La casa copilariei lui Constantin Brancusi! [Hobita, judetul Gorj]

TIPĂREȘTE

Cu totii am vizitat macar o data in viata o Casa Memoriala... locul de vietuire al unui personaj binecunoscut noua muritorilor de rand din… literatura, istorie sau arta nationala. Cine insa a apucat sa vada mai multe asemenea case-muzeu a remarcat faptul ca unele sunt mai aratoase (in functie si de perioada petrecuta acolo de acel personaj), iar altele socante prin simplitatea, ca sa nu zic saracia evidenta. Exista in popor o vorba: „A plecat de jos si uite unde a ajuns!” Si as adauga eu - adevarata virtute a unui om se vede cand plecat de „jos” si ajuns undeva „sus” …. nu-si uita originile!!! Ei bine, o situatie de acest gen o intalnim cand vorbim despre marele nostru sculptor Constantin Brancusi.

Iunie 2010 - suntem pe drumul de intoarcere de la Manastirea Tismana si zarim indicatorul cu sageata spre dreapta - sat Hobita. Cultura noastra generala a avut undeva un sertaras alocat si acestui sat gorjean despre care si eu si sotul stiam ca reprezinta locul copilariei lui Brancusi. Evident, am facut stanga si …. de cum intram in sat suntem intampinati de o pancarda care ne anunta ca aici exista casa memoriala a sculptorului si locul unde acesta si-a petrecut primii 12 ani din viata… Parcurgand cei cca 5 km de la soseaua principala mi-am amintit de anii maturitatii lui Brancusi cand pe strazile Parisului umbla imbracat in straie taranesti traditionale fiind considerat… un ciudat.

Ajungem. Da, ajungem dar... suntem singurii!!! Privim straduta pe care ne aflam si tacere... o tacere adanca si putin trista. Sincer, ma asteptam sa vad autocare cu copii ca la alte case memoriale si masini cu turisti… dar inevitabil gandesc: creatiile lui abstracte sunt „vinovate”, da, acele opere care transcend lumea reala si poate prea inaltatoare comparativ cu multitudinea de constiinte marunte care populeaza planeta si implicit tara noastra incremenita in lupta traiului de zi cu zi. Astfel genialitatea lui abisala a ramas neinteleasa suficient de catre muritorul de rand si… evident, prin extensie, curiozitatea de a-i cunoaste trecutul a palit… Parcam. Ghidul locului apare parca din neant undeva pe drum, ne deschide portile de acces si …. pe o caldura innabusitoare incepem traseul nostru vizitabil prin curtea si casa copilariei lui Brancusi. Multi pomi fructiferi destul de batrani. Ma intrebam mental: oare sunt de pe vremea lui? O fantana cu cumpana, nefunctionala dar …. reala…. de acolo pustiul Brancusi scotea apa pentru familie…. Am pus si noi mana pe ea; designul exterior ii „tradeaza” vechimea. Curticica e relativ mare si am remarcat iarba proaspata, de un verde aprins. Un hambar/grajd si o magazie la fel de vechi si mici ne atrag atentia... Apoi casuta... da, cu ea trebuia sa incep dar nu stiam cum sa-mi adun cuvintele. Incerc totusi: o bojdeuca din lemn si chirpici de un gri deschis si uniform, mica, trei incaperi, prispa micuta si cu flori ce pareau ingrijite (aici era „sediul” ghidului care ne-a vandut biletele de vizitare si un pliant; ma intreb unde o sta iarna?!); genul clasic de casuta taraneasca veche apartinatoare unei familii nevoiase. Comparativ cu ea, casa memoriala de la Humulesti a lui Ion Creanga pare o vila si nu exagerez cand fac aceasta afirmatie;... Pasindu-i pragul constatam ca are ceva magic... fiecare ungher al camerelor exprima traiul acelor timpuri, simplitatea scaunelor, farfuriilor, uneltelor taranesti atat de rudimentare si cele mai multe realizate cu propriile lui maini de copil, paturile micute confectionate pe niste lazi, intunecimea pregnanta, pamant de jos, tacamurile din lemn… Ne cuprinde o tacere adanca… foarte adanca…. De ce? Ca sa pot raspunde trebuie sa revin la pasajul de inceput al review-ului meu:

…. Exista in popor o vorba: „A plecat de jos si uite unde a ajuns! ” Si as adauga eu - adevarata virtute a unui om se vede cand plecat de „jos” si ajuns undeva „sus” …. nu-si uita originile!!! Ei bine, o situatie de acest gen o intalnim cand vorbim despre marele nostru sculptor Constantin Brancusi …. Impresionant!!!

La Hobita Brancusi a vazut lumina zilei intr-o zi de februarie an 1876 si aici a stat pana la varsta de 12 ani …deci casuta are o vechime de peste 100 ani. A mai avut 4 frati, cu parintii totalizand 7 persoane …. ? In aceasta bojdeuca …... atata omenire? …... Acum intelegeti de ce tacerea si uimirea ne-a insotit pe toata perioada vizitei! Lipsa banilor si traiul greu l-au impins din ani timpurii la munca prin pravalii, diverse ateliere si mici localuri (birturi), cu dese plecari de acasa …”ruptura” avand loc la varsta de 12 ani de unde a inceput usor-usor desavarsirea personalitatii lui ca viitor om de arta. Acea Chemare Divina posibil de explicat doar biblic – exista harisme si daruri ca roade ale Duhului Sfant, aspecte dezbatute pe larg in Catehismul Ortodox prin analiza exegetica a scrierilor Sf. Ap. Pavel. Ulterior tanarul Brancusi ajunge la Paris – locul unde a studiat la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts - si asa s-a facut cu adevarat remarcat. Stiati ca la Paris a ajuns aproape fara bani, cu doar cele cateva economii personale stranse cu greu in tara, iar in prima luna a facut foamea avand pe strada dese stari de lipotimie si ca sa-si revina trebuia sa se sprijine cateva minute? Ca intreaga lui camera modesta si intunecoasa unde locuia era plina cu indemnuri cu rol autosugestiv, foi pe care scria - „Voi reusi!”, „Nu mi-e foame!” sau „Trebuie sa traiesc!” …. ? Stiati ca a luptat cu lipsurile materiale cateva luni bune pana cand opera sa a fost remarcata de un magnat american la o expozitie pariziana din anul 1906, acelasi magnat organizandu-i mai tarziu, in 1914 o expozitie in SUA? Si in tot acest timp nu si-a negat niciodata originea de taran roman, spunand la toata lumea cat este de mandru de tara si satul de origine, ca din istoria si spiritualitatea Romaniei natale isi trage esenta intreaga sa opera? Nici Rodin nu a „rezistat” unei asemenea personalitati explozive cu care avea dese certuri si, dupa numai cateva saptamani de asa-zisa ucenicie, relatia celor doi s-a incheiat cu un „divort” total …. De fapt, un geniu nu are nevoie de profesor, nu? Practicant yoga in secret, se spune ca noaptea in somn primea invatatura secreta de la un guru astral…. ; mit sau realitate …. nu avem de unde sti …. dar daca e sa ne reintoarcem la opera lui unica si revolutionara in istoria artei sculpturii …. mai ca ne vine sa credem: Cerul l-a calauzit permanent!!!

Parasim perimetrul sfant al casei maestrului iesind pe o poarta mare, frumoasa, relativ noua…. Oare cum o fi aratat cea reala???

Sufletele noastre au incercat sa cuprinda intr-o imbratisare multitudinea de trairi si sentimente, manifestate pe toata perioada vizitei... Urmatoarele tinte? Paris - Mormantul… locul de ingropaciune …. anul 1957 si Operele expuse la Centrul Pompidou - lasate prin testament statului roman care insa contaminat de tembelismul comunist din anii 50,... le-a refuzat. Stupid...

Cele cateva poze o sa va poarte prin odaile marelui artist …merita…... nu de alta, dar macar si in felul acesta sa ne apreciem Prezentul …prin analiza comparativa cu …. Trecutul altora!

Mirela.

---

VIZUALIZĂRI: 4861 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI