ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 13.05.2022
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Arad
ÎNSCRIS: 21.06.21
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
APR-2022
DURATA: 5 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Sibenik in aprilie

TIPĂREȘTE URM de aici

Voi scrie despre un loc aflat pe putine itinerarii in Croatia, pe care noi l-am gasit extrem de potrivit pentru o excursie. Asadar am fost cazati 5 zile in Sibenik si am ales acest orasel pentru ca e in mijlocul coastei sau a oreselor pe care doream sa le vizitam.

Despre cazare am scris aici vezi impresii

Sibenik este "posesorul" a doi siteuri UNESCO, o localitate micuta dar cocheta si incarcata de istorie.

Stradute inguste, toate in panta, un orasel patriarhal (in luna aprilie) in care toata lumea, localnicii si putinii turisti (in comparatie cu cei din lunile de vara) ii pastreaza un aer elegant, de pace si bun simt.

Despre a manca acolo exista o singura optiune: in micul port de barci pescaresti sunt 6-8-10 localuri, cu meniurile afisate in strada si preturi duble fata de orice alt loc in Croatia, chiar fata de restaurantul aflat la 30 m de Catedrala Sf Domnius din Split. Calitatea mancarii si a servirii insa este ireporsabila.

Acum ca am bifat acest punct obligatoriu, sa vedem ce poate fi vizitat in oras. Pe noi nu ne-a atras locul de filmare pentru GAme of thrones, dar merita mentionat. Cu siguranta daca nu va intereseaza "ghemotronul" va va cuceri mica piata centrala a orasului vechi, cea din imediata proximitate a Catedralei St James (Katedrala sv. Jakova), ea insasi un monument arhitectural construit intre 1431-1535 si monument UNESCO.

Maretia edificiului este anuntata de scarile somptuoase care duc spre ea, pentru ca imediat ajuns in fata portii de intrare sa te intampine o fresca decorată cu 71 de chipuri sculptate de bărbați, femei și copii, ilustrează, de asemenea, fuziunea splendida a artei gotice și renascentiste.

Nu pot omite terasa de la bazele scarilor ce duc spre catedrala, un loc in care poti savura o limonada sau o bere artizanala scumpa, in timp ce iti pregatesti trepiedul pentru fotografii. Terasa se afla imediat dupa bancomatul Euronet, pe care stim cu totii ca trebuie evitat cu orice pret - mai precis cu pretul a 35% - 50% comision.

Nu am sesizat acolo, dar am citit ca cei trei arhitecti care au contribuit la constructie, Francesco di Giacomo, Georgius Mathei Dalmaticus și Niccolò di Giovanni Fiorentino au dezvoltat o structura construita în întregime din piatră și folosind tehnici de construcție unice pentru boltirea și cupola Catedralei, deci un master piece al tehnicii boltelor.

Avand catedrala in fata, daca facem dreapta ajungem la The Church of All Saints, trecand prin mica si splendida piata Sibenik Square. Mica, discreta, inghesuita intre blocuri de piatra, ca toti sfintii.

Daca alegem sa mergem nu spre dreapta ci inainte, intram pe un labirint de stradute inguste, pavate cu piatra cam ca peste tot pe unde au fost romanii sau venetienii, cu magazine mici si cochete dar goale acum, goale de clienti nu de marfa, ceea ce duce la preturi rezonabile: am gasit bijuterii artizanale din argint, splendid lucrate, la pret de argint prelucrat industrial, bluze de in sau lana, numai minunatii.

Nu am reusit sa intram la muzeul orasului, aflat pe acest traseu si nu am inteles cum ai putea cumpara bilete la acvariu, era mereu inchis locul de vanzare.

Multe edificii apar brusc, ca o surpriza, cand te astepti mai putin, indata ce cotesti de pe o straduta pe alta, cum ar fi St. Nicholas Church. Pe departe cea mai inghesuita a fost Civitas Sacra, daca nu eram atenti o ratam. Una peste alta, cam asta e ideea locului: google.com/maps/@43.73536 ... !7i13312!8i6656

La capatul traseului sugerat, cu orice deviatie stanga sau dreapta, apare biserica Sf Nicholas, in mijlocul unui parc superb. Chiar alaturi in Gradski Park (parcul orasului) exista un superb si anacronic monument dedicat cartii - cine mai citeste astazi, nu!? Am cautat un monument dedicat Smartphone, dar nu am gasit inca unul.

Imediat ce ne-au trecut nervii cauzati de un monument al cartii (Doamne!) ne-am putut linisti foamea cauzata de infinitele trepte, la Konoba Nostalgija, o terasa recomandata pentru un menu sarac dar proaspat, cu preturi paroape omenesti, certificate si ele de afisarea in strada a menului.

Pentru ca am mentionat pana acum biserici, amintesc ca am fost acolo in vacanta de Pasti. Nu am crezut ca nu vom gasi totusi macar o biserica ortodoxa (vazusem inainte Parohia Ortodoxa pe harta - inchisa acum), sau macar un loc din care sa luam Lumina, asa cum ne-am obisnuit. Nimic. Am gasit una, si am gasit-o din intamplare in timp ce beam o bere la o terasa, era fix la 4 m alaturi, dar nu au avut deschis de sarbatorile pascale ortodoxe. Biserica Sf Spas, inchisa si ea.

De partea cealalta a golfului se afla o zona extrem de linisitita, un mare, imens parc numit Setnica, canalul Ante si tunelul Morski, iar la capatul parcului mergand pe podetul Most do otoka Skolica gasim plaja Sf (cum altfel?) Nicholas, micuta si ea, dar si fortareata Sf Nicholas, pe care merita urcat pentru panorama. Ca sa fie mai usor de investigat traseul off Sibenik, ne ajuta harta: google.com/maps/dir/Kated ... d43.7215367!3e0

Suficient cu monumentele si cele sfinte, sa trecem la lucruri pragmatice, cum ar fi parcarile. Exista o mare parcare subterana chiar in centrul orasului, altfel sa nu sperati ca puteti lasa masina undeva, si asta in aprilie.

Orasul poate fi lejer explorat, chiar devorat in doua zile, iar terasele din port isi epuizeaza stocul de noutati culinare in trei zile, asadar din Sibenik am facut iesiri spre Omnis, Trogir, Split, etc.

Poate vor constitui obiectul unor recenzii separate sau nu, dar nu pot omite parcul national Krka. Nu trebuie ratat!

Daca distanta pana la Plitvice e maricia si impune o cazare de o noapte, distanta pana la mai micul parc national Krka e o gluma: 20 km, mai precis pe aici: google.com/maps/dir/Kated ... d43.8170279!3e0

Despre parc merita vorbit. Mult mai mic decat Plitvice, cel putin zona deschisa in afara sezonului, are multiple argumente pro. Intai, distanta fata de Sibenik, apoi faptul ca poti vedea exact ce vezi in primul, dar pe un traseu mult mai accesibil, practic in 60 minute ai parcurs tot, daca nu vrei sa mergi cu vaporul electric. Si nu vrei: de la info chioscul central si unic se ajunge la debarcader pe trepte e lungime 400 m croati si minim 700 m romanesti. Ajuns acolo, afli ca bilete se vand numai la chioscul de la care ai plecat, dar nu vrei sa revii pe acelasi traseu din motive legate de scari, dar mai ales din cauza geamurilor murdare! ale minunii electrice.

Asadar, cascade care iti taie respiratia, traseu pe pontoane de lemn, zone mirifice, exact ca cele din Plitvice, dar exact la fel. Daca ti se face foame in interiorul parcului, ai incurcat-o: singurul bufet vinde o chestie pe care sarbii o numesc cevapici, croatii la fel si noi - mici, doar ca astia erau absolut necomestibili, la fel si cainele cald (hot dog-ul), in schimb la pret de Suedia.

In parcarea mare a parcului se poate manca bine la terasele aflate de partea opusa receptiei. Spun parcare mare pentru ca acolo iti lasi masina, gratuit! apoi iei un bus care coboara serpentine inguste spre parc. E un pic de teapa si aici: ti se spune ca nu ai voie sa cobori mai jos ca sa te oblige la biletul de bus, dar odata ajuns jos constati ca si acolo e o parcare micuta. Oricum, nu sfatuiesc la coborirea asta soferii cu rau de inaltime.

Un detaliu important, la Krka se poate face baie in cateva locuri, chiar sub una din cascadele absolut impresionante, sigur nu in aprilie.

Din Krka am plecat spre un fel de muzeu al satului de piatra, pe care l-am gasit inchis, nu il mai mentionez.

Revenim la Sibenik, unde urcam la Barone Fortress (voi mentine denumirile EN pentru cei care cauta pe Google maps) de la care avem o panorama completa a orasului, cu incredibile culori la apus. In mod nesperat, acolo se poate ajunge cu masina. Aici este: google.com/maps/place/Bar ... 11!4d15.8961521

Un al doilea loc pentru panorama este St Michael' s Fortress, mult mai cunsocut decat precedentul: google.com/maps/place/St. ... 66!4d15.8891778

Sa ajungem si la punctul dureros: vara!

Nu vad de ce ai merge aici in lunile de vara. Cea mai apropiata plaja, Banja, avea 20 de locuri de parcare in aprilie, iar 18 erau ocupate. Da, poti merge pe jos, poti urca de fapt, daca adori sa faci asta pe canicula. Noi nu. Plaja Banj este ingusta, cam ca mai toate, ingusta rau si fireste cu pietre, trepte multe si de piatra si parca mereu urci, harta ne arata exact ce trebuie: google.com/maps/place/Ban ... iM0UzWjFkbkVBRQ

Singura plaja mai lata este White Beach, in apropierea parcului acvatic Amadria - acum inchis, aici: google.com/maps/place/Whi ... mVzb3J0X2hvdGVs

Solaris Camping Beach Resort a parut mai in regula, avand si facilitati de parc acvatic, dar inchis acum google.com/maps/place/Whi ... mVzb3J0X2hvdGVs

Si Rezaliste Beach parea mai normala ca dimensiuni google.com/maps/place/Whi ... mVzb3J0X2hvdGVs numai ca... distantele pana la ele te omoara, in conditiile in care vara este imposibil sa parchezi undeva.

Croatia vara cred ca are sens numai pe insule, si nu pe cele mari si apropiate de tarm.

Edit: nu am apucat sa vedem interiorul Catedralei St James, dar am gasit niste imagini excelente aici: https://www.dreamstime.com/photos-images/sibenik-croatia-st-james-cathedral-interior. html


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Nu ratati parcul National Krka!


[fb]
---
Trimis de cazimirt in 13.05.22 21:55:48
Validat / Publicat: 14.05.22 08:30:07

VIZUALIZĂRI: 2417 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

20 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cazimirt); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 parcul national Krka, la 20 km de Sibenik
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29200 PMA (din 22 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

20 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[14.05.22 08:29:30]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Sibenik, SIBENIK" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

pitiPHONE
[14.05.22 08:38:14]
»

Fotografii aveți de pe acolo? Mulțumesc.

webmaster
[14.05.22 08:50:48]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

crismisPHONE
[14.05.22 10:23:05]
»

@cazimirt: Noi am inclus Sibenik într-un circuit (despre care am povestit pe site acum câțiva ani), i-am dedicat 2-3 ore (nu s-a putut mai mult) și cred că a fost, pentru mine cel puțin, cam la același nivel de impresie cu mult mai cunoscutul Dubrovnik. Poate chiar un punct - două în plus în favoarea Sibenik - mai autentic, mai misterios... Țin minte că am lăsat mașina într-o parcare uriașă lângă port, iar în catedrală nu ne-au primit pentru că fiică-mea nu avea umerii acoperiți. Dar ne-am "pierdut" pe străduțe și asta mi-a plăcut foarte mult!...

Mi-a rămas la inimă acel prim contact cu Croația și am zis mereu că vom reveni. Să sperăm că acest lucru se va petrece chiar în vara asta, avem bilete de avion pt Zagreb în august, poate avem noroc și nu ni le vor anula sau ceva de genul... Mi-am propus să abordăm insula Krk și peninsula Istria. Am și alte idei cu Croația, sănătate și pace să fie... Și ai dreptate, Insulele sunt grozave (am fost în Korcula și în niște insulițe din zona Dubrovnik; astea din urmă merită un concediu întreg, dar mai la bătrânețe, când nu mai avem picioare de vizitat) !

Hai, că m-a furat peisajul!... Faină excursie ați avut, faină expunere, da' pune și tu niște poze, să ne mai clătim și noi retinele!

cazimirtAUTOR REVIEW
[14.05.22 11:11:38]
»

@crismis: Da, Croatia este superba, nu mai fusesem de vreo 12 ani, lucrurile s-au imbunatatit si mai mult, plus ca e comoda o tara in care toata lumea respecta reguli, ma refer la cele de convietuire, auto, etc. Vecinii de apartament ieseau seara pe micuta terasa si vorbeau in soapta, am crezut ca visez.

Vara nu am reusit sa vedem mai nimic in afara de pinii sub care beam bere, nauciti de caldura, a fost sufocant. Nici vorba sa iesi undeva, iar centrele oraselor vechi facute numai din piatra amplifica si ele canicula.

In Catedrala nu am reusit sa intram: 2 zile au fost cununii, apoi am cam fost plecati de la baza. Noroc cu imaginile publice, am putut vedea si noi interiorul unui locas aflat de 8 minute de cazare.

Am vizitat si niste campinguri din jur, dar mie tara asta nu mi se pare o optiune pentru vara - e o parere personala: totul e foarte inghesuit si in panta, plajele cu scari si betoane nu ma cuceresc, iar pe insule acum nu am ajuns. Spuneam campinguri pentru ca suntem amatori de cort pe malul marii, iar acolo chiar gasesti asa ceva, plus ca e liniste si mult bun simt dar cam la preturi de hotel in alte tari, numai ca sunt si ele foarte foarte inghesuite.

Mai sunt locuri pe care le-am vizitat, nu le-am mentionat pentru ca pe de o parte nu aveau ceva chiar spectaculos, pe de alta parte lungeam articolul nepermis de mult.

Recunosc ca nu am vazut ca deja exista o rubrica Sibenik, nu as fi scris articol separat ci as fi adaugat un comentariu la cel existent.

Cat priveste fotogafiile, ele au sigla si date de contact asadar nu sunt acceptate aici, plus ca firmele carora le vand imaginile nu imi permit prin contract sa le mai afisez altundeva pana cand decid ei ce sa cumpere din stocul propus, imi pare rau. Acelasi raspuns si pentru Piti.

Asta este si motivul pentru care am pus coordonate pe harta, absolut toate locurile mentionate au multe fotografii publice care pot fi accesate prin 2 clicuri, facute din unghiuri asemenatoare cu cele facute de mine, uneori si mai reusite.

crismisPHONE
[14.05.22 11:18:07]
»

@cazimirt: E foarte bine că ai scris! Un ecou se pierde în marea de ecouri, pe când un articol rămâne disponibil celor ce caută informații despre locurile respective. Cu cât mai multe păreri, cu atât mai bine!

cazimirtAUTOR REVIEW
[14.05.22 11:42:57]
»

@crismis: Stai ca am gasit niste foto facute de unul din noi cu telefonul, prea putine insa, le afisez in cateva clipe.

Ok, deci in viitor sa scriu articol separat chiar daca exista subiectul deja.

crismisPHONE
[14.05.22 11:44:50]
»

@cazimirt: Yes!!! (de foto zic) Și da, să scrii!

cazimirtAUTOR REVIEW
[14.05.22 11:55:36]
»

@crismis: sunt incarcate, nimic spectaculos la ele, poate in afara unei cascade. Am gasit si un film, dar primesc mesajul: :EROARE Totu Ok" si nu se poate incarca. Formatul e mp4, ar fi trebuit sa fie compatibil.

cazimirtAUTOR REVIEW
[14.05.22 12:15:41]
»

@piti: da, am gasit ceva, le-am incarcat acum dar se pare ca asteapta o validare.

pitiPHONE
[14.05.22 12:20:48]
»

Mulțumesc.

Da, așa e procedura.

Intru în "cazan" în august. Mă pregătesc intens... urâsc căldura. A trebuit să fac un compromis însă, pentru partea a doua a concediului, în Dolomiti nici luna august nu e sigură meteo.

cazimirtAUTOR REVIEW
[14.05.22 12:28:45]
»

@piti: cu drag!

webmasterX
[14.05.22 14:04:52]
»

@cazimirt: Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.

cazimirtAUTOR REVIEW
[14.05.22 14:17:09]
»

@webmasterX: cu drag.

Deborah77
[14.05.22 19:13:18]
»

@cazimirt: Puteti sa ne dati niste informatii privind preturile la terase acum, la cald, de cand cu inflatia asta? Plecam pe 11 iunie, cu cazare in Biograd na Moru langa Zadar. Cum avem doar 1 saptamana nu mergem ptr plaja, ci ptr vizitat. Cazare am luat din februarie la pret decent (vreo 55 EUR un apartament micutz), dar as vrea sa stiu la ce sa ma astept cu mesele.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
cazimirtAUTOR REVIEW
[15.05.22 23:22:21]
»

@Deborah77: Mari in Sibenik cam duble fata de restul Croatiei, in rest mi s-au parut doar cu 1/3 - 1/5 mai mari decat acasa, imi pare foarte rau ca am fost neglijent si nu mi-am notat cu exactitate.

Asa ne-am propus cu cu taxele de autostrada, dar suntem zapaciti, am aruncat bonuri... ne-a iesit in mare cam 1 euro / 10 km, sper sa nu ma insel. Daca e important, as putea reconstitui zilele astea partea cu taxele de autosdrada.

Tocmai am gasit locul in care am pastrat niste bonuri de masa, permiteti-mi ceva timp sa le fac foto, cu mai mult nu pot fi de folos.

Cum vi le trimit? Aici nu e permis, nu vad optiunea de atasare imagini.

Tocmai am prelucrat un bon de benzina, in sensul ca am decupat si blurit date bancare, dar nu stiu cum vi-l pot trimite, daca va pricepeti dvs nu intrebati administratorii? Poate e o idee buna, dar nu pentru foto atasate recennziei, cred eu.

Daca nu ne raspunde nimeni, vi le atasez acolo. Atentie la menu, nu fura nimeni insa daca nu intrebati patiti ca noi, platind de 5x pe o bere artizanala. Foarte buna.

Chiar am niste timp liber maine si as putea face asta cu ceva bonuri de masa.

webmasterX
[16.05.22 06:49:51]
»

@cazimirt: poți încărca bonurile la review, informațiile sunt utile unui număr mai mare de cititori

cazimirtAUTOR REVIEW
[16.05.22 08:06:08]
»

@webmasterX: Am incarcat 3 bonuri, unul de combustibil - benzina si doua de masa. Am facut suma taxelor de autostrada: 462 Kuna dar e posibil sa fi pierdut din bonuri.

mishu
[18.05.22 15:51:19]
»

@cazimirt: Croatia este o destinatie care sta si in planurile mele, poate anul viitor? Pentru ca as vrea sa ii dedic poate mai multe zile si atunci as vrea sa am mai multe informatii.

O destinatie minunata iar articolul tau o poveste frumoasa. Mi-ar fi oplacut sa vad ceva mai multe poze, asta deoarece chiar si din atat de putin se vede cat de frumos este.

Felicitari, votat cu mare drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
cazimirtAUTOR REVIEW
[29.05.22 13:17:12]
»

Multumesc, Croatia e superba insa scumpa. Nu as recomanda in vara, dar asta depinde de gusturile si alegerile fiecaruia.

Personal, vara ma duc la mare. Pentru mine, mare inseamna apa limpede, lume putina, preturi care sa fie justificate de locul in care ma aflu: peisaj, atmosfera, etc.

Vacanta frumoasa!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
cazimirt, crismis, Deborah77, mishu, piti
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Sibenik:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.068524122238159 sec
    ecranul dvs: 1 x 1