A doua întâlnire cu ospitalitatea irlandeză

TIPĂREȘTE

Am vrut ca a doua cazare să fie pe Ring of Kerry; cele mai logice opțiuni ar fi fost, desigur, Kenmare sau Killarney, ambele închizând „inelul” într-o zonă de unde poți continua ușor călătoria în orice direcție, doar că n-am găsit nimic să-mi convină. Vă reamintesc că eram 5 adulți și că ținem la un anumit nivel de confort (și mai ales de „poveste” ), dar nici nu ne place să aruncăm cu banii. În fine, Irlanda nu-i deloc o țară ieftină, am mai spus-o.  

Compromisul meu s-a numit deci „oriunde pe Ring of Kerry” . Adică facem azi o parte și continuăm mâine cu restul. Dintre cele câteva variante am ales Quinlan & Cooke Boutique Townhouse and QCs Seafood Restaurant, ce s-a nimerit să fie cam la jumătatea distanței (varianta lungă) dintre Kenmare și Killarney, în cochetul orășel Cahersiveen. Când i-am trimis finei noastre opțiunile de cazare, a zis că nu știe hotelul, însă localitatea e splendidă și nu crede c-o să ne pară rău.

Quinlan & Cooke este o afacere de familie ce reunește, după cum ați bănuit deja, un hotel boutique cotat la 4* și un restaurant celebru, cu multe „decorații” , axat în special pe darurile mării. Se află pe strada principală, la nr. 3 (în buricul târgului, cum ar veni), găzduite de o clădire veche reabilitată, care arată impecabil (și de alta mai nouă construită în curtea din spate, după cum urma să aflăm). Am rezervat 3 camere duble cu mic dejun inclus, la prețul de 170 euro fiecare, deci 510 euro în total. De menționat că n-am primit niciun fel de reducere pentru camera dublă ocupată de o singură persoană.  

Am ajuns acolo cu 5 minute înainte de ora oficială la care se termină check-in-ul (19); în realitate, cred că ora trebuie să fie doar rezonabilă, oamenii sunt foarte relaxați pe-acolo. Am identificat ușor clădirea, am parcat în apropiere, cu avariile pornite, apoi am pătruns în clădire, de fapt în restaurant, unde am găsit un vacarm de nedescris. Am așteptat să apară cineva de-al casei, o doamnă și am abordat-o explicându-i motivul vizitei. A zis „stați un pic” , a plasat altcuiva îndatoririle urgente și ne-a rugat s-o urmăm pe un traseu complicat, către una din camerele de la etaj. (N-aveam să mai refacem niciodată acest traseu, de-aia nici nu mi-l amintesc prea bine; ulterior ne-a arătat o scurtătură ce ne scotea direct în stradă.)  

Asta avea să fie camera mea și a lui Tati, celelalte 2 vor fi fost în clădirea din spate. Ca aspect, deși nu identice (boutique, deh), mult asemănătoare între ele, deci o voi descrie pe a mea și o să înțelegeți ideea. A, am întrebat dacă au masă liberă la restaurant peste vreo oră; s-a uitat la mine cu privirea de „are you insane?!” , însă mi-a răspuns foarte politicos: „oh, din păcate nu! , ar fi trebuit să rezervați din timp” . Știam că ar fi trebuit, citisem, dar am zis că încercarea moarte n-are. Dealtfel, mâncaserăm acum 2 ore, nu era musai, doar că la o adică ne-am fi sacrificat cu plăcere pentru un crevete ca la mama lui... N-a fost să fie! 😊

Să revenim la cameră. De dimensiuni normale (a noastră a fost parcă un pic mai mare decât celelalte, îmi amintesc că și gazda a precizat), modernă, mobilată corect; decorațiuni puține, doar o tușă, de exemplu „blana” unui animal neprecizat (fake, stați liniștiți) aruncată pe jos pe post de covor, scrinul cu zeci de sertărașe sau coșul de rafie agățat de cuier. Genul de cameră în care, la prima vedere, pare că-ți lipsește una-alta, dar pe urmă constați că le ai. Suportul de bagaje, cum ar fi. Sau dulapul. Bine, ăsta chiar lipsea, erau doar câteva umerașe prinse în cuier, însă zău dacă am suferit. La lucrurile importante n-au făcut rabat, asta e tot ce contează! Patul – pat, saltea adevărată, lenjerie din cea mai fină, păturici și perne pe măsură. Cromatic plăcut, alb-galben-verde. Asortat cu scaunele de la măsuța rotundă unde aveam să luăm a doua zi dimineață micul dejun. Dar până acolo mai avem.  

Mai avem un răcitor (în care ne aștepta 80% din micul dejun), un cuptor cu microunde, chestii de făcut cafea/ceai cu consumabilele de rigoare. Na, că tot la mâncare mi-e gândul... Mai avem o oglindă pe perete, un coș pentru gunoi și un TV. Și câteva cărți, unele cu poze frumoase din Irlanda rurală. Și o fereastră cu jaluzele verticale, ce dădea spre o stradă laterală. N-a fost gălăgie. Am avut câte o noptieră-sertar, întrerupătoare și prize de fiecare parte a patului, precum și câte o veioză.  

Baia are și ea de toate, nu le mai enumăr. Cabină de duș walk in. Recipiente cu săpun lichid, gel de duș, cremă de mâini, toate de calitate, dintr-o marcă de renume. Câte 2 dimensiuni de prosoape de fiecare, plus unul de ieșit din duș. Chiar și câteva cărți pe un raft 😊, să-ți țină de urât în momentele dificile...  

Ați citit printre rânduri, sunt sigură: micul dejun se servește în cameră; parțial se găsește în frigider de cu seară, parțial (chestiile calde) ți se vor aduce dimineață, la prima oră, ambalate într-o punguță ce va fi agățată de mânerul ușii, pe dinafară.  

Sincer, n-am cunoscut acest aspect dinainte, cumva mi-a scăpat sau nu vorbise nimeni despre el, nu mai știu. La fața locului m-am botoșit un pic când am aflat, îmi place să mănânc cu toată gașca, oricum asta era ideea excursiei, să petrecem timp împreună. Dar am supraviețuit. Iar dacă sunteți doar în cuplu, chiar poate fi o chestie mișto.

Oferta s-a vrut a fi de fițe și per total a fost ok. Nota 9. Am avut somon afumat și brânză cu mucegai, așezate frumos pe o farfurioară învelită etanș în folie de celofan. Am avut budincă de vanilie cu gem de cireșe, granola, compot de fructe, unt și mai multe feluri de dulceață. Un coș cu fructe proaspete. Ceai și cafea. Am așteptat cu mare emoție punguța de dimineață și singura problemă a fost că ea conținea doar patiserii, calde și frumos parfumate ce-i drept: 2 croasante și 2 melci cu stafide. Și pâinica?! Unde e pâinica?! Eh?! Am mâncat somon cu croasant și brânză mucegăită cu melci și asta a fost, ce era să facem?!... A, cât pe ce să uit: am avut și câte o sticluță cu fresh de portocale, apă și lapte pentru cafea. Dacă era și pâinică, dădeam un 10 plin și curat!

Hotelul este format din 2 clădiri dispuse pe „terase” diferite. Pe cea superioară (unde se aflau camerele copiilor) se găsește și parcarea, se ocolește un pic pentru a o accesa, doamna care ne-a cazat i-a explicat lui Tati cum să facă. Parcarea este gratuită, inclusă în prețul cazării.  

Tot aici, în curte, într-un fel de nișă, se găsește o mică terasă exterioară. Profitând de vremea călduță și de faptul că am găsit-o dotată cu pernuțe de pus sub fund, aici ne-am făcut socializarea de dinainte de culcare. Mai există o terasă exterioară pe care se iese din restaurant și câte un mic lobby în fiecare din cele 2 clădiri-hotel.  

Despre împrejurimi, numai de bine! Cahersiveen chiar este un orășel drăguț și liniștit, cu case în culori vii aliniate de ambele părți ale străzii principale. Are o catedrală impozantă, un castelaș frumos reabilitat și transformat în Centru Cultural și de Evenimente, un port (unde trag bărcile pescarilor locali, altele făcând legătura cu insula istorică Valentia). Se păstrează și se vizitează gratuit ruinele fostei abații închinate Sfintei Cruci, unde cel mai prețios artefact îl reprezintă piatra de mormânt pe care sunt gravate numele părinților eroului național Daniel O’Connel „Eliberatorul” (Morgan și Catherine). Dealtfel, nu departe, la doar câteva sute de metri de ieșirea din oraș, aproximativ la gura de vărsare a unui râu în golf, este marcat locul pe care s-a aflat casa în care acesta s-a născut.  

Cahersiveen are vreo 2 supermarketuri, câteva restaurante și pub-uri. La ideea de a mânca de seară am renunțat definitiv, însă, după ce ne-am terminat plimbarea, am zis că ar merge o băutură-ceva și ne-am introdus în The Anchor Bar, chiar vis a vis de „casa noastră” . Faină atmosferă! Genul în care toate-s aruncate de-a valma – steaguri, șepci, sticle și doze goale, poze, reclame vechi și mai noi etc, etc; genul cu pensionari locali (bărbați și femei), așezați pe scaune înalte la bar, socializând zgomotos în fața câte unui pint de bere; genul cu TV-ul pornit într-un colț pe vreun program sportiv pe care nu-l urmărește nimeni... Se servește și mâncare, dar v-am spus, ne ieșise din cap, așa că am luat câte o bere sau câte un cidru. Când ne-am ridicat să plecăm, am constatat că o mică formație locală își pregătea instrumentele în încăperea alăturată... Genul de pub irlandez în care seara se cântă live. Nici acum nu știu de ce n-am mai rămas...

---

VIZUALIZĂRI: 236 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI