ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.06.2025
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 12.11.15
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
MAY-2025
DURATA: 7 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
PREȚ SEJUR 1226
FĂRĂ transport
CAZARE ÎN DblStd
REGIM MASĂ DP
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Un resort pe placul nostru - AX ODYCY

TIPĂREȘTE

Anul acesta, între 14 și 21 mai am mers în vacanță în Malta, într-o formulă puțin extinsă, deoarece au venit de departe și oameni dragi nouă. Ei au ales hotelul și noi am făcut rezervarea la el încă din luna noiembrie 2024, un resort de 4 stele care se numește  

AX ODYCY-Hotel, de 4*, în orașul Qawra. Adresa exactă este: Dawret Il – Qawra Street, San Pawl il-Baħar SPB 1902, Malta – coordonate GPS: Latitudine  -  35°, 57', 93' – N,           Longitudine - 14°, 25', 70' – E

Hotelul ocupă ambele laturi ale străzii Qawra, comunicarea între aripa principală mai înaltă - cea cu cazările - și cea „secundară” - aflată peste drum și față în față cu ea, se face printr-un coridor aflat la subsol, la -1. Resortul a fost modernizat de curând (în anul 2023) și are pentru turiști 600 de camere pe 11 nivele, la care se poate ajunge cu mai multe lifturi, funcție de corpul de clădire unde este repartizată camera.

Noi am ajuns la hotel cu un taxi pe care l-am rezervat cu ajutorul hotelului și, chiar dacă avionul nostru a avut o întârziere cam mare, (40 min) am fost așteptați. Prețul l-am plătit șoferului cash, 35 euro, conform tarifului. Am sosit la recepție pe la ora 23:00 și am făcut check-in cu ajutorul unui tânăr indian, bun vorbitor de engleză😊De altfel, tot personalul se descurcă bine cu engleza și, din câte am auzit, se descurcă și în alte limbi. Am primit camera nr. 525, cu balcon și vedere spre Mare. 

Holul de la intrarea în hotel nu este spectaculos, ca la alte hoteluri de 4* la care am fost, dar nici banal nu este! Ca decor sunt câteva șiruri de becuri colorate ce atârnă din plafonul parterului și merg până la subsol. Am remarcat mai multe birouri ale recepției – vreo 5 la număr - placate cu marmură de culoare verzuie. Tot la parter este și biroul de „relații cu clienții” , dar și unul din principalele restaurante și mai multe baruri.

Camera noastră avea cca 20 m² și era mobilată cu tot ce trebuie unui sejur confortabil😊Imediat ce se intră în cameră în stânga este baia, iar în dreapta dulapul de haine, fără uși. Aici am găsit și seiful, pe care l-am folosit. Patul confortabil și lat era echipat cu saltele și lenjerie de foarte bună calitate, care ne-a oferit o bună odihnă! Lenjeria și prosoapele ne-au fost schimbate de două ori. Nu lipseau nici noptierele și nici veiozele cu flux luminos dirijabil și intensitate variabilă. Înspre balcon era locul de relaxare, cu două fotolii portocalii și o măsuță rotundă. 

În fața patului, suspendat și montat pe un blat din lemn era TV-ul și o oglindă mică, iar în dreapta acestora se afla, într-un corp de mobilier, mascat, răcitorul, iar sub el două sertare mari. Într-unul din ele am găsit și uscătorul de păr.

Perdeaua avea la interior o draperie colorată care ce se armoniza la culoare cu mobilierul și care asigura opacitate bună împotriva luminii matinale.

Baia era una de dimensiuni clasice, echipată cu obiecte sanitare care au funcționat foarte bine. Am avut trei tipuri de prosoape de bună calitate, plus câte unul pentru ieșirea de la duș. Consumabilele se completau imediat după folosire. La început lumina din baie mi s-a părut insuficientă, cel puțin pentru nevoia lui Mihai de a se rade. Abia apoi am găsit butonul - pe oglindă - care activa fluxul de lumină de pe conturul ei😊

Apă caldă cu presiune bună am avut non-stop! Dușul de tip walk-in avea pe jumătate un paravan anti-stropire.

Balconul era mobilat cu două scaune din plastic, de tip fotoliu, o măsuță joasă și o scrumieră. Nu am avut un uscător de rufe☹, dar noi nici n-am avut nevoie pentru că n-am prea stat la plajă, iar atunci când am avut nevoie, scaunele ne-au fost suficiente. :) În schimb, priveliștea din balcon făcea toți banii, cum se spune! Vedeam în față Marea până departe și cea mai mare parte a golfului Sf Ioan. De asemenea, peste drum vedeam corpul de clădire ce aparține hotelului.

Ce mai oferă hotelul Chiar în dimineața celei de-a doua zi de la sosire am mers la „biroul de relații cu clienții” ca să vedem dacă găsim ceva pliante care să ne ajute în orientarea prin resort. Am avut norocul să fim întâmpinați de o doamnă foarte amabilă (de origine indiană), bună vorbitoare de engleză, care ne-a spus că, din păcate☹nu au – încă – tipărite asemenea pliante, având în vedere că renovarea este recentă (2023). În schimb, s-a oferit să ne însoțească prin tot resortul, atât în corpul principal, cât și în cel de peste drum. Așa se face că am aflat că legătura între cele corpuri se face pe la subsol, printr-un tunel ce traversează strada. 

La subsolul corpului principal se află cel de-al doilea restaurant și magazinul de suvenire + scara de acces la și de la parter. Peste drum se află, tot la subsol, o piscină mare cu apă încălzită, max. 22 ºC, după părerea mea, pentru că am încercat-o. Tot aici se găsesc mai multe piscine, de diferite dimensiuni, inclusiv una din cele căreia i spune „infinity” . Părerea mea este că denumirea e puțin exagerată, pentru că nu are dimensiuni prea mari! Să tot fi fost de max. 10 x 4 m. Nu lipsesc nici șezlongurile și nici umbreluțele de soare, a căror pălărie este făcută din fire groase și împletite, de bumbac, plăcute ochiului și eficiente. :) În schimb, tot două piscine „infinity” se află la nivelul 11 în corpul principal. Lângă acestea este barul și locul de unde se pot lua prosoape de plajă, în schimbul unei cartele primită de la recepție pentru acest scop. Tot aici sunt și două bazine micuțe, (cam 2 x 3m fiecare) cu jeturi de hidro masaj. Nu lipsește, desigur, nici Aqua-Parc-ul, cu locurile de joacă pentru copii. Că veni vorba de copii: erau, dar nu prea mulți și nici gălăgioși :) N-am văzut nici ruși, nici asiatici. 

Există și sală de fitness și saună - separată pe sexe - peste drum. Hotelul oferă și servicii de înfrumusețare și masaj, contra cost.

Pe lângă cele două restaurante principale aflate în corpul înalt – cel de la parter și cel de la subsol – pe platformă se mai află vreo patru baruri: unul mai micuț lângă recepție, un altul tot la parter, „Street Side” , mult mai mare ca suprafață, unul la nivelul 11, de unde cei aflați la plajă se pot răcori și un altul peste drum, lângă piscina mare, „Trattoria Ricardo” . Noi le-am „vizitat” pe toate, mai puțin pe cel de lângă recepție, după cină sau la plajă. De fiecare dată a trebuit să plătim, pentru că am avut demipensiune, nu AI.

Restaurante sunt două, unul la parter și unul la subsol. Oferta de mâncare este aceeași, în sistem bufet, și este foarte variată, atât la micul dejun, cât și la cină. Chiar și mofturoșii sau cârcotașii vor găsi mâncare pe placul lor, inclusiv veganii. N-am să stau să înșir ce-am avut de ales, pozele atașate „vorbesc” mult mai bine decât mine despre ce este vorba. :)) Mihai a primit, la cerere, chiar și brânză albastră😊 Cafeaua a fost băubilă, chiar și pentru mine, care sunt o cusurgioaică, când vine vorba de cafea😊 Ca băuturi am avut la alegere: vin de trei soiuri – alb, rosé, roșu – bere la halbă, sucuri din fructe și sucuri fără gluten. 

Serviciile au fost peste tot de bună calitate! Personalul – în majoritate de origine indiană – avea un zâmbet sincer, nu profesional, și ne-a făcut să ne simțim bine pe tot parcursul.

Wi-Fi -ul a funcționat bine în întreg hotelul. La TV nu am putut vedea niciun canal din România, deși TVRi figura în lista de canale, dar nu se vedea nimic☹ Ne-ar fi plăcut să vedem rezultatele alegerilor prezidențiale, pentru că am fost chiar în acea perioadă acolo!

Pe situl hotelului scrie că ar fi și loc de parcare. De asemenea, mai scrie că:

Printre celelalte oferte se numără un serviciu de pază nonstop, un serviciu de îngrijire a bebelușilor, un serviciu de închiriat mașini, asistență medicală, un serviciu de transfer, room service contra cost și un serviciu de spălătorie. Călătorii activi care ar dori să descopere zona pe bicicletă vor aprecia serviciul de închiriere de biciclete (contra cost), de asemenea, sunt disponibile și locuri de parcare pentru biciclete. În spațiul pentru afaceri stau la dispoziție un proiector și un flipchart/markere

Cam atât am avut eu de povestit despre acest resort. Noi am fost mulțumiți de ce-am primit în schimbul plății făcute, deci, recomand acest hotel cu toată încrederea! :))

Citește și CONTINUAREA aici

AmFostAcolo fără reclame?

  • Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
  • Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

[fb]
---
Trimis de doinafil in 17.06.25 21:22:10
Validat / Publicat: 17.06.25 21:58:46
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în MALTA
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Italia, Franța, Turcia, Spania, Țările Nordice

VIZUALIZĂRI: 1751 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj
Adn. FAVORIT

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (doinafil); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P10 10. Camera văzută din hol.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35800 PMA (din 26 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

14 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[17.06.25 21:57:59]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "AX ODYCY Hotel (ex Seashells Resort) [Qawra], ST. PAUL'S BAY" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CAZARE]

webmaster
[17.06.25 22:57:16]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent (2025) sau anul trecut (2024) ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

ANILUPHONE
[18.06.25 09:13:39]
»

@doinafil: Wow... pentru toate facilitățile hotelului de la etajul 11... De altfel tot hotelul arată tare bine... și tu confirmi că și serviciile au fost de calitate!

Înțeleg că ați fost pe cont propriu și a fost alegerea voastră acest hotel... adică nu ați avut un sejur luat prin vreo agenție turistică din țară!

Felicitări și aștept poveștile despre plimbările voastre pe insulă!

Ne interesează și pe noi o vacanță în Malta!

Pupici!!! 😘

doinafilAUTOR REVIEW
[18.06.25 18:28:36]
»

@ANILU:

Înțeleg că ați fost pe cont propriu și a fost alegerea voastră acest hotel... adică nu ați avut un sejur luat prin vreo agenție turistică din țară!

Ai înțeles bine! Am făcut rezervarea de acasă, pe computer, direct la serviciul de rezervări al hotelului, plătind cu cardul. Cred că ne-ar fi costat ceva mai mult dacă apelam la vreo agenție!

După cum am scris și-n articol, noi am fost mulțumiți! Mai puțin că nu am „prins” nici un canal TV din România. Am mers la vot (turul II) la Valletta, plătind un taxi și eram tare curioși pentru rezultat!

Mulțumesc pentru ecou și vot! ... și, bineînțeles,

valentinag
[19.06.25 11:26:52]
»

Arata foarte bine! Scumpicel, dar avand in vedere ca e cu demipensiune, merita!

elenaadinaPHONE
[21.06.25 17:01:29]
»

Felicitări pentru vacanța reușită, alegerea inspirată, hotelul excelent și impresiile pe măsură!

doinafilAUTOR REVIEW
[21.06.25 18:29:13]
»

@elenaadina:

Și de la mine

nicole33
[22.06.25 08:48:56]
»

@doinafil:

Anul acesta, între 14 și 21 mai am mers în vacanță în Malta, într-o formulă puțin extinsă, deoarece au venit de departe și oameni dragi nouă. Ei au ales hotelul și noi am făcut rezervarea la el încă din luna noiembrie 2024,  un resort de 4 stele care se numește  AX ODYCY-Hotel, de 4*, în orașul Qawra.

Chiar dacă alegerea hotelului nu ţi-a aparţinut în mod direct, asta nu o face mai puţin inspirată. Hotelul este bine poziţionat pe malul mării, iar vederea la mare din balcon te lasă fără cuvinte. Nu ştiu cum arăta hotelul ăsta înainte de recenta renovare, dar acum arată foarte bine, foarte curat, modern, cochet. Îmi place!

Deşi Malta este de mai mulţi ani pe lista mea de dorinţe, în ultima perioadă nu am mai căutat oferte şi nu mai ştiu cum au evoluat preţurile. La prima vedere, preţul nu mi se pare prea mic, având în vedere că nu include şi avionul, dar dacă tu apreciezi raportul preţ/calitate ca fiind unul excelent înseamnă că hotelul şi-a meritat banii.

Mi-a mai plăcut şi camera ta, spaţioasă, modern mobilată şi în culori calde

Ca băuturi am avut la alegere: vin de trei soiuri – alb, rosé, roșu – bere la halbă, sucuri din fructe și sucuri fără gluten.  

Dacă la cină în regim demipensiune aţi avut incluse şi vin şi bere şi suc este foarte bine.

nicole33
[22.06.25 09:04:04]
»

@doinafil:

Am făcut rezervarea de acasă, pe computer, direct la serviciul de rezervări al hotelului, plătind cu cardul. Cred că ne-ar fi costat ceva mai mult dacă apelam la vreo agenție!

Posibil să fi costat ceva mai mult rezervarea prin agenţie comparativ cu rezervarea directă la hotel, deşi nu se ştie niciodată, dar aveai avantajul unui pachet complet cu zbor şi transfer inclus, fără bătaie de cap. Despre avion nu ai amintit nimic, doar Mihai ne-a povestit ce orar de zbor dezavantajos aţi avut.

După cum am scris și-n articol, noi am fost mulțumiți! Mai puțin că nu am „prins” nici un canal TV din România. Am mers la vot (turul II) la Valletta, plătind un taxi și eram tare curioși pentru rezultat!

Aţi fost norocoşi că aţi găsit unde să puteţi vota. Şi pe noi data de 18 mai ne-a prins departe de ţară, dar şi de vreun consulat al României.

Dacă aveaţi abonament la Digi, problema era rezolvată cu ajutorul aplicaţiei Digi Online, care vă dădea acces gratuit la multe posturi TV româneşti, inclusiv câteva de ştiri şi aflaţi tot ce vă interesa, iar în cazul vostru aveaţi şi internet berechet.

nicole33
[22.06.25 09:29:47]
»

@doinafil:

 Tot aici se găsesc mai multe piscine, de diferite dimensiuni, inclusiv una din cele căreia i spune „infinity” . Părerea mea este că denumirea e puțin exagerată, pentru că nu are dimensiuni prea mari! Să tot fi fost de max. 10 x 4 m.....  În schimb, tot două piscine „infinity” se află la nivelul 11 în corpul principal.

Nu m-am putut abţine să nu zâmbesc la citirea comentariului tău legat de piscinele infinity şi de dimensiunile acestora, prea modeste, în opinia ta. De fapt, nu este nicio greşeală şi nicio exagerare, deoarece dimensiunile unei piscine infinity nu prea contează, aici fiind vorba cumva de o anumită soluţie constructivă.

Indiferent de dimensiune, o piscină infinity are particularitatea de a-i lipsi o margine sau mai multe, peste care curge apa. Chestia cu infinitul este doar efectul vizual creat atunci când apare o continuitate cu albastrul mării/oceanului, după caz, sau chiar cu albastrul cerului. Atât!

Interesante şi tentante toate facilităţile de la etajul 11

Felicitări pentru vacanţă şi pentru articol!

Aştept continuările Posibil după ce vă întoarceţi din Poieniţă?!

doinafilAUTOR REVIEW
[22.06.25 18:21:37]
»

@valentinag:

Mulțumesc pentru ecou și vot!

Daaaa! Este cam scumpicel, dar pentru condițiile oferite, merită să faci o vacanță și să fii cazată aici!

Mulți

doinafilAUTOR REVIEW
[22.06.25 18:44:54]
»

@nicole33:

Posibil să fi costat ceva mai mult rezervarea prin agenţie comparativ cu rezervarea directă la hotel, deşi nu se ştie niciodată, dar aveai avantajul unui pachet complet cu zbor şi transfer inclus, făr bătaie de cap

Când ne-am orientat pentru Malta am vorbit cu Cristi pentru o eventuală colaborare. Ne-a răspuns că pentru perioada solicitată nu existau curse charter către această destinație. Nu puteam alege altă perioadă, copiii de departe având concediu doar atunci. De aceea ne-am descurcat singuri cu rezervarea

Referitor la preț: rezervând direct la hotel am beneficiat și de o reducere suplimentară de cca 10%, datorită săptămânii „black friday” . Zborul cu avionul - singurul existent având orarul menționat de Mihai - cu Ryan Air Malta - a costat cca 440 euro, dus/întors, cu două bagaje de cală.

Într-adevăr, camera noastră a avut vedere direct spre mare. Alte camere aveau o vedere laterală, mai puțin avantajoasă.

Mulțumesc pentru ecou și vot!

doinafilAUTOR REVIEW
[22.06.25 18:58:30]
»

@nicole33:

Indiferent de dimensiune, o piscină infinity are particularitatea de a-i lipsi o margine sau mai multe, peste care curge apa. Chestia cu infinitul este doar efectul vizual creat atunci când apare o continuitate cu albastrul mării/oceanului, după caz, sau chiar cu albastrul cerului. Atât!

Mulțumesc pentru deslușire! Nu știam acest lucru, credeam că „infinity” vine de la mărimea ei, nicidecum de la modul de construire. M-am gândit la piscinele din Dubai, de exemplu, unde mărimea lor este mult mai mare! ... daaaar, Dubai este Dubai!... ca să nu mai spun de cea din Singapore, Marina Bay!

Din nou îți mulțumesc! ... și

doinafilAUTOR REVIEW
[22.06.25 19:14:28]
»

@nicole33:

Aţi fost norocoşi că aţi găsit unde să puteţi vota. Şi pe noi data de 18 mai ne-a prins departe de ţară, dar şi de vreun consulat al României.

Dacă aveaţi abonament la Digi, problema era rezolvată cu ajutorul aplicaţiei Digi Online, care vă dădea acces gratuit la multe posturi TV româneşti, inclusiv câteva de ştiri şi aflaţi tot ce vă interesa, iar în cazul vostru aveaţi şi internet berechet

Avem abonamente la Digi, dar nu ne-am gândit să apelăm la Digi Online! Eu vroiam să văd rezultatele exit-poll -ului pe ecran mare, ca și comentariile diferitelor posturi TV din țară. Ne-am descurcat cu alte programe TV, pe telefon! Am stat până târziu și am aflat în timp rezultatul

DA! Am fost norocoși că am putut vota, pentru că țineam în mod deosebit să votăm! De aceea am luat taxi până la Valletta! Cu ocazia asta am și vizitat câte ceva din capitală, despre care urmează să mai scriem una, ... alta!

Pupici încă odată!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, elenaadina, valentinag
Alte impresii din această RUBRICĂAX ODYCY Hotel (ex Seashells Resort) [Qawra]:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2026 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • LOGAT? = DA (IntC=1)
  • pagină generată în 0.068613052368164 sec
    ecranul dvs: 1 x 1