Manastirea Polovragi - Oameni buni in locuri sfinte

TIPĂREȘTE

Avantajul vizitarii obiectivelor turistice in timpul saptamanii este evident: lipsa aglomeratiei umane, auto si de alta natura. Sa surprinzi firul vietii intrun lacas sfant fara fata comerciala a weekendurilor si a sarbatorilor, sa vezi realitatea vietii intrun asemenea loc este o binecuvantare. Sa vorbesti cu oamenii de acolo despre lucrurile din viata lor, sa privesti din unghiuri diferite si mai ferite privirii anumite colturi, sa cunosti rutina vietii intrun lacas sfant te fac sa pleci cu impresia ca ai aflat un secret pe care nu-l stie nimeni.

Dupa vizita la Pestera Muierilor, ne continuam drumul spre Manastirea Polovragi situata la poalele Muntilor Piatra Polovragilor si la poarta Cheilor Oltetului. Este magnifica, fiind asezata in Polovragi acolo unde raul Oltet iese din munti dupa ce a strabatut cheile salbatice care despart Sfanta Manastire de muntii Parangului si de muntii Capatanei. “Bine este cuvantat cel ce vine intru numele Domnului” sunt cuvintele de intampinare incrustate pe poarta de lemn scluptata la intarea in lacas. In dreapta portii se afla o troita, tot din lemn scluptat, pe post de stalp, inchinata eroilor neamului. Manastirea poarta hramul “Adormirii Maicii Domnului”.

Oboseala, saracia, rautatea, politicile si economiile, toate acestea, nimic nu mai conteaza cand treci dincolo de poarta. Prima intrebare care iti vine in minte este: “Asta sa fie drumul catre rai??? “ In fata o alee pietruita si marginita de brazi semeti prin crengile carora isi fac loc picaturi marunte de toamna. In capatul aleii se zareste o bolta alba, este intrarea in manastire. Deasupra ei este o clopotnita. Aleea se intinde pe vreo 200m, marginita de brazi, iar la intrare in manastire strazuiesc doi nuci plini de roade. Doua – trei nuci cazute ne fac sa ne aplecam si sa impartin putinul miez la 6 insi cati eram. Pasim in curtea manastirii, dar nu inainte de a citi istoricul acesteia pe peretele din dreapta de la intare. O maicuta cu un cos de mere vine in fuga cand ne zareste. Ne saluta, lasa cosul jos si ne pofteste in curte. Are mana plina de miez de nuca si il imparte cu noi. Ne pofteste si la mere, niste mere mici dar foarte gustoase. Ma surprinde gestul maicutei, copii mananca pofticiosi mere si nuci. Isi deschide taraba cu iconite, mir, tamaie, bratarici si carti de rugaciuni. Cu multa rabdare si blandete ne prezinta tot ce vrem. Nu te indemna sa cumperi ceva anume, ne explica anumite lucruri de care noi suntem cam straini. Imi aleg in graba o bratara si privesc in curtea manastirii.

