ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.02.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 12.11.15
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUL-2022
DURATA: 1 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 1099 NOK
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 6 MIN

Un hotel foarte bun, de 4*

TIPĂREȘTE

Este a 8-a zi a periplului nostru nord-european, suntem tot în Norvegia și, după ce am vizitat ce era trecut în programul zilei, și-anume: „Drumul Trolilor” , „Drumul Vulturilor” , plimbare cu vaporul prin fiorduri și „Ghețarul Briksdal” , după o zi superbă, cu temperaturi ce au ținut cu noi, fără ploaie sau vânt, am ajuns seara pe la ora 11.00 la hotelul unde trebuia să înnoptăm. Suntem cam la jumătatea excursiei și urmăm drumul spre întoarcerea acasă. Autocarul a parcurs drumul puțin spre vest-sud-vest și am ajuns anume la

Scandic Sunnfjord &SPA, situat în partea cea mai vestică a fiordurilor, în unghiul de 120° a țărmului.

Adresă: Storehagen 2,6800 Førde, Norvegia, iar pentru cei ce vor să ajungă cu mașina, reperele sunt:

Latitudine: 61°, 28' , 38" – N

Longitudine: 5°, 51' , 69" – E

Este un hotel de 4*, are 4 etaje și 205 camere și, pe lângă restaurante și baruri, are multe posibilități de recreere și de petrecere a timpului liber, pentru relaxare și distracție. Asta am aflat acasă, de pe net, pentru că noi n-am avut timp decât de somn și de mic dejun, care era inclus în prețul cazării.

Când am ajuns noi, pe la 11.00 seara, temperatura era plăcută, cam 12°C și era încă lumină afară. De aceea am și putut face câteva poze în exterior. Așteptarea la recepție pentru verificarea documentelor și pentru cazare nu a durat mult, cred că ne așteptau și se făcuse deja repartizarea pe camere. Noi am primit camera nr. 421, la etajul patru, în capătul unui coridor lung, mochetat. Îmi pare rău că nu-mi amintesc cum erau lifturile, nu am făcut poze, dar cred că erau cel puțin două și, ca peste tot în Norvegia, încăpătoare și moderne.

Camera este una obișnuită, de vreo 25 m², cu baia pe dreapta cum intri în cameră, cu o măsuță de bagaje în stânga ușii, lipită de dulapul de haine. Acesta are două uși, iar în interior, pe polița din mijloc- dreapta este minifrigiderul, loc pe care nu l-am mai întâlnit până acum. Imediat l-am băgat în priză, ca să punem în el pastilele de răcire pentru mica geantă frigorifică. În partea stângă a dulapului sunt câteva umerașe și – nelipsita, de-acum - scândură de călcat. La mai toate hotelurile nordice am găsit așa ceva.

Din acest hol se intră în camera propriu-zisă, suficient de mare ca să te miști lejer prin ea. Patul este dublu și îmbrăcat cu lenjerie impecabilă, iar dacă voiam să mai punem o pernă - sau o pilotă - le găseam în lada de lângă fereastră, pe care am folosit-o pentru bagajul meu. Salteaua, pernele și pilota erau pe gustul meu, n-a fost nevoie să umblăm în ladă.

Mi-a plăcut fereastra mare, din termopan, cu posibilitate de deschidere doar a canatului din mijloc, din partea de sus, prin rabatarea geamului în plan vertical, lucru pe care l-am făcut imediat, pentru că, la intrarea în cameră mi s-a părut că locul este neaerisit. Perdelele de la geamuri, mai bine zis draperia, este din material cauciucat, pentru a nu lăsa, dimineața, când somnul e „mai dulce” , să intre lumina în cameră. Tot lângă fereastră este un fotoliu și, în spatele lui un lampadar. De-o parte și de alta a patului sunt două noptiere, fiecare cu veioze cu două fluxuri de lumină, dintre care unul mai mic, pentru focalizarea paginii de citit. În fața patului este TV-ul cu ecran plat și diagonală mare, iar sub el se află un birou și un scaun tapițat, de tip fotoliu. Pe birou se mai află și o veioză cu picior metalic înalt și abajur pătrat, cred că din hârtie cerată. Oglinda înaltă, așa cum îmi place mie, ca să te poți vedea cum ești îmbrăcat de sus până jos, este montată pe perete între dulap și birou. Culoarea mobilei este un maro-roșcat, lăcuită, iar parchetul este din lemn laminat, și se armonizează cu toate culorile camerei.

Cană pentru încălzit apă n-am găsit, așa că am folosit ustensilele de-acasă pentru prepararea unui ceai, însoțit cu câte ceva de-ale gurii, pe care le aveam în geanta noastră frigorifică. Pe net scrie că ar fi, dar poate că sunt în alte camere, cine știe? :-??

Pentru fumători - îmi pare rău s-o spun - nu există balcon, iar în cameră este senzor de fum. :(Ghidul ne-a spus din startul excursiei, în autocar, că nicăieri în hotelurile nordice, unde nu sunt balcoane, este exclus fumatul în cameră pentru că, dacă ai declanșat alarma, amenzile sunt usturătoare! :((

Baia nu este mare, dar are cam tot ce-i trebuie unui turist: un lavoar și un vas de WC și, bineînțeles, o cabină de duș. Prosoapele, câte trei de fiecare, erau impecabil de curate și din material foarte bun. Consumabile erau la duș, iar la lavoar doar săpun lichid și un uscător de păr. Apă caldă am avut non-stop, iar după ce am mâncat și am făcut câte un duș, am dormit ca bebelușii.

Micul dejun a fost inclus în prețul cazării, și – ca la toate hotelurile norvegiene unde am stat – a fost deosebit de bun, proaspăt și îmbelșugat. Bufetul, de tip „suedez” , avea o gamă largă de produse, atât pentru vegetarieni, cât și pentru iubitorii de cărnuri și de mâncare gătită, iar somonul afumat nu a lipsit nici el, chiar dacă platoul se golea imediat. Nu am poze cu dozatoarele de sucuri și cu esspresoarele de preparat cafeaua, dar vă asigur că sucurile erau concentrate și cafeaua, chiar dacă n-a prea fost pe gustul meu cârcotaș, a completat un mic dejun „pe cinste” ! :p

Wi-Fi este disponibil și gratuit în întreg hotelul, dar noi n-am avut nici nevoie, și nici timp pentru el.

Cam asta a fost cazarea noastră la acest hotel de patru stele. Când am ajuns acasă, am consultat net-ul, să văd adresa exactă a hotelului și, pe lângă asta am mai aflat și alte informații. Hotelul dispune și de piscină interioară, de baie turcească cu aburi, o zonă de SPA și masaj, de sală de fitness, dar cred că se plătește separat pentru astea toate.

Parcarea. Este una în fața hotelului, dar nu știu ce să spun despre ea, dacă e cu plată, sau nu, pentru că undeva scrie că este gratuită, iar un paragraf mai jos spune că: Oaspeții au remarcat prețul convenabil al parcării Dumnezeu să-i mai înțeleagă pe cei care fac lobby hotelului! :-??


despre SERVICII

Personalul de la reccepție a fost amabil, n-am așteptat mult pentru obținerea cazării.


despre CAMERE & COND. CAZARE

Totul a fost bun și de calitate, atât confortul patului, cât și curățenia în cameră și la baie. Dacă aș fi găsit și o cană de fiert apa, ar fi fost mai bine.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

A fost un mic dejun copios și de calitate!


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Păcat că nu am avut timp să admirăm toate împrejurimile, ne-am bucurat cu ce am văzut doar pe fereastră, după ora 23.00


[fb]
---
Trimis de doinafil in 01.02.23 16:28:55
Validat / Publicat: 01.02.23 17:48:34
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în ȚĂRILE SCANDINAVE

VIZUALIZĂRI: 297 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (doinafil); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 04. Mi-au plăcut acești doi copii, din apropierea hotelului.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35100 PMA (din 26 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 1099.00 NOK pe cameră

  • ECOURI la acest review

    6 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [01.02.23 17:48:12]
    »

    Mutat în rubrica "Scandic Sunnfjord Hotel & SPA, FORDE" (nou-creată pe sait)

    [Rubrica inițială: BUFFER CAZARE]

    -

    Am setat coordonatele GPS conform indicațiilor, rezultând următoarea poziționare pe harta interactivă AFA.

    Am adnotat, deasemenea, aceste coordonate ca fiind confirmate.

    webmaster
    [01.02.23 18:03:22]
    »

    Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

    — (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    nicole33
    [02.02.23 06:27:49]
    »

    @doinafil:

    Uite că ai nimerit şi hoteluri drăguţele în acest circuit!

    Mi-a plăcut ce am văzut în fotografii, mi-au plăcut recepţia modernă şi spaţiile comune, chiar mai mult decât camera.

    Păcat că aţi ajuns seara târziu la hotel, prea obosiţi pentru a explora împrejurimile şi a vă bucura şi de alte facilităţi oferite de hotel.

    Perdelele de la geamuri, mai bine zis draperia, este din material cauciucat, pentru a nu lăsa, dimineața, când somnul „mai dulce” , să intre lumina în cameră.

    Am înţeles mai bine necesitatea draperiei cauciucate abia după ce am văzut ce lumină era afară la miezul nopţii.

    Pentru fumători - îmi pare rău s-o spun - nu există balcon, iar în cameră este senzor de fum. Ghidul ne-a spus din startul excursiei, în autocar, că nicăieri în hotelurile nordice, unde nu sunt balcoane, este exclus fumatul în cameră pentru că, dacă ai declanșat alarma, amenzile sunt usturătoare!

    Asta este o informaţie utilă, însă deloc încurajatoare pentru vicioşi . Un dezavantaj îl constituie şi ferestrele care nu se pot deschide normal, ci doar prin rabatare.

    Cu excepţia cănii electrice pentru încălzit apa, aţi avut în cameră cam tot ceea ce vă era necesar, ba chiar şi ceva în plus: masa de călcat . Bine că puteaţi călca în cameră, dar nu puteaţi fuma măcar pe fereastră .

    Bufetul, de tip „suedez” , avea o gamă largă de produse, atât pentru vegetarieni, cât și pentru iubitorii de cărnuri și de mâncare gătită, iar somonul afumat nu a lipsit nici el, chiar dacă platoul se golea imediat.

    Se pare că şi alţii erau dornici să savureze din plin somonul fume "de la mama lui"

    Felicitări pentru articol şi pentru norocul de a prinde un hotel bun!

    doinafilAUTOR REVIEW
    [02.02.23 13:00:33]
    »

    @nicole33:

    Uite că ai nimerit şi hoteluri drăguţele în acest circuit!

    Așa este! Au mai fost câteva, mai ales în Țările Scandinave. Cu cât coboram înspre întoarcerea acasă, diferența se vedea, mai ales la micul dejun.

    Am înţeles mai bine necesitatea draperiei cauciucate abia după ce am văzut ce lumină era afară la miezul nopţAsta este o informaţie utilă, însă deloc încurajatoare pentru vicioşi

    Pe mine chiar m-a impresionat lumina de la ora 23.52, când am făcut poza de la fereastră. Pe Mihai mai puțin, el se aștepta să fie așa, avea experiența din circuitul mai vechi, din 2012. El spune că dacă s-ar fi întâmplat ca circuitul excursiei noastre să ajungă dincolo de cercul polar, deci mult mai la nord, soarele nu ar fi apus!

    Un dezavantaj îl constituie şi ferestrele care nu se pot deschide normal, ci doar prin rabatare

    Sper că ai observat ce strategic au montat canatul rabatabil! Dacă ar fi fost pus la nivelul parapetului și s-ar fi putut deschide în plan orizontal, fumătorul ar fi putut scoate capul pe fereastră și ar fi suflat fumul în afara încăperii.

    Se pare că şi alţii erau dornici să savureze din plin somonul fume "de la mama lui"

    Ar fi fost și păcat să nu te bucuri de el! Eu nu mă „dau în vânt” după somon, îmi place, dar nu „a la folie” , cum spune francezul! Mai mereu avem în casă, nu prea ne lipsește de la micul dejun, îi place mai mult lui Mihai și - spune el - gustul este puțin diferit de cel din Norvegia, ăla era puțin mai altfel, parcă mai bun!

    Mă bucur că m-ai citit și votat, lucru pentru care îți mulțumesc și pentru care îți trimit, ca de obicei

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    nicole33
    [02.02.23 19:51:15]
    »

    @doinafil:

    Sper că ai observat ce strategic au montat canatul rabatabil! Dacă ar fi fost pus la nivelul parapetului și s-ar fi putut deschide în plan orizontal, fumătorul ar fi putut scoate capul pe fereastră și ar fi suflat fumul în afara încăperii.

    Am văzut, bineînţeles.

    Tu vinzi castraveţi grădinarului?

    Nu ai idee de câte ori am fumat pe fereastră, scoţând nu doar capul şi mâna în care ţineam ţigara, ci şi aproape jumătate de corp, ba am pornit şi aerul condiţionat pentru o ventilare mai rapidă a camerei şi în sensul dorit de mine. Nu a fost confortabil, dar măcar am păcălit detectorul .

    Ar fi fost și păcat să nu te bucuri de el! Eu nu mă „dau în vânt” după somon, îmi place, dar nu „a la folie” , cum spune francezul! Mai mereu avem în casă, nu prea ne lipsește de la micul dejun, îi place mai mult lui Mihai și - spune el - gustul este puțin diferit de cel din Norvegia, ăla era puțin mai altfel, parcă mai bun!

    Corect!

    Nici eu nu aş fi ratat o asemenea oportunitate, aşa cum nu am ezitat să mănânc zilnic şi în cantităţi importante de câte ori am avut ocazia prin vacanţele mele, fără să mă plictisesc. Cumpăr şi acasă, dar tot mai rar, deseori fiind dezamăgită de preţul în creştere şi calitatea tot mai slabă. Eram convinsă că gustul celui din poze este mai bun

    Eu nu sunt fan peşte cum eşti tu, însă somonul îmi place la nebunie, dar DOAR afumat, nu marinat sau la grătar/cuptor etc.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    doinafilAUTOR REVIEW
    [02.02.23 21:58:06]
    »

    @nicole33 :

    Tu vinzi castraveţi grădinarului?

    Știiiiiu că ești un grădinar cu „recolte” bune! , nu te păcălește nimeni, n-are spor!!!

    Nici eu nu aş fi ratat o asemenea oportunitate, aşa cum nu am ezitat să mănânc zilnic şi în cantităţi importante de câte ori am avut ocazia prin vacanţele mele, fără să mă plictisesc. Cumpăr şi acasă, dar tot mai rar, deseori fiind dezamăgită de preţul în creştere şi calitatea tot mai slabă. Eram convinsă că gustul celui din poze este mai bun

    Asta cu prețul în creștere și calitatea tot mai slabă am observat-o și noi! Dar nu este singurul aliment din import (și chiar din țară ) căruia i s-a mărit prețul și i-a scăzut calitatea!

    Din păcate am observat că și la confecții sau - chiar - la fel de fel de consumabile se întâmplă același lucru!

    Eu nu sunt fan peşte cum eşti tu, însă somonul îmi place la nebunie, dar DOAR afumat, nu marinat sau la grătar/cuptor etc

    Așa este! Aș mânca pește și-n somn, dacă s-ar putea! Îl moștenesc pe tata, care l-ar fi mâncat „de viu”

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    doinafil

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.62986612319946 sec
    ecranul dvs: 1 x 1