ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.12.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
TIMP CITIRE: 9 MIN

Multi revelioane

TIPĂREȘTE

A trecut şi Crăciunul sărbătorit tradiţional în familie şi ne îndreptăm cu paşi repezi spre noaptea de trecere a anilor. Cu speranţa că (POATE) anul 2023 va fi mai bun (OARE?), sărbătorim fiecare revelionul după dispoziţie, posibilităţi şi companie.

În cele ce urmează vreau să vă dau nişte jaloane orientative din experienţa noastră privind petrecerea revelioanelor mai mult sau mai puţin reuşite.

Aşi putea împărţi revelioanele trăite de noi după perioada în care s-au desfăşurat:

-înainte de 1990, sărbătoream revelionul prin rotaţie cu familii de prieteni în apartamentele de bloc. Ne adunam 16-18 persoane din care 5-6 copii de sub 10 ani. Pe acestia îi depozitam în camera de 10 mp, le aduceam sanvisuri, dulciuri, limonade şi închideam uşa ca hărmălaia lor să nu acopere muzica magnetofonului Tesla. Din 10 în 10 minute câte o mamă intra în cameră să vadă cum stăteau copiii cu ostilităţile, după care se întorcea liniştită la distracţie. Copiii se jucau, ţipau, se certau, se împăcau dar după vreo două ore adormeau claie peste grămadă, frânţi de joacă şi de ora târzie. Noi, părinţii dansam twist pe linoleum în camera mare de 18mp după ce rulam covorul de iută. Mai îşi aminteşte cineva de twist? Pe ferestrele deschise, din vălătucii de fum ieşeau arome de la Mărăşeşti sau Carpaţi până la Kent sau Dunhill. În bucătărie ne aştepta trataţia: piftie din tacâmuri de pui, sărmăluţe din parizer tocat, bine condimentat şi împănat cu slăninuţă, pizza din blat de pâine şi ceva brânză rasă de 28 lei/ kg, alături de bucăţele de salam de vară, tras prin făină şi pus la uscat. Ca dulce erau delicioasele cornuleţele cu untură umplute cu rahat sau gem de prune şi tortul de mere. Dansam până spre opt dimineaţa când se trezeau copiii, luam autobuzul şi mergeam acasă să dormim. Erau foarte frumoase revelioanele, în primul rand pentru că eram foarte tineri. Şi acum le-am putea face, se găsesc de toate, înafară de entuziasmul anilor de tinereţe.

-după 1990, posibilităţile de petrecere s-au diversificat şi fără a avea pretenţia că le-am epuizat, am făcut revelioane în ţară sau în străinătate, pe stradă în capitalele lumii, în hoteluri sau pensiuni în cadrul pachetelor oferite de agenţii, individual la restaurante şi foarte rar acasă sau la prieteni. Un criteriu important era preţul şi altul să putem cupla revelionul cu vizita la unele obiective. Fiind vorba de experienţă personală nu puteţi lua mot-a-mot ce voi scrie dar câteva informaţii generale nu cred că ar strica. Le voi da note iar dacă veţi avea răbdarea să derulaţi pozele veţi găsi scris de unde sunt:

1. Revelioane pe stradă

-Revelion la Paris. Eram cazaţi în cartierul Defense la hotelul Ibis. Cartierul fiind exclusiv de birouri, seara şi noaptea de revelion nu era ţipenie de om pe stradă. Am luat metroul şi am coborât pe Champs Elysees să ne alărturăm turiştilor şi localnicilor care sărbătoreau revelionul în stradă. Focuri de artificii, iluminaţie generală, o bancă liberă pe care ne-am aşezat, era splendid. Numai că de pe la 11 noaptea au năvălit mii de tineri din cartiere, gata băuţi. În acea noapte transportul cu metroul şi autobuzele era gratuit aşa că şi cei mai nevoiaşi au putut veni în centru. Era mult zgomot, sticle sparte, certuri, - tot tacâmul din asemenea situaţii-, aşa că am făcut cale întoarsă la metrou, am intrat în hotel şi am văzut la TV un spectacol cu Alain Delon (după părerea mea nu ar mai fi trebuit să apară ca să rămânem cu imaginea lui din tinereţe). Nota 6, ca medie între 10 pentru feeria de lumini şi artificii şi 2 pentru atmosferă.

