Restaurant Cabana Zugreni - Am luat masa pe o insula intre munti

TIPĂREȘTE

Anul acesta, in septembrie, ne tot invarteam noi in jurul Raraului si nu stiam pe unde sa-l atacam ca sa nu il suparam prea tare, incercasem pe la Pojorata, ne-a respins, asa ca am pornit prin Vatra Dornei, spre Piatra Neamt, catre Chiril, pe o sosea groapa langa gaura, de ne sareau toate bagajele prin masina. Noroc cu peisajele uimitoare de pe Cheile Bistritei, sapate timp de milenii de raul care ne insotea in calatoria noastra sprancenata pe soseaua aceea de beton mancat de vreme.

Ne-am amintit ca acum trei ani, la sfarsit de iulie, tot pe aici am pornit de la Vatra Dornei sa trecem muntii catre Frasin, atunci gropile erau mai putine, insa vremea mai urata.

Si ne-am mai adus aminte cum stateam cu ochii pe fiecare acoperis de cladire ce se ivea pe dupa stanci si copaci, doar-doar vom da peste un restaurant sa ne potolim foamea, haladuiseram toata ziulica, erau trei copii in formatie, iar sotia mea era insarcinata, astfel urgenta era maxima.

Si cum mergeam noi asa, incolonati in trei masini, ne-a aparut pe partea dreapta un indicator catre celalalt mal al Bistritei spre Cabana Zugreni cu restaurant, camping si parcare. Campingul si parcarea nu ne interesa, cu atat mai putin cabana, insa restaurantul ne atragea foarte. Mai era o singura problema: podul, ca sa-i spunem asa puntii de lemn peste rau, nu prea prezenta garantie, era foarte subred, si se cam vedeau prin el apele tulburi si umflate de ploi ale Bistritei.

Ne-am riscat, am trecut incetisor, dirijandu-ne unul pe celalalt si am ajuns intr-o parcare acoperita cu pietris in fata cabanei si a mult-doritului loc de luat masa - Restaurant Cabana Zugreni.

Am intrat, am cautat o masa care sa sustina portiile a 10 infometati, ne-am asezat si am fost imediat abordati de o chelnerita draguta care ne-a luat rapid comanda. Cand ne-am mai linistit un pic cu gandul ca mare parte din problema este rezolvata, am observat ca localul era amenajat cu bun-gust, avea niste decoratiuni care aminteau ca se afla intr-o zona de padure si de munte, cu specific vanatoresc, dar pastrandu-se o decenta de restaurant cu ceva pretentii. Am mai observat, deasemenea, ca mai erau mese ocupate, probabil de turistii cazati la cabana.

Dupa un rastimp care nu a avut ca rezultat sa ne scoata din sarite, cu toata foamea care ne urmarea inca din Vatra Dornei, a sosit si mancarea, portii mari, mancare proaspata, gustul delicios.

Tin minte (si recunosc, am sunat prietenii cu care am fost atunci, sa ne mai improspatam amintirile) ca pe masa au fost aduse: vreo trei feluri de ciorbe, de burta, de perisoare si de vacuta, cartofi prajiti cu aripioare pane (copiii), ceva cu pui cu gorgonzola (am ramas uimiti atat cand l-am vazut in meniu, dar si cand a aparut pe masa) si o portie de pastrav cu mamaliguta.

Timp de cateva minute bune nu s-a auzit nici pas de la masa noastra mare, poate cate un zdranganit de tacamuri pe farfurie...

Mancarea a fost delicioasa, nu s-a auzit nici o vociferare, portiile au fost mari si mancarea destula, doar copiii au mai avut loc si pentru cateva clatite care au disparut la fel de repede cum au si aparut.

Am iesit afara, la o tigara, mai mult ca pretext pentru a explora imprejurimile si am constatat ca locatia nu era chiar la mare cautare, parcarea cabanei gazduia doar inca doua masini in afara de ale noastre, desi abia venea luna august.

Am intrat apoi, am achitat impreuna nota, nu mai retin suma, astfel probabil ca nu a fost iesita din comun, si ne-am incheiat vizita la Zugreni.

Ulterior am aflat, interesandu-ma de Cheile Bistritei, am aflat ca restaurntul la care am mancat noi in 2007 se afla de fapt pe o insula, nu pe celalalt mal al Bistritei, iar aceasta insula a fost formata datorita devierii prin niste baraje cu ecluze a unei parti din debitul raului, pentru a proteja drumul construit prin chei de apele prea violente in perioadele cu precipitatii abundente sau topiri de zapezi.

Anul acesta am oprit din nou la Zugreni, nu am mai trecut cu masinile, ci doar am traversat per-pedes podul de lemn catre cabana (acum arata mult mai bine, fusese refacut), doar eu cu Georgiana si cu Piri. Am vrut sa revad restaurantul, care se extinsese considerabil si ii fusese anexata si o terasa frumoasa, dar am constatat ca, desi se apropia ora pranzului, era inchis. Am mers catre intrarea in cabana si am gasit tot personalul restaurantului si al cabanei in jurul unei gramezi considerabile de ciuperci intinse pe niste folii pe o terasa, fiecare pe cate un scaunel, trebaluind acolo. Am dat buna-ziua si am intrebat curiosi ce fac. Curatau ghebe (niste ciuperci de munte) si le pregateau pentru a fi conservate pentru aprovizionarea restaurantului cu materie-prima pentru mancarurile traditionale ce vor fi servite toata iarna.

Am avut un sentiment placut sa revad locuri despre care imi aminteam cu placere, ne-am fi potolit si acum foamea la acest restaurant, dar nu prea ne era, iar ca sa-l deschida (s-au oferit oamenii, foarte saritori, daca ne-ar fi fost foame, chiar daca aveau multa treaba) ar fi durat prea mult, iar noi aveam muntii de luat in piept!

Daca va aflati pe Cheile Bistritei si obositi sa ocoliti la gropi sau sunteti urmariti de vreo foame insistenta, la 18 km de Vatra Dornei ridicati un pic piciorul de pe acceleratie, nu de altceva, dar sa nu ratati intrarea pe podul ce duce la Zugreni, puteti pierde o masa buna.

---

VIZUALIZĂRI: 9787 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI