ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.11.2022
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 17.07.14
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
MAY-2022
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Brașov - capitala Transilvaniei, un loc care nu dezamăgește niciodată

TIPĂREȘTE URM de aici

Într-o escapadă montană de o zi, am ajuns în Brașov, această zonă zero a României. Locul unde cu chiu cu vai, orice român din orice colț al României, poate cum necum să ajungă relativ decent... atât pe cale terestră dar și feroviară.

Brașov și primul aeroport construit în România ultimilor 50 de ani!

Pe cale aeriană încă nu! Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav ar putea deveni operațional din iunie 2023, a anunțat prin august, directorul general al ROMATSA, Adrian Cojoc. Anterior, se vehicula data de 1 noiembrie 2022 pentru operaționalizarea primului aeroport din România construit de la zero în ultimii 50 de ani.

Printre factorii care contribuie la decalarea termenului de operaționalizare a aerportului s-ar număra posibile întârzieri în livrarea echipamentelor de radionavigație, care ar fi trebuit să fie livrate până în octombrie ce a trecut.

Investiția totală în Aerportul Internațional Brașov – Ghimbav s-ar ridica la 120 de milioane de euro, conform unor cifre publicate în presa locală. Şeful administraţiei judeţene Brașov a precizat că primul aeroport nou din România, de după anul 1974, va fi al treilea din punct de vedere al dimensiunii terminalului, după Aeroportul «Henri Coandă» şi cel din Cluj – Napoca.

De asemenea, aeroportul din Brașov va fi primul din țară care va utiliza un turn virtual. În ceea ce priveşte numărul de pasageri, a fost luat în calcul un număr de 300.000 de pasageri pe an.

Rămâne să vedem dacă se va respecta termenul de iunie 2023...

____

Brașov - capitala Transilvaniei?

Brașovul este cunoscut ca fiind cel mai vizitat oraș din România, cu multe repere de văzut care sunt menite să aducă bucurie și fericire vizitatorilor. A fost capitala Transilvaniei de peste 1000 de ani, dar a reușit să-și mențină atmosfera de oraș medieval.

Brașovul este al doilea cel mai vizitat oraș din România după București, cunoscut și ca „Parisul Europei de Est” . De la locația sa, chiar la marginea Munților Carpați, oferă niște vederi minunate.

Brașovul găzduiește multe atracții turistice care includ repere istorice, muzee, biserici și restaurante. Brașovul are o istorie și o cultură bogate. De când a fost înființat pentru prima dată în 1359, și-a văzut partea echitabilă de urcușuri și coborâșuri. Cea mai vizitată atracție turistică era Cetatea Brașovului, situată pe un sit de 8 hectare, în inima orașului. Din păcate nu-mi aduc aminte să fi vizitat vreodată cetatea.

De mai bine de 6 ani are porţile închise. Motiv pentru care toţi cei care vor să o vadă fac cale întoarsă. Fortificaţia medievală care străjuieşte Braşovul este în administrare privată, iar municipalitatea nu poate interveni. Autorităţile locale se judecă pentru a prelua monumentul istoric, pe care să-l poată reabilita. Procesul, însă, trenează. Iar până se va da verdictul, cetatea se degradează pe zi ce trece.

Proprietarul Cetatii este societatea SIF Transilvania, care a hotărât să închidă fortificaţia pentru că nu aveau profit. Acum, Primăria se luptă în instanţă ca să recupereze monumentul istoric pe care vrea să-l şi reabiliteze. Cetatea Brașovului a fost ridicată în anul 1580.

Continuând... în Brașov veți găsi un amestec excelent de frumusețe naturală și patrimoniu cultural, precum și o scenă plină de viață de noapte. Brașovul este adesea recunoscut pentru arhitectura sa frumoasă, dar clădirile nu sunt ceea ce ați găsi în mod obișnuit în alte orașe europene. Acest lucru se datorează în principal faptului că România a obținut independența abia în 1877, deci nu a fost nevoie de un plan de oraș până atunci.

Printre cele mai importante obiective turistice din Brașov (oraș și județ) putem enumera...

-Castelul Bran vezi impresii

-Mănăstirea rupestră de la Șinca Veche

-Plaiul Foii vezi impresii

-Cetatea Feldioara vezi impresii

-Satul și Biserica fortificată din Viscri vezi impresii

-Cetatea Rupea vezi impresii

-Cetatea Prejmer vezi impresii

-Cetatea Râșnov

-Dino Parc vezi impresii

-Cheile Râșnoavei vezi impresii

-Cetatea și biserica fortificată Hărman vezi impresii

-Grădina Zoologică din Brașov vezi impresii

-Planetariul „Cosmonaut Dumitru Prunariu” Brașov - o locație cu potențial vezi impresii

-Biserica Neagră

-Piața Sfatului

-Vârful Tâmpa și punctul de belvedere Brașov

-Amfiteatrul Transilvania

Obiective ar mai fi... Brașovul nu duce lipsă de ele! Așadar cu o cazare în Brașov, puteți vizita foarte foarte multe obiective!

Am parcat în parcarea de după Biserica Neagră, ca de fiecare dată. Centrul era destul de liber și ne-am putut plimba în voie. În centrul vechi, pe strada Republicii, sunt foarte foarte multe restaurante dar și magazine de haine sau alte lucruri. Noi am preferat să mâncăm la Roata Norocului vezi impresii iar alegerea a fost una perfectă!

Brașov, centrul României... de 7 ani încoace

Centrul României s-a mutat din Sibiu în judeţul Braşov. Este pe un teren agricol cultivat cu sfeclă.

Un profesor de la Facultatea de Geografie a Universităţii „Babeş-Bolyai“din Cluj a recalculat coordonatele şi a stabilit că nu pe Dealul frumos din Sibiu este centrul României, ci la 30 de km distanţă, în afara municipiului Făgăraş.

Conferenţiarul universitar, Ioan Rus de la Facultatea de Geografie a Universităţii „Babeş-Bolyai“, departamentul de Geografie Fizică şi Tehnică stabilit coordonatele care arată unde este Centrul Românie la fracţiuni de secundă.

Potrivit acestora centrul României are următoarele coordonate: 45° 50′ 03.8483″, latitudine nordică, şi 24° 59′ 49.1590″, longitudine estică.

Pentru calcularea centrului României, conferenţiarul a folosit un program informatic de tip GIS (Geographic Information System). Rezultatele le-a suprapus peste harta tridimensională a României a programului Google Earth. „Potrivit coordonatelor stabilite de noi centrul României este la Făgăraş, la 30 de kilometri distanţă de locul stabilit iniţial în secolul al XIX-lea. Contează foarte multe datele de intrare acele imputuri care se introduce. Imputurile sunt punctele care conturează graniţa României. Nu vrem să creăm o dispută ştiinţifică, dar sunt convis că aceste coordinate stabilite de noi sunt cel ami aproape de adevăr. În secolul XIX când s-a făcut precenda determinare nu erau nici aceleaşi puncte de frontieră ca acum şi nici aceeaşi tehnologie“, a spus profesorul Ion Rus.

Potrivit noilor calcule centrul României este la 30 de kilometri distanţă de vechea localizare care era la Dealul Frumos în Sibiu. Noile cercetări arată că de fapt noul centru al ţării este la 53 de metri de o clădire de pe strada Negoiu, la ieşirea dinspre Făgăraş spre Braşov. Centrul României este situat pe un teren agricol cultivat cu sfeclă. Sibienii s-au supărat la aflarea veștii dar brașovenii s-au bucurat...

_____

Mai apoi în drumul spre casă, am vizitat și Mănăstirea Caraiman vezi impresii

Pentru scrierea recenziei am folosit mai multe surse de informare:

-site adevarul.ro

-site observatornews.ro

-site bizbrasov.ro

-site digi24.ro


[fb]
---
Trimis de ⭐ValentinB_88⭐ in 08.11.22 11:11:58
Validat / Publicat: 08.11.22 14:24:32
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BRAȘOV.

VIZUALIZĂRI: 564 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (⭐ValentinB_88⭐); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 La pas prin Brașov
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 26300 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

Dana2008
[08.11.22 19:35:19]
»

@⭐ValentinB_88⭐: Felicitări pentru articol!

Este interesant, amuzant scris, bine de luat în considerare noul centru al României.

Ador Brașovul plin de obiective turistice. Am fost de curând un weekend cazați acolo, când am făcut o drumeție până la Vârful Postăvaru cu pornirea din Brașov. Traseul este superb.

În altă zi am urcat pe vârful Tâmpa, pe care cu toții îl vedem din mașini cu inscripția ,,Brașov" luminată.

Centrul vechi este iar superb, am prins un concert cu muzică clasică cunoscută, interpretată de filarmonică.

Călătorii plăcute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
⭐ValentinB_88⭐AUTOR REVIEW
[08.11.22 20:11:44]
»

@Dana2008: Bună! Mulțumesc frumos pentru vizită, vot și ecou!

valentinag
[09.11.22 08:57:49]
»

Cand am fost noi era suuuper aglomerat Brasovul! Ditamai coada la telecabina, sus la punctul de Belvedere aproape ca te calcai in picioare, jos, in Piata Mare, omor! Absolut toate terasele erau pline ochi.

La Feldioara n-am fost nici noi, e pe lista.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
valentinag, ⭐ValentinB_88⭐
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Brașov:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.068721055984497 sec
    ecranul dvs: 1 x 1