-Revelion la Berlin. Eram cazaţi la un hotel central iar revelionul pe stradă se făcea la Poarta Brandenburg până la care trebuia mers pe jos destul de mult. După ce cei 24 turişti din grup am pus pe masă ce luaserăm de acasă sau cumpărasem din Berlin şi ne-am făcut plinul, o parte din noi s-au gândit să meargă unde se sărbătorea revelionul cu sute de mii de persoane. Noi şi un grup mai restrans de seniori am rămas la TV cu paharul de şampanie în mână, regretând că nu am mers acolo pentru că imaginile arătate pe sticlă erau foarte frumoase. Cei care au vrut să sărbătorească pe stradă au revenit la hotel destul de repede şi speriaţi pentru că nişte tineri germani s-au luat insistent de femeile din grup care au scăpat de ei doar fugind. Nota 4 pentru lipsa de implicare a autorităţilor deşi imaginile văzute erau spectaculoase

2. Revelioane în hotelurile în care am fost cazaţi

-Revelion în Maroc la Marrakech, la un hotel de 4 stele. Cina de revelion a început la ora 20 şi s-a terminat după ora două deşi fuseserăm anunţaţi că durează până puţin după miezul nopţii. În sala imensă, mesele erau de 6-8 persoane şi la masa noastră soţul meu era singurul bărbat între şapte femei cam ofilite. Până la urmă ne-am distrat grozav, mâncarea foarte bună, serviciul impecabil. Băutura, ne-a sfătuit ghidul s-o cumpărăm mai devreme de la magazin, altfel riscăm să facem revelionul pe sec sau la preţuri exorbitante dacă o luam de la restaurant. Punctul forte a fost nişte animatoare frumoase care dansau din buric, mergeau printre mese, înveseleau bărbaţii iar noi nevestele, ce să facem? îi îndopam cu mâncare şi ştiam că tot acasă se vor întoarce. Nota 9+

-Revelion la Cracovia, hotel Qubus. Nu aşi avea obiecţii la meniu chiar şi la serviciu dar la masa de 8 persoane, deşi făceam parte din acelaş grup de români, nu s-a legat nicio conversaţie înafară de ˝îmi daţi vă rog solniţa? ˝. S-a cântat, s-a dansat dar nu am trăit bucuria serii de revelion. Poate în ziua aceea ne-am obosit prea mult cu vizitatul. Am plecat imediat după paharul de şampanie şi noi şi ceilalţi, ca şi cum pierdeam trenul din gară. Nota7, cu indulgenţă pentru atmosfera pe care niciunul dintre noi n-am ştiut s-o creem.

-Revelion în Cipru la Larnaca la un hotel ţinut de un român. Masa era comună pentru tot grupul de vreo 40 de români. Scaunele erau atât de înghesuite că dacă cineva voia să se ridice, acelaş lucru trebuiau să-l facă şi vecinii. Mâncarea era bună dar ce te faci că era cu autoservire şi se formase o coadă de 20 de persoane şi dacă se terminau cartofii prăjiţi, trebuiau aşteptate minute bune până veneau alţii? Plus slalomul printre oameni cu tava încărcată în mână. Nota 6 pentru organizarea defectuoasă.

-Revelion în România la Sibiu la hotel Împăratul Romanilor. Sala era împodobită festiv, câte 4-6 persoane la o masă şi o chelnăriţă la trei mese, prezentă şi amabilă. Muzică era de toate felurile cu solist, dans, program artistic. Într-adevăr o atmosferă de revelion. Singura obiecţie a fost că meniul afişat frumos pe un carton decorat nu avea traducere, şi nu că ar fi fost în engleză sau franceză dar nu cunoşteam denumirile preparatelor. La 12 noapte am ieşit afară cu paharul de şampanie în mână, după care revenind în salon a continuat petrecerea până ce la 6 dimneaţa şi cine a vrut, a servit ciorbă de potroace. Nota -10

-Revelion pe Costa del Sol la hotel Rincon Andaluz din suburbia Marbellei. Masa şi petrecerea s-au ţinut la un restaurant alăturat. Eram doar patru persoane din grup, - prieteni din ţară, -restul fiind cazaţi la Marbella. La un moment dat am auzit în jur vorbindu-se româneşte. Erau muncitori veniţi să lucreze în construcţii. Ne-am îmbrăţişat, pupat, cum fac românii când se întâlnesc afară. Masa şi muzica au fost decente dar era prea mult zgomot, făcut tot de noi, românii. Nota 8

3. Revelioane la pensiuni

-Revelion în România la pensiunea Domnescu, Sălişte. Am fost cu nişte prieteni, am fost trataţi de gazde cu multă atenţie şi în două minute ni se aducea ce mai ceream. Masa cu preparate tradiţionale româneşti a fost foarte bună. Au avut program artistic local, folclor de bună calitate, nu manele. Numai şi numai populară, mai voiai şi o pauză. Încolo, foarte bine Nota -10

-Revelion în Malta la o pensiune familială în Burgibba. Ca să fiu sinceră am ales-o după preţ, cel mai mic din toate ofertele. A fost un adevărat revelion cu mâncare şi băutură excelente, surprize, tombolă, confeti, măşti, vocişti, atmosferă de veselie. A fost poate unul din cele mai reuşite revelioane pe care le-am făcut. Cei cazati în hoteluri de lux dârdâiau de frig afară şi sărbătoreau pe stradă în timp ce noi, la pensiunea modestă chefuiam la căldurică. Nota 10, fără cusur

4. Revelion la restaurant (fără cazare)

-Restaurantul Bulevard din Sinaia. Rămăsesem singură şi am făcut revelionul cu copiii la restaurant. Mesele erau de patru persoane, mâncarea bună dar multă înghesuială, cum e pe Valea Prahovei de sărbători. Erau multe difuzoare care amplficau muzica asurzitoare, încăt ca să vorbeşti cu cel din faţa ta, trebuia să te ridici de pe scaun şi să-i stigi la ureche. Nota 8+ din cauza acusticii

Concluzii pentru ˝la anu´ şi la mulţi ani˝nu ca urare, ci ca posibilitate de a petrece revelionul:

- dacă plecaţi de acasă în ţară sau prin străinătate, mergeţi cel puţin cu o familie de prieteni ca să nu fiţi singuri chiar într-un grup organizat, cu atât mai mult când sunteţi pe cont propriu.

- dacă luaţi bilete printr-o agenţie este bine ca sejurul să fie de 3-4 zile ca să vizitaţi şi obiective turistice dar informaţi-vă care sunt închise.

- nu vă obosiţi prea tare înainte de masa festivă, că n-o să rezistaţi până dimineaţa

-evitaţi revelioanele pe stradă mai ales în oraşele mari dacă nu ai un loc stabil unde să revii şi să sărbătoreşti în continuare.

-informaţi-vă din timp de calitatea serviciilor care la aceeaşi unitate, în general nu se schimbă de la an la an.

- gânditi-vă şi la varianta ˝acasă˝cu prietenii. Adoptaţi stilul occidental în sensul că fiecare să cumpere sau să prepare ceva, astfel încât gazda să nu fie prea obosită. O mână de ajutor la sfârşit, la spălatul vaselor este binevenită între prieteni.

Cum fiecare dintre voi v-aţi stabilit programul acestui revelion, vă doresc ˝La anu´ şi la mulţi ani! ˝şi ca urare şi ca mod de a petrece revelionul.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

În general am cuplat revelioanele cu locuri frumoase de vizitat


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Unele revelioane au fost de nota 10 dar cele de pe stradă, execrabile


[fb]
---
Trimis de Michi in 28.12.22 19:43:54
Validat / Publicat: 28.12.22 21:30:01

VIZUALIZĂRI: 270 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P13 La hotel Bulevard Sinaia
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
[1 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 26 PMA (din 26 voturi)

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmasterX [28.12.22 21:29:47] »

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Filozofări... turistice, DE LA LUME ADUNATE - COMUNITATE" (deja existentă pe sait) - rubrică cu regim de votare +/-1PMA

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

Michiscris / TELEFON [28.12.22 21:47:04] »

@webmasterX: Multumesc

hlliscris / TELEFON [29.12.22 08:26:26] »

La mulți ani cu sănătate și bucurii nenumărate!!!

Michi [29.12.22 21:35:40] »

@hlli: Mulţumesc, la fel şi ţie şi tuturor prietenilor

Rodel [30.12.22 20:30:51] »

Concluzia: Revelioanele din țară au fost la înălțime față de cele din străinătate!

Să aveți parte de multe alte Revelioane! La mulți ani!

Michiscris / TELEFON [31.12.22 08:36:00] »

@Rodel: Mulțumesc, la fel si tie!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
hlli, Michi, Rodel
Alte articole din această RUBRICĂFilozofări... turistice:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.0571129322052 sec
    ecranul dvs: 1 x 1