ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.09.2010
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: bucuresti
ÎNSCRIS: 20.08.10
STATUS: JUNIOR
DATE SEJUR
SEP-2010
DURATA: 7 nopți
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
PLAJA şi MAREA:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 41 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 7 MIN

Cu masina la hotel Derici din Kusadasi

TIPĂREȘTE

La momentul postarii acestor impresii suntem inca la Kusadasi.

Voi incerca sa sistematizez.

FAVORABIL:

1. vremea este excelenta, apa minunata, nu este aglomeratia specifica lunilor din plin sezon. In plus, iesiti mult mai ieftin decin in iulie-august.

2. am gresit schimbind 200 euro, trebuia sa schimb numai 50 euro pt dolmus, taxe marunte, inghetata etc. Absolut toti turcii primesc euro la curs fix de 2 lire turcesti/1 euro, pe cind la casele de schimb iei max. 1,93, iar la banci (eu am schimbat la ING cu cel mai bun curs) am primit 1,95. Cu euro ne descurcam cel mai bine. Retineti insa ca turcii nu au (poate nu vor sa aibe) mai niciodata marunt, nici euro, nici lire, iar subdiviziunea lor (se cheama kurusi) am vazut-o doar cind am primit rest la ferryboat.

3. maxitaxi local-dolmus- merge fff bine, este rentabil si de nadejde, chiar la drumuri in afara statiunii (Adaland, Mili Park). Folositi-l cu incredere.

4. hotel Derici este curat, foarte civilizat, plasat chiar in centrul statiunii, vis a vis de portul mare unde trag pacheboturile de lux. Desi este expus zgomotului de pe bvd Ataturk, are ferestre termopan bune izolatoare fonice si ne putem odihni.

Prezinta marele avantaj ca se poate ajunge oriunde sau pleca spre orice directie extrem de usor.

Personalul amabil si civilizat, desi in prima zi i-am cam asasinat cu intrebari si solcitari de tot felul. Noi suntem singurii est-europeni din hotel, ceilalti fiind englezi, ceva vorbitori de flamanda si nordici, toti de virsta a 3-a (daca nu chiar a 4-a!), asa incit este o liniste deplina, neavind cine sa provoace deranj (intelegeti voi la cine ma refer). Nu sunt nici copii (nici nu exista facilitati pt ei) cu zarva specifica lor.

Am ales acest hotel datorita comentariilor favorabile de pe TRIP ADVISOR (pe care il recomand tuturor spre consultare). Rezervarea am facut-o printr-o agentie englezeasca si in sistem early booking (rezervare din timp) inca din luna ianuarie si am obtinut o oferta imbatabila: 190 lire sterline (aprox. 215 euro la data platii, ulterior sterlina crescind binisor) pt 7 nopti cazare cu mic dejun si cina (demipensiune), transport pe cont propriu. La agentiile din Romanika erau tarife standard de 420 euro (adica dublu!?!?) pt acelasi lucru - oare de ce? Agentia prin care am cumparat vacanta se numeste HOTELS4YOU, este membra a grupului THOMAS COOK (unul din cei mai mari turoperatori mondiali), asa ca aveti are grija daca apelati la ei: sunt fff seriosi si pretind de la clientii lor aceeasi seriozitate, iar daca iti transmit sa le teleofnezi in perioada cutare, atunci va trebui chiar sa le telefonezi exact in perioada cutare, nu cutare + sau - o zi, nici sa incerci sa rezolvi prin email, porumbei mesageri sau mai-stiu-eu-ce alceva! Dupa ce ati transmis cererea de rezervare, ziua urmatoare trebuie sa aveti banii pe cardul pe care li l-ati comunicat, altfel va trec pe lista neagra si nu veti mai putea lucra cu nici una din agentiile membre ale grupului! Oricum, toti vesticii sunt reticenti cind vine vorba sa primeasca plata printr-un card din Romania (alte 2-3 agentii englezesti inaintea acesteia ma refuzasera), asa ca aveti mare grija si veti avea numai de cistigat daca sunteti seriosi.

5. plaja lor nr. 1 - Ladies Beach - este dintr-o alta clasa in comparatie cu plajele din centrul orasului, si, daca nu ar fi dimensiunile ff mici, ar putea fi comparata cu cea de la Mamaia, doar ca mult mai curata si cu reguli ff stricte. Tineti seama, totusi, ca dupa 20 sept cind am fost noi acolo, este mult mai putin aglomerata decit in lunile de virf. Aici nu se plateste intrarea, platesti doar fotoliile si umbrela de plaja cite 5 lire fiecare, pret pe care il gasesc monstruos. Cred ca nici nu se justificasa platesti banii astia avind in vedere ca exista sectoare unde iti poti pune cearsaful/prosopul/sezlongul propriu si te vei bucura de mare fara sa arunci cu banii aiurea. Aici, in comparatie cu zona centrala a statiunii, atmosfera este mult mai linistita, pretul mincarii si bauturii sub cel din centru. Este zona preferata de englezi si irlandezi.

6. pina in prezent am facut rezervari printr-o agentie turceasca cu biroul in zona Ladies Beach, obtinind preturi mult mai bune decit cele oferite de alte agentii (romanesti, turcesti, dar si agentul local cu care lucreaza H4Y de la care am cumparat vacanta) - va dau pretul unitar in euro platit de mine/pretul afisat de agentiile din centrul Kusadasi: o seara turceasca la Kervanseray - 23/28 (fara mincare, doar bauturi turcesti la liber + spectacol 3,5 ore); plimbare cu vapor de 125 locuri (nu string mai mult de 60-65 amatori in perioada asta de final de sezon) - 8/15; slujba de duminica la casa Sf Maria de linga Efes - 10/15; scuba diving cu echipamentul si instructorii lor (fara poze sau video, aste se taxeaza separat) - 18/25; jeep safari - 15/30, masaj turcesc complet (2,5 ore) - 10/15. Pentru absolut toate evenimentele de mai sus vin masinile/autocarele firmelor si te iau de la hotel, asigura masa de prinz (mai putin la scuba diving, masaj turcesc si la slujba de duminica, iar la seara turceasca nu este cazul) si te aduc inapoi la hotel la final.

NEFAVORABIL:

1. drumul fff obositor. In mod cu totul neasteptat, am fost neplacut surprins de starea proasta, repet-proasta, a drumurilor din Turcia. La bulgari ma asteptam la asa ceva (citisem asta pe toate forumurile), dar la turci, cu exceptia portiunii de la Izmir la Kusadasi, tot drumul este in lucru, stratul final de asfalt nu este turnat, soselele au denivelari ample care fac masina sa se zgiltie din toate cele, aruncindu-ne permanent in sus, in jos si in lateral, de nici nu puteam sa vorbim, pt ca nu se intelegea ce ne iesea pe gura! Asta in conditiile in care nu am depasit decit arareori 100km/ora - nici nu se putea! (bineinteles ca am facut amortizoarele varza si ma asteapta o vizita le service la intoarcere). Nici turcii nu prea alergau pe "soselele" astea si au fost ff putine masini care m-au depasit. Dar despre drum si peripetiile lui intentionez sa scriu la capitolul alocat special pt aceasta dupa ce ma intorc.

2. negustorasii turci devin obraznici cind refuzi sa le faci jocul. Atunci cind in port se afla pacheboturi (pina acum au fost cite 2/3 in fiecare zi), iar din acestea debarca bogatasii care calatoresc cu ele, prapaditii aia de comersanti ridica preturile la cer, asta intimplindu-se in bazarele din centrul orasului, nu si in cel din zona Ladies Beach care se afla relativ departe de port. Neplacerile incep cind le explic ca nu sunt Roman Abramovich, nici Bill Gates sau alt miliardar si ca ar face bine sa imi faca un pret civilizat. Fumurile de la cap le mai trec dimineata, cind pacheboturile din ziua anterioara au plecat, iar cele din ziua curenta nu au sosit inca, sau au sosit dar nu au coborit bogatanii aflati pe ele. Atunci se roaga de tine sa le intri in pravalie, iar unul din obraznicii care m-au recunoscut din seara anterioara chiar si-a cerut un fel de scuze timide. In general, bazarul mi-a produs o impresie proasta: aceleasi marfuri, aceleasi texte, incercarea de a te fraieri... Nu recomand decit cumpararea de suveniruri marunte pt cei de acasa.

3. toti turcii se bucura la bacshish ca niste copii si sunt gata sa faca orice ca sa il obtina (e vorba aici despre chelneri, receptioneri, bagajisti etc). Se prefac ca au inteles ca le lasi lor restul, ca nu au maruntis sau dispar minute bune dupa ce au luat banii, iar pe tine, care astepti restul, se prefac ca nu te mai tin minte dupa ce reapar. Nu toti aplica aceste metode, sunt si altii foarte corecti, iar astora chiar mi-a facut placere sa le las ceva. Asa ca - atentie!

4. Mincarea de la hotel este destul de monotona. Eu sunt vegetarian si mi-a convenit sortimentatia, dat nevasta-mea, care maninca carne, a fost cam dezamagita. Chiar si eu am avut senzatia clara de monotonie la micul dejun care, pentru vegetarieni ca mine, a constat exclusiv in rosii (din acelea fara gust), castraveti, masline, un singur soi de fructe si o cafea chioara, cu gust indoielnic (de mucegai!). Apropos de cafea: cei care obisnuiesc sa bea decofeinizata, sa isi ia gindul. Nu am intilnit nici un turc care sa stie ce e aia!

Ca regula generala, acum m-am convins ca nu este bine sa cumperi mincarea impreuna cu cazarea: hotelurile fac economii reducind drastic sortimentatia alimentara si, in plus, esti legat in timpul zilei de hotel. Am vazut pe unii veniti in excursia cu vaporasul fiind cazati cu ALL INCLUSIVE/ULTRA ALL INCLUSIVE, care aveau si o zgarduta la mina, precum cateii comunitari, si care erau terorizati ca au pierdut nu-stiu-ce mincare, bautura, animatie etc la reducere sau moka - asta in loc sa se bucure de frumusetile din jur.

Personal, voi lua pe viitor numai cazarea de la agentie, intrucit stiu acum ca cu masa ma pot descurca mult mai bine la puzderia de restaurante, terase, cafenele s. a. m. d. din zona.

Daca va intereseaza, mai am multe alte lucruri de povestit - trebuie doar sa va manifestati in consecinta.


[fb]
---
Trimis de dorelus in 24.09.10 04:50:56
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în TURCIA
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4955 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

18 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dorelus); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 4250 PMA (din 3 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 41.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    18 ecouri scrise, până acum

    ionescunic
    [24.09.10 07:47:40]
    »

    Un prim review foarte bun, cu informatii multe si interesante, pentru care te felicit si te astept cu noi insemnari despre drum, despre excursiile optionale sau despre ce ai intalnit acolo si merita prezentat aici.

    Smaranda
    [24.09.10 13:11:24]
    »

    Multe informatii interesante, dar ar mai fi multe de intrebat. In primul rand, cate ore ati facut cu masina pana la Kusadasi?

    anadragusin
    [24.09.10 13:43:03]
    »

    Excelent review-ul, cu foarte multe informatii si amanunte. Puncte maxime de la mine. Felicitari.

    andu_i
    [05.10.10 03:36:17]
    »

    interesant! imi place remarca cu bascisul!

    trebuie sa va spun una!!!

    in primul rand am fost in aceeasi perioada cred, noi am stat la Grand Onder!

    am luat excursia la Efes de la o agentie turceasca negociind pretul!

    am platit un avans (aprox 30 % din valoare) restul cand veneau sa ne ia de la hotel!

    toate bune si frumoase! au intarziat 15 minute... a aparut autocarul, in fine, ne am urcat!

    ghidul turc (vorbitor de limba engleza foarte prost, dar cu aere de vedeta internationala!!!) ne spus ca mai avem de plata diferenta! nicio problema! i-am platit si asteptam restul 8 (opt) euro!!! i-a trebuit o ora si jumatate sa-si aduca aminte sa imi dea restul! asta mi s-a parut o mare nesimtire!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    dorelusAUTOR REVIEW
    [05.10.10 07:48:40]
    »

    Cred ca ai observat ca peste tot isi instalasera cutii pt bacshish (tip box): la restaurant, la receptie, in autocare si microbuze.

    Sa mai adaug o faza: in prima seara la restaurantul hotelului am servit cina si, bucurosi ca am ajuns cu bine, am comandat niste vin si bere. Multumiti de calitatea serviciului, m-am indreptat spre TIP BOX unde am depus 3 monede de cite 1 lira turceasca. In momentul acela, tot personalul restaurantului s-a oprit din activitate si s-a lasat o liniste ciudata, in care s-a auzit foarte bine zgomotul monedelor cazind in cutie. Imediat dupa ce am terminat, tot personalul de acolo ne-a aclamat prin urale, strigate de BRAVO si aplauze. Acesta a fost modul lor de a le arata celorlalti cam ce ar vrea de la ei...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    maria55 †
    [19.05.11 09:20:16]
    »

    @dorelus,

    Abia acum am citit review-ul tau, fiind f curioasa sa fac comparatie intre acest hotel si hotelul la care merg eu pt a4a oara. L-am citit dintr-o suflare, am punctat si-ti spun si de ce; pt toate amanuntele pe care le-ai scris si care sunt f exacte Nu stiu de cite ori ai fost in Kusadasi dar ai invatat f bine sa gasesti pt orice, raportul calitate/pret.

    Diferenta care am sesizat-o intre hotelul tau si hotel Surtel unde merg eu este doar faptul ca noi am avut all incl. desi aproape zinic plecam in excursii si nici pt noi n-ar fi fost necesar. Pt 7/nopti/all/ am platit 126/E din Romania, insa direct in contul hotelului, fara agentii romanesti. Ca perioada a fost aceeasi, eu preferind din mai multe motive luna septembrie. Unul ar fi temperatura, care e optima in aceasta luna. Hotelul era in prima linie chiar linga bazar, pe o alee de 50m, vis-a-vis de acele vase de croaziera datorita carora se ridicau preturile prin bazar si nu numai!

    Despre drumuri, cred ca ai remarcat la inapoiere, daca l-ai folosit pe acelas, ca se lucreaza cu o mare responsabilitate si in mare viteza pt ca erau cit se poate de accesibile.

    Inca o data felicitari pt realitatea expusa, Maria

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    dorelusAUTOR REVIEW
    [19.05.11 14:45:00]
    »

    Stimata maria55, ma bucur sincer de aprecierea data articolasului meu.

    In privinta drumurilor aflate in lucru am remarcat unele progrese la intoarcere, dar nu din cele care sa ma faca sa cred ca anul acesta (2011) totul va fi gata!

    Daca citesti postarile de pe forumurile cu acest subiect vei observa ca acest drum este in reconstructie inca de prin 2008 si, la vremea respectiva, toti spuneau la fel: se lucreaza tare de tot si va fi gata in respectivul an. Din nefericire, vedem acum ca mai este de asteptat. As vrea sa ma contrazica realitatea... ramine de vazut!

    Cu stima

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    miha85
    [08.06.11 00:28:46]
    »

    Buna,

    As vrea sa fac si eu o rezervare tot prin hotels4u si as avea nevoie de cateva info:

    - daca fac rezervarea plata nu trebuie facuta imediat?

    - este mai bine sa ii sun inainte sau sa fac rezervarile direct pe site?

    - noi o saplecam un grup de 9 persoane si e mai dificil de rezervat, trebuie sa o fac in doua etape, oare o sa am probleme?

    - este mare diferenta la conversie lira-leu?

    Imi cer scuze daca sunt prea multe intrebari dar nu stiam la cine sa apelez pt raspunsuri.

    Multumesc frumos,

    O seara buna!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    maria55 †
    [08.06.11 00:45:19]
    »

    @miha85,

    nu este greu de loc!

    Alegi hotelul iei numarul de telefon de pe site, faci rezervare, ei iti vor da un nr. de cont si banca, trimiti un avans (ex. 1noapte de cazare /pers) primesti ulterior comfirmarea si ai plecat! Diferenta o achiti la sosire! Nu trbuie sa-ti fie teama, sunt f cinstiti si seriosi! Voi insa sunteti 9 pers iar daca faceti rezervare pt 4 duble, cealalta pers va fi nevoita sa achite regim sigle. Mai bine cooptati inca un prieten in grup pt ca exista o oarecare diferenta pt un single!

    Conversia leu-lira este buna, sa ai cardul plin!

    In septembrie 1E=1,9TL Eu nu am avut card desi se pare ca schimbul este mai bun cu acest mijloc!

    Daca mai doresti sa-mi adresezi intrebari, te ajut cu mare drag!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    dorelusAUTOR REVIEW
    [08.06.11 07:14:33]
    »

    Stimata miha85,

    voi incerca sa raspund la intrebarile tale comunicindu-ti cum am procedat eu:

    - rezervarea am facut-o, dupa multe cautari, completind formularul electronic pe site-ul hotels4you. Anterior primisem multe oferte, inclusiv cea facuta direct de hotelul la care am stat, dar toate erau mult mai scumpe. Imediat dupa transmterea comenzii, prin ianuarie 2010, hotels4you si-ai tras un avans de 30% direct din cont prin cardul ale carui date le-am comunicat in formularul de rezervare. In acelasi timp am primit prin email factura proforma pentru suma platita, continind codul (referinta) data de hotels4you. Aceasta referinta este importanta, deoarece ei te vor identifica cu usurinta dupa respectivul numar. Cardul cu care am efectuau plata era in lei, dar banca (BT) a facut conversia la cursul propriu (nu a fost dezavantajos!). Restul de 70% din suma a fost facturata si trasa de pe card in luna iunie 2010, conform regulilor de plata postate pe site-ul firmei, reguli pe care te sfatuiesc sa le citesti cu atentie si sa le respecti. Daca doresti alte conditii si termene de plata iti recomand sa iei legatura telefonic cu firma, dupa ce ai latit avansul si ai primit codul numeric al comenzii.

    - despre diferenta la conversia lire-lei, daca te referi la lire sterline, urmareste cursul de schimb al bancii la care ai cardul si o vei constata singura. Daca este vorba despre lirele turcesti, eu iti recomand sa faci platile, cit mai mult posibil, cu cardul deoarece este cel mai simplu: banca are un curs care, la prima vedere pare dezavantajos, dar daca vei face platile schimbind leii in euro sau dolari (nu gasesti lire turcesti la casele de schimb) si apoi faci un nou schimb euro/dolari in lire turcesti, vei pierde mai mult din cauza comisioanelor. De asemenea, sa ai in vedere, mai ales daca vei calatori cu masina, ca ai nevoie si de leva bulgaresti daca alegi sa faci platile in numerar. Dar si in Bulgaria poti apela la plata cu cardul la benzina/motorina, la supermarket etc.

    Vei avea nevoie si de numerar ca sa platesti ferryboat-ul (daca vei calatori cu masina), dar acolo se accepta orice moneda.

    Nadajduiesc ca iti vor fi de folos cele scrise de mine,

    Cu stima

    miha85
    [08.06.11 13:51:45]
    »

    Multumesc din suflet pentru lamuriri! Noi vrem sa mergem in Corfu si cea mai buna oferta am gasit-o pe hotels4u dar nu stiam daca sa ne bazam pe agentie. Acum o sa fac rezervarile si plata cu toata increderea.

    O zi frumoasa!

    gigioc
    [18.07.13 14:21:41]
    »

    foarte tare, am intrat pe site ul recomandat de tine si iata surpriza: "Please note: Rates are not valid for German, Dutch, Romanian or Belgian passport holders".

    in fine , nu asta este problema, pe alte site uri sunt oferte similare.

    parcarea cum este ? free, cu plata, sigura, etc ?

    merci

    dorelusAUTOR REVIEW
    [19.07.13 11:11:23]
    »

    @gigioc:

    Da, gigioc... foarte tare, intradevar!

    Sunt total surprins in compania cui am fost plasati: nemti, danezi si belgieni!!!

    In fine...

    Parcarea la Derici este chiar in fata intrarii in hotel, pe marginea strazii. Este o zona foarte circulata, luminata, iar o parte din personalul hotelului (portar, bagajist, chelneri de la braserie) o tine permanent sub observatie.

    Este gratis si este fff sigura - ti-o recomand fara nici o retinere!

    Eu am parcat acolo masina cind am sosit si nu am mai miscat-o decit la plecare.

    Faza simpatica: un pisoias ratacit s-a aciuit pe sub masina mea, iar cind cineva incerca sa-l captureze se baga prin cotloanele de la motor, directie etc si nu se lasa momit afara cu nimic. Intre timp mienua de zor, iar la lasarea noptii, cind se lasa linistea, i se auzeau tinguielile.

    Am iesit cu nevasta-mea sa ne uitam, dar nu l-am convins sa iasa.

    Dimineata urmatoare am gasit linga masina un castronas cu lapte si ceva salam puse de portarul hotelului.

    Miorlaielile au tinut 2-3 zile si eram anuntati de toti receptionerii, portarii, bagajistii, chelnerii de acolo ca avem un pisoi sub masina, precum si ultimele actiuni in ce-l privea... ceea ce ne-a facut sa tragem concluzia ca masina a fost tinuta permanent sub supraveghere de o buna parte din personalul hotelului.

    Alaturi de hotel era o curte goala care avea alt proprietar. Acolo se putea parca masina contra cost.

    Bafta si concediu cu zile numai foarte bune!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    gigioc
    [19.07.13 11:51:24]
    »

    @dorelus:

    ok, merci

    bun, am gasit pe perioada 5- 12 august, 7 nopti, 2 pers, demipensiune 400 de euro.

    o sa fac plata in cursul zilei de astazi.

    mi am propus sa plec din romania pe 4 august, sa dorm o noapte la canakale sa pot vizita si troia, apoi sa ajung la kusadasi.

    O alta mica intrebare: pt excursiile optionale, este mai bine sa te duci cu masina ta sau sa ti iei bilet de acolo de la agentiile lor (pamukale, etc)

    Merci

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    dorelusAUTOR REVIEW
    [19.07.13 13:49:36]
    »

    @gigioc: Nu te sfatuiesc sa mergi in excursii cu masina personala. Unu, carburantul la turci e cel mai scump din cite ai vazut pe unde ai umblat, si doi, serviciile lor turistice sunt destul de bune (te iau si te aduc de la/la hotel cu masina lor, iti asigura ghid in cele mai multe cazuri in pretul excursiei, autocarele lor au toate aer conditionat si sunt fff curate, atmosfera de grup e civilizata si mai ai cu cine vorbi una-alta etc). De asemenea, Pamukale e destul de departe (daca mai exista, pt ca apa era pe cale de disparitie in 2010 cind am fost eu, iar turcii apreciau ca nu va mai dura mult...)

    In privinta Troiei... hmm... s-ar putea sa te intorci dezamagit. Mai consulta forumurile pe subiectul asta...

    Numai zile excelente iti urez...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Nasshu
    [19.07.13 14:17:48]
    »

    @dorelus:

    De asemenea, Pamukale e destul de departe (daca mai exista, pt ca apa era pe cale de disparitie in 2010 cind am fost eu, iar turcii apreciau ca nu va mai dura mult...)

    Mai exista! Intradevar fata de ce era odata e mai putina, insa se lucreaza la tema asta si va exista si in viitor.

    Acum vis-a-vis de escursii cu masina personala vs. autoacar aici pot fi cazuri cand e mai ieftin cu masina persoanala. Eu unul ptr 4 persoane am iesit mai ieftin pentru excursia de la Pamukale cu masina personala + ca nu mi-am facut programul dupa alti 50 de persoane.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    gigioc
    [19.07.13 18:54:19]
    »

    o sa merg cu masina pana la urma. cat de scumpa poate fi benzina? in grecia era asta iarna 1,7; 1,8 euro.

    Aleg aceasta varianta pt ca vreau sa fac si o vizita la istanbul, cateva zile la retur.

    Am inteles ca s au calmat treburile in piata taksim deci sper sa fie bine.

    La tur o sa trec pe la canakale unde o sa si raman peste noapte.

    Mi am prevazut buget pt carburant aproximativ 400 euro. Pitesti - Kusadasi- Retur + istanbul, eventual si alte vizite. Sper sa se ajunga.

    Despre Troia am citit pe net ca nu e mare lucru, dar totusi este un loc incarcat de istorie.

    E bine sa ai timp sa vizitezi toata Turcia, fosta Messoppotamia, dar ne rezumam anul asta la plaja, vizite (pe care le am enumerat) si scufundari. Vrem sa facem si scufundari in larg.

    Numai bine

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Nasshu
    [19.07.13 20:51:12]
    »

    @gigioc:

    La tur o sa trec pe la canakale unde o sa si raman peste noapte.

    O varianta ar mai fi si Cetinkaya Beach Hotel [ex. Aydin Motel], nu are referinte rele pe AFA si nici prea scump nu e. Avantajul ar fi daca ajungeti in timp util, piscina unde va puteti racorii. Dezavantajul e ca trebuie sa ''sari'' pirleazul - 50m - la benzinaria de langa sa cumperi o bere rece la un pret acceptabil...

    Indiferent ce varianta alegi, sa ai vacanta placuta si fara peripetii, si binenteles asteptam impresiile...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    anadragusin, andu_i, dorelus, gigioc, maria55, miha85, Smaranda
    Alte impresii din această RUBRICĂDerici Hotel:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.043375015258789 sec
    ecranul dvs: 1 x 1