In curtea manastirii uiti tot ce este afara, te rupi de tot. Cateva maicute trebaluiesc in liniste. Este o zi normala pentru ele, poate doar noi le deranjam aceasta liniste si poate muncitorii ce ajuta la reconstructia manastirii. Nu sunt uimite ca ne vad, probabil nu suntem primii veniti pe nepusa masa. Maicutele tinere scutura asternuturi, se ocupa de gradinarit, cele mai in varsta fac treburi mai usoare, dar toate ne privesc cu bunavointa si ne binecuvanteaza din priviri. Totul este atat de cuminte, toate lucrurile au oranduirea lor, totul se scurge fara graba. Parca timpul s-a oprit in loc si pentru noi. Maicuta vanzatoare ne indruma spre Paraclisul Sfantului Prooroc Ilie. Intram inainte in Manastire, aflata in reconstructie. Celofane si schele ocupa acum locul frescelor din pridvorul bisericii. Facem cateva poze si iesim pt. a nu deranja muncitorii din treaba. Ne indreptam spre capela pentru a da un acatist si a aprinde o lumanare. La intrare in paraclis, pe parte stanga o maicuta mica sta pe un scaun si ne binecuvanteaza. Zambeste atunci cand fiul meu se uita stanjenit in jur. Il intreaba cati ani are si ii da cateva sfaturi: “Sa nu te rogi maica niciodata pentru bunuri materiale, sa te rogi pt. sanatatea parintilor si pentru bine. Esti destul de mare, du-te de te inchina la icoane. Sa nu uiti, ca sa te ajute Dumnezeu, fa seara, maica, 5 matanii pentru parinti si 5 matanii pt. pentru tine si fratele tau. Respecta maica, parintii ca ei te-au facut si nu le cere lucruri materiale. Invata si fi bun in viata, ca sa-ti multumesti parintii”. Bunatatea izvoraste din vorbele acestei maicute. Se ridica si ii arata fiului meu cum se fac mataniile. Cu piosenie, o urmarim in liniste surprinsi de situatie. Sarutam icoanele, scriem un acatist si ne intoarcem la dansa pt. a cumpara lumanari. Aflam ca o cheama maica Minodora si are 81 de ani. Ii uram sanatate si sa o tina Dumnezeu cat mai mult. Ii multumim. Si ea ne multumeste. Ne binecuvanteaza si ne doreste sanatate si credinta. Ne indreptam pasii in curtea din spatele manstirii, pentru a aprinde lumanarile indrumati de o maicuta tanara. Ne oprim o clipa sa bem o gura de apa de la fantana ridicata in memoria unui copil de catre parintii lui. In spate descoperim altarul de vara al manastirii, cimitirul manastirii si Biserica Bolnita Sf. Nicolae. Este declarat monument istoric dupa panoul de la intrare. Nu am mai intrat niciodata intro biserica bolnita si nu stiam ce inseamna. La o scurta cautare pe net am aflat urmatoarele: ” De obicei, bolniţa era aşezată în afara zidurilor mănăstirii şi cuprindea o biserică bolniţă, câteva chilii şi cimitirul. Termenul bolniţă provine din cuvântul slavonesc „bolniţa” (spital, infirmerie), care desemna în trecut, locul pe lângă o mănăstire, unde se aflau bolnavii sau un aşezământ de binefacere, precum şi o încăpere unde se păstrau osemintele călugărilor defuncţi. ” Intram si tragem o privire parca rusinati de faptul ca inauntru nu se afla nimeni... Dintro antecamera ce da spre altar privim imaginile iconografice ale acesteia. Am aflat ulterior ca picturile sunt autentice, din 1738, dainuiesc de aproape 300 de ani. Nu indraznim sa patrundem in camera cu altarul. Presuri taranesti sunt puse pe jos si nu indraznim sa inaintam. In dreapta bisericii bolnite se afla cimitiru manastirii. Ne uitam cu piosenie si citim omagiul de pe cruci. Fiecare reprezinta personalitatea si dorinta celui ce sta ingropat acolo. La 3 metri de cimitir sta maret un puiut de brad alb, parca pentru a pastra in nemurire memoria credinciosilor dusi.

In spatele manastirii stau in toata splendoare Cheile Oltetului, parca pentru a veghea asupra acestui loc Dumnezeiesc. In timp ce ne indreptam spre iesire ne luam la revedere de la maicuta vanzatoare si ii multumim inca o data pentru nuci si mere. Vorbele maicutei Minodora ma urmaresc si acum. In vremurile de astazi multora le este greu sa inteleaga gesturile unor oameni care isi iubesc cu adevarat si fara vreun interes aproapele. Nu-mi vine sa cred, dar astfel de suflete nobile mai exista, trebuie doar sa ne dorim sa le intalnim! A fost prima lectie de smerenie pe care a pimit-o fiul meu si seara, cand isi aduce aminte, face mataniile pe care le-a invatat de la maicuta Minodora. Am plecat cu sufletul plin de la Manastire. Si nu am fost singura!

---

VIZUALIZĂRI: 3050 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI