Fosta Mănăstire-cetate Bradu

TIPĂREȘTE

În cea de-a patra zi - și ultima - a minicircuitului nostru prin Ținutul Buzăului, am pornit pe Valea Nișcovului, pe urmele boierilor de altădată, la cele mai importante biserici și mănăstiri ctitorite de aceștia în sec. XVI-XVII - Biserica fortificată Bradu, Mănăstirea Ciolanu și Schitul Cetățuia. Dar, să începem cu începutul!

De la Buzău, unde fuseserăm gazduiți trei nopți la Hotel Avenue, drumul până la primul obiectiv înscris în program - Biserica fortificată Bradu, fosta mănăstire-cetate - nu a fost lung. Nici 30 km pe DN10, apoi, din Vernești, pe DJ100H.

Aproape de localitatea Haleș, la aprox. 1 km de bifurcația spre Mănăstirea Ciolanu și Tabăra de sculptură Măgura, chiar lângă șosea, privirile ne sunt atrase de zidurile robuste, ruinate, ale fostei mănăstiri de la Bradu. În prezent, în mijlocul ruinelor, încă mai dăinuie o biserică frumoasă cândva, pe care o poți vedea în interior doar în zilele de sărbătoare, atunci când se oficiază slujbe sau dacă mergi în grup, cu aranjament prealabil, așa cum am fost noi. Era joi, 23 iunie 2022, iar când am ajuns acolo doamna cu cheia ne aștepta în fața ușii de la intrarea în biserică. N-am avut timp să ne minunăm de aspectul exterior al bisericii, de zidurile ruinate ale incintei și nici să citim istoricul lăcașului înrămat și afișat la intrare. Vom face toate acestea mai târziu, în timpul alocat propriilor explorări. Deocamdată intrăm în sfântul lăcaș și-i admirăm interiorul.

Primul lucru care frapează este pictura deosebit de degradată. Din loc în loc, abia dacă mai vezi câte un petic de culoare în care cu greu deslușești ceva. Se vede că s-a început o lucrare de restaurare în interior (pereții sunt reparați), dar pentru refacerea picturii fie că nu s-au găsit meșterii potriviți, fie că banii n-au mai fost de ajuns. Lucrarea stagnează. Declarată monument istoric laolaltă cu restul incintei ruinate, biserica fostei mănăstiri de călugări greci așteaptă vremuri mai bune.

Interiorul este împărțit în mod obișnuit, în pronaos, naos și altar, are catapeteasmă de zid și câteva icoane așezate ici și colo pentru a mai atenua aspectul sumbru al pereților cu petice întunecate, de pictură.

Doamna care ne-a deschis a fost doar purtătoarea cheii, nu și ghid local. Informațiile pe care le-am primit în interiorul lăcașului au venit tot de la ghidul nostru însoțitor, profesor la Facultatea de Geografie, foarte pregătit cu tot felul de amănunte și povești care ne-ar fi putut interesa.

Unele izvoare istorice susțin că mănăstirea-cetate a fost ctitorită de Doamna Neaga, soția domnitorului Mihnea Turcitul (1577-1583 și 1585-1591), de aceea lăcașul a fost denumit și "Mănăstirea Doamnei Neaga", în 1640-1641 Radu Cândescu împrejmuindu-l cu zidul de cetate. Hrisovul în slavonă al lui Matei Basarab din 15 mai 7149 (1641) dat Mănăstirii Bradu pentru scutirea de dăjdii menționează că "această sfântă mănăstire mai sus zisă o au făcut cinstitul, credinciosul boier al domniei mele Jupân Radu Mihalcea vel Comis și de iznoavă din temelia ei... și cu voia lui Dumnezeu s-a trudit și a făcut-o tot din piatră și cu chilii împrejur și cu trapezărie și cu pimniță... "

Documentul certifică faptul că Radu vel Comis din Pătârlagele împreună cu soția sa Sofica sunt ctitorii Mănăstirii Bradu. De altfel, în pronaosul bisericii, pe peretele din dreapta, ei sunt zugrăviți ținând în mâini chivotul bisericii.

Biserica cu hramul Sfântul Dumitru, în stil bizantin, este amplasată în mijlocul curții fortificate și nu are abside laterale. Are o singură turlă pătratică, de mari dimensiuni, în care sunt clopotele. Pisania situată deasupra intrării principale este deteriorată. La exterior pereții nu sunt zugrăviți lăsând să se vadă alternarea rândurilor de cărămidă roșie și mortar aranjate în diverse feluri. Brâuri din cărămidă așezată în "dinți de fierăstrău" și câteva firide oarbe sunt singurele decoruri exterioare ale bisericii. Ferestrele mici, au ancadramente modeste, din piatră.

Lăcașul este înconjurat de o curte în formă de patrulater neregulat, mărginită de ziduri groase, din piatră și cărămidă, în ton cu exteriorul bisericii. Contraforturi și patru turnuri circulare, plasate la fiecare colț, în diferite stadii de ruinare, se pot vedea din exterior, chiar de pe șosea. Turnurile de colţ aveau ferestre înguste, semicirculare, cu ancadramente din cărămidă, folosite atât pentru observație și pază, cât și pentru tragere în caz de asediu.

Accesul în curte se făcea printr-o intrare boltită, situată la mijlocul laturii de est a zidului de incintă, pe sub turnul de poartă, singurul turn cu bază pătratică. Cât despre poarta de la intrarea principală... este o întreagă poveste. Poarta de lemn prin care am trecut de zidul estic, parțial surpat, este simplă, din lemn, înlocuind poarta originală, din lemn de stejar, întărită cu fier, care a apărat cetatea în timpul luptelor dintre turci și eteriști din 1821. Urmele gloanțelor încă se mai văd pe poarta originală, veche de un sfert de secol, expusă astăzi la Muzeul Județean Buzău, după ce a fost restaurată de specialiștii Laboratorului de Restaurare și Conservare al Muzeului Național al Bucovinei din Suceava.

De menționat este și faptul că pe lângă ziduri, în interiorul curții, aproape de poartă, încă pot fi văzute ruinele unor construcții cu deschideri arcuite la parter.

În perioada 1974-1977, fosta Mănăstire-cetate Bradu a făcut obiectul unor cercetări arheologice pentru stabilirea vechimii sale, dar și în vederea demarării unor lucrări de refacere și punere în valoare a patrimoniului său. După anul 1990, prin implicarea forurilor superioare bisericești, a preotului paroh, dar și a localnicilor, biserica a fost reparată și resfințită (la 21 mai 1994). Refacerea picturii este o problemă care încă așteaptă vremuri mai bune.

Istoricul fostei mănăstirii consemnează și faptul că domnitorul Constantin Brâncoveanu, ascunzându-se de turci, s-a adăpostit în cetate de mai multe ori, din porunca lui construindu-se în incintă, pe latura de vest, Casa Domnească. Și Mihai Viteazul, în drumul său spre Transilvania, a poposit la Cetatea Bradu. Revoluția de la 1821, când cetatea atacată (dar niciodată cucerită) a fost un refugiu pentru locuitorii din zonă, este un alt moment important din istoria așezământului.

Un fapt demn de menționat este și acela că în perioada 1872-1910 în chiliile mănăstirii a funcționat o școală sătească. Și tot aici, până în preajma anului 1905, a funcționat primăria localității. Aici se organizau tradiționalele târguri de Rusalii și - la Sfântul Dumitru - sărbătorile hramului bisericii. Nu se mai păstrează mare parte din zidurile fortificate, au dispărut complet încăperile de deasupra beciurilor și chiliile vechilor călugări, dar în partea de nord a incintei încă mai dăinuie fântâna din obezi de piatră cioplită, despre care amintește catagrafia din 1842.

Chiar dacă nu sunteți mari pasionați de istorie și de cetăți ruinate, dacă vă aflați în zonă, merită o scurtă oprire pentru o privire, măcar din exterior, asupra complexului de la Bradu, fostă mănăstire-cetate, alcătuit astăzi din ziduri de incintă masive, cu contraforți și turnuri de colț, din ruinele unei reședințe boierești și a unor chilii monahale, precum și din impresionanta Biserica "Sf. Dumitru" (înălțată în 1634, pictată în 1640-1641 și restaurată în 1844, apoi în 1986-1998).

---

VIZUALIZĂRI: 560 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI