum, te cutremura linistea si maretia peretilor de stanca, parca ciopliti cu baltage uriase, impingand catre inaltimi cu inclestari cenusii de roca. Drumul pana aici dureaza cel putin o ora, mai degraba doua pentru oamenii de rand –deci daca luam in calcul si pauza de la lac, veti remarca ca asta poate face cam cinci ore. Oricum ati considera - cu exceptia cazurilor in care aveti o conditie fizica demna de invidiat- dupa o zi ca aceasta aveti nevoie de ceva timp pentru a va „incarca bateriile”. Noi am ales sa ne intoarcem, prelungind un pic, printr-un traseu ocolitor, pe deasupra caldarii Balea si am coborat pe partea cealalta, dinspre lacul Caltun. Drept urmare, sotul meu a beneficiat de un repaus odihnitor (si posibil intentionat) pe malul lacului Avrig, la pescuit.

Va recomand si voua, cu caldura, aceste trasee…desigur, cu respectarea macar a minimelor masuri de siguranta, specifice drumetiilor montane.

Veti remarca ca, odata ajunsi acolo, sus, orice cuvant pare stingher si usor…si daca va veti rasfrange gandurile, putin cate putin, catre interior, va veti putea asculta sufletul. Este mai aproape de cer.

---

VIZUALIZĂRI: 2041 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI