La pas între Limenaria şi Psili Amos - Metalia, Rosongremos, Notos

TIPĂREȘTE

Daca în urmă cu ceva vreme mi-ar fi spus cineva că voi putea face două vacanţe intr-un an şi amândouă în insula Thassos, i-aş fi spus că glumeşte.

Şi totuşi, un fericit concurs de împrejurări şi o ofertă last-minute au făcut visul să devină realitate.

Am plecat totuşi cu inima îndoită că nu ştiam ce vreme ne aşteaptă, având în vedere că prima noastră zi de sejur coincidea cu prima zi de şcoală, 15 septembrie.

Deşi site-urile cu prognoze meteo ne dădeau mari speranţe, un SMS de la colega noastră trandafir1970 care ajunsese înaintea noastră şi care spunea „adu soarele că aici plouă mocăneşte, ca la munte”, m-au determinat să fac câteva schimbări în garderoba şi, oarecum şi în planurile de vacanţă.

Am pus câteva cămăşi cu mânecă lungă şi nişte jachete mai grosuţe pentru seară şi câte ceva pentru dimineaţa devreme, să ne putem bea cafeaua pe balcon.

Vremea a fost superbă şi, spre deosebire de lunile iulie şi august, la ora prânzului nu trebuia să căutăm locuri umbroase şi răcoroase, puteam să ne plimbăm sau să stăm pe plajă fără teamă de arsuri sau insolaţie.

Şi pentru că vremea a ţinut cu noi, am profitat din plin de avantajele mersului pe jos.

Prima destinaţie a fost Limenaria, oraş aflat la circa 4 km de Potos şi unde ne propusesem să vizităm câteva obiective „ratate” în vacanţele precedente.

Am pornit, aşadar, voiniceşte, cu soarele în dreapta, în spatele muntelui şi am mers pe partea stângă a drumului din nou motive: primul, să nu ne calce maşinile şi al doilea să vedem în permanenţă marea, atunci când alegea să ni se înfăţişeze în toată splendoarea ei. Aproape fără să băgăm de seamă am depăşit Pefkari, o staţiune între Potos şi Limenaria, ideală pentru camping şi sporturi nautice, în special snorkeling şi scuba-diving.

Am ochit o „scurtătură” de drum pământ care părea că iese tot în şosea şi am luat-o „pe drumuri de munte”. Bineînţeles că „scurtătura” ne-a ocolit mai mult, iar la un moment dat chiar aveam senzaţia că nu mai suntem la mare, ci la munte, însă priveliştea a compensat fiecare minut de întârziere şi fiecare crampă musculară. Din loc în loc se iţeau golfuleţe cu o apă clară, de un verde-albastru rupt din basme, netulburată decât de trecerea vremelnică a vreunei bărci cu motor. Am fi coborât într-unul dintre ele, mai ales că din şosea sunt „invizibile”, iar porţiunile de plajă parcă le puteai măsura cu centimetrul de croitorie. Dar noi aveam alte planuri.

Înainte de a reveni la civilizaţie şi asfalt ne-am oprit să ne tragem sufletul în foişorul de pe marginea drumului.

Urmăm indicatorul „Metalia” şi nu după mult timp ajungem la ceea ce a mai rămas din fostele exploatări de minereuri din Limenaria.

Începând cu anul 1903, compania germană Spiedel a obţinut acordul autorităţilor otomane de a exploata minereurile de zinc, argint şi plumb. Activitatea a fost suspendată în 1913, pe perioada războaielor balcanice, şi a fost reluată până în 1930 când iar a fost oprită din cauza crizei mondiale şi a scăderii vertiginoase a preţului la metale.

La începutul anilor '50 a început producerea masivă de oţel, principalul beneficiar fiind compania germană KRUPP.

În 1962 s-a încheiat exploatarea minereurilor din insulă pentru simplul motiv că au fost descoperite zăcăminte mai bogate şi mai puţin costisitor de exploatat în Africa şi în America de Sud.

Cuptoarele, clădirile auxiliare şi clădirea ce adăpostea birourile, cunoscută sub numele de Palataki, sunt într-o stare avansată de degradare ce se doreşte a fi stopată printr-un program de conservare finanţat de Uniunea Europeană. Palataki a fost transformat în muzeu însă acum este închis, probabil până când cei care îi îngrijesc rănile îi vor permite să primească vizite.

Am coborât în Limenaria cu gândul să vizităm Muzeul folcloric, dar ghinion şi acesta era închis, probabil pe timpul siestei. La Muzeul Papaghorghiu (colecţie privată) n-am mai mers pentru că am aflat că, de când a murit proprietarul, unul dintre cei mai buni medici cardiologi din insulă, moştenitorii nu s-au mai preocupat de el şi este la fel de părăginit ca şi exploatarea de minereu. Probabil că se va redeschide anul viitor odată cu hotelul Papaghiorghiu, cel mai înalt hotel din Limenaria.

Plimbarea noastră s-a încheiat pe plaja Metalia care de sus arată superb, dar jos se schimbă situaţia. Pietricele mici, iar în apă lespezi de piatră acoperite cu vegetaţie, astfel că dacă vrei o baie, intri pe burtă, ieşi pe burtă.

La întoarcerea spre Potos am mers pe un alt drum, pe lângă Horoscopul de piatră şi ne-am mai delectat o dată cu priveliştea de sus a golfului în care se află plaja Metalia.

În altă zi ne-am propus să ajungem la Psili Amos, o plajă superbă, la aproximativ 4,5 km de Potos, pe care reuşisem să o vedem o dată de sus, în drum spre Mănăstirea Sf. Arhanghel Mihail şi altă dată de pe apă, într-o croazieră. Apa era atât de clară şi de albastră că, din locul unde ancorase nava, am fi vrut să mergem înot până pe plajă. Am fost sfătuiţi să n-o facem. Nu cred că era alt pericol decât acela de a obosi sau, o dată ajunşi pe ţărm, să nu mai vrem să ne întoarcem.

Dar cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din Thassos, n-am mai ajuns.

Dacă vă întrebaţi de ce, răspunsul e simplu. Pe drum ne-am apucat să culegem thymari (cimbrişor) care creşte peste tot şi parfumează fripturile de nu se poate. Şi apoi, de ce să-l cumperi de la prăvălie dacă e „la liber” pe marginea drumului, mai ceva ca muşeţelul de pe la noi?

Apoi am văzut un indicator pe scria „Rosongremos”. Mi-am adus aminte că văzusem pe hartă un golf cu acelaşi nume, iar de sus văzusem o plajă amenajată, destul de cocheţică. Am luat-o la pas, ne-au claxonat în semn de salut nişte sârbi (e plină zona) care ne tot întrebau „Serbia” şi noi le răspundeam, „no, Romania” şi am ajuns pe plajă. Deşi se apropia de ora 10 nu era nimeni. Plaja mi-a plăcut foarte mult, nisip amestecat cu pietricele, însă apa m-a pus un pic pe gânduri pentru că nu-mi luasem papuceii. Doar plecasem spre Psili Amos, ce nevoie aveam de ei? In apă erau de-a dreptul bolovani, perfect rotunzi care semănau cu pietrele de râu, aşezaţi parcă de mâna omului. Între „straturile” de bolovani, cărări de nisip ca nişte străzi cu sens unic. Mă gândeam că eşti atent, pe una te duci şi pe alta te întorci, dar cum eu sunt căscată din fire, şi mă împiedic şi pe drum drept n-am vrut să risc inutil.

Am făcut cale întoarsă şi ne-am continuat drumul. Nu pentru mult timp pentru că am văzut altă plăcuţă ce se voia indicator şi pe care scria „Notos Sun Beach”. De sus, nu văzusem nimic, de pe Rosongremos, nici atât. Hai să încercăm marea cu degetul. O luăm pe potecuţă, zărim un pic de plajă şi de mare şi la picioarele noastre se aşterne o potecă ceva mai lată pe care am coborât cu greu, atât din cauza înclinaţiei, cât şi a pietricelelor mărunte pe care alunecam vârtos. Vă las pe voi să mă imaginaţi cum am urcat-o la întoarcere.

Pe plajă vreo 40 de şezlonguri cu umbrele, pe care nu ştiu cum le-au coborât şi nici de ce. Nu tu un băruleţ, o tavernă, nimic. Tu, plaja şi apa. În bagaje sandvişul, sticluţa cu apă, scrumiera şi eventual oliţa.

Atât de mult ne-a plăcut şi plaja de nisip amestecat cu pietricele şi apa fără lespezi sau bolovani, că n-am mai plecat până după amiază. Şi, sincer, am mai fi stat, dar soarele începuse să ardă bine, deşi era deja 19 septembrie, şi se terminase provizia de apă. În cele mai bine de patru ore cât am stat acolo, am avut tovarăşi două tinere bulgăroaice, două nemţoaice, un cuplu de greci la vreo 50 de ani şi încă două cupluri tinere care nu ştiu de ce naţionalitate erau că s-au aşezat mai departe şi nu i-am auzit vorbind.

Fără zgomot de trafic, fără muzică, fără clinchet de pahare şi fără valuri, puteai să stai o zi întreagă să-ţi asculţi gândurile.

Am plecat cu părere de rău că trebuie să ne despărţim de aşa minunăţii şi cu o colecţie impresionantă de pietricele de toate formele, mărimile şi culorile.

Şi uite aşa, şi de data asta Psili Amos şi multe altele au rămas pentru Data viitoare.

---

VIZUALIZĂRI: 7024 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI