Șchei (sau nu? ????????‍♀️... dar sună bine)

TIPĂREȘTE

În fața primăriei din Brașov e un parc foarte frumos pe care îl cheamă Nicolae Titulescu pentru că acolo este și statuia lui Nicolae Titulescu dar mai sunt și alte statui. Zona centrală cu clădirile ei arhaice, deși nu este foarte aglomerată pentru că nu prea are clădiri înalte, are totuși nevoie să respire și orice colț cu iarbă e bine-venit.

Primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns în Brașov a fost să mă opresc undeva (cândva) pentru explorare, pe undeva prin centru (oriunde) astfel, într-o plimbare lejeră să explorez ceva străzi și ofertele lor. Și s-a nimerit să fie exact parcul Titulescu pentru că oferea relaxare chiar dacă era rece. Aveam nevoie de aer. Era decembrie și era zloată. Se așezase ceva zăpadă, strat subțire. Pe alei se topea dar pe copaci persista. Are parcul, în latura dinspre ARO Palace, niște jnepenișuri joase și compacte care desenau tot felul de arabescuri cu zăpada ce se așezase și formau covor gros.

Parcul e dreptunghiular, latură scurtă e în fața primăriei care era împodobită cu ghirlande de beculețe, frumos, pentru Crăciun. Era o zi mohorâtă și curând s-a întunecat dar tot îmi plăcea Brașovul, vegheat de Tâmpa.

Am dar roată parcului, să văd ce afișează din loc în loc. Printre plante veștejite și arbuști, are câte un loc de cultură și istorie. Prima dată m-am dus la Cincinat Pavelescu – poet și epigramist român dar și jurist - al cărui bust șade pe 3 trunchiuri piramidale, într-un ansamblu arhitectural. Este pe partea cu biserica Buna Vestire. Acesta și-a găsit sfârșitul la Brașov, pe strada Biserica Neagră deși viață și-a dus-o în București și, parțial, la Iași. Cenușiul pietrei statutare concordă cu cenușiul zilei și plumburiul cerului dar plimbarea e plăcută.

Statuia lui Nicolae Titulescu este mai încolo, fiind reprezentat în întregime și ușor stilizat, stă – cu primăria în spate – într-un pătrat de marmură neagră. Personalitate complexă, un om extrem de inteligent, cu o prodigioasă carieră politică, a fost singurul român care a deținut președenția Ligii Națiunilor și a deținut multe alte funcții în diplomație. Și, cam așa cum se întâmplă cu multe spirite elevate, s-a întâmplat că n-au avut unii loc de el și l-au expulzat din România. A murit după 5 ani la Cannes unde își are și mormântul. Acum îl cinstim.

Dacă privirea sa scrutătoare supraveghează parcul de partea cu primăria, de partea cealaltă, companie de țin artiștii și Ștefan Octavian Iosif privește blajin spre ARO Palace, spate-n spate cu o fată ce se relaxează, pe soclul ei de piatră. Personalitatea poetului se ghicește din soclul bustului său pe care artistul sculptor a gravat niște stihuri de ale sale cu iobagi alături de un basorelief cu chipul lui Horia. Nu-i un mit faptul că artiștii au parte de o soartă amară și-un trai nefericit. Astfel, cei de orientare reală aveau șanse să apuce pensia în timp ce umaniștii se puteau bucura de-au trecut binișor de majorat. Nu-i prea diferit nici azi. Glia colcăie de genii obscure ce se sting nedescoperite. Poetul Iosif nu s-a dezmințit nici el. N-a apucat 40 de primăveri și singurul său vlăstar s-a stins, înainte de vreme, la frageda vârstă de 11 ani. Altfel, posteritatea îl cinstește, printre altele, și la Brașov unde a copilărit. Fata din spatele lui nu știu cine este și a cui dar pare cea mai relaxată din tot parcul.

Peste drum, spre Poiană și spre Livada Poștei se ițește dintre arbori un micuț cartier select, nou, de blocuri mărunțele. Mai aproape, însă, clădirile vechi de peste drum, cu arhitectură pretențioasă, par prăfuite și părăginite. Se lasă seara deja și, ușor rebegiți, ne îndreptăm spre vreo cârciumă, ceva, care să ne povestească despre legendele Șcheilor.

E frumos, nu zic, sub Tâmpa, ambient arhaic, zonă turistică...

Plimbarea face toți banii

---

VIZUALIZĂRI: 314 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI