Ratacind spre Grecia / Oradea - Moraitika - Oradea

TIPĂREȘTE

Oradea - Moraitika

Odiseea noastra spre Grecia a inceput dimineata la ora 2. Traseul ales pentru drumul dus a fost: Oradea - Deva - Tîrgu Jiu - Craiova - Bechet - trecere cu bacul peste Dunare - Orjahovo - centura Sofia - Kulata/Promachonas - centura Salonicului - Metsovo - Igoumenitsa - Moraitika.

Calatoria nu a inceput sub auspicii tocmai pozitive, chiar daca ne-am documentat extrem de bine asupra traseului si "pericolelor" de pe acesta, si aici fac referire in special la traseul prin Bulgaria, dat fiind faptul ca celalalt cuplu care ne-a insotit in vacanta nu avea pasaport, asa ca a trebuit sa renuntam la traseul prin Serbia si Macedonia.

Auzisem prin media ca Serbia va permite tranzitarea ei de catre cetatenii EU pe perioada sezonului estival, dar in urma telefoanelor repetate care le-am dat la ambasada, primeam invariabil acelasi raspuns: "deocamdata pentru Serbia aveti nevoie de pasaport, nu am primit nici o instiintare oficiala cu privere la accesul in tara cu cartea de identitate". Si cel mai ghinionist lucru, a fost ca din cauza lipsei timpului din ultimele zile, nici nu am observat anuntul MARE aflat pe prima pagina a site-ului AmFostAcolo si postat in 12 iunie, cu o zi inainte de a pleca noi, prin care eram anuntati ca putem tranzita Serbia si Macedonia cu CI.

Si revenind la drumul nostru, am pornit cu plinul facut spre Bechet, unde speram sa ajung in jurul orei 10, maxim 11, doar era vorba de 500 de km, 500 de kilometri pe care probabil eu am crezut ca-i fac pe ceva autostrada fara limita de viteza de prin Germania, altfel nu stiu cum de am putut fi atat de naiv... Dupa o prima portiune de drum mai accidentata pana la Vascau (doar se stie ca cele mai proaste drumuri din tara exista in Bihor), am fost opriti de Politie pentru un control de rutina - permis, talon, asigurare, a-ti consumat alcool?, etc. A urmat si intrebarea incotro mergeti, la care eu nu puteam sa-i raspund decat foarte nonsalant: Grecia, la care el si-a exprimat interesul pentru stingatorul meu de incendii, trusa medicala, trunghiuri reflectorizante, pe care eu oricum le aveam in portbagaj si chiar mi-am exprimat disponibilitatea de a i le arata. Norocul meu a fost ca nu era un om prea curios, deoarece ma si vad acum, golind portbagajul de muntele de bagaje, pentru a ajunge la acestea, depozitate din prea mult exces de zel in compartimentul rotii de rezerva.

Ei si dupa cateva minute iata-ne ajunsi in zona Varfurile, aflata la granita dintre Bihor si Arad, zona mai muntoasa si evident cu foarte multe gropi, pardon cratere, ca arata soseaua in unele locuri ca dupa bombardament. Ca totul sa fie cat mai frumos s-a pornit si o furtuna, ploia impiedicandu-ma de multe ori sa vad la distanta mai mare de 1 metru in fata. Rezultatul a fost o groapa de toata frumusetea luata din plin cu roata din spate stanga. Am tras pe dreapta pentru a evalua pagubele, dar ne-au trebuit vreo 5 minute pana ne-am facut curaj sa iesim afara, oricum ne-am udat pana la piele instantaneu, dar spre norocul nostru roata nu avea nimic.

In rest pana la Bechet, drumul a fost ok, cu portiuni proaste in zona Petrosani, dar fara incidente deosebite, si cu plinul facut la Craiova, asa ca intr-un final pe la ora 13, dupa 11 ore am ajuns la port. Tin sa precizez ca inainte de a porni la drum, in saptamana premargatoare, am sunat de vreo 4 ori la vama/port pentru a ma interesa de nivelul Dunarii, deoarece tocmai incepuse sa creasca nivelul in urma ploilor. De fiecare data am fost asigurat ca trecerea se face fara probleme, nivelul Dunarii e in limite normale. La bariera de la intrarea in port am fost nevoit sa scot din buzunar 30 de lei pentru citez: 25 lei tarif utilizare incinta portuara si 5 lei tarif utilizare drum, sau cu alte cuvinte statul roman incearca astfel sa-si recupereze "investitiile majore facute in infrastructura si in lucrarile de modernizare ale portului". Dar s-a ridicat bariera si am pornit spre punctul de control unde am fost asigurat din nou ca trecerea se face fara probleme, dar sa intram pe contrasens dupa ce platim biletele de bac, deoarece pe sensul nostru sunt niste balti, pe care nu le putem ocoli de tir-uri.

Dupa ce am platit biletele, alti 80 de lei pentru masina si 40 de lei pentru 4 persoane, ne-am intreptat spre locul de imbarcare, pe drum realizand ca termenul "fara probleme" se refera de fapt la camionul Titan, iar "micile balti" de pe sensul nostru erau de fapt apele Dunarii. Surpriza a fost desavarsita la docul de imbarcare complect inundat, pentru a urca pe bac, ar fi trebuit sa intram mai exact in Dunare, unde apa ajungea la inaltimea de aproximativ 40 cm. Dupa ce am "admirat imprejurimile" si am surprins privirile curioase/miloase ale soferilor de tir care se uitau cand la masina noastra (singura mica din port), cand la punctul de imbarcare, le-am adresat "cateva multumiri sincere" autoritatilor romane si am inceput sa ma gandesc la alternative, inclusiv ocol pe la Giurgiu.

Totusi dupa vreo 20-30 de minute de parlamentari si dupa ce am vazut ca a mai venit o alta masina cu garda mult mai joasa decat a noastra (un Peugeot 407), am decis sa ne incercam norocul, oricum nici nu vroiam sa traversam Bulgaria noaptea. Cei din Peugeot, vazand ca avem Gps s-au lipit de noi, rugandu-ne sa-i lasam sa vina in spatele nostru pana la Kulata, pentru a nu se rataci, ei mergand apoi spre Paralia. Si la 2 ore de la intrarea in port, iata ca ne imbarcam pe bac, peste acest moment al imbarcarii am sa trec rapid - sincer doresc sa-l uit cat mai repede, mentionez totusi, ca la un moment dat priveam cu interes un peste care se invartea in jurul manerui de la portiera mea, moment in care am calcat bine acceleratia.

Dupa o traversare de 30 de minute am ajuns pe malul bulgaresc, unde evident chiar nu erau probleme cu debarcarea/imbarcarea pe bac. In schimb cu niste fete extrem de acre, vamesii ne-au trimis spre trei ghisee:

- unul pentru control acte: CI/pasaport, talon, asigurare;

- al doilea pentru achitarea taxei de drum/rovinieta in valoare de 5 Euro pentru o saptamana;

- iar la al treilea ghiseu, sincer, habar nu am ce am platit, cred ca ceva taxa de port si aici, oricum nu am inteles mare lucru, dar am mai scos din buzunar 11, 74 euro.

Fericiti totusi ca am scapat de Dunare si dupa ce i-am vazut in urma noastra si pe cei cu Peugeot-ul, am introdus Kulata la Gps si am pornit in tromba... pentru 50 de metri, ca dupa aia ne-a intampinat bine ascunsa in tufisurile de pe marginea drumurilor o restrictie de 20 de km la ora, desi drumul era perfect drept, fara vreo intersectie sau alt obstacol. Dupa vreo 2-3 kilometri, trecand de echipajul de politie prezent deja la pescuit, am considerat ca restrictia s-a sfarsit si am demarat in tromba pentru inca vreo 50 de metri dupa care am fost intampinati de alte 2 restrictii succesive, una de 40 de km la ora, iar alta de 60 de kilometri la ora. De altfel, pana am ajuns la tentativa lor de autostrada, drumul a fost plin cu o gramada de restrictii de 20, 40, 60 de kilometri la ora, dar si de cel putin 10 echipaje de politie, aflate la panda. De mentionat si indicatoarele, care in mod absolut erau plantate in totalitate in vegetatia de pe marginea drumului, avandu-se grija sa fie cat mai imposibil de observat, dar si sumedenia de tir-urui care au avut grija ori sa ne blocheze drumul, ori sa ne claxoneze ca mergem prea incet, din cauza lor chiar am reusit sa-i pierdem pe traseu si pe cei cu Peugeot-ul.

Intr-un final am ajuns la centura orasului Sofia unde am fost intampinati cu drag de alte echipaje de Politie, am numarat 7, portiune de drum pe care am facut-o intr-o ora, multumita aglomeratiei.

Scapati si de aici am luat-o spre Kulata, grabindu-ne sa ajungem pe cat posibil ziua la vama bulgaro-greaca, din fericire pe aceasta portiune nu am numarat decat 2 echipaje de Politie, care erau oricum prea ocupate cu jecmanirea unor soferi care le cazusera in plasa.

In jurul orei 22 stresul a luat sfarsit odata cu intrarea in Grecia, ca sa nu mai vorbesc de surpriza pe care am avut-o in momentul in care vamesul grec, fara a se mai uita la actele noastre ne-a urat cat de romaneste posibil, chiar daca destul de stalcit: Drum bun si distractie placuta in vacanta!

Plini de otimism am oprit Gps-ul, si am pornit la drum uitandu-ne pe traseu dupa un hotel unde sa putem inopta, pe care de altfel l-am si gasit dupa vreo 10 minute, vezi: click aici

A doua zi de dimineata, mai exact pe la vreo 6, am pornit spre Igoumenitsa. Drumul pana la Salonic, cu exceptia unor portiuni la care se mai lucreaza la autostrada este foarte bun, parcurs cu 100 - 130 de kilometri la ora, cu un singur echipaj de politie pe traseu, care statea oricum plictisit la umbra in masina, privind fara interes traficul. Pe traseu am oprit si la o statie Aegean pentru a face plinul cu carburant - 1, 46 euro litrul de Unleaded 95, pentru a ne verifica presiunea in cauciucuri si pentru a cumpara o harta cu 7 Euro a Greciei, foarte buna de altfel.

Dupa Salonic am ajuns la punctul de taxare de pe autostrada unde am platit 2 Euro, de altfel la greci, mergand spre Corfu este singurul punct de taxare functional, dupa care am iesit de pe autostrada spre Atena, intrand pe autostrada spre Corfu, Egnatia Odos. Autostrada impecabila, dar cu putine parcari - amenajate insa conform standardelor vestice si extrem de curate, iar pentru statiile peco, in general trebuie sa iesiti de pe autostrada.

Ajunsi la Grevena am fost scosi de pe autostrada si a trebuit sa ne continuam drumul pana la Metsovo pe soseaua nationala, autostrada nefiind finalizata pe aceasta portiune. Ocolul de aproximativ 60 de kilometri, dureaza cam o ora si jumatate - maxim 2 ore din cauza tirurilor, pe cale le veti intalni in numar mare, dar peisajul din zona compenseaza in totalitate intarzierea, zona fiind spectaculoasa. De la Metsovo si pana la Igoumenitsa autostrada strabate mai multe tunele si viaducte cu unele limitari de 80 sau 100 km la ora. De remarcat ca ei nu circula cu luminile de intalnire pornite, ci doar cand intra in tunele le aprind, de altfel la intrarile in tunele veti intalni panouri "light on", iar la iesire "light's off".

In jurul orei 12 am intrat in portul din Igoumenitsa, dupa care ne-am indreptat spre zona de vanzare a biletelor pentru ferry. La ghiseu intreb si eu ca tot omul de ferry catre Lefkimi, doamna de la ghiseu imi raspunde no Lefkimi, ticket to Kerkyra, drept urmare consider ca momentan nu e nici un ferry catre Lefkimi, asa ca platesc 37 euro pentru masina si 34 euro pentru 4 persoane si adapostit la umbra asteptam sa soseasca ferry-ul, moment in care zaresc la un alt ghiseu scris ticket to Lefkimi, iar in port intra gratioasa cursa de la Lefkimi. Dupa cateva minute de discutii amicale cu doamna de la care cumparasem biletele ma lamuresc ca la acel ghiseu se vand bilete catre Kerkyra doar. Ma resemnez si pun totul pe seama caldurii si oboselii de pe drum, zicandu-mi ca oricum nu am platit mult in plus, ci doar contravaloarea biletelor de la intors... :))

Dupa un parcurs de 1 ora si 50 de minute, debarcam in capitala insulei, Kerkyra si fericiti ca mai avem putin pana la hotel, plaja si apa, pornesc Gps-ul si introduc ca destinatie Moraitika, asteptand ca tanti sa-si configureze traseul. Si cum am mai spus si aici: click aici , si-l tot configureaza vreo 5 minute, avand ca rezultat un frumos ecran negru, dandu-mi seama ca pentru cei care au fabricat Gps-ul, insula Corfu nu face parte din Grecia si in speta Europa.

Totusi, dupa o incursiune in afara traseului, am ajuns in sfarsit si la hotel, totul dupa un drum de 1350 de kilometri si 30 de ore de condus.

Moraitika - Oradea

Tinand cont de experienta acumulata la drumul de dus, in special momentele in care mi-am facut masina, vehicul amfibiu si animati de dragostea pe care o manifestam pentru Bulgaria, cu 3 zile inainte de intoarcere, am sunat la Ambasada Serbiei la Bucuresti sa ne interesam daca nu putem tranzita Serbia doar cu cartea de identitate, afland cu bucurie ca in sfarsit se poate. In consecinta am stabilit traseul in felul urmator: Moraitika - Lefkimi - Igoumenitsa - centura Salonicului, vama Promachonas/Kulata - Blagoevgrad - vama bulgaro/sarba de la Ribarci - Surdulica - autostrada spre Belgrad - Smederevo - vama Moravita - Timisoara - Oradea.

Asa ca in ziua plecarii, ne-am indreptat spre Lefkimi pentru a prinde ferry-ul de la ora 9.30, unde am platit 27,10 euro pentru masina si 24 euro pentru 4 persoane, dupa care ne-am imbarcat. Unul din indivizii care ghidau masinile, m-a confundat probabil cu vreun as al volanului, altfel nu pot sa-mi explic incapatanarea cu care a insistat sa ma "inghesui/lipesc" de unul din colturile vasului. Dupa un parcurs de o ora si 20 de minute am ajuns si in Igoumenitsa, unde am facut plinul, dupa care ne-am indreptat spre Kulata, in speranta ca vom reusi sa iesim din Bulgaria ziua, in masura posibilitatilor chiar sa ajungem la autostrada spre Belgrad inainte de ora 22.

Drumul pana la centura Salonicului a fost fara evenimente, dar aici, in loc sa o luam pe ramificatia autostrazii spre Seres, respectiv Promachonas, am intrat pe soseaua de centura, prilej cu care am reusit sa pierd cam o ora, prin periferia Salonicului, printre claxoanele si injuraturile grecilor din trafic, motivul cred ca il banuiti.

Scapati de Salonic, ne-am indreptat spre vama, nu inainte de a alimenta cu vreo 5 kilometri inainte de granita, iar dupa formalitati si din nou, o urare "Drum bun! " din partea vamesului grec, am oprit la prima statie peco Shell pentru a achizitiona vinieta, adica alti 5 euro pentru o saptamana de valabilitate si o harta a Bulgariei, care sa ne ajute pe langa Gps la drumul spre vama sarba. Pe traseu am facut un scurt popas si la Kresna pentru obisnuitele cumparaturi de aici: ulei de masline, dulciuri, etc.

De aici, cei aproximativ 170 de kilometri pana la Dolno Ujno, ultima localitate inainte de Serbia, i-am facut repede, in aproximativ 2 ore, odata ce am facut stanga la Blagoevgrad nici nu am mai vazut politie pe drum, iar masini am intalnit foarte putine. Am ajuns in vama pe la ora 20. 30, bucurosi de sansa de a parcurge cei aproximativ 60 de kilometri pe care-i mai aveam pana la autostrada spre Belgrad, fara sa ne prinde noaptea.

Dar lucrurile nu au fost chiar asa simple...

De vamesul bulgar am scapat relativ repede, dupa ce a aruncat o privire curioasa in portbagaj, lasandu-ne pe mana vamesilor sarbi. Cei doi vamesi sarbi, o femeie si un barbat, foarte zambareti si amabili de altfel, ne-au luat cartile de identitate si talonul, dupa care s-au apucat sa ne introduca datele in calculator, nu de alta dar aveam voie sa stam pe teritoriul Serbiei cu cartea de identitate doar 30 de zile. La un moment dat vad ca ajung in impas, examinand indelung cartile noastre de identitate, dupa care a urmat o avalansa de intrebari in sarba, limba care insa nu face parte din repertoriul meu. Toate stradaniile mele de a inchega o discutie intr-o limba de circulatie internationala sau nu, in speta romana, maghiara, engleza, germana, franceza au fost soldate esecului, motiv pentru care deja ne vedeam inapoi in Bulgaria. Totusi dupa aproximativ 20 de minute de pantomina, am reusit sa ma dumiresc ca cei doi erau interesati de datele noastre de nastere.

Imediat ce i-am lamurit si astfel au reusit sa termine de complectat datele noastre am pornit din nou la drum. Doar vreo 50 de metri, cand abia atunci am ajuns de fapt in vama sarba, unde a trebuit din nou sa dam actele unui vames, care a disparut cu ele in cladirea vamii, pentru 5 minute doar, dupa care impreuna cu inca vreo 4 colegi s-a intors la masina, urmand o alta ploaie de intrebari in sarba. Evident si de data aceasta orice incercare a mea de a comunica cu ei intr-o limba de circulatie internationala au fost sortite esecului. Au urmat alte aproximativ 30 de minute de parlamentari, pantomina si momente de disperare, presarate de afirmatia obsesiva a unuia din vamesi "no problem, no problem" si de tarait insistent de telefoane, cei de acasa probabil ca erau deja disperati ca nu le raspundeam de aproape o ora. No problem la d... u, am gandit eu, ca nu ne intelegem de doi bani, dar noroc cu unul din ei a avut un moment de inspiratie divina, a luat o foaie de hartie si un pix si precum in filmul Tarzan, banuiti momentul, si-a scris data nasterii pe hartie, facandu-mi semn ca e a lui, si m-a invitat sa o scriu si eu pe a mea. Dupa momentul de stupefactie din partea mea, m-am lamurit de ce am mai pierdut inca 30 de minute, aducandu-mi aminte si de unele detalii de la oprirea precedenta. Primii vamesi au salvat datele nu pe calculator, ci pe un memory stick, calculatorul fiind in vama bulgara, probabil ca nu era conectat la reteaua sarba, asa ca la a doua oprire datele noastre au trebuit reintrodu-se din nou in calculator. Totodata probabil am fost primii romani care am intrat prin acea vama in Serbia, motiv pentru care ei nu au inteles CNP-ul nostru, al lor are prima data mentionata ziua de nastere, luna si anul, fara prima cifra care indica sexul, motiv pentru care nu intelegeau nici cum, nici ei, care este ziua noastra de nastere. De aici toate problemele ivite, si sa nu uit sa mentionez ca vama respectiva, era o vama foarte mica, aflata in munti, tranzitata de altfel probabil doar de localnicii din zona si nici decum de turisti romani sau nu si in special cu carti de identitate.

Asa ca am reusit sa ne facem intrarea in Serbia pe la ora 22, cand deja se innopta, dar fericiti ca scapaseram in sfarsit de Bulgaria si mai aveam un pic pana in tara. Am tras pe dreapta si am deschis Gps-ul stabilind ca destinatie Surdulica, adica localitatea dupa care trebuia sa intram pe autostrada. Insa de aceasta data Gps-ul nici nu s-a obosit sa se configureze, trantindu-ne direct un ecran negru in schimbul hartii sau al traseului. Primul gest a fost sa iau Gps-ul si sa-l arunc in prapastia care se casca in dreapta noastra, dar totusi am constientizat ca am dat bani pe el, chiar daca nu multi, iar in fond, nu avea el nici o vina, ci fabricantii lui, care nu s-au obosit sa ma informeze ca harta Europei nu este "full" cum se laudau ei, ci total incompleta.

Iata-ne astfel pierduti in munti, noaptea, fara harta sau Gps, intr-o tara cu alfabet chirilic, si cum deja obisnuiti fiind, cu oameni care nu vorbesc engleza sau nu vor. Dar nu ne-am descumpanit, si am scos laptopul si noroc cu route planner-ul care ne-a aratat pe unde suntem si cam pe unde va trebui sa mergem, sa ajungem la autostrada. Asa ca dupa ce am notat cateva din localitatile prin care urma sa trecem, am pornit la drum prin noapte... , si ce noapte, afara intuneric bezna, iar pe unele portiuni ploua in averse, noroc cu drumul excelent si cu faptul ca marcajele drumului erau proaspete sau foarte bine intretinute, mai ales ca la un moment dat s-a lasat si o ceata de nu vedeam la un metru in fata. La prima intersectie a aparut si prima dilema, avand in vedere ca pe route planner aceasta nu aparea, totusi copilotul meu a avut inspiratia de a ma indruma pe drumul cel bun. Drumul in rest a decurs destul de "linistit", mai exact toata lumea atenta la drum si la prapastiile ce se iveau ici si colo pe langa drum, vizibile putin cand se mai raspandea ceata, totusi, dupa un timp, realizam cu destula uimire ca facem kilometri buni fara sa intalnim nici o localitate, singurul semn de civilizatie fiind un baraj care ni s-a ivit in fata la un moment dat, ca despre oameni si masini nici vorba.

Destul de speriati de perspectiva de a rataci prin pustietate ore bune si stiind ca si benzina din rezervor avea sa se termine la un moment dat, incepeam sa ne gandim la perspectiva intoarcerii la vama sau la baraj, nu de alta dar erau singurele locuri luminate pe langa care am trecut si sa asteptam dimineata acolo, dar in sfarsit ajungem la o localitate al carei nume evident nu se regasea in lista noastra. Ne uitam disperati in jur si descoperim doi indivizi care mestereau ceva intr-un garaj la o Lada mai veche, evident tentativele mele de comunicare sunt sortite esecului de cum incep sa vorbesc engleza, noroc ca cel mai in varsta dintre ei realizeaza intr-un final ce doresc si imi cere un pix si o hartie (incepeam deja sa ma obisnuiesc cu asta). Rezultatul a fost cea mai fantastica harta facuta de mana omului, tipul ne-a desenat si semafoarele de pe traseu!!! Asa am aflat ca eram in Surdulica de fapt, si ca mai aveam doar o vreo 4 kilometri pana la autostrada. Autostrada care de fapt incepe mai tarziu la Leskovac, drumul de la vama cu Macedonia si pana aici, fiind unul cu o banda pe sens. La primul peco, ne luam rapid si o harta a Serbiei, pentru orice eventualitate, moment in care realizam pe unde am trecut, deoarece drumul parcurs era prin niste munti pe la atitudini de 1600 - 1800 de metri, iar localitatile erau de fapt pe langa drum, de aceea noi nu le intalniseram, probabil ca daca era ziua nu ne-am fi aventurat pe acolo nici in ruptul capului.

Pe autostrada am oprit la un OMV unde am facut plinul cu carburant si ne-am odihnit cam 2 ore inainte de a porni iar la drum, benzina de 95 am platit-o cu cardul si mi-a iesit la 1, 09 euro litrul. Pana la Smederevo, unde am iesit de pe autoastrada, drumul a fost fara probleme, nici picior de politist pe autostrada, doar 1 punct de taxare intermediar unde am platit 2 euro, pe langa cei 2, 5 euro pe care i-am platit la iesire.

Dupa ce am trecut Dunarea, inainte de Kovin ne-am indreptat spre vama Moravita, noroc insa cu un echipaj de politie sarb, oprit de noi in Kovin pentru consultari, ei ne-au spus sa ne indreptam spre vama Oravita, pentru a evita inundatiile din zona.

Ei si am ajuns in zorii zilei si la vama romaneasca, punctul terminus pentru civilizatie. De ce? pentru ca de la semnul/tablita cu Romania s-a terminat si asfaltul, mai exact in fata noastra se cascau niste prapastii care stau efectiv sa ne inghita masina (acum inteleg de ce toti politistii de frontiera si vamesii circula cu jeep-uri), bariera nefunctionala, sta sprijinita de un lemn, iar din cladirea vamii vine un miros ascutit de urina. Ma gandesc cu regret ca in urma cu putin timp traversam o tara macinata de 4 razboaie, dar unde echivalentul drumurilor judetene de la noi, erau mai bune ca fragmentul de autostrada de langa Cluj, zambesc, si trec pe langa un panou care imi ureaza WELCOME TO ROMANIA...

In loc de concluzii:

- cand faceti un plan care include drumuri prin Romania, calculati o viteza medie de 40 km la ora, evitati astfel surpizele;

- asigurarile date de autoritatile romane valoreaza in general cat o ceapa degerata, asa ca tratatile ca atare, altfel o sa faceti si voi surf cu masina pe Dunare;

- AFGANISTAN, IRAN, IRAK, SOMALIA da oricand, BULGARIA never again!!!

- de preferat sa aveti maruntis la punctele de taxare pe autostrazi, evitati mult timp pierdut;

- inarmati-va cu harti pe langa Gps, deoarece uneori acesta valoreaza 0;

- daca in Grecia e criza, atunci noi suntem deja in iad;

---

VIZUALIZĂRI: 8007 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI