BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Acasă la Dora - n-a fost rău, dar se poate un pic mai bine
Dora’s Studios & Apartments a fost cea care ne-a găzduit în a doua parte a sejurului nostru în Syros. O proprietate micuță, afacere de familie, pe care am ales-o din mai multe considerente: aspect cicladic, apropiere de o plajă și un restaurant, parcare și mic dejun incluse, recenzii bune. Am antamat așadar un apartament cu vedere completă sau laterală la mare pentru ultimele 4 nopți ale vacanței noastre pentru suma de 408 euro și țin minte că am avut drept de anulare gratuită, dar nu mai știu exact până când. (Rar-rarisim rezerv ceva fără anulare gratuită; e un fel de superstiție, să nu provoc norocul😀...)
Cazarea se face începând cu ora 15:30, am avut grijă să ne ocupăm timpul până atunci și să batem în poartă puțin după. „Poartă” – vorba vine, că locația e genul open space. N-a fost greu s-o dibuim, se află pe țărmul sudic al insulei, cu puțin înainte de Megas Gialos, virezi dreapta din șosea și e prima proprietate pe stânga. O clădire în L (aparent; de fapt îs 2 clădiri alăturate), cu câte 2 niveluri, alb-albastră, pe jumătate ascunsă de bogate bolți de bougainvillea și de rodii în pârg. „Hotel Dora” am citit chiar frontal, pe culmea uneia dintre cele 2 construcții, așa că n-am avut niciun dubiu că am nimerit unde trebuie.
Am lăsat mașina în parcarea semi-goală și am pornit să cercetăm zona, descoperind în dreapta locul de joacă pentru copii, înconjurat de un spațiu de relaxare destinat părinților, precum și cel unde vom fi servit micul dejun, la umbra vegetației. Din cauza orei și a căldurii, nimeni nu se zărea prin preajmă, ceea ce nu ne-a împiedicat ca, intuitiv, să descoperim recepția, la parterul construcției din dreapta.
Am intrat și da, a fost cu noroc. Doamna Dora, trecută de a doua tinerețe, foarte plăcută și volubilă, se afla la post. Ne aștepta, desigur. De condus ne-a condus însă fiica dumisale, pe care a chemat-o urgent (fiind, pesemne, persoana responsabilă de relațiile cu publicul... nevorbitor de limba lui Homer).
Am primit unul dintre apartamentele de la etajul clădirii din stânga. Am urcat împreună scările exterioare, am traversat mica terasă dotată cu o masă și 2 scaune și, cu cheie clasică, gazda noastră a descuiat ușa albastră. Ne-a prezentat facilitățile, așa cum se face, ne-a urat alea-alea și dusă a fost. Evident, am fi putut s-o „deranjăm” pentru orice problemă ar fi apărut pe parcursul șederii noastre, dar n-a fost cazul, slavă Domnului.
Apartamentul are, deasemenea, formă de L: în față livingul-chicinetă, în dreapta se fae un hol ce dă spre dormitor și baie. Spațiul deloc excedentar este excelent fructificat.
Fiind camera de interes primar, voi începe cu descrierea dormitorului. Un pat dublu, saltea confortabilă, lenjerie albă de bumbac. 2 perne, un cearșaf pentru învelit și prosoapele, câte 2 de fiecare, albe, în 2 dimensiuni, completează „echipamentul” . Noptiere de ambele părți și mici veioze fixate în perete. Pe peretele opus, într-o nișă, restul mobilierului: un birouaș cu un scăunel și oglindă, un dulap suspendat și unul cu sertare, între ele o bară pentru umerașe. Totul alb, mici accente de lemn-natur.
Livingul are un pat simplu (ceea ce înseamnă că o familie cu un copil sau 2 mai mici încape la marele fix) și zona de bucătărie. Aceasta conține un frigider, o chiuvetă, o plită electrică și un dulap cu veselă. Dacă intenționezi să-ți gătești în cameră chestii complicate, toate acestea te vor dezamăgi. Noi nu, niciodată nu (vezi ilustrația sonoră), așa că am fost extrem de mulțumiți că am avut farfurii pentru câte-un sendviș și pahare/căni pentru apă/cafea/vin/bere și chiar desfăcător de sticle am avut! A, și chestii de spălat vasele, bureți și lavete noi și sigilate, detergent, tot ce trebuie. Mai mult decât destul.
Culoarea-vedetă în livingul nostru (că înțeleg că-s diferite) a fost cea a lavandei. Bulinele cearșafului, perdeluțele de la ferestre, tabloul ornamental, tapițeria scaunelor (că uitai să spun, avem și aici, în living, o măsuță și 2 scaune, just in case) – toate sunt movulii. Una dintre culorile mele preferate, întâmplător (sau nu?!). Era și un TV pe perete (neinteresant) și, mai important, aparat contra țânțarilor.
În baie am avut, deasemenea, toate cele necesare: tron, chiuvetă, oglindă, dulăpior pentru chestii, coș de gunoi, cădiță de duș. Pentru acesta din urmă am găsit niște perdeluțe într-o pungă, am fi putut să ni le montăm singuri, dar am preferat să nu; brr, nu-mi place deloc senzația aia de perdea de plastic lipindu-se de pielea udă... E drept, se cam uda baia după duș, dar se usca repede mai apoi, doar vară era, nu?!
Pe hol am avut cuier, adică niște bușoane fixate în perete. Vara, când n-ai haine „de stradă” , nici nu-ți trebuie altceva. Am avut aer condiționat și chiar ne-am folosit de el. Gresie ușor de întreținut pe toată suprafața apartamentului. Prosoapele schimbate la 2 zile, lenjeria la 3.
Despre terasă am amintit, marea într-adevăr se zărea dincolo de parcare și de șosea, cam la 50 m distanță. A fost locul nostru preferat de relaxare, de obicei seara, când ne adunam de pe drumuri. Uneori doar la o bere-ceva, alteori mai plusam cu câte un sendviș. De obicei primeam și oaspeți – una sau mai multe dintre pisicile casei. Destul de sociabile.
Micul dejun se servește... Se servește. Nu mă-ntrebați despre ore, e o chestie pe care în mod repetitiv o eludez, asta pentru că noi ne ducem de obicei la ora 9 și ora 9 se încadrează mereu în interval. Locul, desigur – terasa de jos, de sub copăcei. Fain... Oferta o găseam însă înăuntru, în holul recepției și era din categoria „să nu zici că mori de foame” : felii de brânză și șuncă, de grosimi microscopice, tăiate în 3 (sau 4?!), iaurt grecesc vrac, lapte, ouă fierte, unt și gem (2 sortimente), pâine. Și cam atât. E drept, n-am avut mari așteptări, deci nu am suferit. Cafeaua era proastă, sucul de nebăut. Ne făceam cafea în cameră, după aceea, după gustul nostru.
Împrejurimi
Plaja Talara e chiar peste drum. O întindere lungă de vreo 100 m, îngustă și pietroasă în est, nisipoasă și un pic mai largă în capătul opus. Un șir de tamarini umbroși în spate. Gazda noastră o prezentase drept „cea mai bună plajă de pe insulă” 😂. Hmm... să nu exagerăm. Drept îi, nu-i nici cea mai rea...
Taverna „O Talaras” se află aproape și ea, la distanță de mers pe jos, în direcția vest. Am încercat-o imediat după ce ne-am cazat (voi povesti) și s-a dovedit ok. N-am revenit, nu că am fi avut ceva împotrivă, ci că am avut ceva pro alte taverne...
Stația de autobuz public Agia Marina e foarte aproape de Dora. Un argument în plus pentru cei ce nu intenționează să închirieze mașină pe insulă.
Supermarket nu prea e. Am observat că, în general, îs cam puține supermarketuri pe insulă în afara capitalei Ermoupolis. E unul-fantomă la intrarea în Megas Gialos (nu l-am văzut niciodată deschis) și altul – Kritikos – în Finikas.
În rest, se ajunge ușor peste tot, insula e mică, am mai spus-o. Până la aeroport faci 15-20 de minute, un pic mai mult până în capitală. Dora e o opțiune bună din toate punctele de vedere – poziție, confort, atmosferă. Singurul loc „de umblat” ar fi micul dejun, dar... până la urmă, nu trăim ca să mâncăm, nu?! 😊
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de crismis in 09.03.25 18:37:33
- A fost prima sa vizită/vacanță în GRECIA
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 37.38212977 N, 24.91559720 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Dora's Studios & Apartments / Hotel [Megas Gialos], I. SYROS (i. Ciclade)" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)


Rog așteptați...





























